O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin Răspunde

kerry-lavrov

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc 1

Barack_Obama_chairs_a_United_Nations_Security_Council_meeting

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…