Intro. Multe luni am folosit „dreapta” intre ghilimele pentru că pe scena politică au existat două, uneori trei, „drepte”, fiecare fiind cea mai adevărată. Acuma că s-au recunoscut brusc dreptele între ele voi renunța la ghilimele. Nu pentru că brusc aș recunoaște relevanța ideologiei, ci pentru că pot folosi cuvântul dreapta în mod ne-ambiguu, descriind toate partidele de la PNL la PMP.

Înainte să începem, trebuie definită ideea de „lider al dreptei”. Pentru scopul acestui articol, lider este cel care poate pune în mișcare, simultan, alegători și militanți. Poți face asta, ești lider și ai atuuri. Nu – nu.

Așadar…

Klaus Iohannis – atuuri

• Are acces la o parte din electoratul „USL”. El și – deocamdată – numai el. Fără acest electorat dreapta nu are șanse să câștige alegerile.

• Lumea nu prea înțelege cum a ajuns atât de sus atât de repede. Adică este un făcător de miracole politice, așa cum a fost odată Băsescu. Adică poate transmite ideea că în față ne așteaptă alte miracole politice. Adică are legitimitate carismatică.

• Face agenda dreptei (deocamdată)

Klaus Iohannis – probleme

• E neamț în condițiile în care candidatul PSD este mândru că este român.

• Nu e testat față cu electoratul național.

Crin Antonescu – atuuri

• A făcut doi pași în spate (președinția partidului și candidatură), iar asta pare să-i fi stopat declinul de credibilitate și să-l fi lăsat unul dintre politicienii populari ai țării.

• Pare să aibă susținere în partid.

Crin Antonescu – probleme

• Nu controlează timingul. Trecerea de la „am încredere în Antonescu pentru că nu vrea să fie neapărat președinte” la „vreau ca Antonescu să fie președinte tocmai pentru că el nu vrea să fie președinte” necesită timp și răbdare. În acest timp Iohannis poate fie să își consolideze influența, fie să grăbească decizia înainte ca dl Antonescu să fie în vârf de formă.

• A supărat, la un moment sau altul aproape toate secțiunile de militanți și alegători. Asta face complicat să strângă în jurul său o majoritate de cetățeni.

Călin Popescu Tăriceanu – atuuri (pentru PRL; dl Tăriceanu nu este acum un prezidențiabil cu șanse de succes)

• Rămâne singurul lider de vârf non-PSD non-PDL, în sensul că Tăriceanu-PSD este o alianță pe când PNL-PDL vor fi un partid. (Desigur, I-am exclus pe UDMR și PPDD)

• Resursele aduse de Victor Ponta și PSD.

• Posibilitatea ca PSD să seteze o campanie low-key, cu sugestia că, oricine câștigă,țara va fi guvernată la fel. Dacă alegerile se joacă în cheia „acum ori niciodată” alegătorii se vor uni în jurul celor doi poli încă din primul tur. Dacă nu, unii alegători vor putea vota ca să transmită un mesaj (precum în cazurile Nicușor Dan și Mircea Diaconu)

• Sprijinul ALDE care, folosit cum trebuie, poate să aducă un picior de pod în o parte a electoratului urban.

Călin Popescu Tăriceanu – probleme

• Lipsa unei organizații în condițiile în care liberalii nu au fost niciodată cei mai buni organizatori de partid din țară.

• Posibilitatea polarizării politice.

• Foamea de resurse care duce la lipsa de ezitări în a primi lume în partid.

Mircea Diaconu

• Nu este deocamdată un lider de grupare politică.

Vasile Blaga – atuuri

• Nu are concurență în zona PDL.

• Nu dorește să fie președinte al țării, ceea ce înseamnă că poate cădea la înțelegere cu oricine dorește să fie.

Vasile Blaga – probleme

• Nu se întrevăd deocamdată, dar re-așezările politice pot fi surprinzătoare

Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Traian Băsescu:

• Nu vreau să spun că aceștia nu (mai) sunt lideri, dar leadershipul lor nu (mai) are impact (ca altădată).

Monica Macovei

• Doamna Macovei este lider de opinie și nu lider de oameni

Elena Udrea

• Leadershipul său este pur intern în PMP, fără acces semnificativ la populație

Andrei Tiut