Statutul Americii ca superputere globală este pe undeva ca starea de sănătate a lui Mark Twain: zvonurile despre moartea ei sunt de regulă mult exagerate. Totuși mulți dintre cei ce privesc lucrurile la scară istorică ne asigură că tot se va întâmpla până la urmă, după cum și Mark Twain chiar a  murit.

Fiindcă tot vine 4 iulie, o să discut mai jos despre patru aspecte ale puterii americane în lume. Dintre acestea trei sunt economice, iar unul este… ceva mai complex.

Economia cunoașterii

Universitățile americane continuă să fie printre cele mai bune din lume. Sillicon Valley continuă să fie un centru al inovației iar start-up urile în tehnologie continuă caută și găsesc „angel investors”. Desigur, majoritatea acestor companii eșuează, dar asta nu înseamnă că modelul este mai puțin viabil social.

Pentru cei ce apreciază comparațiile istorice putem să ne gândim la începuturile capitalismului comercial: din 10 corăbii care plecau pe ocean era suficient să se întoarcă două pline cu mirodenii ca să te poți considera bogat. În această nouă epocă a descoperirii America are încă corăbii pe mare de la care așteaptă profit înmiit.

În plus, etica muncii în aceste medii nu este aceea leneș consumeristă pe care o asociem uneori cu Occidentul: crearea unei noi companii presupune adeseori peste 8 ore de muncă pe zi pentru dezvoltare, plus o activitate care să aducă banii de zi-cu-zi. Iar marile companii caută și ele să captureze acest ethos prin departamente specializate al căror singur scop este inovația.

Cei ce nu cred în big-business și  patente se asociază în mișcarea open-source. Preponderent americană și occidentală, OS nu însemnă doar software sau Wikipedia. Poți găsi (cu oarecare efort) planuri pentru case și tractoare sub licențe OS sau creative-commons. În același timp, proiecte precum Khan Academy încearcă să facă accesibilă infomația către cât mai multă lume:

Economia cunoașterii nu este doar IT: peste jumătate din forța de muncă a statelor dezvoltate constă deja în funcționari de birou. Iar ceea ce fac acești funcționari influențează decisiv competivitatea companiei la care lucrează.

Economia materială

Este greu de explicat de ce economia bunurilor de masă are perspective mai degrabă gri. În definitv, oamenii vor continua să mănânce să se îmbrace și să se deplaseze indiferent de cât de avansată e tehnologia. Adevărul este însă că globalizarea și tehnologia informației distrug multe din avantajele competitive ale corporațiilor industriale tradiționale.

Programele de gestiune a stocurilor și furnizorilor (prezise de Alvin Toffler de decenii) scad semnificativ costul de începere al unei activități de producție. Patente și tehnologii ce nu puteau fi furate decât de cei mai buni ingineri ai unei nații sunt azi re-modelate pe calculator de o mână de buni profesioniști. Calificarea forței de muncă e umbrită de standardizarea proceselor. Iar avantajele unui sistem legal stabil și favorabil sunt mai puțin importante pentru o companie care se poate reloca în nouă luni.

Odată ce aceste condiții sunt îndeplinite intră pe piață ca un tăvălug forța de muncă ieftină din China, India sau de unde doriți dumneavoastră. De aceea, deși producția este bine-mersi, profitabilitatea ei nu este mereu strălucită, iar statele naționale ajung să se întrebe la ce le folosește să găzduiască mari corporații care externalizează forța de muncă și după aceea cer scutiri de impozite.

În aceste condiții clasa muncitoare din America o duce la fel ca în tot Occidentul, adică mai degrabă prost.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Economia resurselor

De o bună perioadă de timp economia este relativ independentă de resurse, iar că cele mai „bogate” țări (ca resurse) sunt adeseori cele mai sărace (ca nivel de trai). Excepția remarcabilă de la această regulă o constituie energia.

Statele Unite au (cam ca și România) ceva petrol și unele rezervoare de gaze, dar insuficient pentru a acoperi nevoile. Noi rezolvăm această problemă plătind un preț premium către Gazprom și visând cu ochii deschiși la Nabucco. SUA rezolvă sponsorizând și tolerând regimuri corupte care sponsorizează și tolerează mișcări radicale în rândul cărora teroriștii găsesc finanțare  și personal. Resursele rămân un factor care viciază  deciziile politice și morale ale americanilor și care vor mai rămâne acolo o bună bucată de timp.

Totuși se zice că Dow Jones Industrial Average se decuplează de  Dow Jones Transportation Average așa că poate mai au o speranță.

Armată și cultură

Să mă explic. Hernando Cortez, pe lângă etica unui criminal în masă a avut și sensibilitatea culturală a unui mare războinic. De aceea a putut atrage și folosi trupe indigene nu doar contra Imperiului Aztec ci și a guvernatorului spaniol al Cubei. Politici asemănătoare, în diverse nuanțe, au fost practicate în istorie de romani, englezi (vezi exemplul lui T.E. Lawrence – Lawrence al Arabiei) și multe alte super-puteri de succes.

Americanilor performanța asta nu le iese nicicum. Astfel, deși China cheltuiește pe apărare jumătate din procentul cheltuit de SUA și o cincime din valoarea netă, nu putem spune că este semnificativ mai amenințată. Și China nu este nici ea neapărat un exemplu de empatie.

Mă grăbesc să adaug că abordarea curentă a generalului David Petraeus este mai eficientă decât a predecesorilor. Chiar și așa, închipuiți-vă ce efect ar avea relocarea a 10.000 de civili americani în Afganistan, cu promisiunea implicită a SUA că se va implica în a îmbunătăți securitatea cetățeanului de rând. Însă nu există 10.000 de americani care ar dori să se mute. Spiritul colonial a murit și odată cu el s-a pierdut nu doar o sursă de duplicitate morală ci și capacitatea de a se nativiza („going native”) fără a abandona valorile culturale asumate acasă.

Andrei Tiut