Distrugătoarele americane și Marea Neagră Răspunde

DSCF1038

Anul acesta pe 11 februarie s-a împlinit un an de la desfășurarea la Rota, pe coasta atlantică a Spaniei, a unei escadre de distugătoare de către Statele Unite ale Americii pentru a asigura apărarea antirachetă a Europei conform strategiei Phased Adaptive Approach. În această zi, în 2014 ancora la baza navală de la Rota USS Donald Cook (DDG-75) prima nava din cele patru care asigură apărarea antibalistică a Europei.

Decizia de a desfășura cele 4 distrugătoare din clasa Arleigh Burke în Europa a reprezentat a doua revizuire majoră a EPAA de la adoptarea acestei în 2009. Astfel prin desfășurare a 4 nave americane direct în Europa, Statele Unite „economisește” 16 nave necesare dacă misiunile de apărare antirachetă ar fi pornit din bazele de pe coasta atlantică a Americii.

În 2015 ar trebui ca ultima navă din cele patru alocate pentru apărarea antirachetă a Europei ar trebui să ajungă la Rota. În prezent la Rota se află desfășurate deja două distrugătoare: USS Donald Cook și USS Ross, urmând ca anul acesta să fie trimise încă două USS Porter care va sosi în jurul datei de 30 aprilie și USS Carney. Astfel împreună cu activarea bazei de la Deveselu din acest an primele două etape ale EPAA se vor încheia, rămânând de finalizat și operaționalizat doar baza de interceptoare din Polonia în anul 2018.

Apărarea antirachetă va fi una din principalele misiuni ale US Navy pe termen mediu și lung. Misiunea aceasta nu se va rezuma numai la protejarea unor suprafețe de teren întinse sau aglomerări urbane, cum este cazul sistemului antibalistic pus la dispoziția NATO în Europa, ci și la protecția forțelor desfășurate într-un teatru de luptă de atacuri cu rachete balistice tactice. O componentă importantă a apărării antiracheta va fi protejarea grupărilor navale, în special a grupurilor de portavioane, de atacuri cu rachete balistice antinavă, o amenințare relativ recentă și cu un potențial încă necunoscut.

Apărarea antirachetă și US Navy

Importanța apărării antibalistice pentru US Navy este semnalată de două evoluții majore: atractivitatea misiunii pentru viitorii ofițeri și continuarea dezvoltării tehnologice pentru a ține pasul cu noile amenințări.

Posturile de ofițer la bordul navelor americane desfășurate la Rota au fost printre cele mai căutate de tinerii ofițeri care tocmai au absolvit academia navală de la Annapolis, Maryland. Șeful promoției 2015 de ofițeri pe nave de suprafață (Surface Warfare Officer), aspirantul Michael Lemmonick, a selectat ca primă postare în cariera sa distrugătorul USS Donald Cook. Al doilea absolvent al promoției a selectat la rândul său tot un distrugător desfășurat la Rota, iar celelalte trei poziții de ofițer vacante pe navele ce vor asigura protecția antibalistică a Europie au fost „luate” rapid de tinerii absolvenți ai academiei de la Annapolis. Rota was the hottest duty station of the night conchide Navy Times, oficiosul marinei americane.

16402581132_be98594ae5_z

Selectarea distrugătoarelor desfășurate la Rota de absolvenții academiei navale pentru debutul carierei de ofițer demonstrează fără tăgadă că misiunea antirachetă este de o importanță vitală pentru viitorul marinei militare americane. Navele de la Rota sunt printre cele mai moderne nave din inventarul US Navy (deși nu sunt neapărat și cele mai noi), iar postarea la bordul acestora reprezintă o oportunitate unică pentru absolvenții academiei de la Annapolis. Este probabil ca viitorii ofițeri superiori ai US Navy, cei care vor comanda grupări navale sau grupuri de portavioane, să fie formați în escadra de distrugătoare desfășurată la Rota.

US Navy consideră sistemul de comandă și control AEGIS instalat pe distrugătoarele Arleigh Burke și crucișătoarele Ticonderoga ca fiind unul programele sale de succes și dorește dezvoltarea acestei tehnologii. Programul de construcție a distrugătoarelor din clasa Arleigh Burke a fost reluat și actualul sistem radar cu baleiaj pasiv AN/SPY-1D va fi înlocuit cu un nou senzor. AMDR sau Air and Missile Defense Radar este un radar cu baleiaj activ va înlocui actualul senzor principal al sistemului AEGIS pe distrugătoarele Arleigh Burke și clasa de nave care va înlocui crucișătoarele Ticonderoga.

Distrugătoarele din clasa Arleigh Burke sunt caii de bătaie ai US Navy și reprezintă coloana vertebrală a puterii navale americane. Programul de construcție și achiziție a acestor nave a devenit atât de eficient încât două nave pot intra în serviciu activ în fiecare an, iar de la punerea chilei până la intrarea în serviciu durează trei ani. Aceste nave sunt combatanți de suprafață multirol sau multimisiune, în jargonul US Navy, care pot îndeplini simultan misiuni de apărare antiaeriană, antisubmarin, atacare a navelor de suprafață sau sprijinirea asalturilor amfibii. În viitor vor prelua rolul atribuit crucișătoarele din clasa Ticonderoga în cadrul grupurilor de luptă a portavioanelor, pe măsură ce acestea sunt retrase din serviciu și reconstruite sau până vor fi înlocuite cu o clasă similară ca rol.

Anexarea Crimeei și războiul din Ucraina au adus în prim plan cealaltă misiune a distrugătoarelor desfășurat la Rota – diplomația navală. USS Donald Cook și USS Ross alături de USS Cole, USS Truxtun, USS Mount Whitney, USS  Taylor și USS Vella Gulf au efectuat misiuni în Marea Neagră pentru a demonstra angajamentul a american pentru aliații săi de pe flancul estic.

Luând exemplul SUA nave ale Franței, Italiei, Spaniei, Greciei, Poloniei și Canadei au fost desfășurate în Marea Neagră pentru a demonstra hotărârea alianței de a-și proteja aliații de pe flancul estic. Navele americane au demonstrat Rusiei nemulțumirea Washington-ului față de acțiunile Moscovei în Crimeea. Demonstrațiile navale americane și aliate au iritat Kremlinul care și-a manifestat la rându-i nemulțumirea prin survolarea la joasă altitudine a navelor militare aliate, acțiuni ce au reamintit de perioada războiului rece, când astfel de manevre riscante erau de rutină.

Statele Unite au avut în Marea Neagră aproape lunar o navă militară în 2014, iar la un moment dat trei nave americane se găseau fie în Marea Neagră fie în proximitatea acesteia. O navă de comandament, un crucișător, patru distrugătoare și o fregată americană au efectuat misiuni în Marea Neagră de la debutul crizei din Ucraina.

La sfârșitul lui 2013 șefii Forțelor Navale Române deplângeau faptul că în 2014 România nu va participa la nicio misiune internațională deoarece se preconiza că una din fregatele românești va intra în procesul de modernizare. Navele americane și aliate care au fost prezente în Marea Neagră au compensat lipsa misiunilor internaționale, antrenamentele comune sporind capacitatea de luptă a navelor românești.

10911343_10153499291158916_3473728847485375630_o

US Navy și Marea Neagră

Navele americane nu sunt deloc străine Mării Negre. La încheierea Primului Război Mondial Statele Unite au staționat nave militare la Constantinopol (Istanbul) pentru a proteja interesele și cetățenii americani aflați în Imperiul Otoman / Republica Turcă în perioada 1919-1923.  Crucișătoare și distrugătoare americane au patrulat atunci apele Mării Negre, iar la un moment dat forța navală de la Constantinopol a fost întărită de prezența unui cuirasat. Activitățile navale americane din Marea Neagră au fos înleznite de faptul că Washington-ul nu a declarat război Imperiului Otoman, iar prezența americană a fost percepută ca fiind neutră de autoritățile  imperiale și mai târziu de cele republicane, în raport cu cea a Antantei.

În Marea Neagră navele americane i-au evacuat pe refugiații ce părăseau Rusia afectată de Revoluția Bolșevică, fie ei americani sau ruși, au sprijinit (neoficial) pe Albi în timpul războiului civil din Rusia, au evacuat o parte din victimele genocidului armean și a masacrelor turceși comise asupra grecilor din Asia Mică și au participat la evacuarea locuitorilor și refugiaților din Smyrna în  timpul masacrelor și incendiului ce au distrus orașul în 1921. Navele americane au escortat convoaiele cu grâu trimise din SUA în URSS în timpul foametei din 1921, au reprezentat interesele economice și comerciale ale SUA în arealul Mării Negre și au pus bazele relației diplomatice strânse de mai târziu dintre Washington și Ankara.

Puterea navală americană s-a făcut simțită în Marea Neagră și în timpul Războiului Rece. În 1946 când URSS făcea presiuni asupra Turciei pentru a ceda controlul strâmtorilor și pentru a face concesii teritoriale Moscovei, navele americane au fost trimise pentru a demonstra sprijinul Washington-ului pentru Ankara, inaugurându-se astfel doctrina Truman. Pe durata Războiului Rece nave americane au efectat misiuni pentru a asigura respectarea libertății de navigație în Marea Neagră în conformitate cu prevederile Convenției de la Montreaux și a dreptului internațional. De câteva ori navele americane au fost avariate de manevrele agresive ale navelor sovietice.

*

Incursiunile navelor americane în Marea Neagră vor continua, ele fiind o parte importantă a măsurilor luate de NATO și Statele Unite pentru a sprijini aliații de pe flancul sudic. Chiar zilele acestea SNMCG 2 , condus de crucișătorul USS Viksburg a traversat Bosforul în Marea Neagră pentru a executa aplicații cu navele românești, bulgare și turcești din Marea Neagră. Cele patru distrugătoare de la Rota vor asigură nu numai protecția Europei împotriva atacurilor cu rachete balistice, dar vor îndeplini misiuni de diplomație navală și securitate maritimă vitale în actualul context strategic. Prezența lor în Marea Neagră va reprezenta de acum înainte o misiune de rutină. Singura problema care se pune este cum vor interacționa marinele militare ale statele membre NATO de pe flancul estic cu noua escadră americană, în contextul problemelor economice cu care se confruntă România și Bulgaria.

George VIŞAN 

Foto credit: US Navy & US Naval Academy Annapolis, Maryland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s