Tema „Jos Băsescu” explicată băsescienilor Răspunde

De ce se mai vorbește de „Jos Băsescu”? Este o întrebare pe care mi-o pune din când în când unul sau altul dintre simpatizanții ARD. Iar această întrebare revine suficient de des pentru ca eu să încep să fac distincția între diverse nivele ale răspunsului.

Cel mai simplu răspuns este să amintim track-record-ul lui Traian Băsescu. „Vin la Primărie”, cele două scrutine prezidențiale, ultima suspendare au fost câștigate la limită și în pofida predicțiilor. Mai mult, unele dintre aceste victorii au fost multiplicate prin acțiunea instituțională și cvasi-instituțională a președintelui, ducând la apariția guvernelor Tăriceanu și Boc, răsturnarea majorităților parlamentare etc.

Este adevărat că intre cele ~5 milioane obținute la alegeri și cele ~2.5 milioane de oameni ținuți acasă la suspendare este o mare diferență.  Să ne amintim însă că politica de zi cu zi este mai mult o artă decât o știință. O serie de succese precum aceasta te poate face să te îndoiești de propriile calcule și să redefinești normalul. De câțiva ani trăim într-un climat de teamă viscerală (USL) sau speranță morbidă (ARD) alimentată de același șir de evenimente.

Cealaltă explicație, mai interesantă, este că înlăturarea puterii lui Traian Băsescu face parte dintr-un contract social care leagă împreună partidele USL și USL de electorat. Dacă explicația mea este corectă, construirea acestui pact începe din ianuarie anul acesta. Găseam atunci în scandările consensuale  câteva elemente cheie care defineau piața: „Jos Băsescu”, unitate (consens), acțiune, non-violență,  și distanțare față de partide. Dintre acestea ultima devine irelevantă din momentul în care USL „preia conducerea ostilităților” politic iar pen-ultima, fără să dispară, nu mai este la fel de validă. Rămân unitate, acțiune și „Jos Băsescu”; sau: unitate întru „Jos Băsescu”.

Mai este un aspect pe care nu l-am menționat decât indirect atunci. Deși non-violente și în general reținute, manifestațiile din ianuarie s-au construit conștient la limita legii. Miile de oameni care au participat la un moment sau altul în Piață se fac tehnic vorbind vinovați de tulburarea ordinii și liniștii publice; mulți dintre ei chiar și de blocarea unei căi de circulație. În mod asemănător, suspendarea președintelui nu a fost nici un atac asupra statului de drept așa cum cred unii nici o salvare a lui așa cum cred ceilalți. Mai degrabă statul de drept a fost o preocupare secundară. Avem nu atât opoziție față de lege ci boicotul față de aceasta, văzută ca o normă creată pentru a îi proteja pe cei puternici.

Înainte de ianuarie, „Jos Băsescu” era un slogan oarecum discreditat, acțiunea populară sau politică era slabă iar unitatea între partidele USL și populație era pusă în discuție de capacitatea acestora din urmă de a crea orice miting demn de acest nume. Astăzi „Jos Băsescu”, preferința pentru acțiune și unitatea sunt esențiale pentru a înțelege atât robustețea USL cât și stagnarea surprinzătoare a sondajelor.

Nu vreau să spun însă că Piața Universitatea a generat actuala stare de lucruri. Nici politicienii și nici electoratul nu au înțeles prea bine Piața; știm asta din discursuri și sondaje. Asemeni „consensului de la Snagov”, „consensul Pieței Universității” nu a fost creat în Piață ci aceasta a servit ca un model de replicat. Piața a luminat mai degrabă calea către consens decât să îl fi creat prin forța proprie.

Dacă privim însă la linia temporală putem vedea o succesiune de pacte din ce în ce mai largi. Ea pornește simbolic de la prima fraternizare între feministele Medusei, monarhiști și ultrași, capătă o nouă formă odată cu recrutarea lui Sorin Frunzăverde și se încheie odată cu cea a lui Gigi Becali. (Acesta din urmă deja nu mai este în logica consensului. Pentru el „sus Crin” pare la fel de important ca și „jos Băsescu” iar ideea de unitate este încă greu de digerat.)

Diferența dintre cele două explicații este mai ales practică. Dacă ne focalizăm pe teama de Băsescu în condiții de raționalitate limitată putem presupune că o campanie de comunicare care ar vorbi despre rolul constituțional al Președintelui, conduita lui Victor Ponta sau altceva ar putea să diminueze centralitatea înlăturării lui Traian Băsescu în imaginarul USL. Dacă în schimb ne focalizăm pe aspectul de pact social, atunci devine evident că o schimbare a pactului este dificilă și cere timp. Astfel, chiar și cei ce ar accepta că înlăturarea lui Traian Băsescu devine obiectiv un scop secundar, pot continua să susțină acest scop pentru a rămâne în cadrul pactului.

Nu toți cei ce cer/acceptă înlăturarea lui Traian Băsescu își doresc acest lucru la fel de mult. Succesul „proiectului anti-băsescu” înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Pentru populația largă înseamnă speranța unui guvern care măcar s-ar preocupa de creșterea nivelului de trai. Pentru grupurile din Piața Universității înseamnă o societate mai deschisă. Pentru politicienii de profesie înseamnă un mediu mai puțin „stresant” și impredictibil în care să își desfășoare activitatea. Pentru justițiabili poate însemna speranța unei noi amânări.

Andrei Tiut

Pe teme asemănătoare:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s