Acesta o să fie un articol ciudat, pe care trebuie să îl încep cu nişte disclaimere.

Unu. Nu scriu acest text ca să uşurez usturimea cazului Roşia Montană. Chiar dacă partidele componente vor fi capabile să tragă un oarece folos, Guvernul şi USL au atins cu cazul RM nivelul de incompetenţă. Orice li se întâmplă din această cauză, o merită pe deplin.

Doi. Aşteptările mele de la fiecare nou guvern care vine sunt modeste. Ţineţi asta în minte.

Şi acum evaluările. Puncte pro.

1. Am avut în 2012 o creştere mediocră de 2%? Da. Vom avea şi în 2013? Da.

2. Am avut o creştere foarte semnificativă a absorbţiei fondurilor europene? Da. Vom menţine această rată de absorbţie în 2014? Poate.

Există o explicaţie care spune că a crescut absorbţia pentru că a acuma a venit în mod natural vremea să fie plătite deconturile. Problema acestei explicaţii este că vine post-factum. Dacă PDL ar fi spus dinainte cam când va veni această creştere, aş fi fost mai deschis să o iau în calcul. În ceea ce priveşte absorbţia în 2014, am primit feedback contradictoriu de la oameni care se pricep mai bine ca mine, deci voi evita să mă pronunţ.

3. Avem în atenţia Justiţiei membri ai puterii şi opoziţiei inclusiv până la cele mai înalte nivele? Avem. Vom avea în continuare? Nu ştiu, sper.

În pofida unor legende urbane super-procurorii reformişti nu au „persecutat” puterea decât până la nivel de subprefecţi. S-ar putea spune că dosarele au fost abia acuma finalizate dar sunt pornite dinainte. Dar urmau ele să fie finalizate? În momentul în care 7 ani de reformă nu au fost suficienţi pentru a atinge decât o doamnă ministru în funcţie, şi aceea mai mult pentru că „nu ştia să fure”, daţi-mi voie sa fi sceptic. Desigur, fidelii lui Victor Ponta şi ai lui Traian Băsescu nu par să fi fost invitaţi să li se comunice învinuiri. Dar nici nu a trecut foarte mult timp de la schimbarea conducerii. Deocamdată, cel puţin, o voi privi pe doamna Kovesi cu un optimism moderat.

4. S-au făcut concedieri în 2012-2013 în aparatul de stat? Se pare că ar fi câteva, dar poziţia guvernării nu este foarte clară. Vom avea concedieri în aparatul de stat în continuare? Părerea mea este că da.

Este inacceptabil faptul că informatizarea a mers vreme de ani de zile mână în mână cu creşterea numărului de birocraţi. De aceea, nu există o reformă a statului fără concedieri. Cât despre concedierile viitoare, sunt o problemă de echilibru al bugetului, lucru pe care Guvernul îl ia în serios. Nu este clar, însă, dacă se va atinge această zonă înainte de alegerile prezidenţiale sau după.

5. Am avut privatizări majore în 2012-2013? Nu. Vom avea în următorul an? Tind să cred că da.

Spre deosebire de gestiunea bugetului sau a opiniei publice (unde pare să existe o viziune pe termen mediu) gestiunea activelor de stat e făcută incoerent şi fără viziune. Mă aştept ca toate alternativele să cadă şi să se ajungă în ultimă instanţă la privatizare. Ca o notă specială, nu trebuie să fi libertarian ca să susţii privatizările. România nu este Suedia şi oricine spune că statul poate gestiona la noi în mod superior o activitate economică nu este (doar) de stânga ci (mai ales) naiv.

6. Au fost stopate găuri negre în finanţele ţării? Da, Hidroelectrica şi (parţial) Ministerul Dezvoltării. Se vor astupa şi altele? Nu ştiu.

Explicaţie: viziunea keynesiană a dezvoltării prin investiţii este la fel de naivă precum cea care susţine păstrarea companiilor de stat. Din nou: România nu este Suedia. În momentul în care bagi bani în micro-dezvoltare aceştia vor fi sifonaţi adânc iar şi vor lua calea străinătăţii. În momentul în care îi bagi în salarii şi pensii ei vor fi cheltuiţi în România (deşi nu neapărat pe produse româneşti). Din punctul meu de vedere nu ar trebui să existe un Minister sau departament al micro-dezvoltării, ci zona de mici proiecte trebuie să fie gestionată de primării, sub controlul statului. În plus, aritmetica salariilor şi pensiilor este simplă şi frauda mai grea.

7. Este, în general vorbind, puterea USL mai flexibilă faţă de presiunea societăţii decât a fost puterea PDL? Da. Va fi în continuare? Da.

8. A scăzut costul împrumuturilor externe? Da. Va scădea în continuare? Nu ştiu, dar probabil că măcar nu va creşte.

Puncte de stabilitate

9. A căzut moneda naţională ca urmare a „loviturii de stat”? Nu. Va cădea în 2014? Puţin probabil.

10. Au plecat investitorii străini din România? Nu. Vor pleca în 2014? Puţin probabil.

Explicaţie: chiar dacă România nu este raiul investitorilor, orice altă ţară în care aceştia s-ar reloca riscă să aibă problemele sociale proprii. România este, cel puţin, răul cunoscut.

11. A scăzut calitatea democraţiei în România conform The Economist Intelligence Unit? Nu. (mwhahaha) Va creşte această calitate la următoarea măsuratoare? Posibil că da.

Explicaţie: măsurătorile EIU pot fi reduse grosier la două direcţii: funcţionarea instituţiilor şi implicarea cetăţenilor. Implicarea cetăţenilor (surpriză…) a scăzut în timpul guvernării Boc. Evenimentele din 2012 nu au fost considerate de EIU ca o îmbunătăţire a participării, dar poate cele din 2013 vor fi.

Puncte slabe

12. Am avut un raport MCV pozitiv? Nu. Se va îmbunătăţi considerabil în anul următor? Aş zice că nu.

13. Am putut menţine nivelul intrării de capital străin? Nu. Ne vom reveni în 2014? Nu ştiu.

Aici este posibil să vedem adevăratul efect al problemelor din vara 2012. Este posibil că anul trecut am fost scoşi de pe lista de potenţiale ţări în care unele multinaţionale ar dori să investească. Dacă cursul monetar şi costul împrumuturilor şi-au revenit rapid, dezvoltarea unor noi planuri care să includă România poate dura mai mult.

Puncte care afectează doar o parte a populaţiei României.

14. A intrat România în Schengen? Nu.

15. Au crescut salariile în sectorul de stat? Da.

16. Au crescut pensiile? Da.

*

Mare parte din şocul aplicat de stilul de guvernare USL ţine de imagine. Obişnuiţi cu diverse forme de big design upfront şi cu diverse forme de conducere unipersonală, mulţi români de toate nivelele intelectuale par să dorească un guvern mai disciplinat şi predictibil

Şi totuşi… metoda USL de guvernare prin perpetua urgenţă şi perpetua răzgândire este greu scalabilă. În termeni simpli, nu poate fi făcută să meargă la infinit. Până acum controlul liderilor asupra USL şi febrilitatea cu care stakeholderii au lucrat ca să propună alternative la diversele propuneri doar parţial fundamentate ale diverşilor secretari de stat au menţinut un guvern funcţional, ale cărui rezultate se văd mai sus. Dar cazul Roşia Montană este o ilustrare a riscurilor pe care şi le asumă USL cu un asemenea stil de guvernare.

Andrei Tiut