Imagine de pe afişul filmului Demographic Winter – Iarna demogafică
În articolul Bilanţ de putere minoră II colegul George atinge problema scăderii natalităţii şi declinul demografic în România ca aspect al puterii latente a statului. Concluziile sale sunt că, în timp ce scăderea populaţiei, asa cum e schiţată în rezultatele recensământului, este un fenomen semnificativ, politica demografică a statului român este mai degrabă incoerentă.
Numărul de copii care supravieţuiesc per femeie în România (1834-2010) cf. gapminder.org. În extrema dreaptă a graficului puteţi vedea situaţia în alte ţări în 2010 (culoarea reprezintă continetul, aşa cum e indicat în dreapta-sus). Urmărind linkul puteţi vedea graficul în varianata dinamică.
Ceea ce cred că lipseşte din această imagine, însă, este potenţialul de a primi migraţie. Teza acestui articol este că puterea economică a unui stat în dezvoltare se poate converti în creştere demografică. În acest sens avem 3 surse de posibili imigranţi:
Diaspora istorică. În toate ţările din jurul României se află minorităţi istorice vorbitoare de limbă Română (într-unul din dialectele sale). În Republica Moldova acest grup constituie chiar o majoritate (2.85 de milioane de românofoni, cf. CIA World Factbook). În unele dintre aceste state cetăţenii pot fi mulţumiţi de situaţia lor relativă. În altele însă economia este mai slab dezvoltată decât a României; alteori situaţia lor în raport cu majoritatea este delicată, manifestându-se în discriminări sociale reale sau percepute.
Dintre aceştia o parte vor dori (doresc) să migreze. O parte pot alege UE sau Rusia. Pentru o parte însă România, ca parte a UE, poate fi destinaţia ideală pentru studiu şi muncă. Integrarea culturală şi simbolică a acestei populaţii are avantaje evidente asupra cărora nu insist.
Comunitatea Statelor Independente. Preocupaţi cu dilemele noastre interne vis-a-vis de decalaje istorice uităm că dincolo de graniţele României se termină Uniunea Europeană, adică Occidentul simbolic. Ergo, dincolo de cinismele politically correct, există un util bazin de imigraţie. Un imigrant care „fuge” din spaţiul de influenţă al Rusiei poate crea disonanţe cognitive unui conservator român tradiţionalist (xenofobie vs rusofobie). Iar aceia care sunt ortodocşi practicanţi (sau catolici de rit oriental) pot avea o cale privilegiată de acces în comunitatea locală prin intermediul bisericii de cartier. Un asemenea mecanism funcţiona (poate funcţionează încă) pentru catolicii africani din Italia.
Francofonia.Dincolo de etnie şi religie un al treilea factor ce uşurează o integrare de succes poate fi limba. Altfel spus un grup privilegiat de imigranţi ar putea fi cei ce vorbesc o limbă apropiată, de „gintă latină”. Desigur, poate fi contraproductiv să aduci un negru de la tropice să dea zăpada la lopată pe bani puţini – atât rasismul populaţiei locale cât şi clima cu accente excesive conspiră împotriva unui asemenea proiect.
Sursa. Desigur, romii sunt un proxy extrem de imperfect pentru negri, dar nu am putut găsi date despre aceştia din urmă.
Dar este posibil să revitalizezi tradiţia integrării în învăţământului românesc a studenţilor din ţari africane. De remarcat că una dintre filierele relevante atât pentru România cât şi pentru statele sursă ar fi învăţământul medical. Un negru african integrat ca profesionist în piaţă muncii din România ar beneficia atât de prestigiul social al funcţiei cât şi de amintirea unui mod „tradiţional” de a integra outsiderii. În plus cultura francofonă este prezentă şi în respectată România atât în traduceri cât şi în limba originală.
„Bonus”: lungirea vieţii active.
România urmează, cel puţin în urban, tendinţa globală de creştere a numărului de ore de muncă efectuată în faţa PC-ului de către „gulerele albe”. Chiar şi în rural calculatorul pătrunde ca mijloc flexibil de divertisment şi cale ieftină de a comunica cu rudele în afară. În paralel prin strategii de outsourcing şi situri de freelancing creşte o cultură managerială globală în care munca poate fi spartă în unităţi discrete/efectuate de persoane cu un set de competente bine definite (chiar dacă nu mereu extensive).[i] Consecinţa acestor fapte, ignorată sau ascunsă de politicieni, este că în timpul generaţiei noastre este probabil să vedem cum perioada vieţii active se lungeşte între, să zicem, 16 şi 70 de ani. Creşterea se poate manifesta astfel:
- Pentru elevi/studenţi: alocarea unui număr de ore pe zi (să zicem 2) pentru îndeplinirea unor sarcini „utile” (cum ar fi comercializarea de artefacte în World of Warcraft) sau pur şi simplu închirierea puterii de procesare a PCului.
- Pentru primul job: în măsura în care pasul anterior a fost îndeplinit într-un mod nu doar plătit ci şi educativ (deci nu WoW) absolventul de învăţământ capătă abilităţi de a raţiona productiv – exact acele calităţi care a căror lipsă duce la nemulţumiri notorii ale angajatorilor. Astfel perioada de inducţie la locul de muncă se poate scurta cu câteva luni bune.
- Pentru pensionari: întârzierea pensionării şi transformarea ei dintr-un eveniment brusc într-unul gradual în care pensia primilor ani este suplimentată cu o slujbă part-time.
*
Ideal ar fi, desigur, să existe politici oficiale care să favorizeze şi informeze acei imigranţi care au o ancoră oarecare în societatea românească. La fel de importantă ar fi poate o politică a Ministerului Muncii care să (in)formeze populaţia activă pregătind-o pentru anii ce vin. Dar, şi aici sunt de acord cu George, răspunsul politicienilor români este inadecvat; mă aştept ca aşa să şi rămână.
Totuşi, migraţia şi lungirea vieţii active sunt legate mai degrabă de nevoia de locuri de muncă decât de actele politicului. Dacă România se va dezvolta, atunci golul de muncă se va umple pe canale formale sau informale. Tot ce poate face un guvern este să canalizeze energiile economice într-un mod care să fie cât mai puţin traumatizant social.
În plus, şi imigraţia şi lungirea perioadei active duc la o investiţie mai mică a societăţii (sub formă de educaţie şi pensii) per cap de om productiv. Astfel, aceste două fenomene au potenţialul de a contrabalansa efectele scăderii puterii latente (demografice) a României, aşa cum e descrisă de George în concluziile sale.
Un ultim gând. Nu este obligatoriu ca România nu „exploateaze” ţările sursă ci avantajul poate fi reciproc. Pe lângă faptul că imigranţii vor trimite o parte din venituri acasă, putem să ne gândim la burse pentru educaţie la sfârşitul cărora statul român încurajează un număr de studenţi să se întoarcă în ţările de origine. Dar, din nou, trebuie politici publice potrivite.
[i] Un experiment interesant în acest sens, chiar dacă doar parţial reuşit este The Mechanical Turk.
Civitas Politics 
Multumesc ca ai preluat stafeta si ai scris un articol excelent intr-un timp atat de scurt.
O parte din propunerile tale, cele legate de imigratie si diaspora s-ar fi regasit in concluziile finale ale Bilantului de putere (partea a 4-a). Prelungirea vietii active e o noutate.
Incurajarea diasporei din jurul Romaniei de a veni in tara s-ar putea sa fie o solutie salvatoare pentru comunitatile de Romani din Serbia si Ucraina. Partea proasta e ca statele respective ar putea protesta fata de politica Romaniei de incurajare a migratiei cetatenilor lor de etnie romana. Si nici UE nu ar fi incantata de politica Romaniei, care ar incuraja astfel migratia.
Mai complicat e ce facem cu romanii din Republica Moldova. Au fost acordate deja 250 de mii de cetatenii peste Prut.
Despre imigrantii din Africa, toleranta legendara a romanilor s-ar putea sa-i goneasca. In plus ar trebui sa dezvoltam politici publice de integrare a acestora.
Prelungirea vietii active este cea mai imaginativa solutie, dar ma indoiesc ca va fi pusa in practica vreodata. Pensionarii se dovedesc un grup social care isi apara cu indarjire drepturile, iar perspectiva muncii si dupa o anumita varsta, nu incanta pe multa lume. Mai mult succes poate la elevii de liceu, cu toate ca s-ar putea gasi destui care sa condamne „sclavia salariala” de la varste fragede.
Nu am vrut sa insist pe parte aceasta, dar cred ca schimbul de populatie este, istoric vorbind, o solutie mai simpla si stabila pentru minoritati decat constructia unei societati deschise. Sarbii si Bulgarii nu ar protesta mai mult decat am protestat noi la plecarea maghiarilor – eventual dubla cetatenie ar fi problematica. UE ar protesta in masura in care am aduce imigranti din motive strict politice care ar continua apoi migratia mai departe – daca putem sa ii tinem ocupati aici nu e treaba nimanui.
Cu cei din Africa ai in buna masura dreptate – totusi cred ca un numar restrans de oameni cu o functie sociala evidenta nu ar pune probleme. Gandeste-te la imigratia araba/ musulmana ca model.
Pentru varsta a treia nu e necesar – si poate nici indicat – sa se mareasca varsta de pensionare. Este suficient ca pe fundalul unor pensii mici sa se permita pensionarea cu pastrarea locului de munca. Cei mai loviti vor fi aici cei ce presteaza o munca fizica si nu pot sa prelungeasca foarte mult viata activa.
Toate acestea se pot intampla spontan (cu convulsii sociale si de politica externa) sau in prezenta unor politici publice de facilitare.
Astept partile urmatoare cu interes 🙂
Pingback: Analize « Motanul Incaltat
Deci, nu trebuie să ne temem de declinul demografic că putem aduce populaţie din alte părţi (de pildă Africa). Ce ne facem cu cei care se tem mai mult de aducerea de populaţie din alte părţi decît de însuşi declinul demografic?
Foarte pertinent si necesar articolul. Concluziile sint inevitabile: trebuie sa importam populatie.
Problema este pe de o parte cea a compatibilitatii culturale (dar au trecut si altii prin ea, nu ai ce face), si mai ales pe de alta parte a concurentei cu celelalte state mai bogate din UE.
Ce motivatie are imigrantul compatibil cultural din varii colturi ale lumii sa vina aici si sa ramina si nu sa continue mai departe drumul spre vest, courtesy of Schengen?
Aici e saracie. De aici pleaca lume. Pen’ ce ar veni moldovenii in Romania, cind pot sa plece in Franta? Au parte de aproximativ aceeasi ostilitate.
Am scris si eu doua articole pe tema asta. Unul despre evolutiile demografice (multe grafice):
http://turambarr.blogspot.com/2009/03/tranzitia-demografica-in-romania.html
si altul despre exact subiectul articolului asta: putem reechilibra situatia?
http://turambarr.blogspot.com/2011/01/despre-demografie-lung-si-argumentat.html
Pe cat am putut am propus populatii care sa aiba cel putin o referinta culturala comuna :etnie, religie – nu neaparat ortodoxa, limba. In rest cine se teme mai mult de diversitate decat de saracie se poate retrage oricand intr-un orasel sau satuc mai putin atins de modernitate.
Adică românii să plece din oraşele lor ca să facă loc străinilor.
Oricum, ceea ce propui tu cu privire la tipul de populaţii care să imigreze în România n-are relevanţă. Dacă intrăm în Schengen, o să poată veni în România oricine a intrat deja în spaţiul Schengen, fără să conteze părerea lui Andrei Tiut. Cei din Republica Moldova nu vor putea însă veni aici, că R. Moldova nu face parte din Schengen. Oricum nu consider ceva pozitiv în părăsirea Republicii Moldova de către români – ce e bine dacă rămîne teritoriul ăla ruşilor?
@ mariusmioc: nimeni nu „face loc” caci tocmai am cazut de acord ca loc este. Eu ma gandeam sa protejam firile sensibile ce nu suporta culoarea mai inchisa.
Acuma, serios, merita sa distingem scopurile noastre. Eu doresc o economie viabila in conditiile unor socuri culturale si sociale minime. Dumneavoastra doriti dominatia politica si o majoritate confortabila a unei etnii pe un teritoriu dat.
Trebuie spus si ca modelul dumneavoastra nu poate functiona decat in conditii de saracie. Teritoriile dezvoltate atrag migranti si, de la Imperiul Roman pana la SUA succes au avut cei ce au stiut a construi o cultura politica a cetateniei.
@Turambar Deocamdata daca nu vin cu bani de acasa si nu sunt supracalificati, mai bine sa stea acolo la ei ca oricum nu isi gasesc de munca aici. Problema devine stringenta abia cand cresterea economica revine (la noi si/sau in UE).
Singura idee pe care o am vis-a-vis de atractivitate este folosirea sistemului educational. Adica luam din tara X 100 tineri care deja au studiat (pe banii statului si familiei) 12 ani – spaga noastra. Ii educam inca 3-5 ani – spaga lor. Si eventual nu dam drept de munca decat la 50-60 a.i. unii se vor intoarce acasa – spaga statului X. Modelul poate merge bine in tarile cu surplus demografic si poate mai putin in spatiul ex-sovietic, care are si el probleme. Insa daca Romania are crestere si oferta educationala e buna sunt convins ca se vor gasi multi strabunici romani in ascendenta vecinilor nostri.
Un asemenea proces satisface mai multe criterii: selectie culturala (prin programul de burse tintit), selectie profesionala (raman cei mai buni), (eventual) auto-selectie culturala (daca si celalalt stat ofera motivatii pentru a se intoarce iar absolventul alege), legare de glie 🙂 (drept de munca nu cetatenie imediat). In termenii articolului tau „alegem graul de neghina”.
De unde ideea că declinul demografic e incompatibil cu o economie viabilă? O populaţie mai mică la aceleaşi resurse naturale înseamnă bogăţie mai mare pentru fiecare locuitor.
Imperiul Roman nu dădea cetăţenie popoarelor cucerite, ci le transforma în sclavi. Mai studiaţi istoria.