Spre paradigma maghiara? (II)

Acum mai bine de un de zile avertizam că România se îndrepta spre paradigma maghiară, descrisă de mine ca:

Paradigma maghiară presupune în primul rând dominația asupra sistemului politic prin impunerea voinței asupra adversarilor și respingerea vreunui dialog constructiv cu celelalte formațiuni politice.

În ultimul an au avut loc o serie de evoluții politice care au evidenția asemănările și deosebirile dintre România și Ungaria. Bucureștiul, în ciuda coabitării și a aparenței de stabilității continuă să se îndrepte, ce-i drept într-un ritm mai încet. Iată câteva din evoluțiile similare cu cele din Ungaria:

„Schimbarea regulilor jocului în timpul acestuia” – schimbarea cvorumului necesar validării unui referendum, tentativa de schimbare a formulei electorale prin introducerea sistemului Westminster, trecerea în subordinea Guvernului a Monitorului Oficial pentru a amâna publicarea unei decizii a CCR.
Subminarea puterii judecătorești și delegitimarea acesteia – vizibilă mai ales în momentul suspendării președintelui și a diatribelor din presa împotriva CCR.
Revizuirea Constituției – un proiect de revizuire care nu soluționează problemele de fond ale sistemului politic, ba chiar reușește să propună un aranjament instituțional mai puțin eficient decât cel din prezent.
Reforma administrativă – are toate șansele să fragmenteze autoritatea politică a statului, nu să creeze stakeholderi locali responsabili. Procesul este motivat de prezervarea intereselor actualelor rețele locale de putere și de o „ierarhizare” a „baronilor” locali.
Absența opoziției eficiente – opoziția parlamentară pare mai mult preocupată să se poziționeze astfel încât să poată fi cooptată la un moment dat la guvernare. Opoziția în momentul de față este fragmentată între un partid parlamentar și o serie de cvasi-mișcări politice extraparlamentare.

Ce distinge România de Ungaria în momentul de față:

Absența radicalismului politic (prezent la FIDESZ) al USL. În ciuda unui discurs radical în perioada de opoziție și anterioară alegerilor din 2012, USL la guvernare s-a poziționat ca o forță moderată, neîncercând reconstruirea din temelii a sistemului politic. Este cea mai importantă diferență între FIDESZ și USL.
„Coabitarea” – eșecul suspendării președintelui Traian Băsescu în 2012 a dus la găsirea unui modus vivendi între USL și acesta. Coabitarea a condus la moderarea politicilor USL, deși au existat voci care au criticat acest aranjament, și a creat un consens minimal care să permită guvernarea. Cel mai bun exemplul al funcționării coabitării este numirea procurorului general și pe cel al DNA.
Intervențiile internaționale în politica internă au fost eficiente și au permis păstrarea reformelor din justiție. Subminarea puterii judecătoriști nu a trecut de faza discursului
Curtea Constituțională a reușit să blocheze acele măsuri ale USL care ar fi condus la schimbări majore ale sistemului politic: a anulat noua lege electorală și a amânat aplicarea legii referendumului.
Revizuirea Constituției – blocată efectiv de decizia CCR care amână intrarea în vigoare a legii referendumului. Înainte de a fi supus referendumului proiectul de revizuire va suferi modificări în parlament, cel mai probabil.
Reforma administrativă – blocată de negocierile dintre baronii PSD și PNL.
Dinamica internă a USL – spre deosebire de FIDESZ, USL nu este un partid politic ci o alianță între două partide. Acest aspect înseamnă că fiecare membrii ai alianței se supraveghează reciproc astfel încât niciunul dintre cele două partide să nu obțină un avantaj asupra celuialt. Această dinamică a fost evidentă în cazul Roșiei Montane, când Crin Antonescu a folosit protestele și scandalul creat în jurul acestui proiect minier pentru a taxa poziția PSDului și a lui Victor Ponta. Cartea „opoziției interne la guvernare” ține locul unei opoziții eficiente în Parlament – fiecare partid utilizează cum poate potențialul său de șantaj.

Aspecte care îngrijorează și care ar putea afecta negativ situația:

Fragmentarea opoziției.
Incapacitatea opoziției de a crea o coaliție largă, parlamentară și extraparlamentară care să devină o alternativă la actuala putere.
Adoptarea proiectului de revizuire a Constituției într-o formă apropiată cu cea aflată acum în dezbatere.
Adoptarea unei reforme adminstrative care să fragmenteze autoritatea statului.
Media disfuncțională, integrată pe verticală, dependentă de interese politice și economice.
Absența dialogului constructiv dintre putere și opoziție.