După eşecul semnificativ (chiar dacă nu total) al comisiei Macovei, participanţii proiectului Băsescu s-au împărţit în trei segmente, vizibile la nivelul discursului public, şi în special în online.

Băsescienii loiali partidelor ARD au spus o vreme „bine că măcar avem o comisie”. Apoi au continuat să facă campanie. Ei sunt campionii ideii de a alege răul cel mai mic, cei care cred că USL va aduce sfârşitul civilizaţiei şi de aceea orice alternativă la USL este bună. În unele discuţii această alternativă a inclus PPDD sau PSD. În altele se mai face apel la partea luminoasă a PNL (despre care aceiaşi argumentau altădată că este compromisă). Şi evident, speranţa unui guvern tehnocrat sprijinit pe o majoritate de trădători şi puşcăriabili este în floare.

Băsescienii fără partid resping această abordare. Pentru ei un hoţ este un hoţ indiferent de partid. La început nimeni nu i-a băgat în seamă. Nu ar fi fost prima dată când îşi exercită independenţa intelectuală între campanii pentru ca ziua votului să îi prindă încolonaţi corect în armata binelui. Dar pe măsură ce votul se apropia au arătat o încăpăţânare care a surprins. PDL nu mai este partidul lui Băsescu şi al lui Boc, ne spun ei, ci al lui Blaga. Iar candidaţii NR/FC sunt mai mult un strat cosmetic decât orice altceva. Desigur bezelele discrete pe care Blaga le trimite către PNL nu îmbunătăţesc situaţia.

Băsescienii fără partid sunt şi ei de două feluri. Cei mai radicali ameninţă cu lipsa de la urne. Cei mai moderaţi anunţă că se vor uita la CV-ul candidaţilor şi vor decide în funcţie de relaţia acestora cu Justiţia.

Al treilea jucător în acest joc este Traian Băsescu însuşi. Acesta a trimis mesaje oarecum contradictorii. Uneori cere românilor să boicoteze candidaţii cu probleme de dosar (băsescian fără partid moderat), alteori spune că votul exprimă orientarea pro- sau anti- occidentală (băsescian de partid).

Ce se va întâmpla cu aceştia după alegeri? Băsescienii cu partid vor rămâne cu partidul pe care l-au votat. Traian Băsescu va rămâne în continuare modelul şi speranţa adepţilor săi. Cazul interesant este al băsescienilor fără partid.

Acuma să ne înţelegem, vorbim aici de o mână de oameni răspândiţi pe trei platforme de bloguri şi în câteva alte locuri. Impactul lor direct asupra votului poate fi rotunjit la zero. Nu aceasta este întrebarea. Interesant este dacă această mână de oameni este reprezentativă pentru dorinţele şi speranţele unei felii mai largi de electorat.

Să facem o paralelă cu Piaţa Universităţii. Cele câteva mii de oameni care au ieşit în stradă în punctul culminant nu aveau mandat de a vorbi în numele nimănui. Şi, dacă ne uităm în sondaje, electoratul nici nu înţelegea bine ce vroiam noi acolo. Dar eram reprezentativi în sensul că am ştiut să canalizăm o singură opinie a majorităţii şi să îi dăm voce: aceea că guvernarea a devenit un joc închis făcut de guvernaţi pentru guvernanţi şi că această sfidare trebuie să înceteze.

După Piaţă, sau în timpul Pieţei, Legea sănătăţii a fost retrasă, USL a dezvoltat strategia boicotului parlamentar, etc. Dar nimeni nu se temea de noi, ci de uriaşul tăcut pe spinarea căruia ne căţărasem.

În mod asemănător întrebarea care se pune acum este a cui voce o reprezintă băsescienii fără partid. Nu vorbim desigur de un uriaş, ci cel mult de un elf uşor orgolios şi foarte sigur că el ţine economia României în spate. Dar ideea rămâne.

Răspunsul nu se va vedea imediat în prezenţa sau absenţa la urne a electoratului ARD prin comparaţie cu alegerile locale. Dar se va vedea în timp când vom analiza ce secţiuni de electorat şi în colegii au venit.

Andrei Tiut