O revizuire constituțională pentru noi, fără noi. Răspunde

constitutie

[…]din acest mix lipsește ceva. Lipsesc cetățenii. Specialiștii s-au folosit de cadrul instituțional deja existent pentru a își face auzită vocea cu claritate. Și s-au folosit de prestigiul din dotare (uneori destul de redus) pentru a ține politicienii sub presiune.

Organizațiile civice și cetățenii individuali, în schimb, au fost masați sub acoperișul Forumului Constituțional și ideile lor trecute prin procesorul de materie primă reprezentat de raportul Forumului. Care au ajuns în materialul de sinteză (…fericiții…) au văzut măcar unele dintre propunerile lor preluate. Care au fost ajuns note de subsol în anexă, nici măcar atâta.
More…

Reclame

Spre paradigma maghiara? (II) Răspunde

1264111_10153258736180327_2118080160_o

Acum mai bine de un de zile avertizam că România se îndrepta spre paradigma maghiară, descrisă de mine ca:

Paradigma maghiară presupune în primul rând dominația asupra sistemului politic prin impunerea voinței asupra adversarilor și respingerea vreunui dialog constructiv cu celelalte formațiuni politice.

În ultimul an au avut loc o serie de evoluții politice care au evidenția asemănările și deosebirile dintre România și Ungaria. Bucureștiul, în ciuda coabitării și a aparenței de stabilității continuă să se îndrepte, ce-i drept într-un ritm mai încet. Iată câteva din evoluțiile similare cu cele din Ungaria:

„Schimbarea regulilor jocului în timpul acestuia” – schimbarea cvorumului necesar validării unui referendum, tentativa de schimbare a formulei electorale prin introducerea sistemului Westminster, trecerea în subordinea Guvernului a Monitorului Oficial pentru a amâna publicarea unei decizii a CCR.

Subminarea puterii judecătorești și delegitimarea acesteia – vizibilă mai ales în momentul suspendării președintelui și diatribelor din presa împotriva CCR. More…

Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

Cum se face, pe scurt, o consultare constituţională 2

founding-fathers-of-the-us-constitution

După cum v-am mai povestit, eu şi George suntem implicaţi într-un proces prin care o serie de ONGuri vor să propună tot felul de lucruri vis-a-vis de Constituţie.

Le-am scris, apoi le-am trimis, şi au ajuns în sinteza, dar mai ales în anexele raportului Forumului Constituţionali.

Desigur, Parlamentul are dreptul suveran să agreeze sau nu propunerile noastre. Dar, odată ce ele au ajuns până acolo, mi se pare normal ca măcar să fie dezbătute în comisie. Să aud şi eu, spre exemplu, dacă se doreşte sau nu informatizarea serviciilor publice, sau protecţie contra birocraţiei regionale prin ombdusmani dedicaţi.

În ziua doi a dezbaterilor am început să dezvoltăm bănuiala ca toată lumea se uită doar pe sinteza narativă propusă de Forum, iar anexele sunt doar risipă de biţi şi hârtie. În ziua trei, când o serie de articole discutate de noi multe ore au fost adoptate în câteva (zeci de) minute şi cu scăpări de limbaj s-a format un început de certitudine. More…

Constituția și strategiile de securitate și apărare națională 2

DasbootLIJohann

Luni 27 mai, am participat la conferința „Securitatea alimentară și a resurselor de apă: între perspective europene și realități naționale” organizată de Institutul European din România. În contextul discuțiilor legate de revizuirea constituției, mi-a atras atenția o remarcă făcută în timpul conferinței de consilierul prezidențial pentru securitate națională, Iulian Fota, care a afirmat că actuala Strategie de Apărare Națională este de fapt o strategie de securitate.

Afirmația pare absurdă și bizară, dar Iulian Fota a venit cu o precizare utilă: în Constituția României nu se face referire la strategi securitatea națională, ci doar la apărare. Așa ca s-a luat hotărârea ca documentul adoptat în 2010 sub titlul de Strategia Națională de Apărare să fie de fapt o strategie de securitate națională (în mod bizar documentul anterior acestuia și redactat în 2007 se cheamă Strategia de Securitate Națională). Motivația din spatele acestei hotărâri a fost faptul că dacă documentul ar fi intitulat „strategie de securitate națională” ar putea fi atacat la CCR, iar curtea să decidă că este neconstituțional. Subtitlul strategiei sugerează în mod explicit faptul că avem de-a face cu o strategie de securitate, inspirată de conceptul securității umane: „Pentru o Românie care garantează securitatea și prosperitatea generațiilor viitoare”.

Securitatea națională și apărarea națională sunt lucruri diferite. Astfel prin securitate națională se înțeleg problemele de securitate ale unei națiuni, politicile și programele de rezolvarea ale acestor probleme și, de asemenea, procesul guvernamental prin care aceste programe sunt formulate și realizate (Smoke 1987:301). Apărarea națională se distinge de securitate națională prin scopul final urmărit – apărarea în fața agresiunii unui inamic extern – și la nivel de mijloace – securitatea națională angajează toate resursele de care dispune un stat, în timp ce apărarea presupune utilizarea mijloacelor militare de care dispune un stat (Zulean 2007: 43). Aceste distincții sunt importante la nivel teoretic și practic, confuzia între aceste concepte, la nivel de politici publice, având un impact negativ direct asupra întregii strategii naționale a unui stat. More…

USL: uniune politică sau mare coaliție? 1

07_USL_29_VS_25c9a15c03

Să începem prin a ne aminti ce ține USL împreună. Inițial (1) a fost o coaliție electorală întărită cu ideea de a prezenta un front unit în fața tendințelor președintelui de a numi un prim ministru după bunul plac. În acest sens a fost un succes desăvârșit. Am argumentat într-un articol anterior că USL a evitat/compensat pierderea de alegători spre nou-apărutul PPDD, a evitat/compensat penalizarea pe care electoratul o aplică coalițiilor pur electorale („împotriva naturii”) și a primit o frumoasă primă electorală, conform legii. Prim ministru este, după cum știm, Victor Ponta. Însă victoria nu înseamnă tărie. Atingerea scopurilor unei alianțe poate să fie un bun motiv de încetare a ei.

(2) Apoi, există o fuziune parțială a celor două electorate. Aici datele la care am acces sunt mai degrabă limitate, dar știm că această fuziune, sau, dacă vreți, identitate comună există. Atâta vreme cât cele două electorate nu sunt clar separate este greu și costisitor pentru oricare partid să apară ca fiind cel ce rupe Uniunea.

(3) Apoi, există guvernarea. PNL nu poate guverna fără PSD. Dincolo de anumite scenarii ușor „wishful thinking” o moțiune de cenzură care să răstoarne un PSD cu aproape 40% în Parlament este greu de imaginat. PSD poate să guverneze fără PNL, dar nu așa cum pare proiectat actualul curs de guvernare. Măsurile de continuare a austerității și de regionalizare par să descrie o redistribuire a reurselor în rândul aleșilor locali și susținătorilor financiari ai partidului. Victor Ponta și Liviu Dragnea, cu concursul ezitant al PNL construiesc o arcă a lui Noe în care vor intra doar o parte a puternicilor zilei; restul își vor vedea accesul la resurse diminuat. Cu banii economisiți, Victor Ponta speră să treacă bugetul prin criză, menținând astfel integritatea puterii celor din Arcă. More…

Președinte reprezentativ sau șef al statului? 6

BASESCU - ABSOLVENTI MAGISTRATURA

În afara unor destul de puțini interpreți critici ai constituționalismului românesc post-comunist (începând cu 2003, în special), a celuia manufacturat întru „democrație originală” de către „constituționaliștii” lui Ion Iliescu, problema revizuirii Constituției a prins viteză în 2005, odată cu raporturile din ce în ce mai înveninate dintre instituțiile extrem de personalizate ce reprezintă, într-o formă într-adevăr plină de echivocuri, Executivul: Președintele și Primul-ministru.

Mai întâi am avut Comisia prezidențială de analiză a regimului politic și constituțional din România, înființată în mai 2008, al cărei raport final a fost făcut public în ianuarie 2009, de către președintele ei, Ioan Stanomir. Acesta a declarat la momentul acela că „membrii acesteia au îndeplinit o triplă exigență: excelența intelectuală, reprezentarea diverselor școli de drept public și lipsa unui partizanat politic” (Agerpres). Dacă prin partizanat politic înțelegem în mod superficial doar apartenența la un partid politic, nu și susținerea viziunii unui anumit om politic, constituțional nemembru de partid, atunci înțelesul conceptului de partizanat politic este pur și simplu amputat. Cu toate că membrilor respectivei comisii, Ioan Stanomir, Iulia Moțoc, Radu Carp, Dacian Dragoș, Vlad Perju sau Genoveva Vrabie nu li se poate contesta expertiza, nu li se poate contesta însă nici împărtășirea necritică a viziunii Președintelui de la acel moment, Traian Băsescu.

Acum avem înființate o Comisie parlamentară de revizuire a Constituției și un Forum constituțional, acesta din urmă mimând mai mult sau mai puțin reușit dezbaterea publică. More…

Dreptul la locuire ca libertate personală 3

1680290642_social-housing-on-the-coast-02-photo-tomaz-gregoric

După cum povesteam în articolul trecut, m-am văzut implicat într-o dezbatere despre ce ar putea include noua Constituție. Undeva, în discuțiile mai degrabă colaterale, a apărut și ideea unui „drept la locuire”. Nu se știe dacă această propunere va ajunge sau nu în forma finală a recomandărilor, dar discuția poate fi interesantă.

În formulările sale obișnuite, dreptul la locuire presupune atât o re-distribuire semnificativă de resurse (casele sunt scumpe) cât și o acțiune eficientă și responsabilă a statului. Cel puțin punctul al doilea mi se pare utopic la noi. Dar putem încerca să privim locuirea și prin intermediul drepturilor negative.

Să pornim de la un exemplu ipotetic. Eu sau dumneavoastră nu ne permitem pe această lume decât să construim o casă de chirpici. Adică excremente de vacă, paie și lut. Chirpiciul este un material rezistent la cutremur și foc dar nu la inundații. Deci, dacă suntem pe deal, ISU nu ar trebui să fie o problemă. Și totuși, la primărie există standarde care nu permit să ne facem căsuța de balegă (hai, lut, că este mai poetic). Motivele țin, presupun, de estetică: chirpiciul îmbătrânește urât. Dar și de o efectele unei ideologii modernizatoare de secol 19, aseptică și precisă. Nu repugnă birocraților și inginerilor doar ideea unei case de balegă cât, mai ales, o casă care își schimbă forma („lucrează”) de la an la an. Pur și simplu podelele, termopanele, țevile și ușile existente în comerț nu sunt gândite să facă față la așa ceva. More…

Instituționalizarea opoziției și noua Constituție 5

1308423389_132174_6

La invitația CeRe voi participa, împreună cu colegul George Vișan, la o întâlnire cu generoasa temă: „Implicarea societății civile în revizuirea Constituției” care vrea să se asigure, nici mai mult nici mai puțin decât că „vocile organizațiilor neguvernamentale relevante în domeniile bună guvernare, drepturile omului și democrație nu rămân exterioare procesului consultativ dezvoltat pe marginea revizuirii Constituției”.

Măsura în care cineva ne va asculta vocea, sau chiar și măsura în care se va degaja o singură voce sunt discutabile. Chiar și așa, când primești o astfel de invitație îți pui niște întrebări, care sub diverse forme, pot fi reduse la formularea: „Ce vreau eu de la Constituție”. Am scris de mai multe ori pe această temă, dar de obicei în cheie negativă, arătând mai degrabă ce nu merge decât discutând ce ar funcționa. Totuși, există o propunere „pozitivă” despre care am vrut de mai multe ori să scriu. Anume să instituționalizăm opoziția parlamentară și să îi dăm pârghii de control asupra statului. More…

Cu legea pre lege călcând: 5 motive pentru care România nu este un stat de drept 2

No-Rule-Of-Law_2011

Cam din 2004 am crezut și am pornit de la premisa că România este un stat de drept. Unul cu multe minusuri, desigur, dar acestea țineau mai degrabă de infracționalitate. Adică, puteai să exerciți o putere arbitrară nepedepsit, dar măcar era ilegal. Prin 2010 am ajuns la concluzia că nu este chiar așa. Nu neapărat că din 2010 s-au dus lucrurile pe apa sâmbetei, dar atunci m-am lămurit eu.

Statul de drept este mai mult decât respectarea legilor. Altfel, stat de drept ar fi fost și Germania nazistă prin aplicarea celebrului Führerprinzip (Voința führerului este lege în stat). Statul de drept/domnia legii apare atunci când conducerea cetății se face primordial prin reguli stabile care permit cetățeanului și instituțiilor să își organizeze viața știind dinainte ce așteaptă statul de la ei și astfel să fie stăpânii propriului destin.

Rule of law este un concept deosebit de popular în gândirea libertariană. Domnia legii, combinată cu un număr minimal de reguli și legi sunt ingrediente ale acelei societăți cvasi-utopice și anti-politice în care legile sunt stabilite în avans și legiferarea ulterioară de către un Parlament este absentă sau minimală. Pe scurt, libertate fără democrație și dreptate fără politică. Pentru acest articol însă, vom recunoaște că politica nu poate fi eradicată. Pentru a avea stat de drept este suficient ca zona de acțiune a politicului să fie pre-stabilită și limitată rezonabil. More…

Urgenţa perpetuă 2

575021_420483771322863_1142094968_n

Acum nişte săptămâni am luat decizia să răresc relaţiile cu Ovidiu. El m-a descris (în cuvinte mai complicate) ca un politruc USL. Eu l-am diagnosticat (în mintea mea) cu sindromul tristeţii post-băsesciene persistente. Pe aceste baze, vă daţi seama, dialogul ulterior s-a redus dramatic.

Voi lua însă o pauză pentru a discuta puţin pornind de la articolul său despre republica uselistă. Comentând despre documentele programatice ale USL (mai precis absenţa lor), Ovidiu ajunge să facă o descriere succintă a luării deciziilor de reformă în epoca Băsescu-Boc. Aş schematiza-o astfel:

1 – O serie de specialişti construiesc o comisie la Cotroceni şi, în mod relativ transparent, propun nişte soluţii.

2 – Traian Băsescu reţine din aceste soluţii fix ce îl interesează pe el. Pentru că poate.

3 – Guvernul Boc, în mod tipic prin asumarea răspunderii, face să se întâmple ce s-a decis la punctul 2.

Nu am urmărit foarte atent tribulaţiile comisiilor prezidenţiale, dar descrierea pare corectă. Este mai greu, deocamdată să facem o schemă a deciziilor USL, dar o să propun cu titlu provizoriu următoarea:

0 – responsabili USL (dar nu cei cu autoritatea ultimă) lansează o serie de propuneri ca baloane de încercare; societatea civilă se repede asupra lor să le desfiinţeze.

1 – folosind informaţia de la punctul 1 nişte specialişti merg la (liderii) USL şi, în mod cu totul ne-transparent, propun nişte soluţii.

2 – USL reţin din aceste soluţii fix ce îi interesează. Pentru că pot.

3 – Parlamentul face să se întâmple cele reţinute la punctul doi (supermajoritate)

Ovidiu compară punctul 1 din „procedura” PDL cu punctul 0 din „procedura” USL.

Argumentele sale sunt un caz destul de tipic de gândire Big Design Up Front (1, 2) contaminat cu bunele practici ale Uniunii Europene. More…

Muchia și abisul domnului Antonescu 10

Romanian interim president Crin Antonescu delivering his first public speech

Crin Antonescu a intrat în vârful rarefiat al politicii cu un formidabil bagaj de imagine, strâns cu trudă. În lungii ani în care se opunea lui Călin Popescu Tăriceanu, dl. Antonescu a abordat luptele intestine de partid cu o eleganță ne-egalată până astăzi. Lucru poate cu atât mai greu cu cât liberalul era considerat pe vremea aceea cel mai bun orator parlamentar. Apoi a venit campania cu „Revoluția bunului simț” care a plăcut multora, inclusiv dintre cei ce nu au votat cu el. Apoi construcția USL a cimentat faima sa de organizator politic.

Pe acest fond, electoratul său a fost dispus să ignore autoritarismul crescând și alianța cu PC. Ele au fost puse la pachet cu calitățile sau chiar au putut lăsa impresia de pragmatism. Asta cu atât mai mult cu cât – din cauza lipsei de dialog politic – prea puțini dintre susținătorii săi plecau urechea la critici. Eventual, nefericita poreclă „Căcărău” a avut efectul de a trezi solidaritate în fața nedreptății și insolenței.

Problemele de imagine încep să se acumuleze odată cu suspendarea președintelui Băsescu. Ca interimar, dl. Antonescu a avut aceeași preferință de a rămâne „jucător” precum hulitul Băsescu. Ba chiar, cu o anume ocazie, l-a depășit pe acesta mergând la partid să discute politică. Discursul euro-critic, util ca politică internă a lăsat niște urme pe care dl. Antonescu probabil că nu le gestionează în mod optim. Aducerea în partid a d-lui Becali a mai adăugat și ea o crestătură pe răboj. Nu doar că acesta are un trecut politic extrem de discutabil, dar dl. Becali a promovat o vreme cultul personalității antonesciene, intrând în conflict cu perceptele anti-băsescianismului*. Eforturile constante de a elimina gruparea Tăriceanu-Chiliman sau a o convinge să plece singură contravin tradiției reunificării liberale care constă în tolerarea și nu alungarea facțiunilor interne. În sfârșit discursul războinic, menținut la multe săptămâni după câștigarea războiului, îl face pe dl. Antonescu să pară oarecum depășit de situație. More…