Intervenții și reacții: Actorii internaționali și criza politică din România (I) 5

Philip Gordon în dialog cu președintele interimar Crin Antonescu

Intervenții

La debutul crizei politice din România generate de a doua suspendare a președintelui Traian Băsescu colegul Andrei Tiut estima că implicarea actorilor internaționali nu va avea un efect major asupra evoluțiilor politice. Această predicție s-a dovedit a fi eronată. Actorii internaționali, statali și non-statali, s-au implicat în evenimentele politice influențând decisiv modul în care a fost soluționată criza. Intervenția actorilor internaționali a fost cu totul neanticipată de promotorii suspendării și de cea mai mare parte a opiniei publice. Dacă ar fi să analizăm criza politică dintr-o perspectivă de tipul agency (acțiunea actorilor), structure (sistemul în care acționează actorii) și contingency (elementul neprevăzut) – atunci intervenția actorilor internaționali se încadrează la capitolul contingency și a reprezentat un veritabil game-changer pentru desfășurarea evenimentelor.

În cele ce urmează voi evalua rațiunile din spatele intervenției și reacția provocată de această intervenție la nivel politic și la nivelul sferei publice. Ceea ce ne interesează sunt scopurile și motivațiile intervenției, precum și semnificația acesteia. La nivelul sferei publice sunt interesante două fenomene: redescoperirea discursului naționalist și anti-american. Dacă până pe la mijlocul deceniului trecut discursul naționalist și anti-american era doar apanajul PRM, PUNR și al lui Corneliu Vadim Tudor (cu câteva derapaje de la PSD ce este drept), în timpul crizei politice am asistat la revenirea acestuia la nivelul partidelor mainstream și în linii mari pro-occidentale (PNL și PSD).

În plus la nivelul sferei publice a apărut pentru prima dată după căderea comunismului o generație tânără de comentatori care din motive de factură ideologică se îndoiesc de proiectul Occidental (integrarea euro-atlantică, UE) sau sunt anti-americani. Majoritatea acestora sunt educați în occident, au cariere universitare și sunt activi în interiorul societății civile.

Limitele integrării euro-atlantice și ale parteneriatului strategic cu SUA

Căderea comunismului în 1989 a reprezentat în plan extern o schimbare de paradigmă pentru România. Pentru prima dată în mai bine de 50 de ani Româniaa putut să decidă în mod liber din ce alianțe să facă parte și căror aranjamente regionale să se alăture. Opțiunea pentru Uniunea Europeană și NATO nu a fost impusă din exterior de vreun actor extern, ci una liber făcută de România. Bineînțeles se poate argumenta că necesitatea găsirii dezvoltării economice și politice într-o Europă ieșită din umbra Războiului Rece, precum și garantarea securității naționale au determinat aceste opțiuni. Dar au fost decizii care nu au fost luate prin constrângere sau impuse prin dictat.

De la debutul procesului de integrare europeană și euro-atlantică au existat limite ale angajamentului elitei politice față de standardele impuse de acești actori internaționali. Cele mai dificile aspecte ale integrării europene l-au reprezentant și îl reprezintă reforma justiției și combaterea corupției. Politicienii români au înțeles cu greutate că anumite comportamente care înainte de aderare erau tolerate, după aderare ele devin inacceptabile. Corupția și conflictul de interese sunt încă endemice la nivelul elitei politice, iar rezistența la schimbare este foarte puternică. Rezistența elitei la politice românești la schimbările promovate de UE în domeniul justiției și combaterii corupției este foarte mare.

DNA și ANI, instituții create la cererea expresă a UE, au fost de multe ori ținta unor tentative de desființare sau de ciuntire a atribuțiilor acestora pentru a le fi diminuată eficiența. Solidaritatea politică este utilizată pentru a încerca salvarea carierelor politice ale colegilor de partid suspectați de fapte de corupție și investigați pentru conflicte de interese. Termenul de proces politic a devenit echivalent cu orice proces de corupție în care este implicat un deputat sau senator, iar vizitele televizate la DNA au devenit un ritual de trecere pentru politicienii români – nu te anchetează niciun parchet, nu esti om serios.

Parteneriatul strategic cu Statele Unite este fundamental pentru securitatea națională a României, dar de la semnarea sa în 1997 până în 2011, momentul regândirii acestuia, numai aspectele politice și de apărare au fost utilizate la maximum. Aspectul economic nu a fost dezvoltat – România reușind să atragă în ultimii 20 de ani investiții americane directe de 1 miliard de dolari. În perioada similară Polonia a atras 20 de miliarde de dolari în investiții americane. O bună parte din această situația poate fi explicată prin persistența corupției, lipsa de credibilitate a eforturilor de combatere a acesteia și lentoarea reformei sistemului juridic. SUA este unul dintre catalizatorii reformelor în domeniul justiției și a combaterii corupției din România, dar de fiecare dată când sunt exprimate critici de la Washington la adresa modului în care aceste teme de politică internă sunt gestionate de elita politică de la București, reacția acesteia din urmă este defensivă și critică. Cooperarea pe teme de politică globală este bună, dar când SUA ridică probleme delicate precum combaterea corupției sau o mai mare transparență a deciziei politice, cooperarea între București și Washington nu mai este atât de strânsă.

De ce au intervenit actorii internaționali în criza politică din România?

Integrarea euro-atlantică și parteneriatul cu Statele Unite ale Americii au avut un efect pozitiv asupra sistemului politic românesc. Prin criteriile de integrare impuse României de ambele entități internaționale democrația autothtonă a fost consolidată. Uniunea Europeană s-a dorit a fi mai mult decât un simplu spațiu de liber schimb – în acest sens în 1993, confruntată cu perspectivă aderării fostelor state comuniste a stabilit o serie de criterii fundamentale pentru statele interesate să se alăture Comunității Europene, denumite criteriile de la Copenhaga. Aceste criterii prevedeau ca statele candidate să fie democrații, să respecte drepturile omului și ale minorităților, să fie state de drept (să respecte domnia legii) și să aibă economii de piață funcționale. Calculul politic și economic a fost suplimentat de valori democratice pentru consolidarea Uniunii Europene.

NATO a procedat la fel când a fost vorba de integrarea fostelor state membre ale Pactului de la Varșovia. Calculul politic și strategic a fost suplimentat de respectarea valorilor democratice și a statului de drept. Astfel în capitolul I al Membership Action Plan adoptat de Consiliul Nord-Atlantic la 24 aprilie 1999 au fost stabilite criteriile politice care trebuie îndeplinite de statele aspirante din care amintesc câteva: respectarea principiilor statului de drept, rezolvarea pașnică a disputelor etnice și teritoriale, controlul civil asupra forțelor armate și promovarea stabilității și bunăstării prin libertate economică, justiție socială și protejarea mediului înconjurător. Aceste criterii se adăugă principiilor enunțate în Tratatul de la Washington din 1949 privind respectarea valorilor democratice și a libertății.

Atât în cazul integrării europene și a aderării la NATO România s-a angajat să îndeplinească și să respecte criteriile care i-au permis să devină pe membru cu drepturi depline al acestor organizații internaționale.

Motivațiile intervenției actorilor internaționali în criza politică din această vară țin de respectarea valorilor democratice și a statului de drept în România. Nu este niciun secret că România nu este o democrație consolidată, iar respectarea statului de drept este problematică – aderarea la Uniunea Europeană a fost condiționată de acceptarea Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Viteză și modul de acțiune al USL au ridicat, probabil, semne de întrebare în cancelariile europene și la Washington. Restrângerea temporară a autorității CCR, precum și atacurile la adresa judecătorilor acesteia au generat îngrijorări. În plus USL s-a poziționat anterior crizei politice ambiguu în raport cu reforma justiției și combaterea corupției. Acuzele și atacurile la adresa DNA, ANI și a Parchetului au ridicat semne de întrebare la Bruxelles cu privire la intenții USL. Nu cumva se dorește obținerea controlului asupra justiției?

Exista precedentul condamnării în iunie 2012 a fostului premier Adrian Năstase – condamnare care a șocat întreaga clasa politică de la București. Bineînțeles au existat și acuzele de natură politică ale PDL că întreagă procedură de suspendarea și demitere a președintelui Traian Băsescu este motivată de preluarea controlului asupra justiției. Dar aceste acuze nu ar fi fost credibile dacă, probabil, nu exista deja în cadrul Comisiei o suspiciune în acest sens. Din acest motiv Jose Manuel Barroso a impus lui Victor Ponta respectarea celor 11 criterii politice pentru a evita o posibilă suspendare a României din Consiliul European.

A existat și o altă motivație pentru intervenția Comisiei Europene. Evoluțiile politice din România coroborate cu evoluțiile din Ungaria, cu problemele economice ale Greciei și situația zonei euro puneau în pericol prestigiu Uniunii Europene. Cazul românesc a fost perceput ca fiind mult mai grav decât problemele de factură economică sau derapajele Ungariei, deoarece punea sub semnul întrebării două din valorile fundamentele ale UE, utilizate pentru a distinge Europa de alți actori ai sistemului internațional, – democrația  și statul de drept.

O poziție similară a adoptat și Statele Unite ale Americii în raport cu criza politică din România. Momentul culminant al intervenției americane a fost vizita în România al adjunctului secretarului de stat, Philip Gordon și întrevederile acestuia cu toți actorii implicați în criza politică. Ca și Uniunea Europeană, SUA s-a arătat îngrijorată de impactul crizei politice asupra instituțiilor democratice și a statului de drept. Statele Unite s-au raliat poziției adoptate de Uniunea Europeană față criza politică de la București. Judecând după tonul declarațiilor publice ale lui Philip Gordon și ale ambasadorului american Mark Gitenstein natura intervenției nu a fost atât de intensă precum am fi tentați să credem.

Legitimitatea intervenției

Intervenția actorilor internaționali în criza politică internă, precum și intensitatea acesteia a surprins prin amploare și intensitate atât publicul, cât și elita politică de la București. O parte din valul de nemulțumire publică direcționat asupra lui Traian Băsescu și a PDL s-a revărsat și asupra actorilor internaționli. Întrebarea care a stat pe buzele multora a fost cu ce drept se implică UE și America în problemele noastre interne?

În primul rând în momentul în care a devenit membră a UE și NATO România s-a angajat să respecte anumite standarde democratice și juridice. În momentul în care apar devieri, aceste standarde îi sunt opozabile. România s-a angajat să respecte nu numai standardele minime impuse de Uniunea Europeană pentru aderare în materie de justiție și stat de drept, dar să și le îmbunățească pentru a fi la același nivel cu a alte state membre. În plus justiția este un pilon de integrare, iar autoritatea este împărțită practic cu Bruxelles-ul și cu celalte state membre ale Uniunii. Cum România a fost de acord să cedeze o parte din suveranitatea sa pe anumite domenii – justiție, politici economice – intervenții ale UE sunt pe cale de consecință normale în condițiile date.

Atâta timp cât Uniunea Europeană suferă de un deficit de democrație cum poate aceasta să impună standarde democratice unui stat membru? Dacă stăm să analizăm sistemul politic european vom descoperi că acesta este „post-democratic” – unde puterea, suveranitatea și consimțământul sunt separate, nu complementare (Joffe 2006:173-175).  Dar Uniunea Europeană nu este anti-democratică, este o entitate de state naționale democratice – un spațiu al democrației. De aici decurge și legitimitatea necesară intervenției.

Poate un aliat, chiar și unul important, să se implice în politica internă al unui alt stat? Nu neapărat, dar poziția SUA este legitimată de rolul său de garant al securității europene și avocat al consolidării regimurilor democratice în spațiul central și est-european. Dacă evaluăm politica externă a SUA față de statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est, vom descoperi interesul american pentru dezvoltarea unor instituții politice democratice și reprezentative în regiune.

A fost intervenția justificată de interese mai puțin transparente? Schimbarea de guvern din România nu anula angajamentele externe ale României luate de guvernele Boc și Ungureanu. De asemenea plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni în cazul validării referendumului nu schimba orientarea de baza politicii externe românești sau afecta în mod expres anumite proiecte de politică externă.

George VIŞAN

Pe teme similare:

Anunțuri

5 comments

  1. George, concluziile textului meu suna asa:

    „Desigur, problema domnului Ponta nu este strict de comunicare ci și una de fapte. În plus, dacă politicienii ar putea fi persuadați/presați să dea înapoi, presa are mai puțin de pierdut. Chiar și politicienii au la îndemână mijloace ocolite de a riposta. Deci meciul se joacă. Dar mingea este acuma la fileul primului ministru.”

    Nu exista nici o cale logica prin care „meciul se joaca” poate fi interpretat prin „colegul Andrei Tiut estima că „. Ce naiba, doar nu suntem Zegrean…

    Este drept ca in privat ma asteptam sa se descurce mult mai bine, Cred in continuare ca daca s-ar fi controlat pe sine si USL ar fi obtinut un rezultat asemanator cu cel din dezbaterea recente din PE. Mingea era la fileul sau.

    Dar, daca a lasat-o sa cada … eu ce sa ii fac

  2. Deci ai gasit o cale logica. Sunt impresionat.

    Serios vorbind, ala era un scenariu plauzibil. Ca sa faci predictii cat de cat rezonabile secretul nu e doar sa faci asemenea scenarii ci sa recunosti care dintre ele sunt mai robuste, adica rautatea vietii nu le va infrange. De aia, printre altele avem o clasa care se numeste tocmai…

  3. Pingback: O critică tovărășească, materialistă și dialectică adresată lui Barbu Mateescu și colegilor de la publicația deviaționistă Caiet « Civitas Politics

  4. Pingback: O critică tovărășească, materialistă și dialectică adresată lui Barbu Mateescu și colegilor de la publicația deviaționistă Caiet « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s