Împreună cu Octavian Manea am realizat pentru cititorii Revistei 22 un material despre semnificațiile ultimului test nuclear al Coreei de Nord.

Noua criză nucleară din peninsula coreeană

Comportamentul nuclear al Phenianului rămâne o combinaţie între teama tradiţională de o invazie externă şi elemente care ţin de succesiunea dinastică de anul trecut.

Într-un scenariu ce a devenit rutină din 2006 până astăzi, Coreea de Nord a mai testat o armă atomică. Înaintea testului, Phenianul a făcut mai multe declarații acide împotriva vecinului din sud și a Statelor Unite, iar autoritățile comuniste au instituit starea de urgență. La scurt timp, Statele Unite și Coreea de Sud au anunțat că au detectat pregătiri pentru un posibil test nuclear. La 12 februarie, chiar în ajunul discursului privind starea națiunii al președintelui Barack Obama, inevitabilul s-a produs – Coreea de Nord a detonat un nou dispozitiv nuclear.

Temerile Phenianului

Care este sursa acestui comportament? Să nu uităm, Coreea de Nord este un stat comunist, cu un regim politic totalitar și stalinist, unul dintre cele mai sărace state din lume și în care frecvent populația suferă de foamete. Este, de asemenea, ultimul combatant al Războiului Rece. Dacă cineva se opune regimului este executat și toată familia este trimisă în lagăr. Acest comportament aparent irațional ascunde o logică politică cât se poate de rațională, orientată spre asigurarea securității statului și a supraviețuii regimului. Una dintre explicațiile acestei politici de înarmare nucleară este uşor de intuit– Phenianului îi este frică.

Coreea de Nord se teme de vecinul din sudul peninsulei coreene, care este prosper, a dezvoltat un regim democratic funcțional și posedă una dintre cele mai sofisticate, competente și motivate forțe armate din Asia. Cum războiul din Coreea din 1950-1953 nu s-a terminat – a fost încheiat doar un armistițiu –, riscul reizbucnirii conflictului persistă, iar Coreea de Nord nu este capabilă să facă față din punct de vedere convențional forțelor din sud. Phenianul se teme de SUA, pe care le acuză în propaganda oficială de toate relele posibile. Conducătorii nord-coreeni au observat puterea americană în acțiune după terminarea Războiului Rece și au ajuns la concluzia că singurul mod prin care pot evita soarta lui Saddam Hussein sau a lui Gaddafi este să dezvole o armă nucleară. După includerea pe celebra „Axă a răului“ de George W. Bush și invadarea Irakului în 2003, programul nuclear a fost accelerat, mesajul transmis de SUA devenind cât se poate de clar în imaginarul liderilor nord-coreeni: sunteţi următorii pe listă. În această logică, arma nucleară este doar o poliţă de asigurare pentru a-i ţine pe americani la distanţă.

O strategie de extorcare

O a doua explicație pentru comportamentul nuclear ține de supraviețuirea şi perpetuarea regimului comunist. De fapt, dimensiunea nucleară, cuplată cu ocazionalele mişcări de forţă împotriva Sudului sunt versiunile unui capital de şantaj utilizat în mod repetat pentru a obţine un maximum de beneficii pentru regimul nord-coreean. În cele din urmă, obiectivul este consolidarea poziţiei de negociere pentru a extrage un maximum de concesii. Arsenalul nuclear devine astfel fundamentul unei vaste operațiuni de extorcare a vecinului din sud și a comunității internaționale. Cum economia regimului de la Phenian cu greu poate asigura traiul zilnic al locuitorilor acestui stat, Coreea de Nord obține „subsidii“ care îi permit supraviețuirea fie din Coreea de Sud, prin intermediul ajutoarelor umanitare, fie din partea comunității internaționale. În ciuda puterii sale militare, Sudul nu este dispus să riște un conflict cu imprevizibilul regim din nord. Costurile unui război ar putea fi prohibitive din punct de vedere economic – armata nord-coreeană ar fi distrusă, dar Seulul ar fi o ruină fumegândă, fiind ținta rachetelor balistice nord-coreene de toate tipurile, bursele asiatice s-ar afla în cădere liberă, iar Coreea de Sud ar fi responsabilă pentru reconstrucția și reintegrarea vecinului din nord. Costurile reunificării celor două Corei ar fi uriaşe. Mai mult, schimbarea echilibrului de putere în regiune ar face China tot mai imprevizibilă. Toate aceste vulnerabilităţi sunt exploatate abil, Phenianul fiind dispus să meargă uneori până pe marginea prăpastiei (practicând o politică de brinkmanship).

Arsenalul balistic și tehnologia nucleară sunt folosite nu numai ca monedă de schimb în dialogul diplomatic cu Sudul și Occidentul, dar reprezintă și o sursă de venit pentru Coreea de Nord. Cu ajutorul lor se încearcă obținerea de garanții de securitate și şantajarea comunității internaționale pentru a menține regimul din nord la putere. Veniturile regimului sunt „rotunjite“ prin comercializarea tehnologiei din spatele programului nuclear – rachete balistice, planurile tehnice ale acestora, tehnologie nucleară. Alături de rețeaua lui A.Q. Kahn, Coreea de Nord este unul dintre cei mai mari susţinători ai proliferării de pe mapamond. Să nu uităm că reactorul nuclear sirian distrus de israelieni cu câţiva ani în urmă era construit pe tehnologie nord-coreeană.

Un posibil progres tehnologic

Noutatea testului din 12 februarie constă în specificitatea sa. Se pare că ar fi fost utilizat un dispozitiv nuclear pe bază de uraniu, foarte probabil pentru a economisi rezerva relativ mică de plutoniu de care dispune Coreea de Nord. Puterea dispozitivului testat a fost estimată a fi undeva între 6-7 kilotone, dar există opinii care susțin că acesta ar fi avut o putere echivalentă cu 15 kilotone de TNT. Faptul că testul le-a depășit ca putere pe cele anterioare ar putea indica un progres în privința transformării capacității nucleare într-o armă utilizabilă.

Cel de-al treilea test nuclear survine la puțin timp după lansarea în luna decembrie a unui satelit cu ajutorul unei rachete Unha-3, în esența sa o variantă civilă a rachetei intercontinentale Taepodong-2, care ar putea lovi ținte de pe teritoriul Japoniei și al Statelor Unite. Se estimează că dispozitivul nuclear testat săptămâna trecută este un prototip al unui focos nuclear pentru această rachetă. Ipoteza pare să fie confirmată de lucrările de modernizare începute la puțin timp după acest test nuclear la un poligon de încercare a rachetelor balistice.

George VIŞAN

Kim Jong-un, în umbra tatălui

Noua criză nucleară capătă sens şi din perspectiva succesiunii dinastice, fiind o modalitate de legitimare internă a lui Kim Jong-un. Este plauzibil ca tânărul lider nord-coreean să se inspire din leadershipul practicat de tatăl său şi chiar să aplice multe dintre reţetele sale de supravieţuire politică. Şi asta cu atât mai mult cu cât din cercul sfătuitorilor celor mai apropiaţi face parte chiar unchiul său, Jang Song-thaek. Se spune chiar că acesta a fost special ales de Kim Jong Il, pe post de mentor informal, pentru a-l ajuta pe fiul său să navigheze cu succes printre influentele facţiuni ale regimului şi să-şi consolideze puterea.

În definitiv, Kim Jong-un avea nevoie de un „bătrân înţelept“ care să cunoască din interior mecanica şi forţele gravitaţionale ale sistemului şi mai ales care să ştie să orchestreze, din off, pârghiilenecesare pentru reproducerea dinastiei Kim. Din afară, acţiuniletânărului lider coreean ar putea „părea iraţionale, până în momentul în care luăm în considerare obiectivele sale, cartografiem viziunea diverselor facţiuni faţă de o anumită politică şi înţelegem ce este vital pentru a menţine sprijinul grupărilor cheie pentru supravieţuirea regimului“, spune Margaret Hermann, directorul Institutului Moynihan pentru Afaceri Globale al Universităţii Syracuse. În realitate, însă, asemenea tatălui său în anii de ucenicie şi sub îndrumarea unchiului, Kim a acţionat letal pentru a-şi securiza lialitatea armatei, în definitiv, pilonul gravitaţional al sistemului.

Până la mazilirea capilor armatei (generalii care apar alături de Kim în urma sicriului liderului suprem), percepuţi ca o ameninţare ontologică pentru autoritatea fragilă, necoagulată, a unui tânăr de 30 de ani, nu a fost decât un pas. Ei au fost înlocuiţi cu personaje loiale partidului la recomandarea unchiului său. În aceeaşi logică simbolică se înscriu şi testul balistic din decembrie sau detonarea dispozitivului nuclear de săptămâna trecută. Ambele sunt mişcări menite să întărească capitalul de legitimitate internă al noului lider. Arma nucleară nu este doar un deziderat moştenit de la tatăl şi bunicul său, ci şi obiectivul organizaţional ultim al complexului militaro-industrial nord-coreean. O alienare a acestuia, printr-un eventual conciliatorism faţă de agenda comunităţii internaţionale, ar echivala cu o sinucidere politică.

Octavian Manea