În primul rând, aş admite că „anticorupţia judiciară” nu mai este o temă care aduce voturi. Există două semne în acest sens. Pe de o parte Corruption Perception Index s-a îmbunătăţit odată cu venirea USL la putere (sic). Cum USL nu a promis o continuare a reformei macoveice, rezultă că românii au văzut „anticorupţia prin justiţie” ca fiind mai puţin promiţătoare decât ceea ce pare să propună USL („anticorupţia prin fiat administrativ”). Mai mult, odată cu schimbarea puterii, DNA a fost mai prezent în spaţiul public cu cazuri la nivelul miniştrilor în funcţie şi la nivelul liderilor de vârf ai PDL. Desigur, se poate argumenta că 7 ani de reforme au culminat tocmai în timpul guvernării USL. Dar această abordare nu o să îi convingă decât pe cei deja convinşi.

Poate că în 2016 lucrurile vor sta altfel. Până atunci, aceasta este trista stare a credibilităţii reformelor făcute de PDL şi Traian Băsescu în Justiţie.

În al doilea rând aş admite faptul că PDL trebuie să păstreze printre temele sale majore preocuparea pentru dreptate, Justiţie şi corupţie într-o formă oarecare. Pentru un partid care se află în situaţia PDL nu există foarte multe teme din care poate alege pentru a-şi defini identitatea. „Statul minimal” nu aduce voturi. „Dreapta creştină” a fost încercată şi eşuată de d-nii Baconschi, Papahagi şi Neamţu. „Pro-occidentalismul” este utilizabil, dar nu suficient. Nimeni nu se mai declară anti-occidental în mainstream astăzi; în plus nici Occidentul nu mai are aceeaşi prestanţă de când cu criza şi cu situaţia delicată a imigranţilor.

Vedem tema şi în alte ţări. Unele partidele de dreapta cu o anumită afinitate/toleranţă pentru radicalism şi care funcţionează în ţări în curs de dezvoltare tind să utilizeze cuvintele dreptate/justiţie în numele lor: Alianţa Dreptate şi Adevăr, Partidul Maghiar al Dreptăţii şi Vieţii, Partidul Dreptate şi Lege – Polonia, Partidul Libertăţii şi Justiţiei – Egipt, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) – Turcia, Partidul Dreptăţii – Kosovo. (O posibilă explicaţie: partidele de dreapta nu pot promite dreptate socială sau egalitate, precum stânga, şi ezită să promită prosperitate, precum dreapta din ţările dezvoltate.)

În al treilea rând, (şi aici începem un ocol) aş încerca să propun ca promisiune fundamentală un stat mai simplu. Nu un stat minimal (cu atribuţii puţine) ci un stat de-birocratizat prin mijloace tehnologice (identitate electronica, ghişeu digital), organizatorice (ghişee fizice unice, etc.) şi de reglementare (renunţarea la unele avize obligatorii, înlocuirea altora cu declaraţii pe proprie răspundere).

În al patrulea rând, aş implica în acest proiect băncile (care deja au stabilită identitatea românilor cu conturi) ca furnizori de identitate şi agenţi de plată.

 

În al cincilea rând, aş obliga băncile beneficiare să angajeze şi şcolarizeze persoane din sistemul de stat care sunt concediate odată cu această reformă. (Astfel reduci costul social şi de imagine al acţiunii).

În al şaselea rând, aş reveni la tema dreptății. În linii mari, argumentaţia ar suna cam aşa

Noi* am muncit să construim o Justiţie independentă

DAR

Realitatea** a arătat că se pot găsi nenumărate căi de a ocoli legea

DE ACEEA

Noi*** vom elibera cetăţeanul din robia birocraţilor

PENTRU CĂ

Nu există tratament mai corect şi drept decât cel pe care cetăţeanul şi-l aplică singur.

Pe scurt, în loc să păzim doar corupţii, le luăm obiectul muncii şi atunci nu vor mai fura din lipsă de fonduri şi oportunităţi. O asemenea abordare este coerentă cu preocupările unui partid de dreapta (dreptate, stat minimal). Mai mult, cooptarea băncilor, chiar marginală, va stârnii furia intelectualilor de stânga şi per a contrario va consacra PDL ca partid de dreapta în singurul loc în care această etichetă este luată în serios: Internetul.

Însă, spre deosebire de alte măsuri „de dreapta” prin această abordare nu sunt antagonizaţi decât un număr limitat de birocraţi de nivel scăzut şi mijlociu. Cetăţeanul câştigă. Statul câştigă şi el pentru că economiseşte. Chiar şi clientela politică poate fi parţial trecută prin sistemul bugetar şi apoi reciclată ca funcţionari bancari mai bine plătiţi.

În sfârşit, implicarea băncilor asigură expertiză pentru Guvern, lobby pentru politicienii care ar putea avea ezitări şi (presupun în cinismul meu) fonduri pentru campania electorală. Aceste trei impulsuri, mai mult decât „voinţa politică”, „presiunea europeană” şi alte himere, ar putea asigura succesul reformei de simplificare a statului.

Andrei Tiut

*Băsescu, Predoiu, Macovei, Boc, minus cei ce vor fi anatemizaţi între timp.

** Guvernul ticălos, viaţa complicată, cultura politică a românilor

***PDL, Unica Alianţă de Dreapta, etc.