The Reptilian Overlords. Sofismele „omului de paie” în descrierea Pieţei Universităţii în 2012 10

1358099172proteste_piata_universitatii_1_25fd76a61b

Fenomenul Pieţei Universităţii a fost greu de interpretat inclusiv de către cei ce au avut maximă bunăvoinţă. Policentric, populat cu oameni cu scopuri radicale dar cu mijloace limitate întru atingerea acestor scopuri, divers şi în acelaşi timp solidar el a sfidat definiţiile şi aşteptările tradiţionale. În schimb au înflorit tot felul de explicaţii care arătau cine sunt „adevăraţii” lideri ai Pieţei şi, deci „adevăratele” cerinţe. Multe dintre aceste argumente sunt sofisme în sensul declarat în titlu. Probabil însă că multe sunt şi erori oneste, rezultate din nevoia de a reduce cu orice preţ necunoscutul la cunoscut.

Aceştia sunt câţiva dintre stăpânii pieţei de care îmi aduc aminte, fără a avea pretenţia că i-am enumerat pe toţi. Dacă mai ştiţi şi alte exemple, simţiţi-vă liberi să adăugaţi în comentarii.

Piaţa Universităţii a fost un punct de cotitură şi pentru Civitas Politics. Ne place să credem că am fost printre primii care s-au focalizat pe evenimente fără să spună că este vorba de o izbucnire trecătoare şi pasabilă. Iar interesul generat de Piaţă ne-a instalat pe un trend care a dus la dublarea numărului de vizualizări pe parcursul anului 2012. Mulţumim celor care ne-au citit şi preluat precum şi celor care şi-au exprimat atunci opiniile, fie ele pro sau contra. Dacă doriţi să vă amintiţi parfumul acelor vremuri, vă invităm să re-citiţi seria dedicată evenimentelor. More…

Reclame

Un articol – lung – despre predicţii 2

Ce înseamnă să ai o abordare ştiinţifică în ştiinţele sociale? Să foloseşti multe cifre şi să negi ceea ce nu poate fi cuantificat? – Nicidecum. O abordare ştiinţifică înseamnă să produci ipoteze testabile adică predicţii. Acest lucru este adevărat, nota bene, chiar în descrierea trecutului. Dacă eu aş spune că lângă Sarmisegetusa există o mare piramidă de aur dumneavoastră aţi putea deduce de aici o predicţie: dacă sapi suficient de mult în Grădiştea Muncelului vei găsi o mare piramidă de aur. La fel când „citeşti” baza de date a unui sondaj: nimeni nu explorează toate corelaţiile matematic posibile, ci construieşte o serie de teorii care îi limitează numărul de corelaţii de analizat – de aceea se întâmplă uneori să nu vedem în date ceea ce nu ştim să căutăm. More…

Inter-regnum: cine a guvernat România de la Piaţa Universităţii până la moţiunea de cenzură 1

Dacă până în ianuarie 2012 opoziţia societăţii se manifesta mai ales în sondaje şi manifestaţii sindicale sporadice, din ianuarie avem manifestaţii sistematice în „toată ţara” (adică oraşele mari) şi în principalele capitale ale Europei. Mai multe ONG-uri se coalizează în sprijinul pieţelor. În re-descoperita cultură a protestului simpatia intelectuală pentru PDL încetează să mai fie idealist-acceptabilă şi devine ridicol-îngrijorătoare. Opoziţia partinică radicalizează de-legitimarea guvernării boicotând selectiv lucrările Parlamentului. În sfârşit mai mulţii notabili PDL (începând cu Sorin Frunzăverde) migrează spre USL. More…

Triumful boicotului: Piața Universității, Crin Antonescu, Sorin Frunzăverde 13

Mi-ar plăcea să cred că dezintegrarea PDL va fi rezultatul protestelor de stradă, așa cum i-am prezis prietenului de la începutul acestui articol. Dar probabil nu este, sau cel puțin nu direct. Dacă ar fi fost, atunci am fi văzut o anumită umilitate de ambele părți, o stânjeneală, un gust amar în gură ca atunci când trebuie să iei o doctorie despre care doctorul a spus că îți face bine. More…