Cazul PSD este cel mai simplu, întrucât acest partid nu are congres. Astfel problema principilor şi a baronilor este sinonimă problema controlului pe care Victor Ponta îl are în partid, temă despre care am mai scris.
În cazul PNL situaţia este mai complicată. Unele gesturi ale lui Crin Antonescu îl pun pe acesta în tabăra principilor, altele în a baronilor. Ca natură a puterii, dl Antonescu rămâne un principe; poziţia sa se bazează pe popularitatea naţională şi pe abilitatea de a fi construi un proiect politic (din nou) naţional. Pentru a explica ezitările sale merită să insistăm că, deşi problemele principilor în partidele proprii pot fi asemănătoare, ei nu sunt deloc obligaţi să se alieze în toate lucrurile. În cazul de faţă, puterea în partid este consolidată. Dl. Antonescu, astăzi, este PNL. Ori, uităm adesea că PNL este în fapt un UDMR românesc. Altfel spus, îşi securizează electoratul printr-un discurs bazat pe principii dar, în acelaşi timp, fiind un partid junior în majoritatea parlamentelor, manifestă o extremă flexibilitate şi abilitate de negociere. Deocamdată, deci, dl. Antonescu a ales o poziţionare care maximizează interesele PNL şi nu ale castei principilor. Astfel, PNL/ Antonescu vor fi în continuare loiali USL în anumite privinţe în timp ce în altele vor avea propria lor părere. Cum menţinerea lui Crin Antonescu ca prezidenţiabil depinde de onorarea unor promisiuni, presupun că partidul se va comporta parolist faţă de ideile forţă ale USL şi creativ faţă de ce nu este inclus în punctele fundamentale ale Uniunii.
Cazul PDL este mai puţin complicat decât pare, căci marile tabere sunt de natură baronială. Despre Vasile Blaga nu are sens să insist, aici avem consens. În cazul Elena Udrea, care dă loialitate către şi primeşte loialitate dinspre principele Băsescu, merită insistat puţin. Dna Udrea are cu siguranţă calităţile unui politician care ar fi putut combate la nivel naţional. More…
Civitas Politics 