Arabia Saudită se află într-o competiție de legitimitate Răspunde

1021177839

Octavian Manea despre evoluțiile de securitate din Arabia Saudită

În 2016, instabilitatea structurală care pare să fi devenit starea naturală a Orientului Mijlociu ar putea face o nouă victimă: Arabia Saudită. Energiile sectare mobilizate pe fractura dintre sunniți vs. șiiți explică în mare parte instabilitățile recente din Orientul Mijlociu. Iar evenimentele desfășurate pe parcursul ultimelor 10 zile, în special ridicarea temperaturii în relațiile dintre Arabia Saudită și Iran, se înscriu în același tipar. Războaiele civile cu nuanțe sectare din Siria, Irak și Yemen, precum și perspectiva apropierii dintre Teheran și Washington, în sine o variabilă cu impact semnificativ asupra balanței regionale, au forțat Riadul la gesturi care să îi consolideze poziția de lider pe versantul sunnit. Întreaga coregrafie internă și externă a regatului saudit din ultimul timp conduce spre această concluzie

Rivalitatea cu Daesh

Miza execuțiilor care ulterior a și generat amplificarea tensiunilor dintre Riad și Teheran rămâne una prevalent internă și care nu poate fi separată de criza de succesiune prin care trece monarhia saudită. Din această perspectivă, 2015 a fost anul pilot, momentul în care în scenă a intrat viitoarea garnitură decizională a regatului, pregătind o perioadă de rodaj și acomodare. Iar executarea celor 43 de presupuși teroriști din lotul Al-Qaeda (la care se adaugă cea a clericului șiit Nimr al-Nimr) vine și pe fondul bătăliei pentru legitimitate pe care regimul o dă în plan intern în fața Daesh.

Este important să ne amintim că execuția lotului Al-Qaeda survine la puțin timp după ce, la sfârșitul anului trecut, într-o înregistrare, Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic, cerea ridicarea sunniților împotriva conducătorilor lor. Revolta împotriva unui „regim acuzat de apostazie“ a mai fost folosită după 11 septembrie de Osama Bin Laden, iar rezultatul a fost „cea mai lungă și mai susținută campanie internă împotriva monarhiei de la fondarea statului modern saudit în primii ani ai secolului XX.“

În februarie 2003, în avanpremiera invaziei americane a Irakului, bin Laden declanșa o insurecție impotriva Casei de Saud, pe fondul reîntoarcerii în țara nativă a unei mari părți dintre operatorii saudiți ai Al-Qaeda, după căderea regimului Taliban din Kabul. A urmat o serie de atentate împotriva unor ținte americane de pe teritoriul saudit, au fost asasinați ofițeri ai Ministerului de Interne, iar ciocnirile dintre rebeli și autorități au cuprins mai multe orașe. Contraofensiva regimului a fost desigur nemiloasă. Mii de suspecți Al-Qaeda au fost arestați și, în timp, trecuți printr-un amplu program de reeducare și reabilitare.

Monarhia saudită este din nou astăzi într-o veritabilă competiție pentru „inimi și minți“. Apariția unui nou pol de putere, a Sunnistan-ului sub umbrela ISIS, poate avea un impact magnetic asupra societăților din regiune, cele mai multe dintre ele marcate deja de procese sociologice (o imensă infuzie de generație tânără) tectonice. Nu mai departe de 2007, se estima faptul că jumătate dintre luptătorii străini care luptau în Irak împotriva coaliției americane, în marea lor parte alături de AQI, precursoarea și matca ISIS, erau cetățeni saudiți. Lecția a fost învățată. Cele două experiențe au arătat că există o piață internă pentru mesajele Al-Qaeda și ale ISIS care ar putea pune în pericol existența monarhiei.

Anul zero: criza de succesiune monarhică

Criza de succesiune monarhică amplifică și mai mult constrângerile noului regim.

În urmă cu un an, Salman bin Abdul-Aziz Al Saud prelua tronul la vârsta de 79 ani. Câteva luni mai târziu, el rupe linia de succesiune a tronului, excluzându-și fratele (cel de-al 35-lea fiu al regelui Ibn Saud) în favoarea nepotului, Mohammed bin Nayef, ministrul de Interne, care devine prinț moștenitor. Prințul Nayef este un preferat al Vestului, mai ales al serviciilor de intelligence, pentru modul în care, pe parcursul deceniului trecut, a proiectat și coordonat campania internă de eliminare a Al-Qaeda. Bruce Riedel, el însuși un fost analist al CIA, îl numește chiar Prințul Contraterorismului. Acesta rămâne însă produsul „vechiului regim“, al aparatului de siguranță care nu tolerează nici cea mai mică urmă de disidență.

De cealaltă parte se află numărul 3 în ierarhia puterii, influentul prinț Mohammed bin Salman, fiul actualului rege, responsabil de portofoliile Apărării și al Economiei. Este exponentul noii generații, are 30 de ani și pregătește transformări potențial revoluționare. Anul trecut, revista Foreign Policy l-a inclus în topul celor mai influenți decidenți globali, considerându-l „vârful de lance al unei schimbări radicale“. Și pe bună dreptate, vremea transformărilor radicale nu mai poate fi amânată. Intern, regimul nu mai are spațiul de manevră bugetară de altădată.

În februarie 2011, speriat de Primăverile Arabe, regele Abdullah anunța un pachet economic intern de 130 de miliarde de dolari pentru stingerea eventualelor nemulțumiri sociale. Dar astăzi, supraextinderea militară din Yemen s-a transformat într-un război de uzură extrem de costisitor, iar pentru o economie al cărei buget depinde covârșitor (în proporție de 80%, chiar 90%) de veniturile din petrol și care înghite 25% pentru chestiuni de apărare și securitate, prăbușirea prețului barilului (de la 111$, în iunie 2014, la mai puțin de 35$, în ianuarie 2015) anunță deficite majore. Desigur, pentru moment, plasa de siguranță saudită este dată de rezerva valutară de 650 de miliarde de dolari, dar și aceasta se află în cădere liberă (în 2014 era de peste 720 de miliarde $), în contextul în care deficitul bugetar se amplifică (de 15% din PIB anul trecut). Toate acestea în contextul în care viitorul anunță presiuni tectonice: deja 70% dintre saudiți au sub 30 de ani și se estimează că, până în 2050, populația va crește de la 27,8 milioane la 40,3 milioane. Rețeta dezvoltării regatului este departe de a fi sustenabilă.

Este și contextul în care Prințul Mohammed bin Salman anunța în interviul de săptămâna trecută acordat revistei The Economist o eră a transformărilor: privatizarea serviciilor publice, introducerea TVA, diversificarea bazei de fiscalizare a economiei saudite dincolo de industria petrolieră, totul culminând cu o reinventare a „noțiunii de muncă“ în societatea saudită. Un fel de „thatcherism în variantă arabă“, după cum spune The Economist.

Iranul și relația cu America

Presiunea internă și externă pe monarhia saudită crește și pe fondul eliberării Iranului de corsetul sancțiunilor internaționale. În optica Riadului, consecința directă este o putere șiită cu mai mult spațiu de manevră în orchestrarea de campanii proxy în regiune. În plus, acordul nuclear cu Teheranul și perspectiva destinderii a transformat relația dintre regimul saudit și Administrația Obama. Mesajele sunt tot mai reci și mai distante. Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că, sub Administrația Obama, puterile sunnite din regiune și, în special, Riadul au accesat vânzări record de armament american. În 2010, între SUA și Arabia Saudită este semnat poate cel mai mare astfel de acord, în valoare de 60 de miliarde de dolari. În general, balanța de putere convențională, bazată masiv pe echipament american, favorizează net statele Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC). Doar Kuwaitul, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Arabia Saudită dețin împreună mai mult de 400 de avioane F-15, F-16 și F-18. În 2014, cheltuielile de apărare ale Iranului se ridicau la aproape 15 miliarde de dolari, în timp ce Riadul cheltuia 80 de miliarde.  Comparativ, în 2012, raportul dintre cheltuielile GCC și cele ale Iranului era de 10 la 1.

Însa din perspectiva Riadului, nu doar Iranul complică relațiile dintre cele două părți, ci mai degrabă lectura Administrației Obama asupra evoluțiilor interne din Arabia Saudită. Pe parcursul anului trecut, mesajul constant venit dinspre Washington, foarte justificat altfel, a fost acela că amenințarea principală pentru statele regiunii nu este externă, cât internă, generată de „populații care, în unele cazuri, sunt alienate, de tineri care nu își găsesc locuri de muncă, (…) de convingerea că nu există mecanisme politice legitime pentru exprimarea nemulțumirilor. Astfel, parte din misiunea noastră este să lucrăm cu aceste state pentru a le transmite că amenințările nu provin dinspre o invazie iraniană. Sursa amenințările sunt nemulțumirile interne din aceste state.“, spunea Obama în aprilie 2015, într-un interviu acordat editorialistului Thomas Friedman de la New York Times. Pe acest fond, presiunea venită dinspre Washington pentru reformă și politici inclusive care să răspundă nevoilor de la firul ierbii.

Factorul șiit

Nu în ultimul rând, în Orientul Mijlociu „violența este o continuare a politicii. Liderii apelează la violență pentru îndeplinirea propriilor finalități politice“, spune Emma Sky, un observator al politicii sectare care a cuprins regiunea în ultimii ani. Arabia Saudită nu face excepție. Polarizarea sectară este o veche rețetă de legitimare internă a Casei de Saud. Logica prevalentă a statului saudit, legătura ombilicală cu clerul wahhabit, în special „îmbrățișarea naționalismului religios de orientare wahhabită“ (în terminologia lui Tobby Mathiesen) înseamnă și asumarea unui perpetuu joc de sumă zero în relația cu „celălalt“, cu atât mai mult cu cât acesta se încadrează în clivajul dominant al Orientului de astăzi. Pe de altă parte, întregul proces arată de fapt orchestrarea interesată, cu agendă, de sus în jos, a fricilor și a patosului sectar: „nu ne aflăm în fața resurgenței unui conflict vechi de 1.400 de ani. Astăzi sectarismul este intens din cauza politicii“, concluzionează Marc Lynch în Washington Post“. Ca și în Balcanii anilor ’90, nu este atât vorba de „uri ancestrale“, cât despre reprezentări contemporane intens politizate asupra imaginarului care se află la baza construcției statului respectiv.

Prin executarea clericului șiit, monarhia saudită transmite nu doar că se menține în tradiția wahhabită sunnită, considerată esențială pentru stabilitatea regimului, dar păstreaza linia conservatoare, de prezervare a statu-quo-ului, asumată din momentul în care spiritul Primăverii Arabe a început să se manifeste în interiorul regatului și în „străinătatea sa apropiată“ (în special în Bahrein). „Arabia Saudită este ultima monarhie absolută a lumii. Nu va cunoaște un moment Gorbaciov. (…) Întregul establishment saudit crede că au supraviețuit mai bine de două secole și jumătate în politica dură a Orientului Mijlociu nu doar prin determinarea lor feroce de a rămâne monarhi absoluți, dar și datorită alianței cu clericii wahhabiți“, spune Bruce Riedel. De fapt, clericul Nimr al-Nimr și discursul său ies în evidență tocmai pe fondul Primăverilor Arabe, când, în fața reprimării șiiților din Provincia de Est, el se pronunță pentru secesiune, pentru ample reforme politice și religioase, dar și pentru sfârșitul monarhiei. Cu alte cuvinte, el devine o țintă perfectă pentru establishment-ului wahhabit și Casa de Saud.

Dar ar fi o imensă eroare ca monarhia saudită să ignore fondul economic, politic și identitar care hrănește revolta șiită din Est. Problema Nimr al-Nimr este simptomul unor cauze mai profunde. Se suprapune peste un clivaj istoric centru-periferie, niciodată pe deplin soluționat, dar reactivat în perioadele de criză care zguduie din temelii fundamentele regatului: Revoluția Iraniană din 1979 sau Primăverile Arabe din 2011. Conflictul dintre Riad și Provincia Estică (unde îi găsim pe șiiții saudiți, estimați la 10-15% din întreaga populație) este întreținut prin excluderea economică, politică și juridică a regiunii: accesul la tribunale șiite este limitat, iar șiiții sunt excluși din structurile de siguranță ale statului.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s