Anul neîncrederii noastre 7

Ce se întâmplă?

Am semnalat mai de mult observaţia lui Mircea Kivu despre scăderea încrederii în principalii lideri naţionali, inclusiv eternul Mugur Isărescu.

Screenshot_1

Apoi am făcut o analiză pe datele oferite de Eurobarometru, care documentează scăderea încrederii în instituţiile naţionale şi o anumită ezitare în ceea ce priveşte instituţiile supra-naţionale (UE şi ONU).

incredere2

În sfârşit, Turambar a publicat de curând un grafic care sugerează o cădere bruscă a încrederii în BOR:

2013 02 13 - Institutii - 4 - Institutii de putere simbolica

Ceea ce arăt aici de fapt este un al doilea grafic în care Mirel Paladă caută să arate că nu toate instituţiile scad în încredere.

Avem deci surse diverse care sugerează că mai multe instituţii sunt într-o scădere a încrederii. Există excepţii: încrederea în autorităţile locale se consolidează în 2012; încrederea în ONGuri creşte din aprilie trecut şi până astăzi; chiar şi încrederea în sindicate are o creştere în zig-zag care seamănă mult a stagnare. Chiar şi aşa, încrederea în instituţii centralizate, naţionale sau supra-naţionale a scăzut în 2012.

De citit:

De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă?

Aici avem explicaţii concentrice.

Prima ar fi că politicienii (interni şi externi) sunt de vină. De preferinţă politicienii celorlalţi.

A doua explicaţie adaugă mass-media. Cel puţin în partea băsesciană mitul omnipotenţei Antenei 3 rămâne puternic.

A treia explicaţie include societatea în largul ei. Fără polarizarea politică a societăţii partidele s-ar fi potolit imediat.

A patra explicaţie include rolul instituţiilor non-politice. Justiţia poartă propria ei luptă, doar parţial suprapusă cu problemele noastre. Biserica a făcut o serie de gesturi discutabile.

Toate aceste explicaţii sunt corecte, dar nu includ un element esenţial: lipsa de reacţie.

Politicienii au căutat săproducă încredere în partide nu instituţii. Dacă noi suntem la putere, ne spuneau ei, instituţiile vor funcţiona – dacă nu, nu. Chiar şi în construirea imaginii propriului partid s-au folosit preponderent discursuri negative. Nici noi nu suntem perfecţi, ne spuneau politicienii, dar uite cât de răi sunt ceilalţi.

Preşedintele Comisiei s-a arătat total dezinteresat de orice efort de a vorbi direct cu populaţia României şi a căuta o captatio benevolentiae peste capul politicienilor. Ambasadorul SUA măcar a încercat, deşi fără succes.

Campaniile Antenei 3 au prosperat pe fondul unei lipse de reacţii din partea colegilor de presă şi al unei reacţii mediocre a celor vizaţi.

Publicul larg a încurajat hybris-ul celor de mai sus.

CSM-ul nu a avut o strategie de imagine care să merite acest nume. Dl Danileţ – care măcar a făcut eforturi – comunică precum … un magistrat. Adică de sus în jos şi deci aproape inutil. BOR… cam la fel.

De citit:

Cine a scăpat?

În principal, după cum spuneam, zonele des-centralizate ale sferei publice. Mai există însă o strategie care pare să fi pus la adăpost pe cei ce o practică. Anume de a critica pe toată lumea.

Exemplele cele mai relevante sunt Martin Schulz şi Comisia de la Veneţia. În ambele cazuri am văzut cum criticile nu sunt unilaterale, cum ele nu separă societatea românească în demoni şi îngeri. La nivel minimal asta se face în mod curent în diplomaţie. Dar în ambele cazuri s-a mers peste nivelul minimal producându-se critici puternice adresate tuturor părţilor implicate.

Această abordare are două beneficii. Pe de o parte vei fi criticat mai puţin în spaţiul public, căci fiecare se va concentra pe partea favorabilă a discursului tău. Pe de altă parte, acest discurs cadrează perfect cu suspiciunea şi nemulţumirile societăţii faţă de instituţii.

Nu am măsurători ale încrederii în dl. Schulz sau în Comisie. Chiar dacă încrederea ar fi măsurată, am putea avea efecte de contaminare de la personalităţi şi instituţii cu o notorietate mai mare. Dar cel puţin în zona de media, beneficiile s-au văzut cu ochiul liber.

De citit: Ce vrea, monşer, Comisia de la Veneţia de la noi?

Ce este de făcut?

Pe tot parcursul anului 2012 politicienii şi instituţiile ne-au tratat (pe unii sau pe alţii) cu condescendenţă şi aroganţă. Nu numai că opţiunile noastre politice au fost catalogate ca ne-legitime, ci însăşi dreptul nostru de a pune întrebări şi a aştepta răspunsuri a fost privit cu suspiciune. Soluţia deci este ca fiecare om şi fiecare instituţie să înceteze judecăţile şi clasificările morale şi să înceapă a răspunde într-un mod respectuos.

Societatea este asemeni unui râu. Râul poate fi îndiguit şi transformat într-un canal navigabil sau o salbă de lacuri cu hidrocentrale. Dar el nu poate fi forţat dincolo de o anumită limită. Nu ai cum să îl faci, spre exemplu, să curgă înapoi. Iar persistenţa efortului de a-l face să curgă în amonte nu se numeşte eroism ci incompetență.

Desigur că o bună comunicare înseamnă mai mult decât doar să înlocuiești ostilitatea cu bunăvoință. Nu pretind că rezolv aici toate problemele de autism ale elitelor românești. Dar aceia care vor face (care fac deja) măcar atâta vor fi cu un pas înainte.

Cine face ce este de făcut?

Cel mai vizibil, staff-ul lui Victor Ponta. Dacă Traian Băsescu sau Crin Antonescu continuă să aibă deseori o atitudine de a judeca părţi din populaţie, premierul încearcă să evite aceste gesturi. Poate vom vorbi mai mult despre strategia sa altădată.

Mai discret, însă, putem vorbi de o ofensivă a farmecului din partea corpului diplomatic. Fără să intrăm în detalii, iată o listă de titluri:

Andrei Tiut

Dacă doriţi să citiţi pe Civitas Politics şi alte articole decât cele recomandate mai sus vă invităm să vă abonaţi via RSS, Twitter sau Facebook

Anunțuri

7 comments

    • Nu neapărat și nu imediat. De bine de rău momentul de maximă confruntare a trecut. Protestele ar putea reveni in cazul unei prestatii f proaste a politicienilor (scadere economica, aroganta).

      Pe termen scurt ar pute fi penalizati cei care continua sa gandeasca „centralist” si rasplatiti cei care (par sa) promoveze schimbarea de sus in jos.

  1. Pingback: Noua agendă publică « Civitas Politics

  2. Pingback: Sondajele de primăvară și încrederea în SRI | Context Politic

  3. Pingback: Din nou INSCOP. Și reminiscențe din vara 2012 | Context Politic

  4. Pingback: Despre încredere, clasa politică și DNA « Civitas Politics

  5. Pingback: Despre încredere, clasa politică și DNA 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s