Disputa mea tri–par–tită cu Bogdan se poate reduce, cred, la patru întrebări:
Dacă graficul Consiliului Fiscal este incorect.
Aici ar trebui să fim de acord, dar uite că nu suntem
Eu susţin că, din cauza educaţiei (şi riscului) specifice aparatului de stat, Consiliul Fiscal compară mere cu pere. Bogdan nuanţează (educaţie < >competenţă), şi supralicitează. Nici comparaţia pe ramuri propusă de mine nu este corectă, zice el, mai bine să calculăm indicele Gini. Deci amândoi suntem de acord că graficul e corectabil. Jenant de neprofesionist, aş zice eu.
Mai spune Bogdan că mita de la stat ar compensa salariile nedeclarate la fisc. Am reticenţe faţă de asemenea abordare. Moral, ar fi o recunoaştere oficială a şpăgii. Statistic am compara două necunoscute, lucru nerecomandabil. Dar putem foarte bine, dacă tot gândim noi doi în locul Consiliului Fiscal, să scoatem din analiză atât domeniile de „mare şpagă” cât şi domeniile de „mare evaziune” și să compară restul. Dar cu cât nuanţăm mai mult analiza noastră (ipotetică!), cu atât devine mai evident că suntem forţaţi să lucrăm cu statistici manipulate. Ori decât asta mai bine deloc. Un grafic nu e o poză frumoasă ce ilustrează un articol ci trebuie să fie rezonabil de corect în sine.
Doar că Bogdan insistă că respectivele statistici, deşi greşite (parţial greşite, sugerează el) sunt totuşi utile pentru că ilustrează „fondul problemei” (anume iraţionalitatea salariilor de stat).
Este aici o confuzie între parte şi întreg. Eu nu pretind că atacarea acelei statistici desfiinţează toate argumentele lui Bogdan ci, doar unul dintre ele. „Fondul problemei” apărea abia în partea a doua a postării mele.
Dacă fondul de salarii de stat trebuia diminuat substanţial.
Aici Bogdan e de acord cu mine, sau mai degrabă eu cu el.
Bogdan argumentează (pe larg, ca un om încrezător în dreptatea lui) că salariile la stat au crescut disproporţionat faţă de economie. Are probabil dreptate, nu contest. Chiar dacă nu ar avea, lipsa banilor este în price societate şi firmă motiv de renegociere salarială.
Dar o tăiere a fondului de salarii trebuie să fie o tăiere egală a salariilor. Despre asta vorbesc la punctul 4 care este, pentru mine esenţial.
Dacă inegalitatea salariilor la stat are un rol în această discuţie
Aici nu înţeleg argumentul, dar sunt destul de convins că am dreptate
Bogdan argumentează în primul articol (iar Medusa îl susţine în comentarii) că diminuarea salarială impusă de guvern ar fi cumva justificată de inegalitatea flagrantă dintre salariaţii publici. Nu prea am înţeles desfăşurarea argumentului, iar articolul doi nu insistă, aşa că revin la argumentul iniţial: diminuarea egală a conservat această inegalitate nejustificată de performanţe, nicidecum nu a micşorat-o. Este aproape o tautologie.
Dacă e bine că guvernul Boc a făcut măcar ceva, mai degrabă decât nimic.
Non idem est si duo dicunt idem.
Amândoi, şi cu noi milioane de români, suntem de acord că guvernul nu face suficient.
Dar problema mea nu e că a nu a făcut un efort în plus ci că a ratat o şansă oferită pe tavă. Cu acelaşi cost material şi politic – cu exact acelaşi cost şi în acelaşi moment – Premierul putea să cumpere o reformă, fie şi parţială, a resurselor şi proceselor în domeniul public. Puteam avea un sistem cu salariile aşezate mai raţional (tăieri selective) şi cu proceduri radical simplificate (concedieri selective). Un asemenea sistem ar fi atras persoane mai potrivite din privat oferind servicii puţin mai bune şi semnificativ mai rapide.
Recunosc, Emil Boc nu a ales cea mai proastă decizie imaginabilă, ci pe cea imediat următoare. Ca rezultat, nu suntem morţi ci în comă. Pentru mine, cel puţin, nu e suficient.
Civitas Politics 
Am urmărit cu interes discuția.
Punctul 4, cel la care a ajuns Andrei, mi se pare și mie foarte important: costul de oportunitate al deciziilor Guvernului Boc. Sunt de acord că se putea mai bine (ar fi și greu să nu se poate mai bine, în condițiile actuale!) însă cred că e bine să luăm în calcul o limitare serioasă a oricărei acțiuni în sensul reformei salarizării în sectorul bugetar: interpretarea Constituției.
Știm decizia recentă a CEDO. Avem și o interpretare a acestei decizii, făcută public pe propriul blog de Cristi Dănileț, membru CSM și considerat judecător reformator:
Odata publica aceasta decizie, si pentru autoritatile din Romania, inclusiv pentru judecatori, devine obligatorie interpretarea in materia reducerii salariilor bugetarilor, si anume: este admisibila a atare reducere de catre stat, cat timp aceasta este facuta prin lege, in mod nediscriminatoriu (adica nu numai pentru anumite categorii de bugetari) si este justificata de interesul public.
Observați vă rog precizarea din paranteză a judecătorului Dănileț: nu numai pentru anumite categorii de bugetari. Asta anulează din start orice încercare de a face tăieri sau concedieri selective. Mă îndoiesc că vreun judecător român, pus în fața unui proces între bugetari și stat, ar interpreta altfel decât Cristi.
Și atunci, care e marja de manevră a Guvernului?
Andrei,
Sa fim seriosi, graficul e corect, iar tu citesti prea mult in el si il interpretezi un pic prea chitibusar si neclar; nimeni nu a zis ca in graficul ala se afla tot ce trebuie stiut; cred ca nimeni nu are iluzia asta daca s-a uitat vreodata la un grafic, insa el arata – si asta e ce am vrut sa pun in evidenta in primul rand! – evolutia salariilor la privat si la stat, atat in medie, cat si media pe cateva subramuri in sectorul public (educatie, sanatate, administratie si armata). Iar salariul mediu la stat a fost mai mare ca la privat pana in 2010, inclusiv la educatie, dar nu la sanatate – asta e un fapt categoric, cunoscut si anormal intr-o economie de piata, sau in orice caz cu consecinte nefaste, chiar daca sunt un pic mai multi, ca pondere, angajati cu diploma universitara in sectorul public!
Restul, despre inegalitate etc, sunt chestiuni importante, dar in care am deviat un pic de la subiect. Pe scurt, exista inegalitate salariala si la stat si la privat.
Bogdan
P.S. Comentariul Medusei se refera la pensiile speciale ale salariatilor MAI, MApN, SRI si Ministerul Justitiei care trebuiau integrate in regimul normal de pensionare sau in orice caz ajustate, o alta chestiune, dar nu vreau sa sarim la pensii acuma caci vad ca in doua schimburi de comentarii nu ne-am putut pune de-acord asupra faptului foarte clar cum ca salariile publice au fost in medie prea mari inainte de 2010 si ca exista inegalitati salariale foarte mari si in sectorul public, nu doar in cel privat.
Pingback: Reducerea salariilor bugetarilor: care este marja de manevră a Guvernului? | La colţu' străzii
@Ovidiu
Interesant ce spui. Prima mea reactie (recunosc ca trebuie sa ma mai documentez) este asta: Fiind facuta pe baza unor criterii pre-existente o asemenea scadere nu ar fi discriminatorie. Poate merita fortata o noua decizie la CEDO (pe un caz test, nu pe tot sistemul ca sa se plateasca retroactiv)
Drept e, nu sunt specialist. Dar pe plan mai larg, sa fim seriosi (citat din Bogdan) nici macar nu au incercat. Nu cred ca presedintele si premierul care au (r)evolutionat sistemul constitutional se dau inapoi asa usor :).
Apoi, ce facem cu concedierile. Daca am angajat prea multi, acuma taiem la toti?? Hai sa concediem, dar nu pompieri si asistente ci functionari de birou.
Aceasta era, cred, marja de manevra. Guvernul Boc nu o mai are si nici cel ce va veni dupa nu o va avea.
@Bogdan
Pe cuvantul meu ca am inteles ca media a fost mai mare, ba chiar sunt de acord.
Sunt de acord si cu scaderea fondului de salarii, desi argumentul cresterii inegale mi se pare mult mai util decat cel al faptului ca un muncitor manual e platit mai rau decat un functionar.
Dar mediile aritmetice, desi corecte, nu sunt relevante aici. De aceea exista multe alte tipuri de medii, ca sa alegem. Nu tu sau eu ci minunatul CF.
Cineva m-a invatat cand aveam 19 ani urmatoarea chestie: daca in sondaj 50 de oameni vor mobila alba si 50 vor mobila neagra, rezulta ca in medie oamenii iubesc mobila gri. Dar in realitate *nimanui* nu ii place griul. Cam asta e obiectia mea. Omul a ajuns intre timp proprietar de firma cu sute de angajati:).