Criza vetocrației americane Răspunde

jon-stewart-goes-on-an-epic-rant-at-house-republicans-over-the-government-shutdown

Proliferarea circumpscripțiilor servite, tribalizarea politicii și dispariția centrului bipartizan (Gates, Lugar, Hagel) fac aproape imposibile moderația și compromisul.

Washingtonul traversează vremuri cu adevărat tectonice. Simptomele se văd pretutindeni. Blocajul instituțional dintre Congres și Casa Albă este din nou la un pas să arunce țara în incapacitate de plată, cu efecte potențial seismice asupra piețelor internaționale și a economiei globale. În cea mai mare parte a secolului XX, pentru 80% dintre americani răspunsul standard era că au încredere în guvern să facă ceea ce trebuie. Astăzi, încrederea în instituțiile centrale ale demecrației americane este undeva în jur de 20%.

În trecut, în marile universități americane, prima opțiune a cursurilor destinate studiului fundamentelor securității naționale era probabil Diplomația lui Kissinger sau orice alt „manual“ capabil să surprindă mecanica unei lumi care funcționa în spiritul balanței de putere al geopoliticii tradiționale. Astăzi, într-un curs intitulat national security and defense transformation predat de un profesor care și-a petrecut toață viața în armată, mi se recomandă drept manual, nici mai mult, nici mai puțin, decât Prețul Politicii, cea mai recentă carte a legendarului jurnalist Bob Woodward. Și dacă ar fi să rezum spiritul, atmosfera Washingtonului contemporan, așa cum apare în Prețul Politicii, o lume în care default-ul a devenit o armă politică, nimeni nu o face mai bine ca Robert Gates, veteranul a 8 administrații prezidențiale: „Liderii de la ambele capete ale Bulevardului Pennsylavania trebuie să iasă din jocul de sumă nulă“. More…

O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin Răspunde

kerry-lavrov

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

Obama şi semnificaţiile noii sale echipe de politică externă Răspunde

374011039

Prin nominalizarea lui Susan Rice şi a Samanthei Power, preşedintele american modifică balanţa de putere în interiorul echipei de siguranţă naţională.

În plin asalt împotriva Administraţiei sale, preşedintele Obama a surprins prin anunţul făcut săptămâna trecută privind nominalizarea în poziţii cheie a două veterane ale doctrinei intervenţiei umanitare: Susan Rice (pentru postul de consilier pe probleme de securitate naţională) şi Samantha Power (în poziţia de ambasador la ONU).

Simplificând lucrurile, până la un punct, atât Susan Rice, cât şi Samantha Power au experienţe formative similare. Privesc lumea prin aceeaşi lentilă. Ambele s-au format sub presiunea eşecurilor comunităţii internaţionale de a preveni masacrele anilor ‘90 din Ruanda sau Bosnia (Srebrenica). Prima ca parte a establishmentului, din interiorul Administraţiei Clinton, cealaltă ca jurnalistă laureată a Premiului Pulitzer. Mai mult, atât Rice, cât şi Power sunt adeptele doctrinei intervenţiei umanitare care presupune o redefinire a suveranităţii tradiţionale westfaliene: nu doar ca drept, cât mai ales ca responsabilitate a statului de a-şi proteja cetăţenii în faţa crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului. Atunci când statul eşuează în această responsabilitate primară, este datoria comunităţii internaţionale să intervină. Putem puncta astfel o schimbare de generaţii. Rice şi Power contrastează profund cu şefii de la Departamentul de Stat şi Pentagon. Aceştia din urmă s-au format în umbra Vietnamului, nu a Balcanilor. Este un clivaj profund. More…

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă Răspunde

A4195-19

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a ne­cesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…

Ryo Sahashi: Este nevoie de o contrabalansare moderată a Chinei dar nu de un NATO asiatic 1

Până în 2010, Japonia era a doua mare economie a lumii. Însă, în 2010, economia japoneză a fost depăşită de cea chineză. Acest lucru a fost un şoc pentru japonezi. Un al doilea şoc revelat de anul 2010 a constat în atitudinea dură, chiar agresivă adoptată de China faţă de guvernul nipon. Şi am în vedere incidentul întâmplat în disputa privind insulele Senkaku. More…

Moderaţie şi flexibilitate în politica americană Răspunde

„Seri ca acestea îmi amintesc de o vreme când republicanii şi democraţii chiar lucrau împreună, fiind convinşi că a face un compromis nu era un cuvânt murdar, ci esenţa guvernării.“ (Leon Panetta, la primirea Premiului Eisenhower, 29 martie 2012) More…

Recalibrarea poloneză: spre un Schengen al apărării 1

O locomotivă a Noii Europe, până nu demult, Polonia pare să fi fost decisiv sedusă de mirajul Vechii Europe. În ultima vreme, ea preferă să joace într-o altă ligă decât cea care a consacrat-o. De aici, tentaţia de a reactiva spirite din trecut foarte dragi statelor care cred în „Europa Apărării“ (altfel, o vitrină construită preponderent în jurul Franţei şi Germaniei). În consecinţă, Varşovia a utilizat cu tenacitate preşedinţia Uniunii alăturându-se agendei Berlinului şi Parisului de a relansa „Europa Apărării“ şi recuperând o temă devenită deja clasică: crearea unui „cartier general“ (HQ) de planificare şi coordonare a operaţiunilor civile şi militare desfăşurate de UE. A fost o minge servită cu fineţe pentru a câştiga „sufletele şi minţile“ Berlinului şi Parisului. More…

Un discurs pentru neliniștea Europei Răspunde

Jaap de Hoop Scheffer si Robert Gates

În cursul săptămânii care tocmai s-a încheiat Secretarul de stat american al Apărării, Robert Gates a întreprins un turneu internațional de rămas bun. Pe 30 iunie Robert Gates se va retrage din fruntea Pentagonului, după ce a condus această instituție sub mandatele a doi președinți americani – George W. Bush JR și Barack Obama, între 2006 și 2011. Ultima stație din turneul său diplomatic a fost o vizită la SHAPE, cartierul general al NATO unde a susținut cel mai important discurs pe tema securității euro-atlantice al mandatului său.

More…

Să bombardăm sau nu Libia? Sau despre „tragedia alegerii“ 2

Libia

Preluăm, cu permisiunea autorului, articolului lui Octavian Manea despre dilemele intervenției în Libia, publicat în Revista 22.

Pentru mine nu există doar bine şi rău, ci şi multe nuanţe între ele. Adevărata tragedie în viaţă nu stă în alegerea între bine şi rău. (…) Adevărata tragedie vine din dilema evaluării a ceea ce e bine. Dilemele reale sunt trăiri ale sufletului care provoacă agonii, pe care tu în lumea ta de alb şi negru nici măcar nu poţi să le înţelegi. (Henry Kissinger – 1948).

More…

NATO’s developments 1

In my opinion, one of the most interesting developments in the international politics scenario will be a massive change in the role, the identity and the purposes of NATO. Moreover, as the need for a new strategic plan becomes clearer, I suggest that this development will be both welcomed and inevitable, especially for the reasons I outlined below.

More…

The blue-print of the future NATO strategic concept: future missions and capabilities Răspunde

I continue the presentation and analysis of the experts’ report on the future NATO strategic concept, an endeavor which I have began in May, with the section dedicated to the future missions and military affairs. The final section of the experts’ report deals with NATO’s future missions and the development of future military capabilities required to fulfill them.  Section five of the report provides an analysis of the current needs and capabilities and makes recommendations on what missions and capabilities should be provided in the future strategic concept of the Alliance.

More…

Întoarcerea lui Bismarck 1

John Hulsman

Preluăm din Revista 22, cu permisiunea autorului, un interviu realizat de Octavian Manea cu expertul în relaţii trans-atlantice, John Hulsman.

Într-un moment în care Europa şi America înoată în ape tot mai tulburi, John Hulsman (expert în relaţii euroatlantice la Centrul de Studii Strategice din Haga) propune un nou limbaj de socializare între cele două maluri ale Atlanticului: unul înrudit mai mult cu Otto von Bismarck, decât cu Jean Monnet.

More…