Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti 1

King_Charlemagne_receiving_the_Oath_of_Fidelity_and_Homage_from_one_of_his_great_Feudatories_or_High_Barons

Cu mai mult timp în urmă propuneam ca metodă de analiză distincţia între principii şi baronii politicii româeşti. Despre această metaforă Phaim observa în mod corect ca este o re-împachetare a schemei centru vs. periferie. Reiau pe scurt ideea esenţială:

Baronii au capital organizaţional prin care vor să conserve accesul la resurse şi, spun oamenii răi, imunităţi. Principii au popularitate şi încredere la nivel naţional şi vor să obţină şi menţină puterea în aparatul central al statului. Pentru asta au un dosar curat curăţel gestionabil; unii dintre ei sunt chiar, prin comparaţie, săraci şi cinstiţi. Pe scurt, domnii Băsescu, Ponta sau Antonescu sunt principi, iar domnii Falcă, Dragnea sau Voiculescu baroni. Fiecare cu curtea şi castelele sale.

Aparent baronii sunt în avantaj pentru că acumulează uşor-uşor credibilitate politică la nivel naţional în timp ce principii văd că sursele de regenerare la nivel naţional (organizaţii centrale de partid, cvasi-tehnocraţi, miniştrii de externe) seacă lent. Astfel, Guvernul Ponta 2 este poate ultima fereastră de oportunitate a principilor USL în faţă valului de „putere a primarilor şi şefilor de consilii”. Inclusiv conflictul pentru includerea UDMR la guvernare poate fi citit (şi) ca o luptă dintre un proiect princiar şi presiunea organizaţiilor baroniale. Cu observaţia importantă că dl Antonescu a stat de partea baronială de această dată.

Merită să re-vizităm această abordare în contextul congreselor partidelor politice.

Cazul PSD este cel mai simplu, întrucât acest partid nu are congres. Astfel problema principilor şi a baronilor este sinonimă problema controlului pe care Victor Ponta îl are în partid, temă despre care am mai scris. [UPDATE: nu are congres prea curând, multumesc Elena Burcioagă pentru corectură. Nu am dori să se creadă ca PSD nu are congres.]

În cazul PNL situaţia este mai complicată. Unele gesturi ale lui Crin Antonescu îl pun pe acesta în tabăra principilor, altele în a baronilor. Ca natură a puterii, dl Antonescu rămâne un principe; poziţia sa se bazează pe popularitatea naţională şi pe abilitatea de a fi construi un proiect politic (din nou) naţional. Pentru a explica ezitările sale merită să insistăm că, deşi problemele principilor în partidele proprii pot fi asemănătoare, ei nu sunt deloc obligaţi să se alieze în toate lucrurile. În cazul de faţă, puterea în partid este consolidată. Dl. Antonescu, astăzi, este PNL. Ori, uităm adesea că PNL este în fapt un UDMR românesc. Altfel spus, îşi securizează electoratul printr-un discurs bazat pe principii dar, în acelaşi timp, fiind un partid junior în majoritatea parlamentelor, manifestă o extremă flexibilitate şi abilitate de negociere. Deocamdată, deci, dl. Antonescu a ales o poziţionare care maximizează interesele PNL şi nu ale castei principilor. Astfel, PNL/ Antonescu vor fi în continuare loiali USL în anumite privinţe în timp ce în altele vor avea propria lor părere. Cum menţinerea lui Crin Antonescu ca prezidenţiabil depinde de onorarea unor promisiuni, presupun că partidul se va comporta parolist faţă de ideile forţă ale USL şi creativ faţă de ce nu este inclus în punctele fundamentale ale Uniunii.

Cazul Klaus Iohannis este cumva asemănător. Prima dată când am deschis subiectul l-am recenzat pe dl Iohannis ca baron, dat fiind că puterea sa era de natură locală. Totuşi, imaginea dlui Iohannis, şi deci oportunităţile sale, sunt de natură princiară. Dl Iohannis nu este perceput în linia „poate că fură dar măcar face” ci în linia „neamţ cinstit care poate încerca o altă politică”. Astfel, precum Traian Băsescu altădată, Klaus Iohannis poate „promova” la rangul de principe. (Notă colaterală: dacă eşti intelectual post-băsist, îţi este mult mai uşor să intri în PNL-Iohannis decât în PNL-Antonescu. Ţineţi minte aceste cuvinte.)

Cazul PDL este mai puţin complicat decât pare, căci marile tabere sunt de natură baronială. Despre Vasile Blaga nu are sens să insist, aici avem consens. În cazul Elena Udrea, care dă loialitate către şi primeşte loialitate dinspre principele Băsescu, merită insistat puţin. Dna Udrea are cu siguranţă calităţile unui politician care ar fi putut combate la nivel naţional. Dacă ar fi ştiut cine este preşedintele Norvegiei şi dacă ar fi rămas la palatul Cotroceni, poate că ar fi urmat acest curs. Însă dna Udrea a ales să preia ministere fără reputaţie dar cu bani şi să patroneze reţelele politice ce se nasc spontan în asemenea locuri. În plus, toţi principii de succes au în spate ani lungi de stagiatură în partid. Doamna Udrea a ajuns prea devreme prea sus; astăzi, chiar dacă astăzi ar şti să aleagă tocuri mai scurte şi poşete mai ieftine, va dura până când amintirea lor va dispărea din memoria colectivă. Pe scurt, puterea doamnei Udrea nu stă nici în popularitatea sa, nici în talentul birocratic de tip Adrian Năstase ci în reţelele pe care le controlează şi influenţează. Dna Udrea este o baronesă.

Singurii care fac politică princiară (adică naţională şi europeană) sunt intelectualii din spatele moţiunii reformiştilor. Dar aceştia sunt mai mult o coaliţie de branduri decât o platformă. Ascultând lansarea moţiunii am putut observa cu unii vorbeau despre reformarea partidului, alţii despre continuare reformelor făcute de partid. Unii împărţeau românii în buni şi răi: românia vrednică vs. (presupunem) mahalaua ineptă. Alţii împărţeau politicienii în buni şi răi: FSN-işti vs non-FSN-işti. Pe scurt, gruparea reformistă este un boutique politic cu produse unicat haute-couture care nu îşi prea găsesc locul în magazinele pentru mase.

PDL se va baroniza aproape sigur. Chiar dacă, prin manevre politice ale Cotrocenilor, Monica Macovei ar fi propulsată la conducerea partidului, şansele ei de a controla organizaţiile sunt reduse. Iar în 2014, când PDL nu va da preşedintele, maurii intelectuali ar urma să plătească costul.

Să facem o menţiune onorabilă şi despre FC. Dl. Ungureanu, în mod evident, este un principe sau nu este nimic. Organizaţional, însă, partidul a trebuit să facă anumite compromisuri pentru a construi o reţea (cvasi?) naţională. Printre lucrurile care sunt deja cunoscute, FC, NR şi PNŢCD au votat pentru respingerea majorităţii obiecţiilor Monicăi Macovei în comisia omonimă. Problema FC este că reprezintă prea puţin pentru ca să percepem tabere în interiorul său. Mai degrabă putem spune că partidul a căpătat o reputaţie de ambiguitate din cauza tensiunii între centru şi periferie.

Andrei Tiut

Pe aceeaşi temă:

Anunțuri

One comment

  1. Pingback: Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti | VORBA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s