Politica de apărare a României în 2016 4

1937034_645115855627668_3549667156071080188_n

Încet-încet încep să se clarifice prioritățile politicii de apărare a României în anul 2016, cel puțin la capitolul înzestrare. Am scris într-un articol recent despre demersurile statului român în privința politicii la Marea Neagră, respectiv la planurile României de a crea o forță navală NATO în regiune, precum și despre achizițiile militare anunțate la începutul acestui an. Aceste evoluții în domeniul apărării reflectă efectul agresivității și revizionismului Rusiei, precum și conștientizarea la nivelul elitei politice a efectelor lipsei de investiții în acest sector.

În prezent pentru acest an sunt programate investiții de 5o0 milioane de euro în echipament modern destinat forțelor armate.

Pe ce vor fi cheltuiți acești bani?

11167861_1588357841439906_5760410835684830320_n

Modernizarea fregatelor Tip 22 (clasa Broadsword), Regele Ferdinand (F221) și Regina Maria (F222) – reprezintă una din marele restanțe din domeniul apărării. Cumpărate în 2002 din Marea Britanie și dotate cu armament minimal, adaptat mai mult nevoilor unei nave de patrulare litorală decât unei fregate, aceste nave ar fi trebuit să fie modernizate în perioada 2008-2009 astfel încât să fie capabile să îndeplinească misiunile specifice clasei de nave din care fac parte. Etapa a doua de modernizare a fost  amânată până în prezent din cauza climatului economic dificil.

În cadrul procesului de modernizare, cele două fregate românești vor trece printr-o reparație capitală și vor fi dotate cu sisteme radar moderne, sisteme sonar noi, rachete antinavă, rachete antiaeriene, precum și tunuri ușoare – adică sistemele ce definesc rolul unei fregate ca navă de escortă și patrulare cu rază lungă de acțiune. Tot acest proces este unul estimat a costa 300 de milioane de euro. Modernizarea celor două nave ar urma să fie contractată anul acesta în urma unei licitații și va trebui realizată în șantierele românești. Conform planurile MApN modernizările și reparația capitală a celor două nave ar trebuie să le asigure încă 20 de ani de viață operațională (Observatorul Militar, nr. 5/2016, p. 9).

Și aici intervine o problemă serioasă – o fregată are o durată de viață operațională în jur de 30 de ani, maxim 35 de ani. Cele două fregate Tip 22 au fost construite și date în folosințe spre sfârșitul anilor ’80 și au o vechime mai mare de 30 de ani. Ele au stat în serviciul activ al Royal Navy vreo 12 ani, după care au fost trecute în rezervă din cauza reducerii bugetelor militare de după încheierea Războiului Rece. România le-a achiziționat în 2002 pentru a dispune de nave relativ moderne care să-i permită să-și îndeplinească obligațiile asumate față de NATO – capabilități antisubmarin în Marea Neagră. Pe hârtie în momentul când au trecut în dotarea Forțelor Navale Române navele erau „noi”, cele două fregate trecând printr-o reparație capitală pentru regenerarea resursei – în practică ele mai avea cam două treimi din viața operațională la dispoziție. Achiziția a fost justificată de faptul că marina militară nu dispunea de nave militare moderne care să fie interoperabile cu NATO, iar opțiunea pentru nave aflate în uz („la mână a doua”) nu a fost unică printre statele proaspăt admise în NATO, cu ieșire la mare, care au achiziționat la rândul lor nave de la aliați: Polonia a cumpărat două fregate din clasa Oliver Hazard Perry din Statele Unite în timp ce Bulgaria a achiziționat 3 fregate din clasa Wielingen din Belgia.

În 2020, când se preconizează că procesul de modernizare va fi încheiat, ele vor avea teoretic resursa de viață extinsă până în 2040, însă în practică cele două nave nu vor mai fi competitive – vor fi depășite moral, iar după 10 ani cel puțin, întreținerea lor va deveni problematică din cauza lipsei pieselor de schimb – navele din clasa Broadsword nu se mai construiesc și mai sunt active doar în marinele Braziliei și Chile. Polonia plănuia să treacă cele două fregate din clasa Oliver Hazard Perry printr-un amplu proces de modernizare acum câțiva ani, similar cu cel preconizat pentru fregatele noastre, însă a renunțat și a optat pentru achiziția de submarine și nave de suprafață noi. Per total România nu se poate aștepta la mai mult de 10-15 de ani de viața operațională după modernizarea celor două nave.

Oare un proces de modernizare mai puțin ambițios pentru cele două fregate, și redirecționarea resurselor către construcția de nave noi nu ar fi fost o opțiune mai eficientă având în vedere faptul că Rusia „a inundat” practic Marea Neagră cu nave și submarine noi, după preluarea Crimeei?

Până în prezent două companii internaționale s-au arătat interesate de contractul de modernizare a celor două nave românești: BAE Systems (constructorul originar al celor două nave) și Saab. Eventualul câștigător va trebui să realizeze un parteneriat cu un șantier românesc – și aici sunt practic două opțiuni – șantierul Damen Galați, unde se construiesc nave militare, dar din păcate nu pentru România, și șantierul naval Constanța, unde sunt reparate navele militare românești.

Favorită în momentul de față pentru câștigarea licitației este compania BAE Systems, datorită poziției internaționale mai bune – numărul 3 la nivel global – precum și a faptului că această companie a construit navele din clasa Broadsword pentru Royal Navy. Chiar și așa trebuie spus că Saab ar putea furniza surpriza acestei licitații, firma suedeză având o gamă largă de produse militare navale performante în portofoliu. Dacă Saab ar câștiga licitația pentru modernizarea fregatelor românești, acestea ar fi cele mai mari și mai complexe nave de suprafață modernizate de firma suedeză, ceea ce reprezintă un risc pentru client. Pe de altă parte BAE System are dezavantajul unei relații proaste cu statul român, în urma achiziției celor două fregate în 2002.

Alături de modernizarea acestor două nave, marina militară a achiziționat și două remorchere care vor fi construite la șantierele Damen.

Până în prezent nu a fost furnizată o dată privind demararea programului de construcție a celor 4 corvete multirol, deși s-a vorbit din ce în ce mai mult de achiziția unor noi nave militare pentru modernizarea flotei.

Achiziția de rachete antitanc Spike – Ministerul Apărării Naționale a lămurit situația achiziției de sisteme antitanc Spike – o achiziție în valoare de circa 130 de milioane de euro. Este vorba de 4 contracte atribuite în 2015: unul de  92 de milioane de euro, unul de  17 milione, altul de 18 milioane  de euro și ultimul de 1 milion de euro. Rachetele și sistemele antitanc ar urma să fie livrate în perioada 2017-2019.

O parte din achiziție va fi destinată echipării celui de-al treilea batalion de infanterie mecanizată echipat cu MLI-84M1 și pentru refacerea stocurilor de rachete antitanc ale celorlalte două batalioane de „infanterie grea”. Restul achiziției este destinată înlocuirii sistemelor antitanc vechi aflate în prezent în dotarea infanteriei (Observatorul Militar, Nr. 4/2016, p. 5). România se pare că a optat pentru varianta Spike LR cu raza de 4000 m, care este deja prezentă pe mașinilie de luptă ale infanteriei MLI-84M1. Decizia are ca scop standardizarea și interoperabilitatea între vehicule blindate și secțiile antitanc.

Racheta Spike LR este o rachetă dirijată prin fibră optică și poate penetra 850 mm de blindaj conform militarilor români. Focosul tandem, traiectoria curbă a rachetei și abilitatea de a fi redirecționată în zbor asigură distrugerea majorității tancurilor și blindatelor moderne aflate în acest moment în dotare.

Nu este foarte clar, în momentul de față, dacă rachetele Spike vor înlocui și aruncătoare antitanc AG-9. Ar trebui luată în considerarea în viitor achiziționarea unei rachete dirijate antitanc cu rază scurtă (20-600/1000m) de tip MBT LAW sau Predator SRAW care să complementeze rachetele Spike LR și să crească capacitatea de luptă antitanc a infanteriei. Nu toate vehicule blindate sau neblindate justifică angajarea angajarea cu o rachetă cu rază lungă de acțiune.

Tot la capitolul mijloace antitanc este nevoie să se găsească un înlocuitor pentru venerabilul AG-7, de preferat un lansator antitanc individual (AT-4CS e un bun exemplu sau IMI Shipon). Existența la nivelul companiilor de infanterie a mai multor tipuri de sisteme antitanc, care au carateristici diferite, le sporește puterea de foc și creează premisele unei apărări în adâncime împotriva blindatelor, după cum demonstrează această aplicație a militarilor finlandezi, care combat blindatele inamice cu 3 sisteme de rachete antitanc diferite, dirijate și nedirijate.

Având în vedere experiența recentă a conflictului din Ucraina, unde tancurile și blindatele au jucat un rol decisiv, planurile de înzestrare cu blindate moderne și absența din dotarea armatei modern a unui tanc modern  trebuie luată serios în considerare achiziționarea de vânătoare de tancuri. Înzestrarea cu rachete Spike LR a infanteriei generează oportunitatea înlocuirii vânătoarelor de tancuri 9P148, bazate pe vehicului sovietic BRDM și dotate cu rachete antitanc 9M113 Konkurs.

1024px-Romanian_9P148_Konkurs_cropped

Vânător de tancuri 9P148

Aceste vehicule ar putea fi înlocuite cu vânătoare de tancuri echipate cu rachete Spike ER cu raza de acțiune de 8000 m (deja prezente pe elicopterele Puma SOCAT), sau cu rachete Spike NLOS, care au raza de acțiune mai mare de 25 km. În cazul selectării rachetelor Spike NLOS acestea ar putea servi și ca rachete antinavă cu rază scurtă de acțiunea, în zona litorală a Mării Negre sau pentru protejarea gurilor Dunării.

Achiziția de radare mobile cu rază lungă de acțiune TPS-77 – Anexarea Crimeei a dus la sporirea incidentelor în care spațiul aerian al NATO a fost violat de avioanele ruse sau acestea s-au apropiat foarte mult de acesta, necesitând lansarea de misiuni de intercepție (QRA) pentru identificare și escortarea acestora. Turcia a fost chiar nevoită să doboare un avion de atac rus care îi pătrunsese ilegal în spațiul aerian, în contextul conflictului din Siria. Având în vedere că anexarea Crimeei a dus la creșterea numărului de avioane de luptă rusești în apropierea României precum și la desfășurarea de rachete de croazieră cu rază lungă la bordul submarinelor și navelor de suprafață ale Flotei Mării Negre, se impune o mai bună supraveghere a spațiului aerian românesc. Rusia plănuiește să creasă numărul de avioane de luptă desfășurate în bazele din Crimeea iar zilele acestea chiar a anunțat desfășurarea de avioane multirol cu rază lungă de acțiune Suhoi Su-30SM.

În acest context se impune întărirea capacității de detecție și protejarea a spațiului aerian. România posedă o rețea relativ sofisticată de radare, formată din sisteme cu rază lungă de acțiune FPS-117 și radare de tip Gap Filler (TPS-79R) pentru altitudini medii și mici, precum și câteva radare sovietice, care mai pot fi exploatate. Radarele TPS-77 achiziționate în 2015 sunt varianta mobilă a sistemului radarul FPS-117. Sunt radare tridimensionale, cu rază lungă de descoperire și baleiaj activ. România a mai achiziționat sisteme radar în anul 2013 când au fost cumpărate 4 radare mobile AD06 ATAR, pentru modernizarea sistemelor antiaeriene HAWK.

Deși România achiziționează sisteme radar sofisticate până în prezent nu au fost cumpărate sisteme antiaeriene moderne care să descurajeze atacurile aeriene și să complementeze achiziția de avioane F-16. Practic chiar dacă România are senzorii cu care să detecteze eventualele amenințăr, nu prea dispune de vectorii cu care să le combată. Rachetele S-75 Volhov, 2K12 Kub și HAWK (chiar dacă în curând vor fi modernizate) sunt sisteme antiaeriene depășite, ușor de bruiat și evitat.

Planificatorii militari români au identificat mai de mult nevoia unui sistem modern antiaerian cu rază lungă de acțiune, iar presa de specialitate a relatat în 2015 că România ar fi interesată de achiziția sistemului antiaerian și antibalistic integrat MEADS, care ar trebui să înlocuiască sistemele Patriot aflate în dotarea statelor NATO. Costurile unui asemenea sistem sunt prohibitive, peste 500 milioane de dolari, așa că România ar prefera o achiziție etapizată, care ar putea fi realizată după anul 2018. Deja autoritățile române s-au arătat interesate de achiziția radarului de supraveghere și a sistemului de comandă și control. Un sistem antiaerian cu rază lungă este necesar pentru protejarea spațiului aerian, dar și a obiectivilor militare fixe. Protejarea bazei de la Deveselu de eventualele atacuri aeriene este în esență responsabilitatea statului român.

Achiziția de transportoare blindate și mașini blindate ușoare – Anul acesta se încheie achiziția transportoareloe Piranha 3C care a debutat în 2007 prin livrarea vehiculelor auxiliare: mortier autopropulsat, ambulanță, punct mobil de comandă, mijloc de evacuare tehnică. Teoretic livrarea acestor vehicul încheie programul Piranha însă există șansele ca acesta să fie continuat dacă nu se înregistrează progrese în cadrul programului național „Transportor Blindat pentru Trupe 8×8”. Pentru reducerea costurile de exploatare, dar și pentru creștere interoperabilității, MApN ar trebui să achiziționeze încă un batalion de vehicule Piranha 3C. Această ar reprezenta și o poliță de asigurare în cazul eșuării programului TBT, care deja se află în întârziere.

Pe lângă transportoarele Piranha urmează să fie cumpărat un lot de 23 de blindate ușoare Panhard PVP. România a mai cumpărat în 2013 16 asemenea vehicule pentru Comandamentul Logistic Întrunit. Separat de acest program în 2016 ar putea fi lansat un program pentru mașini 4×4 blindate și neblindate care să înlocuiască vechile ARO aflate încă în dotare.

*

Pe hârtie aceste achiziții arată destul de bine. Nu reprezintă cei 2% dedicați investițiilor în apărare, dar demonstrează un angajament față de acest domeniu sensibil și iau în serios amenințările din vecinătatea României. Pe de altă parte aceste planuri pot fi ușor date peste cap de problemele economice sau legale. Nu trebuie uitat că anul acesta este unul electoral, iar dinamica politică poate schimba destinația anumitor fonduri, având vedere că actualul cabinet Cioloș este unul relativ slab, vulnerabil la inițiative populiste. De exemplu achiziția de avioane scurt/mediu curier C-27J Spartan a fost prelungită până în 2015 din cauza problemelor legale și economice, deși ar fi trebuit încheiat în 2012. Iar achiziția unui batalion de transportoare blindate Piranha a durat mai bine de 7 ani!

George VIŞAN

Anunțuri

4 comments

  1. Bineînțeles că nu – pe de altă un titlu ca „Politica de achiziții militare” nu ar fi fost chiar atât de lizibil sau atrăgător. E „înșelătorie” asumată…

  2. Importam !! Atata tot ! Facem buzunarul gros la baietii destepti ! Pretinii transpartinici !
    De aceea au trebuit desfiintate , taiate si vandute la fier vechi ale noastre fabrici si uzine !!
    S’auzim numai de bine …..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s