Steadfast Jazz, Noua Europă și rebalansarea NATO Răspunde

132871835_121n

Octavian Manea a analizat pentru cititorii Revistei 22 semnificațiile exercițiului NATO de la Baltica, Steadfast Jazz 2013.

În primele zile ale lunii noiembrie, NATO a organizat unul dintre cele mai importante exerciții de după sfârșitul Războiului Rece. Pentru prima dată, componentele Forței de Răspuns a NATO (NRF) au fost testate într-o operațiune tradițională de apărare colectivă pe teritoriul Poloniei și al statelor baltice. Și totuși, Steadfast Jazz 2013 face parte dintr-o coregrafie strategică mult mai amplă. Dacă ar fi să selectăm un motto reprezentativ, probabil că vechiul crez al lui Havel rămâne profund actual: „politicienii trebuie să aibă un elementar simț dramatic, adică simt în legătură cu modul cum diferite acțiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradație și o arhitectură“. Steadfast Jazz 2013 face parte dintr-o astfel succesiune în slow motion, creând în timp senzația unei arhitecturi atent planificate.

Summit-ul de la București

Totul a început cu puțin înainte de august 2008 la… București. Doi dintre protagoniștii cheie de astăzi – estonianul Ilves și polonezul Sikorski – formulau atunci, pe scena summit-ului de la București, probleme la care Steadfast Jazz răspunde în parte abia în 2013. Cu autoritatea unui fost ministru al Apărării, Radosław Sikorski a punctat atunci vulnerabilitățile unei Alianțe insuficient ajustate la piața de securitate post-1990: planuri de apărare învechite, neactualizate, deși NATO trecuse deja prin două valuri de extindere, plus absența exercițiilor colective la nivel de divizii. În joc era chiar natura Alianței: „vrem să fim un club politic sau vrem să fim o alianță militară hardcore, în care nu doar stafful internațional, ci mii dintre ofițerii țărilor noastre se antrenează împreună și sunt parte dintr-o cultură colectivă? Este ceea ce cred că lipsește în ultimii ani“, spunea atunci Sikorski. Vorbim în cele din urmă de Polonia, o țară pentru care memoria lui 1939 a creat o veritabilă cultură strategică, iar credibilitatea garanțiilor de securitate primite se traduce printr-o prezență semnificativă la firul ierbii.

Or, după aproape 10 ani de membership în cea mai de succes Alianță din istorie, prezența NATO în Polonia echivala cu un centru de conferințe doar pe jumătate finalizat: „asta nu prea ne dă încrederea că NATO va apăra acest centru de conferințe“. Dimpotrivă, pentru Sikorski extinderea Alianței trebuia urmată de crearea contextului adecvat pentru apărarea credibilă a noilor state membre. Cu alte cuvinte, „infrastructura NATO ar trebui distribuită mai mult sau mai puțin uniform pe teritoriul său“. Toate acestea s-au spus la București în aprilie 2008, cu câteva luni înaintea războiului ruso-georgian. După august 2008, nevoia de a corecta dezechilibrul dintre Noua și Vechea Europă a devenit și mai urgent: „în NATO trebuie să ne întoarcem la fundamente“, avea să spună Sikorski în octombrie 2008, în emisiunea lui Fareed Zakaria de la CNN. În limbajul NATO, acest lucru înseamnă să ne întoarcem la a exersa sistematic apărarea colectivă sub articolul 5 al Tratatului de la Washington.

Garanții vizibile pentru Flancul Estic

În timp, de teama reacțiilor Moscovei, NATO a perpetuat această disparitate dintre Vechea și Noua Europă, generând indirect pe Flancul Estic conștiința unor cetățeni de mâna a doua. Deși tehnic s-au aflat sub aceeași umbrelă, nivelul de securitate a rămas mereu inegal. Pe acest fond, statele baltice și Polonia au ajuns să se îndoiască masiv de capacitatea și disponibilitatea Vestului de a le apăra în eventualitatea unei crize: „cu cât crezi mai mult în Vest și în solidaritatea occidentală, cu atât mai puțin ai nevoie de hardware. Dacă nu crezi în Vest, ai nevoie de semnale clare că forțele sale sunt pregătite să vină în apărarea ta. La finalul zilei, ingredientele cheie ale articolului 5 sunt voința politică și solidaritatea“, ne-a spus Ron Asmus în 2010, la București, în timpul turneului de promovare a cărții sale despre lecțiile războiul ruso-georgian. Acesta este contextul care a condus la elaborarea Raportului Albright, ale cărui recomandări au fost ulterior absorbite în Conceptul Strategic al Alianței tocmai pentru a răspunde problemelor semnalate de statele plasate pe Flancul Estic al NATO. Din acest moment, Forța de Răspuns a NATO își împarte atribuțiile expediționare (out-of-area) cu cele tradiționale de apărare teritorială. În plus, NATO promite să implementeze o politică robustă de exerciții și antrenamente, dublată de furnizarea unor „garanții vizibile“ și a unei capacități de ranforsare pentru toți aliații.

Cu alte cuvinte, exact ceea ce își propune Steadfast Jazz 2013 să livreze astăzi: o forță de reacție rapidă de tip SWAT, capabilă să răspundă oricărui apel la „911“. În cuvintele secretarului general al NATO: exercițiul este un „semn vizibil al determinării noastre de a fi pregătiți să ne apărăm aliații“. Pentru președintele Lituaniei, miza Steadfast Jazz ține de încredere: „Avem încredere că ceea ce contează pentru noi poate fi apărat“. Nu în ultimul rând, pentru președintele Estoniei, Ilves (prezent alături de Sikorski la București în 2008), exercițiul NATO este o expresie a solidarității occidentale:

Steadfast Jazz rocks. Este ceea ce simțim cu toții când vedem această integrare a dorințelor, capabilităților și voinței Alianței. Sunt foarte mulțumit să văd astăzi o Alianță operațională, pregătită, exersând una dintre sarcinile nucleu ale NATO – apărarea teritoriului Alianței.

Simbolic, în noiembrie 2013, NATO se află într-o altă epocă: a dezvoltat planuri de apărare teritorială pentru Polonia și statele baltice, dispune de o forță de reacție rapidă pregătită să implementeze aceste planuri, și mai mult se antrenează activ pentru scenarii clasice de articol 5. Sunt pași semnificativi în această cursă a asigurării capacităților defensive ale Alianței “la un nivel care garantează o securitate echivalentă pentru toate statele membre” (în cuvintele lui Sikorski). “Toate acestea sunt necesare în cazul unui pericol asupra frontierelor unui membru NATO”, spunea anul acesta Roman Kuźniar, consilier al președintelui Komorowski.

Pivotul polonez și reîntoarcerea istoriei

Și totuși, rebalansarea Alianței are însă loc într-un moment în care Polonia se află ea însăși în plină recalibrare a priorităților de securitate dinspre operațiuni expediționare desfășurate în afara Europei, spre apărarea teritoriului național. Foarte probabil, pivotul polonez este o consecință a tendințelor care se observă în imediata sa vecinătate: exercițiile ofensive de tip Zapad, modernizarea militară masivă anunțată de Moscova pană în 2020 în valoare de 770 miliarde de dolari, teama de o posibilă dezangajare americană din securitatea europeană, pe fondul impactului sechestrului bugetar care deja afectează grav capacitatea de răspuns a forțelor Pentagonului. Cel puțin din perspectiva Varsoviei, la orizont se conturează o nouă piață geopolitică.

Semnalele publice deja transmise sunt semnificative: „obiectivul nostru este să urmăm o politică de apărare care nu depășește capacitățile, interesele și nevoile poloneze. Vrem să terminăm cu politica nesăbuită, din prea mult exces de zel, a trimiterii de trupe în celălalt capăt al lumii“, a declarat președintele Komorowski la jumătatea lui august. Și site-ul Administrației Prezidențiale anunța că noua Strategie de Securitate Națională, aflată în lucru, va reflecta o schimbare a priorităților cu accent preponderent pe apărarea propriului teritoriu național.

Încet, dar sigur, Varșovia se îndreaptă cu pași repezi spre o fortress Poland. Descurajarea convențională, dar și conștiința de frontieră geopolitică revin la modă. Să observăm termenii folosiți: „în cele din urmă, unde ar fi potențialul NATO fără potențialul individual al statelor membre, mai ales ținand cont de faptul că suntem o țară de frontieră? (…) Dincolo de investițiile în interoperabilitate, ne consolidăm capacitățile de a ne apăra eficient teritoriul – un teritoriu NATO. Este cea mai importantă misiune a noastră în interiorul Alianței. (…) Am construit o putere militară care începe să descurajeze”, spunea Sikorski în mai 2012 la Varșovia.

Pe fond, într-un moment în care Europa se dezarmează, Polonia se înarmează. Shopping list-ul anunțat până la sfârșitul deceniului sugerează investiții în capacități configurate pentru politici anti-access, de interdicție regională (anti-access/area-denial) destinate să maximizeze costurile oricărei acțiuni ofensive împotriva Poloniei. O tendință similară vedem și în alte periferii vulnerabile, precum Taiwan și Japonia, plasate în apropierea unor superputeri regionale active geopolitic: se investește masiv în sisteme de deterrence by denial. Moises Naim surprinde în cartea sa –Sfarșitul puterii– patternul care descrie fidel comportamentul (micro)puterilor plasate în ecosisteme tectonice și preocupate în consecință de dezvoltarea unor avantaje asimetrice capabile să anuleze adversarului perspectiva unor beneficii substanțiale:

While it is clear that today’s micropowers cannot go toe-to-toe with the world’s military powers, they are increasingly able to deny victory to the larger players in an asymmetric conflict – and that speaks to a fundamental change in how power operates.

Concret, Varșovia urmează să investească aproximativ 43 de miliarde de dolari în dezvoltarea unui sistem național de apărare antirachetă (complementar, componentei americane ce urmează să fie amplasată în 2018) și în achiziționarea de rachete anti-navă pentru paza de coastă, 3 submarine convenționale, drone. În plus, numărul celor 128 de tancuri Leopard urmează să fie dublat, ceea ce „va transforma Polonia în cea mai grea armată din Centrul și Vestul Europei“ (Dominik Jankowski). Esențial în acest proces de modernizare este intenția Poloniei de a-și dota, pe modelul Finlandei, cele 48 F-16 cu rachete de croazieră invizibile de tip JASSM (Joint Air-to-Surface Standoff Missiles), ideale pentru a fi folosite împotriva platformelor rusești S-300 și S-400 sau pentru a stopa un atac terestru. Pe scurt, vorbim de un threshold-raising weapons system, consideră Charly Salonius-Pasternak de la Finnish Institute of International Affairs. De remarcat este că nicio altă țară NATO nu mai deține rachete JASSM, pe lista potențială aflăndu-se 2 state cheie, aflate, „accidental”, pe Flancul Estic și Nordic al Alianței. În cele din urmă, „ca vechi kremlinolog, sunt foarte atent la simboluri. Iar acest lucru îmi afectează interacțiunea cu oamenii“, obișnuia să spună veteranul Robert Gates.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s