Ieri un amic îmi propunea o teorie revoluţionară a scenei politice româneşti. Conform acesteia, toate poziţionările de pe scena politică se fac în vederea alegerilor prezidenţiale, iar în spatele aparenţelor se formează treptat două tabere. Iar aceste tabere ar fi grupate (nu glumesc) în funcţie de poziţia faţă de congresul PDL:

Traian Băsescu + tabăra Udrea + Victor Ponta/PSD + grupul Tăriceanu-Chiliman + RTV

vs.

Tabăra Blaga + Crin Antonescu/PNL + Antena 3.

Această poziţie, cu minime nuanţe am găsit-o apoi astăzi exprimată de surse pe care de obicei nu le văd punându-se de acord. Spune Bleen:

Dacă adunăm scorurile PSD şi PPDD, avem 48%. Dacă adunăm scorurile PNL, PDL, FC şi UDMR (care nu apare în sondaj dar care putem presupune că are 5%) avem 48%. Dealtfel, PNL şi PDL împreună au fix cît PSD: 37%. Măiastru adusă din pix, nu?

SRI, Băsescu, Ponta, PSD, de o parte. Dreapta unită, adică PNL, Crin Antonescu, Johannis, PDL, Blaga, Videanu, FC, MRU, de cealaltă parte. [s. mea] (sursa)

Spune Vocea Rusiei:

Tabăra Sistem” este formată din acele structuri şi persoane care se simt confortabil în actuala configuraţie a paralelogramelor de forţă şi doresc conservarea stării existente. O listă (deloc exhaustivă) a celor care fac parte din această tabără l-ar include pe Traian Băsescu (şi camarila), grupul Udrea din PDL, grupurile oligarhilor portocalii („drumari”, „băieţii deştepţi” etc), părţi din SIE şi SRI, STS, Victor Ponta (grupul Sârbu din PSD), grupul Tăriceanu din PNL, o grupare media cu RTV în calitate de „vârf de lance” etc.

Tabăra „Renegaţilor” este formată din cei care au fost daţi la o parte în procesul împărţirii principalelor fluxuri financiare şi elementelor-cheie a puterii politice. O listă (deloc exhaustivă) de participanţi ar include „garda veche” din SRI (cei care comunicau prin intermediul lui Ion Stan), grupul „Antenelor” (cu Voiculescu în rol de joker din cauza vulnerabilităţilor juridice), o parte din grupurile oligarhice (Ioan Niculae etc.), grupul Antonescu din PNL, o parte din PSD (oponenţii lui Ponta), o serie de „mamuţi din media” (Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu etc). Ambele liste sunt inexacte şi fluide, mai ales în condiţiile în care trădările se ţin lanţ şi sunt un lucru cotidian. (sursa)

În modesta mea părere aceşti oameni nu înţeleg corect naraţiunea politică a ultimului an. În primăvară vară s-au confruntat cei cu sprijin popular (USL) cu cei care aveau sprijinul statului (PDL-Băsescu). PDL a cedat prima rundă şi astfel Victor Ponta a ajuns prim-ministru. A doua rundă a fost o remiză: Traian Băsescu a rămas preşedinte dar USL nu a fost penalizată electoral.

În iarnă am văzut confruntându-se alianţa dea mai ne-carismatică de după decembrie ‘89 (USL) cu mişcările cele mai carismatice aflate în acest moment pe piaţă (mişcarea Băsescu, PP Dan Diaconescu). Rezultatul a fost un raport de forţe de 2:1.

Ceea ce propun eu ca explicaţie este că USL are un sens al misiunii, care invalidează analizele noastre obişnuite privind rolul carismei şi, în general, politics-as-usual. Deşi acest simţ al misiunii este limitat în timp el încă mai acţionează ca un contract electoral între USL şi populaţie şi furnizează anumit avantaje politice.

Dincolo de extragerea lui Traian Băsescu din politică, USL îşi propune extragerea „băsismului” din societate. Pus în cuvinte mari, USL participă la proiectul unei noi societăţi. Nu vorbesc aici de un proiect făcut în medii intelectuale sau interlope ci de sentimentul difuz că USL va trebui să facă alt fel de politică sau va plăti costuri importante. Spiritul vremurilor, dacă vreţi.

Până la atingerea „societăţii ideale”, în care PDL este o amintire iar „dreapta” şi „stânga” sunt reprezentate de PNL şi PSD, putem împărţi sfera publică în trei cercuri:

1. USL & comp. Unde &comp. include trustul Intact, RTV şi alte forme de exprimare publică favorabilă puterii.

2. Independenţii loiali/ neutri. Unul dintre lucrurile insuficient observate este că societatea civilă este, după modestele standarde româneşti, vie şi cumva dinamică. Homosexualii organizează proiecţii de film la MŢR, feministele manifestează neregulamentar în Piaţa Universităţii, Academia (sic) anunţă că va face praf proiectul actual de regionalizare, monarhiştii se preocupă de tânărul Nicolae, etc. etc.

La această secţiune fragilă se pot adăuga UDMR (cu controversele de rigoare) şi chiar (dacă premierul va putea impune această perspectivă) PPDD.

Apoi există câteva personaje şi personalităţi care au legitimitate proprie şi care sunt incluse în acest cerc: Gheorghe Ciuhandu, Klaus Johannis (până ieri), Sorin Oprescu, Raed Arafat şi (pe bază de derogare) Andrei Pleşu.

O parte dintre aceştia sunt loiali „anti-băsismului” şi au „credentials” în proiecte de opoziţie mai vechi. Alţii şi-au apărat convingător independenţa faţă de clivajul pro- şi anti- Băsescu. Cu toţii au „origine sănătoasă”

Chiar dacă – presupun – nu vor avea acces egal la resurse, independenţii sunt în linii mari lăsaţi să-şi vadă de treburi. Motivele sunt multiple:

• USL, care este într-un anumit sens o „mare coaliţie”, poate supravieţui doar în măsura în care permite libertatea internă de expresie. Cu atât mai puţin are sens să încerce controlul independenţilor.

• Este posibil ca unele minţi din USL să înţeleagă, inclusiv la nivel teoretic, beneficiile unei opoziţii care întârzie osificarea puterii şi ajută Ministerului de Externe să explice în exterior că România este o democraţie.

• În sfârşit, la 70% în Parlament USL nu mai are neapărat nevoie să acapareze mai multă putere.

3. „Maurii”: Gigi Becali, UNPR/ Oprea. Oameni care nu sunt loiali anti-băsismului (dl. Becali) sau au avut un rol în perpetuarea puterii lui Traian Băsescu (UNPR). Crin Antonescu încearcă să pună această ştampilă şi pe grupul Tăriceanu-Chiliman. Poate vor urma şi alţii.

4. Băsiştii”: Traian Băsescu, partidele lui Traian Băsescu („cei unşi”), intelectualii lui Traian Băsescu, ziaristele şi ziariştii lui Traian Băsescu. Nu intru aici în detalii, căci acestea sunt cunoscute.

Avem aceste grupuri, ce face USL cu ele?

• Obiectivul principal al USL este dispariţia grupului 4 (băsişti). Pentru aceasta vocile care aparţin acestui grup trebuiesc izolate, de-finanţate şi ajutate să dispară iar resursele grupului 4 (organizaţii media, organizaţii locale, sponsori, etc.) trebuiesc acaparate.

• Dacă obiectivul este atins, un beneficiar important va fi PPDD. USL poate să cumpere trusturi şi organizaţii, dar alegătorii care au căpătat oroare de USL vor fi mai greu de atras. Este perfect posibil ca, într-o eventuală destructurare a PDL, PPDD să „fure” cele mai multe voturi.

• Chiar dacă modificările sunt minimale, regimul constituţional trebuie făcut „neprietenos” faţă de grupul 4. Victime colaterale: PPDD, Sorin Oprescu.

• Independenţii trebuiesc izolaţi de băsişti. Până la sfârşitul proiectului, urmaşii Pieţei Victoriei (papioanele) trebuiesc separaţi de urmaşii Pieţei Universităţii. Trebuie spus că autismul crescând al grupului 4 face orice efort suplimentar al USL inutil.

• Probabil că un grup de intelectuali vor putea să treacă în grupul 1 sau 2, dar vor fi puţini. Eu am mizat mereu pe FC ca vector al acestu proces, dar sunt posibile alternative.

• Oriunde este posibil, voci din grupul 2 trebuiesc aduse în grupul 1 (Cernea, Iohannis).

• Grupul 3 este folosit în măsura şi în felul în care este util. Dl. Becali a devenit liber de contract, dl. Oprea şi-a văzut grupul redus la 7 parlamentari şi acuma se află în atenţia DNA. Nimeni nu va plânge după ei. Maurul şi-a făcut datoria şi acuma trebuie să plece. În măsura în care luptele intestine vor fi prost văzute, liderii USL ar putea încerca să îi treacă întâi prin grupul 3 pe cei care devin indezirabili. Aici va căuta USL să-l împingă pe Sorin Oprescu dacă acesta se revoltă.

Aceste idei, pe care le-am exprimat în mai multe rânduri, au fost criticate în două feluri. Prima este afirmaţia că sunt (prea) raţionalist. Îmi asum raţionalismul analizei. Cred că PSD, PNL, şi chiar USL sunt entităţi capabile să acţioneze raţional. Este o ipoteză care m-a slujit bine de-al lungul ultimului an. Traian Băsescu arată şi el în mare un comportament raţional deşi au existat zile şi chiar săptămâni când mi s-a părut că personalitatea umană acaparează personalitatea politică. PDL nu arată neapărat semnele unui actor raţional, dar poate că problema principală este dezorganizarea şi nu iraţionalitatea.

A doua critică ţine cumva principiul raţiunii suficiente. În termeni laici, am fost întrebat de ce ar continua membrii USL pe acest drum alambicat când pot alege simplitatea luptelor tradiţionale. În plus, distrugerea unui partid major nu s-a mai întâmplat din anul 2000, deşi încercări au mai existat.

Ei bine, motive există:

• Strategia USL de a fi o organizaţie „cu misiune” aduce avantaje „naturale” la urne ca efect al polarizării politice. Exemplu: voturile maghiarilor care au ales USL (16%, mai mult decât oricând).

• Acolo unde beneficiile nu vin singure, existenţa USL aduce un anumit potenţial de negociere: vezi cazul Klaus Johannis.

• După cum ziceam şi altădată (5 lucruri pe care trebuie să le ştiţi ca să înţelegeţi USL) USL are o gândire strategică bună. Aplicarea tactică în schimb, poate lăsa de dorit, după cum am văzut la suspendare. Iar acea reacţie rapidă şi adaptarea din mers, atât de necesare uneori, au la USL o calitate discutabilă şi adeseori dezastruoasă. În linii mari, USL trebuie să gândească pe termen lung, deoarece este singura gândire pe care o stăpâneşte în mod constant bine.

• Cine sparge USL va fi etichetat ca trădător băsist şi va avea un mare handicap de imagine. În condiţiile în care V. Ponta nu şi-a consolidat puterea şi Crin Antonescu are şi el vulnerabilităţi, costurile ruperii USL pot fi amplificate exponenţial.

• Anul 2012 şi anii dinainte au fost o şcoală politică. USL a învăţat că nu este bine să ai încredere în Traian Băsescu, că trădarea idealurilor se plăteşte şi că excesul de subtilitate (v. suspendarea) se poate întoarce în contra ta.

Ipoteza prezentată în acest articol explică mulţumitor majoritatea evenimentelor politice la care poate fi aplicată. Cu o excepţie notabilă. Este evident că pentru sufoca PDL este necesar ca la un moment dat cele două partide mari ale USL să îşi exprime răspicat identitatea proprie. Dar acel moment ar părea să fie în 2014, după prezidenţiale. Aşadar, de ce se diferenţiază partidele în USL acum, în 2103 şi nu 2014? Un an neexplicat nu este chiar un capăt de ţară, dar problema merită explorată.

În fapt, 2013 nu este încă momentul unor distanţări şi poziţionări clare a partenerilor în USL. Sau, mai bine spus, nu mai mult decât până acum. USL a avut ezitări în ianuarie când a luat în calcul boicotul parlamentar. A avut mari conflicte interne la ambele runde de alegeri când a trebuit să fie nominalizaţi candidaţii. Au existat poziţionări interesante în care Liviu Dragnea, potenţialul challenger în PSD l-a găzduit pe Crin Antonescu în judeţul său, pe când Andrei Chiliman l-a găzduit pe Titus Corlăţean. A exista scandalul includerii UDMR la guvernare. Ce vedem acuma nu este ceva nou şi nici măcar un moment culminant. Probabil cea mai grea luptă a fost cea de desemnare a parlamentarilor – ştim asta pentru că negociatorii au trebuit extraşi din civilizaţie într-un loc discret pentru ca să se certe în voie. Dincolo de discursul anti-băsescian, USL a fost şi rămâne o confederaţie cu rivalităţi interne, centrată pe un complicat dar robust echilibru al puterii. Fiecare reacţie produce o contra-reacţie.

Totuşi, atâta vreme cât vor mai exista zone ale puterii PDL de lichidat, USL se va menţine. În relaţia celor 3 mari partide clivajul este următorul: PNL vrea să penetreze anal PDL-ul, pe când mai delicatul Ponta s-ar mulţumi cu un jaf şi un viol clasic. (Metafora vrea sa ilustreze doar relaţiile de putere şi nu implică o judecată morală.) 

Să examinăm însă şi problemele ipotezei exprimată de Mirel Axinte şi Vocea Rusiei. Dacă acceptăm această ipoteză nu putem explica de ce …

• … USL există. Evident, alegerile au fost un hop. Dar variante ale acestei ruperi au fost propuse de fiecare dată când USL a trecut un hop. Şi în perioada suspendării şi în perioada premergătoare numirii premierului, şi poate cu alte ocazii.

• …Victor Ponta a limitat şi continuă să limiteze marja de manevră a preşedintelui în relaţiile externe încercând în acelaşi timp să submineze credibilitatea internă lui Traian Băsescu ca diplomat (dosarul maghiar este doar un exemplu).

• …Crin Antonescu este şeful viitoarei Comisii Constituţionale.

• …Grupul Tăriceanu-Chiliman s-a lansat sub ideea „să nu importăm în USL stilul băsescian de a face politică”. De ce apoi, nu au renunţat la această poziţie. Pe scurt, de ce acest grup face „opoziţie loială”.

Pe scurt, nu USL se sparge în jurul clivajului PDL ci invers. PDL (poate că) interpretează semnele unui clivaj USL şi se poziţionează după ele. Doar că nu există decât un proto-clivaj, o poziţionare în vederea unei distanţării viitoare. Iar această distanţare, dacă democrat-liberalii rămân la fel de abulici, va avea loc numai după moartea PDL.

Andrei Tiut

Pentru a avea acces cu ușurință la articole noaste abonați-vă pe RSS sau Facebook.