Politicienii în 2015: și corupți și fără rost Răspunde

Rust.rost

Există momente când mă uit în trecut și zic, mamă, ce prost am fost. Și există, apoi, momente în care zic, mamă, cât de deștept am putut să fiu. Un moment din categoria a doua mi s-a întâmplat de curând când am trecut printr-un ritual ritualul verificării predicțiilor pe anul în curs.

Practic, am produs o singură predicție majoră, rezultată dintr-un singur articol: Prognoză politică: volatilitate în profunzime, gheață la mal. Dar… ce predicție.

„Așteptarea mea este că până în 2016 [inclusiv 2016] sistemul politic va intra în criză datorită lipsei de oameni, de idei și (posibil) de bani. Pasivitatea populației mai susține establishmentul, dar se va epuiza și ea atunci când persoanele și semnalele care generează conformism se vor împuțina. De aceea, ce vedem acum sunt doar mugurii acestei crize.[…]

Această criză nu se va rezolva prin mișcări și realinieri politice, pentru că nu provine din alinieri și mișcări. Sugerez cititorilor Civitas Politics să privească mai des spre (in)stabilitatea politicii actuale nu prin prisma rocadei partidelor ci prin prisma (in)capacității politicienilor actuali de a mai livra genul de acțiuni care iau adus și menținut în prim-planul scenei politice centrale sau locale.”

Motivul pentru care deadline-ul era în 2016 este că mă așteptam ca alegerile să zguduie marile partide și să arate incapacitatea lor de a livra politică (și politici). Nu a trebuit să aștept atâta, pentru că a venit incidentul Colectiv. Interesant este că, atunci când am re-citit textul, am înțeles mai bine inclusiv criza de după. Adică eram mai deștept în vară decât acuma. (Nu e nimic, recuperez).

Corupția ucide, dar nu neapărat cariere politice

Explicația aproape canonică a evenimentelor de după Colectiv este că populația ar fi înțeles cum „corupția ucide”; altfel spus, a văzut mecanismele prin care corupția ne afectează pe fiecare dintre noi. Ca explicație parțială „corupția ucide” este utilă. Ca explicație globală, ea are mari probleme.

coruptia-ucideDacă evenimentele post-colectiv sunt „despre corupție”, cum putem să explicăm popularitatea lui Ponta, prim-ministrul inculpat. Dar al lui Tăriceanu, care face din partidul său un azil pentru corupți care ne amintește de fragmente din Toamna Patriarhului? Cum ne explicăm creșterea în popularitate a lui Dragnea. Dar evoluția în percepția a acestuia (când ați auzit ultima dată „inculpatul Dragnea”?). Cum ne explicăm că promisiunile de integritate și transparență ale PNL se întâmplă toate în viitor, și nu se face nici o presiune pe actualii edili ai partidului? Cum ne explicăm că Traian Băsescu, autorul pactului pe justiție, pare să mai aibă ceva vână politică.

Sau, simetric, cum vă explicați că Monica Macovei, matriarha anticorupției, privește de la Bruxelles cum cariera sa politică se ofilește lent, dar sigur? Sau cum vă explicați faptul PNL a depozitat cariera lui Cătălin Predoiu la organizația de București pentru a primi îngrijiri paleative?

În definitiv, reducerea crizei la corupție nu vine direct din stradă ci este mai degrabă o percepție a evenimentelor din partea unor cetățeni care erau dinainte condiționați să vadă corupție în orice problemă și anticorupție în orice soluție. Repet, nu spun că s-au înșelat total, ci doar că este nevoie de o perspectivă mai largă.

Anticorupție, nu antipolitică

Această perspectivă largă, în lumina a ce gândeam în iunie, este următoarea. Până în 2015 (cu ocazionale pauze), corupția funcționa în cadrul uni contract social în care populația accepta înalta corupție ca fiind inevitabilă (pentru că nu știa cum să o evite). În același timp, elita politică oferea un minim de guvernare și un minim de acțiune politică. La guvernare includem aderarea la NATO și UE, construirea DNA și anularea graduală a austerității. La acțiune politică includem efortul de a răsturna „tiranii” succesivi: Iliescu, Constantinescu, Năstase, Băsescu, Ponta.

În 2015, controlul corupției a început să fie perceput ca mai puțin iluzoriu. Și, separat de asta, clasa politică a părut, brusc, inutilă. Alegerea lui Klaus Iohannis a anulat axa Băsescu vs. restul lumii. Atacurile ocazionale între premier și președinte nu au putut ascunde că politica se întâmplă fără suspans și, mai ales, fără implicarea majoră a partidelor parlamentare. Altfel spus, partidele au încetat în bună măsură să facă politică, să fie utile societății, să aibă rost.

Și, de aici, alienarea alegătorilor; aceștia, oricum, nu erau prea entuziaști nici înainte. Dar de la această alienare sunt parțial exceptați cei ce au avut o viziune de politici publice sau cei care au încă un rost în activitatea politică. Domnul Ponta beneficiază, încă, de acțiunile fiscale și salariale luate ca prim-ministru. Domnii Tăriceanu și Băsescu sunt rezervorul pentru cei ce încă mai simt furia din 2012. Dl Dragnea este speranță pentru PSD (zic simpatizanții PSD), dar și pentru democrație (zice presa anticoruptă care începe să îi arunce priviri mai puțin pline de ură). În schimb, doamna Macovei și domnul Predoiu sunt inutili și, ca atare, plasați în locuri în care să își poată trăi inutilitatea în liniște.

Chiar și scandalul pensiilor speciale poate fi citit în această notă. Pensiile aviatorilor par să fi fost văzute cu ochi buni de populație, iar cele ale militarilor cu indiferență. Pentru că aviatorii și militarii fac ceva. În schimb, Guvernul a fost făcut de președinte (și, probabil, de președintele PSD). Bugetul a fost făcut de dl Ponta. Nu este clar, așdadar, ce au făcut parlamentarii anul acesta. În critica pensiilor parlamentare nu ar fi, deci, vorba doar de populismul antiparlamentarist obișnuit, ci și de o respingere a acestui parlament în particular.

Ce-i de făcut?gear-2299_960_720

Dacă eu am dreptate, atunci ambele mari partide au înțeles greșit criza. Nu este nevoie de (coduri de) integritate plus mai puțină politică. Dimpotrivă, este nevoie integritate plus mai multă politică. Integritatea dovedește, în cel mai bun caz, că un partid nu dăunează. Numai propunerile de acțiune politică arată că acesta este și util.

De aceea, sprijinirea guvernului (mai mult sau mai puțin) tehnocrat nu este o soluție; dimpotrivă, ea arată lipsa de substanță a partidelor. Partidele trebuie să contribuie la acțiunile Guvernului, nu să se supună acestuia.

Nici micile partide din București nu par să înțeleagă mai bine. M10, USB și IR (care nu e chiar partid) se bat cu toții pe anticorupție. Dintre aceștia doar USB mai are și alte idei, cam aceleași pe care le avea și în 2012. În afara Capitalei lucrurile par mai însorite. Dan Mașca și colegii din POL mi-au descris o mișcare mai aplicată, care dorește să facă politică locală și nu doar să înlocuiască oamenii răi cu omenii buni. În Moldova Pentru Iași pare, de asemenea, să aibă unele idei politice.

Faptul că un partid nu înțelege criza nu înseamnă numaidecât că acel partid va avea probleme. Succesul electoral rămâne încă posibil dacă competitorii sunt și mai lipsiți de substanță și dacă comunicatorii pot crea o perdea de fum suficient de groasă. Dar eu, „dacă aș fi partid”, m-aș asigura dinainte că nu merg la noroc și aș construi o baterie credibilă de oferte electorale care să acopere 3-4 grupuri sociale distincte, astfel încât suma voturilor de la acele grupuri să îmi asigure procentajul electoral pe care mi-l propun. Și, eventual, aș scoate în față câteva nume de oameni care să chiar înțeleagă acele oferte.

Andrei Tiut

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s