Toate orientările, aceeași confuzie. Foto: MattysFlicks.
Aparent stânga „nouă”, post-socialistă, este pe val. Podemos în Spania a intrat printre partidele mari. Corbyn a cucerit Partidul Laburist al Marii Britanii, înlăturând ultimele rămășite ale blairismului. În SUA, Bernie Sanders poate folosi cuvântul „socialism” fără să arunce lumea cu roșii în el. Și totuși…
Și, totuși, Podemos va rămâne (probabil, nu sigur) în afara guvernării. Corbyn a îngropat speranțele electorale ale partidului său iar Sanders (foarte probabil) nu va reuși decât să fie înfrânt onorabil. În fapt, în mai tot Occidentul, dreapta pare să reziste bine mersi în ciuda valului de sărăcire. De ce?
Pur și simplu pentru că nouă stângă nu știe de fapt cum să restarteze economia. Nici vechea stângă nu știe. Nu știe nici dreapta. Nici o organizație de pe lumea asta cu șanse de a obține puterea politică nu pare să aibă habar cum să facem să ne întoarcem la nivelul de creștere dinainte de criză. Iar dacă cineva, totuși, știe, acel cineva va avea dificultăți insurmontabile să obțină finanțarea necesară pentru planurile sale salvatoare.
Noua stângă vinde mai asertiv iluzia că ar ști. Probabil chiar crede că știe. Asta îi ajută până la un punct, dar, după aceea, când trebuie să explice, iluzia riscă să se destrame.
Nu vreau să sugerez că noua stângă nu va câștiga alegeri. A câștigat în Grecia și, poate, va câștiga în altă parte. Dar accesul la putere nu face decât să arate și mai dureros problema. Care, să ne amintim, este că nu știe cum să restarteze economia. Așa că, odată ajunsă la guvernare, noua stângă nu poate decât fie să eșueze spectaculos, fie să devină la fel ca vechea stângă, cea care știe că nu știe ce să facă.
Asta arată frumusețea democrației. Acum 200 de ani poate că diversele facțiuni s-ar fi omorât pentru dreptul de a pune în aplicare propriile idei proaste. Acuma nu fac decât să se rotească prin Parlament și pe la televizor.
Andrei Tiut
Civitas Politics 
„dreapta pare să reziste bine mersi în ciuda valului de sărăcire. De ce?”
păi un (alt) răspuns e că acest proces de sărăcire nu există, iar inegalitățile în creștere nu înseamnă sărăcire în creștere. de fapt, tot citesc, de exemplu că: „Global poverty is falling faster today than at any time in human history.” (https://www.foreignaffairs.com/articles/2015-12-14/prosperity-rising?cid=soc-fb-rdr), sau că nivelul sărăciei extreme a scăzut sub 10% din populația lumii pentru prima dată în istorie. știu textul cu cei 1% care sunt mai bogați ca niciodată, dar nimeni nu spune, de fapt, că și restul de 99% o duc mai bine ca niciodată.
cât despre europa de vest, să fim serioși, cine vorbește de sărăcie acolo e un ipocrit fără margini
Ce zici tu (si bănuiesc, ce zice sursa citata) e adevarat pe termen ceva mai lung. Strict pe timpul crizei nu putem nega că Spania și Grecia, printre altele, au fost lovite urat. Plus ca americanii au problemele lor, in sensul ca ideea de working middle class se destrama sub presiunea competitiei globale.
uite alt motiv pentru care mesajul stângii nu prinde: ceea ce ei (și după ei și tu) numesc sărăcire este doar un proces de reducere a veniturilor. punctul în care putem vorbi de o cădere în sărăcie e departe încă, pentru tot occidentul.
nemultumirea populara nu tine de depasirea vreunui prag normativ de saracie. Ci de discrepanta dintre unde sperai sa fii acum cativa ani si und e esti azi. Ea poate aparea si pe crestere sub asteptari a veniturilor. Nu am timp sa caut referinte ca sunt la birou, dar uita-te dupa „J (revolutinonary) Curve”
PS: saracire la mine este renunatrea la acele bunuri și servicii pe acre ter-ai obisnuit sa le consideri „normale”
nemulțumirea poate apărea, bineînțeles, la cei la care apare o evoluție în jos între ce erau și ce sunt, ca și la o creștere sub așteptări a veniturilor, dar aceștia – de bine de rău, o minoritate. iar când majoritatea vede că această minoritate nu suferă cu adevărat, ci doar trebuie să-și ajusteze așteptările, ea nu va răspunde deloc mesajelor stângii.
în rest, îmi place viziunea ta relativistă asupra sărăcirii: ai bani doar de un samsung, nu de un iphone, de un duster, nu de un golf
ejt rău. Vorbesc de nevoia de a locui cu părinții după ce ai avut casa ta (Spania) sau de a vedea că toți doctorii din staul tău au plecat în străinatate (Grecia)
nu-s rău, și-i deplâng pe cei ce suferă, da-s riguros: despre câte cazuri din acestea vorbim raportat la nivelul societății? și mai exact: putem vorbi de sărăcire atâta vreme cât cerințele de bază ale vieții de secol 21 sunt atinse (inclusiv a trăi 4-5 într-o casă cu trei camere sau a merge până la medic nu 1 km, ci 5)?
Raspunsul la intrebarea ta este irelevant. 4km in plus si 2 oameni intr-o casa sunt frustrari reale. Btw, in Spania problema e larg intalnita. In Grecia problema cu doctorii e si ea reala, dar nu stiu sa iti zic cat de larga. Scurt pe doi: oamenii protesteaza si voteaza pentru ce sufera ei, nu pentru ce credem noi ca trebuie sa sufere.
absolut. numai că (și) din cauza asta nu câștigă stânga alegerile: sunt prea puțini cei ai căror suferință e amplă și reală.
E prea devreme într-un fel. Pe de o parte stângă ne-parlamentară e la începutul carierei politice, pe de altă parte e mult mai ideologizată decât stânga main-stream. Apoi mai e efectu Syriza care a demonstrat că nu poți vota împotriva austerității. Ce a obținut însă pentru momentu stânga post-socialistă, cel puțin în Spania, este să rupă majoritatea dreptei și să obțină spațiul manevră politică în parlament…