Pentru fișetul președintelui 1

iohannis-pe-bicicleta

Traian Băsescu este un studiu de caz despre cum un președinte popular și populist își poate pierde rapid legitimitatea democratică. În cazul său a fost nevoie de programul de austeritate din 2010 și reformă nesăbuită a sistemului de sănătate din iarna anului 2011, care au dus la pierderea rapidă a legitimității populare, a majorității parlamentare și în final la criza celei de-a doua suspendări în vara anului 2012. Drumul de la ovațiile cetățenilor în Piața Universității, la huiduieli și scăndari precum „Ieși afară, javră ordinară!” și „Chemați Arafatul, că-l doare ficatul!” este foarte scurt.

Nivelul de așteptări creat de alegerea lui Klaus Iohannis este foarte ridicat, iar capacitatea acestuia de a răspunde acestor așteptări este limitată. Noul președinte al României va trebui să găsească un echilibru între prioritățile pe care și le-a asumat la preluarea mandatului, promisiunile din campanie și realitatea politică. More…

Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

Cum am ajuns aici? Despre destrămarea legitimităţii în stat 3

Când Traian Băsescu l-a numit pe dl Tăriceanu prim-ministru nu m-am îndoit nici o clipă de ne-constituţionalitatea acestui gest. Dacă toată lume credea că în Constituţie scrie un lucru atunci – mă gândeam – este clar că acesta este sensul limbajului şi intenţia legiuitorului. Însă politic am înţeles gestul. Victoria noului preşedinte marcase o mutare masivă a simpatiilor populaţiei. Fără sprijinul acesteia mi se părea imposibil să guvernezi 4 ani, aşa că am asimilat cumva poziţia de forţă a Preşedintelui cu folosirea unor puteri de rezervă.

În paralel CCR a susţinut că domnul Năstase nu poate fi retras decât de propriul său grup parlamentar. Deşi limita puterea Parlamentului de a se auto-guverna, decizia Curţii părea să instituie o limită maşinaţiunilor politice, oferind un bonus primelor alianţe (deci celor mai „naturale”).

Preşedintele Băsescu a ţinut la un moment dat un discurs în care a blocat entuziasmul politic şi dorinţa de „sânge” a Alianţei DA. Totul părea a avea un echilibru. Preşedintele şi premierul aveau cumva o vocaţie „referendară” (ceea ce este rău) – dar politicienii păreau să înţeleagă delicateţea situaţiei şi să nu dorească să abuzeze de ea. Sau poate eram eu optimist More…