Trei scenarii privind salariul minim pe economie 2

mqdefault

De fiecare dată când crește salariul minim patronatul pictează scenarii apocaliptice. Îl citez pe acela de la finalul lui 2010, căci este primul găsit de Google.

Nu considerăm necesar să se majoreze niciun fel de salariu minim, pentru că firmele care îşi permit plătesc mai bine, firmele care au performanţă nu rămân pe salariul minim, pentru că au nevoie de oameni buni şi oamenii buni nu se ţin pe salariul minim. Cele care au salariu minim sunt cele care sunt la nivelul supravieţuirii, care nu pot da mai mult, iar aceste firme pe care noi le obligăm să dea mai mult nu au de unde şi vor da faliment, şi nu câştigăm nimic, vom îngroşa rândul şomerilor, vom mai pierde nişte categorii de produse şi servicii, va scădea PIB-ul, deci nu avem efecte pozitive (sursa).

Acestea sunt vorbele lui Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIMPP). Totuși, în 2011 salariul minim a crescut. NU la 700 (cât se preconiza) ci la 670. Și, surpriză, economia a crescut și ea ușor. (Este drept că în aceeași perioadă am putut vedea și o flexibilizare a Codului Muncii).

Să nu ne mirăm că în 2015 același CNIMPP revine cu un sondaj nereprezentativ în care 75% dintre firme susțin că o creștere a salariului minim le va aduce dificultăți.

Măcar asociațiile antreprenoriale sunt scuzabile, este treaba lor să facă lobby. Mai deranjanți sunt pentru mine angajații televiziunilor care sunt plătiți, implicit, de noi și nu de patronate. Scenariul clasic de pe TV arată așa:

Antreprenorul X plătește deja cât poate plăti. Dacă vine statul și îi cere să plătească mai mult, atunci el îi va da afară pe angajații mai puțin productivi. Apoi (și, nu glumesc, am auzit asta la emisiunea economică a Digi24) vine chinezul care nu are asemenea probleme și îl scoate de pe piață.

Să fim bine înțeleși, este un scenariu plauzibil. Dar nu singurul. Să mai exemplific, repede-repede, încă două.

Scenariu alternativ 1. Antreprenorul X lucrează în construcții. El are o firmă mică condusă de el ca director, de inginerul șef și de contabilul șef. În timp, contabilul șef a descoperit modalitatea de a plăti în acte salariul minim și „în mână” diferența până la prețul pieței. Prin aceste aranjamente și altele, X a progresat. În acest timp puterea în firmă s-a mișcat ușor-ușor de la cel ce face treaba (inginerul șef) la cel ce face bani (contabilul șef). Între timp inginerul șef 1 a plecat, plictisit să nu primească măriri de salariu și a fost înlocuit de inginerul șef 2.

Vine statul și impune creșterea salariului minim. Fiind bazat în principal pe resursă umană ieftină, să zicem că X dă faliment. Dar construcții se fac la fel de multe cu sau fără el. Deci contractele sunt preluate de antreprenorul Y care (ah, justiția poetică) este cel ce l-a angajat pe fostul inginer șef al lui X. Y a rezistat, numai el știe cum, eficientizând producția astfel încât să facă față concurenței unor alde X. Așa că mărirea salariului minim nu îl afectează aproape deloc. Dar Y are nevoie de oameni, și îi va găsi cu ușurință printre foștii angajați ai lui X.

Scenariu alternativ 2. X are o firmă care depinde de forța de muncă ieftină. X este genul care se plânge ca școala produce tâmpiți. Dar el la firmă nu a făcut nici un curs de calificare, că nu se merită. Mai bine acceptă pierderile de productivitate pe care le compensează plătind prost. Evident, nici de eficientizarea producției nu s-a ocupat, că nu poți face asta cu personal nepregătit.

Vine creșterea salariului minim și X concediază trei oameni din 10. La început compensează pierderea de forță de muncă țipând mai tare la cei 7 rămași. Dar asta nu merge la infinit. Cu inima tristă și înjurând statul român, X cumpără mașini și unelte noi și îi pregătește pe cei 7 să le folosească. Hopa… asta nu vi se spune în emisiunile de economie la TV: costurile mărite ale resurselor (inclusiv munca) îi obligă pe patroni să moară… sau să investească în productivitate. Ați reținut, da? – „investiție”, „productivitate”.

Dar cei trei șomeri? Păi, unul își va găsi de lucru în altă parte. Unul se va angaja înapoi căci din, cei șapte rămași, unul va învăța atât de bine să lucreze cu mașini moderne că va pleca pe un salariu mai mare. Și unul va rămâne în șomaj. Pentru că, da, are sens să spui că salariul minim generează șomaj în rândul celor cu slabă calificare.

Care este scenariul cel mai probabil?  România a pornit de la un salariu minim ridicol de mic, vehicul de evaziune fiscală mai mult decât orice altceva. Deci, cumva, de la variante ale scenariului alternativ 1. Ușor-ușor salariul minim crește și ne îndreptăm spre scenariul alternativ 2, sau chiar spre scenariul clasic prezentat la TV. Unde este punctul de ruptură nu știu, că nu sunt economist. Dar știu atâta: cine vă prezintă un singur scenariu, oricare din acestea trei, minte. Vă minte pe voi și, poate, pe el însuși.

Andrei Tiut

Anunțuri

2 comments

  1. Pingback: 2015 într-un cuvânt și o poză | Blogareala cu Vrajeala

  2. Pingback: Trei scenarii privind salariul minim pe economie - trb.ro - Transilvania Regional Business

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s