Domnul Lucian Croitoru, poate cea mai potrivită persoană pentru a deveni următorul guvernator al Băncii Năţionale a României, publică un studiu pe Hotnews intitulat Zona Euro: Un adevăr care nu convine, în care argumentează că decizia adoptată de Consiliul Uniunii Europene la sfârşitului anului trecut privind limitarea constituţională a deficitului bugetar structural al statelor membre la 0,5% din PIB (practic un Pact de Stabilitate II), deşi necesară, nu este suficientă pentru a consolida stabilitatea macroeconomică din zona euro, deoarece: 1) pe termen scurt, ea poate contribui la inhibarea procesului de reechilibrare a balanţei de plăţi dintre ţările sudice şi cele nordice prin reducerea cererei externe în ţările cu un surplus de cont curent; şi 2) mult mai important, pe termen lung ea nu modifică în mod credibil anticipaţiile generatoare de hazard moral privind salvarea de la faliment de către guverne a entităţilor private too big to fail.

În opinia mea, efectul negativ pe termen scurt al reafirmării regulilor de disciplină bugetară în zona euro asupra creşterii cererii externe a ţărilor nordice (şi, prin urmare, asupra reducerii deficitului de cont curent al ţărilor sudice) este exagerat, mai ales dacă se ia în calcul faptul că, în ciuda dobânzilor mici la care se împrumută în prezent principalelor guverne nordice, a ratingurilor suverane favorabile şi a preţurilor reduse la cotaţiile CDS, nivelul datoriei publice atinge totuşi în multe cazuri cote îngrijorătoare: 83,2% în Germania, 63,7% în Olanda şi 72,3% în Austria.

Cât priveşte ineficacitate noii reguli de limitare a deficitelor bugetare de a atenua problema fundamentală a hazardului moral indus entităţilor private „prea mari pentru a da faliment” şi de a modifica în această privinţă comportamentul oficialilor guvernamentali din ţările membre ale zonei euro, sunt întru totul de-acord cu domnul Lucian Croitoru. În mediul economic actual, cu sau fără o regulă care limitează deficitele bugetare ale statelor membre, firmele – în primul rând cele financiare – percepute ca fiind “prea mari pentru a da faliment” vor fi salvate de guverne, pe spinarea contribuabililor, în momentul în care acestea întâmpina probleme de pe urma unor investiţii proaste, iar ele sunt conştiente de acest lucru, ceea ce nu va face decât să încurajeze astfel de investiţii iresponsabile în viitor, perpetuând un cerc vicios al complicităţii pernicioase dintre oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali în care câştigurile celor dintâi sunt private în timp ce pierderile acestora sunt socializate.

Ieşirea din această „capcană a anticipaţiilor”, cum o numeşte domnul Lucian Croitoru, generatoare de hazard moral în sectorul privat şi a unui comportament discriminatoriu, corupt şi împotriva bunăstării generale la nivel guvernamental, presupune adoptarea unor reforme instituţionale radicale şi o schimbare a filozofiei economice dominante, în detrimentul dirijismului etatist şi în favoarea liberalismului laissez-faire.

Există două direcţii principale de reformă instituţională a sectorului financiar-bancar care, separat sau combinat, pot conduce la eliminarea credibilă a hazardului moral din sistem şi a capturării statului de către acesta :

1. Trecerea la un sistem de narrow banking, în care capacitatea sectorului financiar-bancar de a genera creaţie monetară pe baza rezervelor fracţionare este diminuată, iar, în subsidiar, controlul băncii centrale asupra masei monetare în circulaţie este sporit. (În treacăt fie spus, absenţa vreunui faliment bancar în România cu ocazia acestei crize se datorează şi rezervelor obligatorii ridicate impuse de BNR băncilor autohtone).

2. Spargerea entităţilor financiar-bancare „prea mari pentru a da faliment”, concomitent cu eliminarea garanţiilor de stat la depozite şi a multor alte reglementări prudenţiale financiar-bancare care încurajează hazardul moral şi captura statului. Astfel s-ar putea reveni la un mediu economic robust, în care falimentul bancar (pe baza unor proceduri juridice eficiente care să prevadă lichidarea imediată sau transferul prompt de proprietate al activelor) şi-ar îndeplini rolul profilactic de a impune disciplina în sistemul capitalist, eliminând firmele ineficiente şi stimulând concurenţa creativă, fără a pune în pericol stabilitatea macroeconomică şi fără a împovăra buzunarele contribuabililor spre profitul unor grupuri private restrânse.

Bogdan C.Enache