Cazul 1. Pe 16 ianuarie anul acesta am vorbit pentru prima dată despre puterea străzii, în contextul mișcărilor din Piața Universității și din alte piețe din țară. Articolul meu a provocat reacția aproape exasperată a colegului Bogdan Enache, atât în privat cât și pe blog. Aparent, avea dreptate: ce pot face câteva mii de oameni în mijlocul unor milioane pasive împotriva unei guvernări protejată de lege și bine antrenată în arta supraviețuirii politice? Am revenit cu argumente mai teoretice (aici și aici) dar, dincolo de orice argumente, faptele vorbesc de la sine: reîntoarcerea lui Raed Arafat, blocarea mai multor legi contestate, marginalizarea unor politicieni precum Teodor Baconschi și, în final înlocuirea guvernului sunt, împreună, mai mult decât a făcut opoziția în ultimul an (poate ultimii doi).
Cazul 2. În timpul manifestațiilor Crin Antonescu a venit cu ideea ca Opoziția să boicoteze lucrările Parlamentului. Mișcarea a fost privită cu suspiciune, iar modul ezitant în care a fost pusă în practică și comunicată nu au schimbat deloc situația în bine. Și totuși… PDL a agreat recent, conform Deutsche Welle, discutarea modificărilor aduse Legii Electorale într-o comisie oarecum paritară.
Cazul 3. Tot în timpul manifestațiilor l-am întrebat pe un prieten mai informat despre interiorul PDL când se așteaptă să apară și demisii de primari. Răspunsul său a fost evaziv, dar în esență ideea era că nu prea curând (și nu din cauza protestelor). Iată că astăzi avem primele demisii a 42 de primari (dacă PNL nu exagerează). Și cu Funzăverde 43, care îi și întrece.
Care este firul roșu care unește cele trei cazuri? Între primele două legăturile cauzale mai sunt încă vizibile. dar participanții în piață nu ar agrea entuziast cooptarea domnului Frunzăverde; chiar înțelegând logica politică, entuziasmul netulburat și lipsa aproape desăvârșită a reflecției morale nu pot să nu sperie puțin. Nici pe domnul Frunzăverde nu îl văd celebrând prea curând idealurile Pieței.
Și totuși există o legătură prin faptul că populația, opoziția și acum membrii relativ independenți ai puterii boicotează și abandonează rolul lor prestabilit în relația cu statul; astfel ei generează membrilor încă loiali ai elitei politice costuri din ce în ce mai mari.
Spuneam într-unul din articolele (auto)citate mai sus:
Există mereu lucruri de pierdut şi bariere care nu pot fi trecute. Ghandi (nu suprainterpretaţi) a mizat pe faptul că britanicii nu vor plăti anumite costuri morale; grevele generale produc alienarea bazei financiare a partidelor, nesupunerea civică (nu suprainterpretaţi) blochează aparatul de stat, anumite forme de protest sugerează că guvernul este antisocial şi astfel alienează chiar şi electoratul dur. Etc., etc.
De aceea îşi dau politicienii occidentali demisia, de aceea a fost retrasă Legea Sănătăţii. Nu pentru că politicienii au onoare ci pentru că la un moment dat costurile sunt prea mari.
Sub acest aspect, succesul unei mişcări de protest înseamnă găsirea, prin inteligenţă sau noroc a punctelor de sensibilitate ale guvernării şi presarea lor.
Până acum Opoziția de partid, vocea populației în sondaje, societatea civilă de tip ONG, și (mă rog) sindicatele – toate vorbesc pe limba și acționează în logica boicotului. Sponsorii de partid sunt tăcuți – sau cel puțin nu noi îi auzim. Până ieri guvernarea se putea baza măcar pe loialitatea activului de partid și de stat. Defecțiunea din Caraș-Severin îi re-întărește pe cei ce ar putea ezita după numirea lui Mihai Ungureanu și transmite un semnal celor încă loiali.
Dacă sunteți dispuși să acceptați că mitul invincibilității lui Traian Băsescu a infuzat direct sau indirect totalitatea societății românești active politic, atunci am putea descrie situația în cuvintele (traduse) ale lui Havel:
By breaking the rules of the game, he has disrupted the game as such. He has exposed it as a mere game. […] . He has said that the emperor is naked. And because the emperor is in fact naked, something extremely dangerous has happened: by his action, the greengrocer has addressed the world. He has enabled everyone to peer behind the curtain.
Paragraful de mai sus descrie puterea omului simplu într-un regim în care statul pătrunde în fiecare aspect al vieții individului. Domnul Frunzăverde nu este un băcan cehoslovac iar regimul actual, cu toate abuzurile lui, nu este o dictatură totalitară. Impactul pentru publicul țintă ar trebui deci să fie cu atât mai mare.
*
Mi-ar plăcea să cred că dezintegrarea PDL va fi rezultatul protestelor de stradă, așa cum i-am prezis prietenului de la începutul acestui articol. Dar probabil nu este, sau cel puțin nu direct. Dacă ar fi fost, atunci am fi văzut o anumită umilitate de ambele părți, o stânjeneală, un gust amar în gură ca atunci când trebuie să iei o doctorie despre care doctorul a spus că îți face bine.
Ceea ce vedem, în schimb, este „business as usual”, și încă într-o formă contestabilă etic. Dar, totuși, putem rămâne azi cu un mesaj optimist: „Împăratul este gol”.
Civitas Politics 
nu e mihai razvan in loc de traian?
Detalii :)))
Defectarea sau migrarea lui Frunzaverde catre USL are mai mult de a face cu dinamica partidului decat cu protestele. Exista un disconect intre partid si Cotroceni, iar Frunzaverde a plecat pentru ca nu se mai regasea in peisaj. Partidul a receptat prost criza economica, austeritatea si lupta anticoruptie (faptul Frunzaverde se plange ca e ascultat e simptomatic pentru politicianul roman, care nu prea intelege de ce trebuie pedepsita coruptia).
Bineinteles toate acestea fiind pe un fond profund: lipsa unui proiect politic al PDL sustenabil si lipsa de leadership.
Indiferent de dinamica partidului, e rezonabil sa presupunem ca fereastra migrarii nu sta deschis pana in pre-ziua alegerilor; de aceea hipe-activitatea (ma rog, activitatea) USL de dupa evenimetele din iarna sae prea poate sa fi grabit miscarile de trupe.
Dar teza fundamentala a articolului este ca cele 3 evenimete merg in acelasi sens, al rupturii dintre societate pe de o parte si conducerea de partid si stat pe de alta parte. Deocamdata ruptura ramane preponderent mediatica si simbolica dar asta nu inseamna ca nu produce efecte.
Nu pot sa nu observ si un alt pattern al dezertarilor si tentativelor de dezertare din PDL: statul politienesc. Frunzaverde se plange de statul politienesc ca ii asculta telefoanele. Ghita Falca spune ca a primit o oferta de la USL imediat ce DNA i-a facut o vizita la primarie cu mandat.
Andrei, in discutiile noastre din iarna cand argumentai ca o guvernare USL ar fi mai eficienta deoarece, daca ar prelua mandatul in urma victoriei unor proteste (indeplinirea cerintelor politice maximale ale Pietei), ar putea fi trasa la raspundere de cetateni – nu ti se pare suspecta primirea de urgenta, cu arme si bagaje a lui Frunzaverde in PNL, basca si alaturarea de Crin?
Ba da. Pragmatismul electoral – pana la un punct – il inteleg. Pot chiar sa il justific cu expresia lui Cristi „fight fire with fire”. Dar triumfalismul USL m-a siderat. „Business as usual” imediat ce presiunea strazii a scazut. Si un post de vicepresedinte pentru Frunzaverde ca bonus.
Dar meciul se joaca si sperantele mele sunt ca USL va scadea cateva procente saptamana asta.
PS: totusi Frunzaverde era printre membrii mai digesti si neutri ai PDL si inainte. In plus el incearca – in esenta – sa plece cu organizatie cu tot. In spiritul unei democratii de jos in sus – este putin mai Ok sa pleci ca organizatie decat ca individ. Dar imi place sa sper ca anumite nume ar genera proteste de starda daca ar fi acceptate de USL.
PPS Falca nu e o sursa…. „pictures or it did not happen”.
Falca e sursa. Lucrez cu materialul clientului! :)))))
Nu-l cunosc pe Frunzaverde decat din scurtele aparitii in media si prin prisma interpretarii activitatii sale ca persoana publica, ca membru in guverne sau in administratie.Nu-l cunosc ca om.Nu-i cunosteam caracterul si personalitatea.Acum o intrezaresc si am vazut si pe ce cale a luat-o.
Ca om politic, are dreptul la convingeri si principii pe care sa si le respecte.Asa ar fi corect, dar trecerea in tabara USL arata clar ca nu e vorba de principii sau convingeri.Poate nu alea pe care zice ca le-a avut cand era in tabara puterii.Eu cred cu tarie ca a ales osul ciolanului.Daca devenea independent sau facea un club politic cu simpatizantii sai, eventual un alt partid, era o miscare a unui om care pune deasupra apartenentei la o armata o idee si o personalitate.asta mai intelegeam si chiar merita un respect democratic.Dar asa…. Imi pare rau ca prin miscarea asta o sa supravietuiasca un animal politic fara coloana vertebrala.Si mai presus sa treci si in subordinea lui Crin Antonescu, omul care a distrus un mit liberal numit „partid istoric”,e ceva care lamureste si mai clar caracterul personajului.
Pingback: 5 lucruri pe care trebuie să le ştiţi ca să înţelegeţi USL « Civitas Politics
Pingback: Boicot şi Tabu: de la linşajul media (A3) la nunta Ebei « Civitas Politics
Pingback: Tema „Jos Băsescu” explicată băsescienilor « Civitas Politics
Pingback: Boicotez, contest, refuz: de la Emil Boc la Adrian Toni Neacșu « Civitas Politics
Pingback: Imnul României fără Traian