Prezidențializarea partidelor politice 3

1150352_10152101269892488_498925649_n

Actualul context electoral, nelipsit de dispute politice personale, anunță o campanie axată cu precădere asupra factorului emoțional, cu dezbateri ale căror tematici nu corespund unor nevoi sociale concrete. Așadar o campanie care exploatează iraționalul și care plasează într-o zonă periferică mediatizarea programelor sau a proiectelor politice atribuite fiecărui candidat în parte. De alt fel, o campanie care ne va aminti probabil despre alegerile prezidențiale precedente, când tema grupului de la GRIVCO (înfierat de președintele Traian Băsescu) a dominat discursul electoral într-un context al anului 2009 când criza economică impunea abordarea unor soluții privind combaterea recesiunii.

În prezent, lansarea suspiciunilor conform cărora printre actualii candidați s-ar afla un fost sau un actual ofițer acoperit al unui serviciu secret, așază de asemenea campania electorală în zona spectacolului politic. Substituirea discursului rațional (îndreptat către soluții argumentate și aplicate pe baza unui proiect politic) în raport cu discursul emoțional (axat asupra emoțiilor particulare), poate fi analizată nu doar dintr-o perspectivă culturală dar și din perspectiva organizării activității partizane și a fundamentării doctrinare. More…

Reclame

De ce Traian Băsescu nu poate fi primul ministru al lui Victor Ponta (I) 3

În octombrie 1991, după căderea Guvernului Roman, PNL participă la guvernarea Theodor Stolojan, pe atunci sprijinit de FSN. În aprilie 1992 PNL părăsește CDR. În septembrie 1992, la alegerile locale, opinia publică va fi șocată să afle că PNL a căzut sub pragul electoral, ne-reușind astfel să intre în Parlament. Este lecția fundamentală a trădării în politica românească. Morala pe care au reținut-o partidele nu este atât că ar fi rău să trădezi, ci că are și trădarea dichisul ei. Memoria colectivă nu este foarte lungă, dar este; de aceea o trădare de succes trebuie să gestioneze corect această problemă.

În martie 1992 Petre Roman rupe FSN în două, câștigând alegerile interne cu moțiunea „Viitorul azi”. Pe termen scurt, Petre Roman candidează sub numele consacrat FSN. Dealtfel partidul are un re-branding foarte lent și ca la carte: FSN -> FSN (PD) -> PD (FSN) -> PD. Astfel se înceracă menținerea iluziei continuității. (Aceeași strategie va fi folosită mai târziu de PDL care păstrează culoarea portocaliu.) În 1995 Petre Roman susține nevoia unei alianțe ne-electorale largi; în 1996 partidul candidează separat. Abia după turul doi al prezidențialelor, când Petre Roman îl susține pe Emil Constantinescu, putem considera definitivă ruptura între dl. Roman și electoratul iliescian.

Între 1996 și 2000 PD se apropie de PNL, împreună cu care formează o alianță informală care suge din vlaga politică a PNȚ-CD, cu largul și involuntarul concurs al elitelor țărăniste. Problema de imagine o are acum PNL, care are nevoie să gestioneze ruperea de partidul care l-a ajutat să se re-întoarcă în Parlament. Din fericire pentru PNL, până când să se anunțe ruptura, PNȚ-CD este deja serios compromis. De aceea electoratul vechiului CDR este poate mai iertător. Oricum, nu există în 2000 o alianță pre-electorală între PD și PNL; cele două partide candidează – și supraviețuiesc – separat. More…

Cele două căi ale lui MRU 8

De ce tocmai MRU? Pe scurt situaţia arată aşa: atunci când MRU a trântit uşa către PDL o parte din simpatizanţii lui Traian Băsescu s-au coalizat în jurul său fără a mai intenţiona să voteze cu partidul „prezidenţial”. Aceste cugetări nu îmi aparţin, le am şi eu de la oameni care au văzut cifre, dintre care primul care mi-a spus această poveste este Barbu Mateescu.

Cele două căi. Faptele de mai sus deschid două oportunităţi. Una aparţine PDL şi presupune ca dl. Ungureanu să fie integrat într-un soi de alianţă prin care electoratul său să fie adus „înapoi în turmă”. Cealaltă aparţine grupului reformist din PDL. Dl. Ungureanu nu este doar un tânăr politician ci şi un intelectual respectabil, un birocrat cu experienţă şi mai ales, un om a cărui reputaţie nu pare sensibilă la campaniile de propagandă ale Antenei 3.

Pe baza acestor calităţi reformiştii PDL, „intelectualii preşedintelui” şi radicalii luptei anti-corupţie au putut spera la un lucru nesperat: o bază de putere proprie şi o pârghie prin care să forţeze, în condiţii favorabile, „reforma dreptei”. În varianta optimistă Dreapta va fi fost reprezentată de un PDL profund reformat (un post-PDL dacă vreţi) integrat cu resturile cele mai reformatoare ale PNL şi ţinut pe calea cea dreaptă de către un soi de consiliu de onoare condus de Monica Macovei. În variantă ultra-optimistă dreapta românească şi Internaţionala Socialistă ar fi presat PSD către o nouă şi adevărată reformă internă. More…

Unde ne sunt conservatorii? 2

A fi conservator in Romania inseamna a avea o optiune politica greu intelesa. Pana la aparita unui partid Conservator in anul 2004, de fapt unul transformat dintr-un partid social-liberal, o astfel de denumire putea duce imediat cu gandul la istoriografia romaneasca, la momentul primului dualism politic, la Barbu Catargiu, Marghiloman, la asa zisii asupritorii ai taranimii, la sustinatorii marilor mosieri. Existenta unei astfel de situatii se datoreaza unei discontinuitati istorice, care a pus o amprenta dureroasa pe Partidul Conservator.

More…

Fricile intelectualului român (ca ipoteză de lucru) 3

În cadrul unei dispute la TVR între susţinătorii şi oponenţii preşedintelui proaspăt demis l-am putut auzi pe dl Liiceanu făcând o afirmaţie extrem de surprinzătoare pentru un discurs raţional. Anume, susţinea domnia-sa, un ziar din Europa şi cu un alt ziar sunt împreună „ziarele din Europa”.

Nu încape îndoială că vorbitorul ştia că 1+1 dau întotdeauna 2, în timp ce în Europa sunt destul de multe ziare. Poate că era pur şi simplu nervos şi/sau obosit, astfel încât i-a scăpat o frază pe care s-a sfiit pe urmă să o mai retracteze.

More…