Criza politică și deriva naționalistă (II) 6

În prima parte am identificat problema – o anumită deriva naționalistă în discursul USL – și am formulat patru întrebări în jurul cărora se va construi analiza. Ca ghid cognitiv voi folosi o teză afirmată de Lucian Boia în monumentalul său volum Istorie și mit în conștiința românească: relația elitelor politice autohtone cu occidentul este una dictată de interese în principal și nu una de valori, ele rămânând structural naționaliste. Aici însă intervine un caveat – contactul cu valorile occidentale, cu practicile democratice occidentale și socializarea elitelor politice românești în cadrul acestora diluează „naționalismul structural” al acestora din urmă. Dar cu cât însă România se integrează mai mult în Occident (proces pe care îl consider ireversibil)[i], mai ales procesul de integrare europeană, elitele locale își pierd din o parte din autonomia politică și libertatea de acțiune în raport cu societatea. Când descoperă, uneori neșteptat, că acțiunile lor interne contravin normelor, valorilor și practicilor democratice occidentale membri elitei politice autohtone recurg, pe plan intern, la un discurs naționalist pentru a-și justifica acțiunile și a se legitima.

Înainte de a răspunde celor patru întrebări e bine să stabilim niște parametri de bază:

  • Procesul de integrare euro-atlantic al României este rezultatul unui consens la nivelul elitei politice românești;
  • Elita politica autohtonă aspira la același statut intern și internațional ca și cea occidentală. Mai mult modelele politice occidentale sunt imitate de elita politica românească;
  • Cele mai profitabile legături economice ale României sunt cu Occidentul. Economia românească este dependentă de capitalul străin occidental;
  • Cea mai mare parte din elita politică și economică românească deține proprietăți sau conturi în Occident;
  • Atât politicienii cât și publicul larg aspiră la un nivel de trai occidental;
  • Destinațiile preferate de călătorie ale românilor se găsesc în occident. Țările occidentale sunt destinațiile de emigrare preferate ale românilor;

1. Asistăm la o contra-reacție față de proiectul de modernizare pro-occidental (euro-atlantic) pentru care a optat România la mijlocul anilor 90?

Răspunsul la această întrebare este simplu „nu”. Asistăm de fapt la o confruntare politică internă privind arhitectura regimului politic românesc. De asemenea actuală criză politică este rezultatul unor tensiuni acumulate în ultimii opt ani la nivelul elitei politice și a societății în general. Criza politica a fost dublată începând din 2008 de o criză economică prost gestionată care a acutizat și mai mult tensiunile politice și sociale.

În anii ’90 când s-a decis orientarea euro-atlantică a României elita politica românească a avut în fața trei opțiuni: orientare către est – dezavuată din start și lipsită de perspectivă, integrarea euro-atlantică – cursul optim din punct de vedere politic și economic și situarea într-o zonă gri din punct de vedere politic, undeva între vest și est. În afară de integrarea euro-atlantică celelalte opțiuni condamnau România la mediocritate politică și economică (cf. Daniel Dăianu).  Nu cred că acel consens de la nivelul elitei politice care ne-a ghidat pe drumul integrării euro-atlantice a dispărut. Poate cel mult s-a erodat din cauza lipsei de viziune asupra strategiei post-aderare a României la nivelul Comunității Europene.

2. Este vorba doar de o reacție viscerală la intervenția UE în criza politică?

Răspunsul este parțial afirmativ. Declarațiile cu iz naționalist sunt rezultatul unei frustări la nivelul elitei politice românești că numai deține autonomia completă în raport cu deciziile ce afectează societatea și regimul politic. De asemenea aceste reacții reflectă gradul scăzut de atașament față de valorile democrației liberale și a statului de drept.

Procesul de integrare europeană a însemnat importul  de instituții și proceduri europene, precum și un angajament politic față de valorile democratice și ale statului de drept. Membrii elitei politice românești nu și-au însușit pe deplin aceste valori și norme – lucru valabil și pentru restul societății românești. Statutul de membru al Uniunii Europene a însemnat cedarea și punerea în comun a suveranității naționale, fapt ce constrânge acțiunile elitei politice autohtone. Deciziile de la București pe unele domenii – justiție, economie, dar și de natură „constituțională”, cu impact asupra regimului politic – numai pot fi luate numai după cutuma locală. Ele trebuie să fie legitime în raport cu un set de valor și norme implicite comunității euro-atlantice.

Modul în care actuala criză de la București a evoluat a fost perceput de către instituțiile europene ca o abdicare de la valorile și angajamentele democratice ale României. În trei zile USL a reușit să pună sub semnul întrebării întreaga construcție democratică din ultimii 20 de ani din România. Confruntați cu reacția occidentului, și mai ales cu cea a Comisiei Europene politicienii USL nu au făcut decât să recurgă pe plan intern la naționalismul structural pentru a se justifica în timp ce plan extern au trebuit să facă față unor critici venite chiar și din partea unor politicieni cu orientări politice similare.

3. Confruntarea internă a depășit granițele și s-a extins la nivel european prin intermediul familiilor politice (populari vs. liberali & socialiști)?

Partidele românești au antrenat în disputa internă familiile politice europene din care fac parte. Cei mai eficienți au fos democrat liberalii care și-au adus în sprijinul lor grupul PPE din care fac parte și creștin-democrații germani în frunte cu puternica și încăpățânata Angela Merkel. Acest fapt nu surprinde având în vedere faptul că CDU sprijină  prin Fundația Konrad Adenauer, PDL, iar România sub conducerea liberal democraților și a lui Traian Băsescu, a sprijinit la nivel european pozițiile germane privind austeritatea, salvarea monedei euro și Statele Unite al Europei. Nu trebuie uitat că în PDL există și o identitate creștin-democrată reprezentată de Teodor Baconschi și Fundația Creștin Democrată, care a încheiat parteneriate cu principalele fundații politice ale CDU/CSU – Konrad Adenauer Stiftung și Hanns Seidel Stiftung. Ba chiar a existat și o tentativă de creștin-democratizare a PDL-ului.

Sprijinul politic german mai poate fi explicat și prin perfomanțele României într-o parte a Europei Unite care se confruntă cu un set de provocări aparte. Bucureștiul părea a fi un pilon de stabilitate într-o Europă Centrală și Sudică care se confruntă cu mica revoluție culturală maghiară de sorginte conservatoare și naționalistă a FIDESZului condus de Victor Órban și o Grecie aflată mai mereu pe buza prăpastiei, incapabilă să formuleze răspunsuri adecvate la propriile probleme și gata să tragă zona euro după ea într-un marasm economic. România era dată drept exemplu de succes al politicilor de austeritate și ajustare economică, în ciuda unor performanțe economice modeste și a persistenței problemelor economice structurale. Germania și CDU/CSU nu puteau să rămână muți la blitzkrieg-ul USL din România. Nu este de mirare că șeful delegației CDU/CSU din Parlamentul European, Markus Ferber a cerut suspendarea României din Consiliul European.

De partea cealaltă a baricadei USL a neglijat aspectele europene ale acțiunii sale politice, fapt recunoscut chiar de Victor Ponta – ceea ce sugerează că operațiunea de suspendare a lui Traian Băsescu a reprezentat o contingență și nu o strategie pregătită din timp, în ciuda unei foarte bune puneri în practică. În ciuda apartenenței la aceeași familie politică Susanne Kastner o politiciană social democrată vocală din Germania a criticat inițial acțiunile USL, iar grupul PES din Parlamentul European a condiționat sprijinul său de respectare normelor democratice și a statului de drept. Sprijin condiționat, dar robust a venit și din partea grupului ALDE, din care face parte PNL.

Semnale proaste au venit și din Franța, în ciuda recentei victorii a socialistului François Hollande în fața popularului Nicolas Sarkozy – ministerul de externe francez a contramandat brusc o vizită oficială agreată deja a lui Andrei Marga la Paris (ea a avut totuși loc la o dată ulterioară), iar jurnalul de stânga francez Le Monde s-a dovedit a fi un critic acerb al USL și mai ales al lui Victor Ponta în aceste zile.

Per total, chiar dacă taberele locale implicate în criza politică au instrumentalizat relațiile lor privilegiate cu familiile politice europene, criticile care au curs din partea actorilor europeni au vizat acțiunile politice care au afectat buna funcționare a instituțiile statului de drept și au pus sub semnul întrebării atașamentul României față de valorile democratice ale Uniunii Europene.

4. Asistăm la o „răsturnare a alianțelor”, în sensul orientării spre Răsărit – Federația Rusă și China?

Scenariul răstunării alianțelor, „a întoarcerii armelor”, a unei conspirații USL-Rusia nu este unul credibil. El reprezintă doar o stratagemă de campanie a lui Traian Băsescu și a PDL pentru a exploata filonul anti-rus și anti-comunist al românilor (aparent respinsă chiar de președinte). Acest scenariu a fost lansat și exploatat pe canale online pro-băsescu care practică un anti-comunism anacronic, și își fundamenteaza argumentele pe comparații și analogii deplasate. El se bazează pe o serie de declarații și poziții aparent pro-ruse ale unor reprezentanți USL: opiniile exprimate de ministrul de Externe Andrei Marga în timpul audierii sale în comisiile de specialitate a Parlamentului și informațiile privind angajarea de către guvern a firmei de PR și lobby a Gazprom, G+Europe, pentru a prezenta poziția USL la nivelul instituțiilor europene.

Declarațiile lui Marga pot fi explicate prin lipsa de profesionalism și cunoștiințe în domeniul în care a fost desemnat ministru, iar selectarea (guvernul român nu a confirmat încheierea unui contract) G+Europe ca firma de PR poate fi explicată prin contactele și abilitățile acestei companii în domeniul său. Bineînțeles că asocierea cu firma de PR a Gazprom ridică semne de întrebare, dar per se nu constituie o dovadă suficientă și necesară a unei „conspirații USL-Rusia” împotriva intereselor românești.

O variantă a acestui scenariu este o mare înțelegere între Vladimir Putin și Barack Obama, o conspirație „ruso-stângistă”, pentru înlăturarea lui Traian Băsescu și abandonarea desfășurării în România a sistemului anti-balistic american. În cazul acesta conspirația este „dovedită” de un dialog privat surprins de microfonul unei televiziuni rusești între Barack Obama și Dmitri Medvedev, în cadrul căruia președintele american încerca să-l convingă pe omologul său rus să-i transmită lui Vladimir Putin să nu-l atace pe tema scutului anti-rachetă pe timpul campaniei electorale de anul acesta din SUA. Barack Obama oferea asigurări lui Vladim Putin de disponibilitatea sa pentru dialog privind tema sistemului anti-balistic după alegerile din 2012.

O eventuală demitere a președintelui Traian Băsescu în urma referendumului din 29 iulie 2012 nu va avea ca rezultat la capitolul politică externă o răsturnare a alianțelor în sensul abandonării angajamentelor față de NATO, SUA și Uniunea Europeană în favoarea unei alianțe cu Federația Rusă și R.P. Chineză. De ce?

În primul rând că angajamentele față de NATO, UE și SUA chiar dacă nu sunt ireversibile, ele sunt foarte solide. În al doilea rând la nivelul elitei politice românești aceste angajamente internaționale sunt foarte populare, chiar și în rândul USL, deoarece această „Sfântă Treime” a politicii externe românești rezolvă două probleme fundamentale: securitatea națională și prosperitatea economică.

Un al treile argument împotriva acestei ipoteze este că angajamentele politice ale unui stat nu se schimbă odată cu alternanțele la guvernare. Pot apărea schimbări de nuanță și de accent – vezi schimbarea de poziție a administrației Obama în raport cu cea lui George W. Bush cu privirea la amplasarea scutului anti-balistic în Europa Centrală.  Rareori se întâmplă să apară schimbări radicale de politică externă și de securitate în urma alternanței pașnice la guvernare – vezi  efectele alternanței la guvernare în Spania în 2004 asupra prezenței sale în Iraq, după atentatele de la 11 martie.

Schimbările radicale de politică internă pot genera evoluții similare în politica externă – nu se poate însă stabili pe baza exemplelor istorice o regulă clară. Dispariția regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est a dus la abandonarea alianței cu URSS și la dizolvarea Pactului de la Varșovia; revoluția Islamică din Iran a dus la înlăturarea șahului Reza Pahlavi și la abandonarea alianțelor cu SUA și Israel; răsturnarea dictaturii lui Hosni Mubarak din Egipt nu a condus la abandonarea alianței cu SUA și la denunțarea tratatelor de pace cu Israelul.

În al patrulea rând asupra orientării euro-atlantice a României  există un consens la nivelul elitei politice românești. Existența acestui consens nu exclude diferențe de abordare a relațiilor cu NATO și UE în interiorul acestei elite – diferențe mai curând de formă decât de substanță.

Cultivarea relațiilor cu Rusia și China nu reprezintă apanajul USL. Eforturile de normalizare a relației româno-ruse au aparținut în cea mai mare parte PDL (asta dacă acceptăm cheia partizană a politicii externe românești care ne este propusă cu ocazia suspendării). Teodor Baconschi, ministrul de externe în cabinetul condus de Emil Boc și prim-vicepreședinte PDL a avut o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov în 2011 în marja sesiunii Adunări Generale a ONU unde au discutar probleme de pe agenda bilaterală. Reluarea relațiilor cu China a debutat în mandatul de premier al lui Emil Boc, acesta vizitând anul trecut Beijingul în fruntea unei delegații ministeriale numeroase pentru relansarea relațiilor economice.

Poate în interiorul elitei politice românești există persoane sau grupuri care ar dori apropierea de Rusia din interese economice sau chiar politice. Poate unii dintre aceștia se simt atrași de modelul politic putinian – verticala puterii, dar per total cred că aceștia reprezintă un curent minoritar în cadrul elitei politice românești. Cât despre public aceste rămâne din motive istorice rămâne profund suspicios în privința intențiilor Rusiei. Costul relansării relației cu Rusia, pe baza acceptării termenilor propuși unilateral de Kremlin este mult prea ridicat pentru a fi acceptat atât de elita politică românească, cât și de populație.

Bonus: discurs euro-critic sau euro-sceptic?

Reacțiile USL la criticile venite din partea occidentului, mai ales a instituțiile europen, s-au situat la limita dintre un discurs euro-critic și euro-sceptic, linia de demarcația dintre aceste nuanțe devenind pe alocuri neclară. Liderii USL au recurs la atacuri mai mult sau mai puțin fățișe la adresa instituțiilor și actorilor europeni pentru a-și legitma acțiunile în plan intern, în fața unui public cel puțin la fel de naționalist și în mare pare ignorant în ceea ce privește angajamentele față de valorile democrației și statului de drept ce decurg din statutul de membru al Europei Unite.  Tind să cred că USL a ignorat cu bună știință faptul că apartenența la Comunitatea Europeană reprezintă nu numai un angajament față de o comunitate de interese, ci și una de valori. Pe cale de consecință am asistat la un discurs eurosceptic și la un set de acțiuni anti-europene.

George VIŞAN

Pe teme asemănătoare:


[i] Majoritatea specialiștilor în drept european consideră drept imposibilă părăsirea Uniunii Europene.

Anunțuri

6 comments

  1. USL și „naționalismul” – receptorii acestui tip de propagandă al USL pot fi doar retarzii, euroscepticii țși patrioții demult s-au lămurit ce-i cu echipa antinațională PDUSL, care a furat referendumul constituțional din 2003 și a făcut aderarea și ratificarea Tratatului de la Lisabona fără referendum. Și care pregătește regionalizarea.

  2. 1.”UE” a preluat cuvinte din „dictionarul” ideologic al URSS de genul „comisar” sau „troika”. bine, vei replica..termenu komisar s’a inventat in vremurile „revolutiei franceze”. se stie ca Lenin a fost un admirator al tacticilor „comisarilor poporului” din Franta (sutele de mii de morti din Vendée stau marturie) ergo imi dau voie komisarii care taie si spanzura in asa zisa UE (deocamdata la figurat) sa nu fiu de acord cu aceasta constructie artificiala? 2.se va prabusi in curand intreg „sistemul” si le vor tiui urechile „elitelor” si tuturor fanaticilor pro globalizare. pariu?.

  3. Pingback: De ce s-a supărat Occidentul pe România? « Civitas Politics

  4. Pingback: Rușii nu vor veni… « Civitas Politics

  5. Pingback: Intervenții și reacții: Actorii internaționali și criza politică din România (I) « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s