O forță navală NATO în Marea Neagră?

Ministerul Apărării Naționale a început anul 2016 în forță cu achiziții de armament, planuri pentru exerciții și inițiative militare internaționale. La prima vedere se confirmă astfel angajamentul luat în 2015 de creștere a bugetului apărării la 2% din PIB începând cu 2017. Deși nu a fost pusă în practică această alocare bugetară, achizițiile de la început de an indică că acordul privind apărarea este funcțional. Mai mult arată că amenințarea rusă este luată în serios la nivel politic iar România încearcă să o contrabalanseze atât intern cât și extern.

Forță navală NATO în Marea Neagră – Guvernul României a dat publicității prioritățile strategice și planurile de acțiune sectoriale de acțiune ale ministerelor. Un exercițiu de transparență binevenit de altfel. În cazul MApN la capitolul priorități strategice în 2016 se numără constituirea unor grupări multinaționale pe teritoriul României – un deziderat mai vechi, împărtășit și de celelalte state membre de pe flancul estic. În cadrul acestor planuri se numără „inițierea unor demersuri pentru constituirea unei grupări navale NATO în Marea Neagră după modelul grupărilor navale NATO”. La capitolul costuri este trecut sec „fără costuri”.

Din punct de vedere militar acest obiectiv este unul firesc având în vedere anexarea Crimeei și planurile Rusiei de modernizare a Flotei Mării Negre. Din punct de vedere politic acest demers al României este foarte complicat. În primul rând din cauza Convenției de la Montreaux ce guvernează regimul accesului în Marea Neagră, care va limita durata prezenței navale NATO, precum și numărul de nave implicate.

Crucial pentru succesul acestei inițiative este sprijinul politic al Turciei. Dacă Ankara, care controlează accesul în Marea Neagră, se opune atunci inițiativă este moartă din start. Nu este prima dată când România propune o asemenea inițiativă – în 2005 Traian Băsescu a propus extinderea Operațiunii Active Endeavour din Marea Mediterană în Marea Neagră. Atunci însă, această inițiativă, precum și proiecte românești în Marea Neagră au fost „scufundate” de opoziția concertată a Rusiei și Turciei.

În prezent relațiile dintre Rusia și Turcia sunt tensionate datorită situației din Siria, dar și din cauza asertivității Kremlinului în Marea Neagră. Ankara, deci va fi mai deschisă unei astfel de inițiative diplomatico-navale decât în trecut, cel puțin astea sunt așteptările statului român. România va trebuie însă să navigheze delicat această temă astfel încât să nu pară că ațâță Turcia împotriva Rusiei. Apoi mai sunt de convins de oportunitatea acestei inițiative și state europene precum Germania, Franța și Italia, ultimele două fiind puteri mediteraneene, și care au relații strânse cu Rusia. Având în vedere faptul că această inițiativă apare listată ca fiind un proiect al MApN se poate presupune că există deja o înțelegere diplomatică de principiu în privința acestui proiect – dar să nu ne grăbim încă cu aprecierile.

Proiectul, dacă va fi pus în aplicare va avea drept consecință, pe termen lung, internaționalizarea Mării Negre și slăbirea regimului strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Rusia deja s-a alarmat de perspectiva punerii în practice a inițiativei românești și a reacționat, momentan doar retoric.

În al doilea rând se pune întrebarea ce formă va lua această inițiativă. Va fi de tipul Blackseafor, adică va include toate statele riverane Mării Negre, membre NATO și ale Parteneriatului pentru Pace, mai puțin Rusia, fără structuri de comandă permanente, dar cu o contribuție semnificativă din partea SUA și altor state membre ale Alianței? Va fi o misiune permanentă de tipul Active Endeavour, dusă la îndeplinire de statele riverane Mării Negre, membre NATO, la care vor participa și statele membre ale PfP (Ucraina și Georgia deși aceasta are mijloace navale reduse) și sprijinită, în limitele Convenției de la Montreaux, de alte state membre ale Alianței? În fine, deși nu reiese din planurile făcute publice de MApN, ar putea fi vorba de crearea unui nou grup maritim al NATO (Standing Maritime Group) deși poate pe termen scurt o forță a Alianței care să patruleze în Marea Negră ar fi o prelungire SNMG2, care activează în Marea Mediterană.

În al treilea rând problema costurilor. Documentul precizează, aș spune în mod naiv că activarea unei asemenea forțe nu presupune costuri. Afirmația aceasta poate fi adevărată doar la capitolul eforturi diplomatice și acest lucru doare pe termen foarte scurt. În momentul în care România va propune/a propus acest proiect aliaților săi din NATO, va fi întrebată de aceștia care va fi contribuția ei la acest proiect naval ambițios în Marea Neagră. Iar orice contribuție costuri. Nu poți articula o politică navală fără nave. Iar aici România este vulnerabilă, deoarece nu a mai achiziționat nave militare din 2002.

Achiziția de rachete antitanc Spike – Zilele acestea a fost făcută publică achiziția de rachete antitanc portabile Spike de către Ministerul Apărării Naționale. Această achiziție ar fi fost făcută la sfârșitul anului 2015, dar tranzacția a devenit publică în primele zile a ale acestui an. Având în vedere vechimea arsenalului de rachete antitanc de care dispune infanteria, rolul jucat de blindatele modere în conflictul din estul Ucrainei, precum și planurile de modernizare militară ale Rusiei în acest domeniu – achiziția acestor antitanc a venit la momentul oportun. Este vorba de două contracte, unul de 92,7 milioane de euro și altul 17,9 milioane de euro. În total achiziția valorează 110,6 milioane de euro. Contractul a fost atribuit prin încredințare directă companiei EuroSpike Gmbh, producătorul european al rachetelor Spike.

Familia de rachete Spike este un produs militar israelian, echivalent cu sistemele antitanc americane TOW și FGM-148 Javelin, dar și cu sistemele ruse 9k115-2 Metis-M și 9M133 Kornet. Acest sistem de arme s-a bucurat de un succes extraordinar la export datorită performanțelor și costului scăzut comparat cu alte sisteme (Javelin în primul rând). Familia de rachete Spike acoperă atât sisteme cu rază scurtă și medie de acțiune, dar și sisteme cu rază lungă și foarte lungă de acțiune.

În Europa rachetele Spike au început să înlocuiască, începând cu sfârșitul anilor 90, sistemele antitanc Milan și HOT în statele NATO, iar în fostele state membre ale Pactului de la Varșovia sistemele echivalente. România s-a numărat printre primele state care au adoptat sistemele antitanc Spike, fiind achiționate în două variante Spike LR cu raza de 4000 m pentru mașina de luptă a infanteriei MLI-84M1 și Spike ER cu raza 8000 m pentru elicopterele Puma SOCAT. Având în vedere că variante ale sistemului Spike se aflau deja în dotare, achiziția prin încredințare directă a reprezentat soluția fiabilă pentru asigurarea standardizării armametului antitanc în cadrul Forțelor Terestre.

În prezent nu se cunoaște cantitatea de rachete Spike și tipul acestora. Cel mai probabil ar putea fi vorba de rachete Spike MR cu raza de 2500 m, pentru înlocuirea sistemelor 9M111Fagot și 9M14Maliutka (care mai sunt operaționale), din dotarea Forțele Terestre. Un document al Ministerului Apărării Naționale identifică nevoia dotării trupelor de infanterie care nu dispun de vehicule MLI-84M1 cu rachete antitanc portabile. O destinație a acestor rachete ar putea fi, de exemplu, Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab, care în cadrul programului de înzestrare cu transportoare Piranha IIIC avea programată și dotare cu rachete antitanc moderne. Primele livrări ale acestor noi sisteme antitanc vor avea loc, cel mai probabil, spre sfârșitului anului 2016.

Achiziția a două remorchere maritime și de radă – Este prima achiziție de nave noi pentru Forțele Navale Române din 2002 încoace. Deși nu sunt nave militare cele două remorchere vor contribui la asigurarea bazei navale a marinei militare. Remorcherele vor sprijini de asemenea misiunile și manevrele navelor aliate care vor efectua misiuni în Marea Neagră și vor vizita porturile românești. Fostul ministru al Apărării, Mircea Dușa a declarat în vara anului 2015 că ministerul are în vedere achiziționarea de remorchere și corvete multirol pe lângă modernizarea celor două fregate Type 22 (clasa Broadsword).

Este puțin, foarte puțin într-adevăr raportat la nevoile de modernizare ale flotei militare, precum și a concentrării de forțe navale ruse în Crimeea, dar e un început. Contractul pentru cele două remorchere este în valoare de 5,69 milioane de euro și a fost atribuit prin licitație Damen Shipyards Gorinchem la 24.11.2015.

400 de aplicații și exerciții militare – Semnalul că apărarea este luată în serios în actualul context de securitate regional de către decidenții politici de la București este programarea în 2016 a 400 de exerciții și aplicații, din care 100 multinaționale. În 2015 au fost „numai” 340 de exerciții și aplicații militare. Scopul principal organizării acestor exerciții este în principal sporirea capacității de luptă și operaționale a forțelor armate române. Însă cel mai important obiectiv al acestor aplicații militare este demonstrarea capacității de descurajarea convențională împotriva unei agresiuni și solidaritatea membrilor NATO în fața unei potențiale amenințări.