Liderul ICCD, Mihai Razvan Ungureanu, sustine un discurs in timpul Conventiei Nationale a partidului Forta Civica, la Sala Polivalenta din Bucuresti, vineri, 7 septembrie 2012. OCTAV GANEA / MEDIAFAX

De ce tocmai MRU? Pe scurt situaţia arată aşa: atunci când MRU a trântit uşa către PDL o parte din simpatizanţii lui Traian Băsescu s-au coalizat în jurul său fără a mai intenţiona să voteze cu partidul „prezidenţial”. Aceste cugetări nu îmi aparţin, le am şi eu de la oameni care au văzut cifre, dintre care primul care mi-a spus această poveste este Barbu Mateescu.

Cele două căi. Faptele de mai sus deschid două oportunităţi. Una aparţine PDL şi presupune ca dl. Ungureanu să fie integrat într-un soi de alianţă prin care electoratul său să fie adus „înapoi în turmă”. Cealaltă aparţine grupului reformist din jurul PDL. Dl. Ungureanu nu este doar un tânăr politician ci şi un intelectual respectabil, un birocrat cu experienţă şi mai ales, un om a cărui reputaţie nu pare sensibilă la campaniile de propagandă ale Antenei 3.

Pe baza acestor calităţi reformiştii PDL, „intelectualii preşedintelui” şi radicalii luptei anti-corupţie au putut spera la un lucru nesperat: o bază de putere proprie şi o pârghie  prin care să forţeze, în condiţii favorabile, „reforma dreptei”. În varianta optimistă Dreapta va fi fost reprezentată de un PDL profund reformat (un post-PDL dacă vreţi) integrat cu resturile cele mai reformatoare ale PNL şi ţinut pe calea cea dreaptă de către un soi de  consiliu de onoare condus de Monica Macovei. În variantă ultra-optimistă dreapta românească şi Internaţionala Socialistă ar fi presat PSD către o nouă şi „adevărată” reformă internă.

Opţiunea. Multă vreme domnul Ungureanu a părut că înclină către alternativa reformistă ezitând să susţină necondiţionat PDL dar evitând să preia poziţiile radicale (anti-Udrea de exemplu) ale lui Mihail Neamţu. Dar recentul congres al proaspăt achiziţionatului partid Forţa Civică a etalat o galerie de achiziţii dubioase, de la dl Bazac la dl Tălmăcean (sic). Această alegere nu mai este consistentă cu viziunea unei drepte reformate ci cu aceea  de „business as usual” în care dl. Ungureanu aduce un plus de credibilitate şi atât. Altfel spus, visul reformator este terminat, urmând a fi înlocuit de un discurs al minimizării pagubelor făcute de USL, răul cel mai mic şi atelele pe care le ştiţi.

Cum s-a ajuns aici? Deşi Nicuşor Dan a dovedit că se pot obţine voturi cu o mişcare de tip grassrootswebroots, distanţa care separă un candidat la Primărie de un proiect naţional este uriaşă. Altfel spus, ICCD avea nevoie de un partid. Iar acest partid ar fi fost în mod natural un PDL reformat nu din dragoste de adevăr, ci din frică de alegeri. Ar fi trebuit ajuns la un acord prin care baronetul PDL să renunţe la o parte din putere iar MRU să îi ajute să rămână un partid relevant. Probabil că au existat speranţe într-o intervenţie salvatoare a lui Traian Băsescu în sensul acestei strategii.

Se pare însă că PDL nu a cedat şi preşedintele nu a intervenit. Ba chiar, dacă dl Onaca este o indicaţie, mişcarea preşedintelui este inversă. Să fim sinceri, condiţiile erau şi sunt de partea baronilor. Referendumul a solidificat clivajul; este nevoie acum de culegători harnici care să strângă recolta.

În asemenea condiţii alegerea făcută MRU are o anumită logică. PDL a construit ecosistemul Manifestului de centru-dreapta în jurul organizaţiei sale rezervând – se pare – cantităţi limitate de putere celorlalţi. În aceste condiţii Forţa Civică, ca organizaţie reală, non-imaginară, non-virtuală, poate să transforme capitalul de simpatie al lui MRU în intenţie de vot. Intenţia de vot îi oferă d-lui Ungureanu (sprijinit sau nu de preşedinte) o poziţie privilegiată de negociere în faţa FCD, NR, PNŢCD. La limită, dl Ungureanu poate forţa lucrurile ameninţând cu un exit; probabil că nu va fi nevoie – baronii locali ai PDL ştiu să recunoască şi să aprecieze o sursă de voturi.

Se putea altfel? Probabil că nu – momentele carismatice nu se pot reproduce la infinit. Cred însă că nici nu s-a încercat. Pentru a-şi întări poziţia de negociere dl Ungureanu avea de ales între a-şi dovedi viabilitatea ca orator în spaţiul public (capabil de a distruge voturi PDL) sau a produce o organizaţi viabilă (capabilă să confişte voturi de „dreapta”). Cum nu este un mare vorbitor, soluţia aleasă este înţeleaptă. Adică non-revoluţionară.

O opţiune „revoluţionară” ar fi ce face dl. Neamţu. Desigur preşedintele NR este ridicol. Dar nu pentru că nu ar defini sau intui corect problema. Ci doar pentru că se aruncă într-o luptă pentru care nu are suficientă respiraţie. OK, şi pentru că face abuz de usturoi…

Ce rezervă viitorul? Nu trebuie însă să credem că FC sau NR îşi vor pierde orice altă utilitate afară de a aduce procente de votanţi PDL dezamăgiţi înapoi. Cele două partide, dacă intră în Parlament, pot fi un vehicul excelent de exit pentru acei intelectuali PDL dezamăgiţi de alianţele post-electorale ale PDL (de ex. PPDD). Şi un vehicul destul de bun pentru ca aceştia (şi susţinătorii publici extra-parlamentari) să se alăture PNL după ce/dacă se poziţionează ideologic ca diferit de PSD şi eventual schimbă conducerea.

Dacă acest scenariu vă scandalizează ţineţi cont că, afară de fondurile UE, statul rămâne unul dintre principalele surse de venit pentru mulţi intelectuali, mai ales din eşaloanele doi şi trei. Şi că mare parte din statutul intelectualului public este dat de capacitatea sa de a influenţa şi îmblânzi deciziile statului. Altfel spus, mulţi nu activează în „România civilă”, ci sunt intelectuali de stat sau, cei mai norocoşi, lucrează  pentru UE.  De aceea lipsa accesului la stat poate fi castrantă atât financiar cât şi simbolic.

Andrei Tiut