De ce cad guvernele României Răspunde

curiaSă ne uităm, deci, la circumstanțele căderii celorlați. Dl Ciorbea a căzut pe fondul scăderii economice, reformelor dure și al inabilității politice personale. Chiar și așa, actul final a fost unul de supunere față de voința PNȚCD și a Președintelui. Dl Vasile a fost poate mai abil, dar performanța slabă a guvernării și abandonarea sa de către întreaga coaliție de guvernare au dus la finalul prematur al mandatului. Domnul Boc nu a fost nici el un politician abil, dar a fost sponsorizat politic de președintele Băsescu; în momentul în care sponsorizarea a încetat, premierul s-a retras din funcție. Evident, în cazul domnului Boc nu trebuie să minimalizăm scăderea economică și efectele asupra nivelului de trai. Domnul Ungureanu a adăugat la toate acestea propriul său nivel de incompetență, ajungând la performanța ca membrii propriului partid să susțină moțiunea care l-a demis.

Să ne uităm, apoi, la prim-miniștrii care au terminat mandatul cu bine. Dl Văcăroiu nu a avut nici el abilitate politică, dar sponsorul său l-a susținut până la final. Domnii Năstase, Tăriceanu și Ponta au avut în schimb această abilitate și au putut să se elibereze de sub diverse tutele. În sfârșit, toți cei patru au guvernat perioade de creștere economică. More…

Reclame

Liderii dreptei 5

Intro. Multe luni am folosit „dreapta” intre ghilimele pentru că pe scena politică au existat două, uneori trei, „drepte”, fiecare fiind cea mai adevărată. Acuma că s-au recunoscut brusc dreptele între ele voi renunța la ghilimele. Nu pentru că brusc aș recunoaște relevanța ideologiei, ci pentru că pot folosi cuvântul dreapta în mod ne-ambiguu, descriind toate partidele de la PNL la PMP.
Înainte să începem, trebuie definită ideea de „lider al dreptei”. Pentru scopul acestui articol, lider este cel care poate pune în mișcare, simultan, alegători și militanți. Poți face asta, ești lider și ai atuuri. Nu – nu.
Așadar… More…

Alegeri euro-parlamentare: Ce veți face dumneavoastră la Bruxelles stimați candidați? 3

26-04-07_Hemicycle_STG_2-2

În privința alegerilor naționale, sunt de obicei tolerant cu faptul că partidele nu publică programe. În definitv, fluxul de comunicare este continuu și cetățeanul are ocazia să se lămurească care sunt promisiunile formațiunilor politice. Lucrurile se schimbă în cazul alegerilor europene. Aici discutăm odată la patru ani și ar fi de dorit să știm și noi ce vor partidele de la și în Europa.

Ni se spune obsesiv să ne uităm cine sunt cei care ne cer votul. Eu vă propun să vă uitați în primul rând la ce spun că vor face. Apoi, încercați să vă dați seama ce au de gând cu adevărat să facă. Apoi aplicați un filtru de plauzibilitate. Și abia apoi, și numai peste cei rămași, merită să ne uităm la CVuri.

Căci un candidat care nu are de gând să facă nimic, sau are de gând să facă lucruri care nu se pot face, degeaba este el cine este și are CVul pe care îl are. Haideți să îi votăm pe cei ce fac ceva, nu pe cei ce sunt cineva. Întru această idee, aștept noi mesaje și programe dinspre partide. More…

Prezidenţiabilii 14

Clipboard01

Să începem cu o observaţie simplă. Toţi candidaţii cu şansă la alegerile prezidenţiale au fost fie percepuţi ca „oameni de stat” fie au fost sprijiniţi de o alianţă. Prin alianţă nu înţelegem reunirea unor partide care pe vremuri au fost un singur partid ci o coalizare între partide cu electorate diferite. Explicaţii posibile aici. Ştiind acum acest lucru, putem să ne uităm cu alţi ochi la suma de potenţiali candidaţi.

Am ales pentru această scurtă analiză nume a căror notorietate şi încredere le dă dreptul, măcar teoretic, să spere la acest post. Totuşi, vă încurajez să nu confundaţi încrederea cu intenţia de vot. Dacă cetăţeanul are încredere în candidat el poate totuşi să voteze un alt candidat în care are mai multă încredere, pe care îl consideră a avea şanse reale sau pe care îl consideră mai potrivit pentru post. More…

Complexul diplomatico-informațional 2

1378613_10151875860832488_1870567177_n

Am început să scriu un articol despre posibilii candidați la Președinția României în 2014. Undeva spre finalul acestui articol va fi o notă despre câțiva șefi de servicii secrete. Acest grup select îi cuprinde pe domnii Maior, Meleșcanu și Geoană și Ungureanu (deși dl Ungureanu primește tratament separat ca șef de partid). Ce au acești oameni în comun?

Au în CV diverse poziții legate de securitate și de politică externă (cel puțin într-un domeniu, de obicei în amândouă). Sunt fii sau membri ai vechilor elite socialiste ridicați prin forțe proprii. Totuși, asta nu pare să îi facă antipatici în ochii SUA. Vorbesc rar, măsurat, demn și, dacă li se oferă ocazia, destul de mult. În mod tipic este greu să re-povestești a doua zi ce au vorbit. Au schimbat cel puțin o dată în viață loialitatea politică. Toți sunt prezidențiabili: au candidat le președinție sau au fost luați în considerare pentru această candidatură.

Acest articol este inspirat întrucâtva din ideea americană de military-industrial complex. Însă nu atât în aspectul de big business ci acela de „old boys network” și „revolving door” More…

Paradigma maghiară sau paradigma românească? 10

71612_487192857998987_1748114532_n
În fața evoluțiilor politice recente din România merită pusă o întrebare: riscăm să cădem în paradigma maghiară reprezentată de FIDESZ și Viktor Orban? Nu mă refer aici la resugența vreunui naționalism românesc, ci la absența unei opoziții eficiente care să articuleze un proiect alternativ credibil.

Am scris aceste cuvinte pe acest site, acum șase luni. După șase luni configurația politică locală e urmatoare: USL deține două treimi din mandatele din parlament, PDL împreună cu apendicele său politic ARD au sub 100 de parlamentari, următorul clasat este PPDD (cu Dan Diaconescu rămas la OTV, dar cu un potențial uriaș de transfer al loialității către majoritatea guvernamentală), UDMR este teoretic în opoziție (deși a încercat să intre la guvernare) și grupul minorităților votează cu guvernul (normal în logica politică românească). Detaliu: Gigi Becali este membru al legislativului, este deputat și membru al Comisiei Juridice și cei care cred că va fi un comic relief al acestui Parlament probabil se vor înșela. Alt detaliu, destul de important, este posibilitatea reală ca o parte din parlamentarii ARD și PDL să „migreze” către partidele din USL, pentru a se bucura de privilegiile puterii.

Dificultatea formării unei opoziții credibile nu este dată numai de scorul electoral al USL, dar și de o situație socio-demografică favorabilă puterii din punct de vedere politic. Mesajul politic al USL a rezonat și a fost credibil pentru foarte mulți români, victoria datorându-se câștigării unor procente mari în rândul cohortelor de alegători care s-au prezentat la urne. USL a reușit performanța de a aduna chiar și 16% din voturile etnicilor maghiari, punând sub semnul întrebării intrarea în parlament a UDMR. PDL/ARD are o misiune dificilă de a convinge cetățenii că reprezintă alternativa viabilă la puterea USL, lucru care nu se va întâmpla prea curând având în vedere datele problemei. Pierderile înregistrate de PDL/ARD la urne indică o lipsă de credibilitate masivă a românilor în mesajul acestei formațiuni politice. More…

Starea analizei politice în online IV 1


Când am scris ultimul episod din această serie mă așteptam în optimismul meu să am material săptămânal. S-a dovedit că nu. Și nu pentru că tastaturile ar fi amuțit. Dimpotrivă. Dar am putut asista la dezbaterea epică dintre cei ce gândesc cu mintea și cei ce „simt cu inima că au în față o armată de învingători”. Citatul este (aproximativ) din dl. Ungureanu dar se aplică la fel de bine și entuziaștilor USL.

Ce s-a scris nou? More…

De weekend: MRU este o pisică 10

Zilele acestea am scris două articole foarte mişto. Unul vorbeşte despre instrumentalizarea politică a tabu-ului, celălalt examinează impactul carismei în cultura „dreptei” dincolo de Traian Băsescu însuşi. Ambele au avut vizualizări mai degrabă slabe. Articolul lui George despre miturile politicii externe româneşti le-a depăşit în cu uşurinţă. Nu m-am supărat – era un articol bine documentat şi bine scris. Apoi am scris despre opţiunile şi soarta lui MRU. Iar articolul a avut (raportat la prima zi) cam de patru ori mai mulţi cititori.

Şi în acest moment am decis că eu mă oftic. Ce v-a făcut frate MRU de vreţi să şţiţi totul despre el? V-a hrănit el când eraţi flămânzi? V-a vizitat când eraţi bolnavi? V-a păstrat rândul la lapte? S-a cuplat cu Zăvoranca? Cu Pepe? Apare pe Youtube sub formă de pisică sau de bebeluş? More…

Cele două căi ale lui MRU 8

De ce tocmai MRU? Pe scurt situaţia arată aşa: atunci când MRU a trântit uşa către PDL o parte din simpatizanţii lui Traian Băsescu s-au coalizat în jurul său fără a mai intenţiona să voteze cu partidul „prezidenţial”. Aceste cugetări nu îmi aparţin, le am şi eu de la oameni care au văzut cifre, dintre care primul care mi-a spus această poveste este Barbu Mateescu.

Cele două căi. Faptele de mai sus deschid două oportunităţi. Una aparţine PDL şi presupune ca dl. Ungureanu să fie integrat într-un soi de alianţă prin care electoratul său să fie adus „înapoi în turmă”. Cealaltă aparţine grupului reformist din PDL. Dl. Ungureanu nu este doar un tânăr politician ci şi un intelectual respectabil, un birocrat cu experienţă şi mai ales, un om a cărui reputaţie nu pare sensibilă la campaniile de propagandă ale Antenei 3.

Pe baza acestor calităţi reformiştii PDL, „intelectualii preşedintelui” şi radicalii luptei anti-corupţie au putut spera la un lucru nesperat: o bază de putere proprie şi o pârghie prin care să forţeze, în condiţii favorabile, „reforma dreptei”. În varianta optimistă Dreapta va fi fost reprezentată de un PDL profund reformat (un post-PDL dacă vreţi) integrat cu resturile cele mai reformatoare ale PNL şi ţinut pe calea cea dreaptă de către un soi de consiliu de onoare condus de Monica Macovei. În variantă ultra-optimistă dreapta românească şi Internaţionala Socialistă ar fi presat PSD către o nouă şi adevărată reformă internă. More…

Brâncoveanu și mitul administratorului (despre circulația elitelor) 4

Emil Constantinescu a venit de la catedră, Mugur Isărescu și Lucian Croitoru au venit de la bancă. Mihai Răzvan Ungureanu a venit de la Externe/SIE iar Mircea Geoană (oarecum) din diplomație. Victor Ciorbea, Traian Băsescu, Emil Boc, Klaus Iohannis au venit de la primării.

Prin contrast Ion Iliescu, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta și Crin Antonescu au urcat la putere pe linie de partid (sau revoluționară).

Rotunjind, din 4 politicieni de maxim nivel, 4 nu se impun ca politicieni în aparatul reprezentativ central (Guvern, Parlament, Partide) ci vin cu o anume aură tehnocratică dată de experiența administrativă. Cazul Ministerului de Externe este atipic, dar cunoscut – nu insist aici. Dintre aceștia doi, 1 vine din lumea academică/ diplomație/ sistemul bancar în timp ce 1 vine din administrația locală. Zero procente vin din „economia reală” – domnul Tăriceanu are experiență relevantă, dar nu trecutul său de antreprenor l-a propulsat în poziția de prim ministru. More…

Ponta vs. Băsescu: cel mai inteligent demisionează 2

Victor Ponta (înainte de referendum)

Premierul are o legitimitate limitată, după cum chiar membrii USL recunosc uneori. Mandatul său este produsul unei răsturnări de situaţie. Chiar dacă alegerile din 2008 (generale) şi 2012 (locale) îi sunt favorabile, acest fapt nu emulează integral afectul legitimator al unor alegeri parlamentare.

În plus, are trei teme fierbinţi de gestionat: plagiatul, suspendarea şi prestaţia diplomatică cel puţin dubioasă din timpul suspendării. Toate acestea sunt muniţie pentru adversarii săi politici. More…

Cum am ajuns aici? Despre destrămarea legitimităţii în stat 3

Când Traian Băsescu l-a numit pe dl Tăriceanu prim-ministru nu m-am îndoit nici o clipă de ne-constituţionalitatea acestui gest. Dacă toată lume credea că în Constituţie scrie un lucru atunci – mă gândeam – este clar că acesta este sensul limbajului şi intenţia legiuitorului. Însă politic am înţeles gestul. Victoria noului preşedinte marcase o mutare masivă a simpatiilor populaţiei. Fără sprijinul acesteia mi se părea imposibil să guvernezi 4 ani, aşa că am asimilat cumva poziţia de forţă a Preşedintelui cu folosirea unor puteri de rezervă.

În paralel CCR a susţinut că domnul Năstase nu poate fi retras decât de propriul său grup parlamentar. Deşi limita puterea Parlamentului de a se auto-guverna, decizia Curţii părea să instituie o limită maşinaţiunilor politice, oferind un bonus primelor alianţe (deci celor mai „naturale”).

Preşedintele Băsescu a ţinut la un moment dat un discurs în care a blocat entuziasmul politic şi dorinţa de „sânge” a Alianţei DA. Totul părea a avea un echilibru. Preşedintele şi premierul aveau cumva o vocaţie „referendară” (ceea ce este rău) – dar politicienii păreau să înţeleagă delicateţea situaţiei şi să nu dorească să abuzeze de ea. Sau poate eram eu optimist More…