România și spațiile maritime: o relație incertă (II) 1

543967_464380830289759_310357354_n

Mijloacele și resursele

O strategie este inutilă fără mijloacele și resursele care să o pună în aplicare. În cazul de față pentru punerea în aplicare a unei strategii navale România are nevoie de oameni și nave moderne de luptă. În plus utilizarea inteligentă a resurselor finite de care dispune România este fundamentală pentru succesul strategiei navale.

Voi începe cu partea cea mai ușoară – modernizarea flotei militare. Nu voi intra în detalii tehnice foarte complicate, ci voi indica câteva căi de urmat. În prezent majoritate navelor militare ale forțelor navale sunt vechi, având peste 20 de ani de serviciu la activ. Cele mai noi unități au fost construite sau achiziționate la începutul anilor 90. În cazul flotei navale cele mai noi utițăți ca dată de construcție sunt vedetele purtătoare de rachete din clasa Proiect 1241 (clasa Tarantul) achiziționate în 1990 din URSS, în timp ce la capitolul flotilă fluvială cele mai noi unități sunt monitoarele din clasa Mihail Kogălniceanu construite în perioada 1994-1996.

Majoritatea navelor militare românești nu posedă sisteme moderne de rachete anti-navă sau antiaeriene, sisteme de artilerie moderne, arme anti-submarin moderne și sisteme de comandă și control de ultimă generație. De asemenea majoritatea covâșitoare a navelor deținute de forțele navele române au raza scurtă de acțiune și o anduranță mică ceea ce nu le permite să acționeze eficient în afara zonei litorale. În prezent marina militară a României este în esență a brown and green water navy, adică o forță navală a cărei vocație este să acționeze în zona fluvială și litorală, și mai puțin să se aventureze în apele internaționale sau să proiecteze putere, chiar și în largul Mării Negre. O dată cu aderarea la NATO, marina militară și-a asumat o serie de misiuni caracteristice unei marine cu vocație oceanică, blue water navy, în Marea Mediterană și recent în largul coastelor Golfului Aden. Misiuni care au fost îndeplinite cu efort și dificultate având în vedere dotarea precară a acesteia.

O altă caracteristică a forțelor navale române este faptul că în esență sunt forță de suprafață, singurul submarin aflat în dotarea forțelor navele, Delfinul, nu mai este operațional din 1996, din cauza lipsei acumulatorilor (un exemplu perfect de neglijare a unei capabilități utile și risipă). Absența armei submarine este o vulnerabilitate majoră pentru forțele navale, deoarece în prezent submarinele, alături de portavioane reprezintă principala forță de lovire a unei marine militare, iar lipsa acestora îngreunează dezvoltarea capabilităților anti-submarin ale flotei.

În 2003 au fost achiziționate două fregate din clasa Broadsword (Tip 22) din Marea Britanie, construite la mijlocul anilor 80 și utilizate relativ puțin de Royal Navy, care însă nu au fost complet modernizate, potențialul lor operațional neputând fi exploatat la maximum, fiind la ora actuală în esență doar nave de patrulare oceanice (OPV). Pe termen scurt și mediu se impune modernizarea acestora, pentru a profita cât mai mult de investiția făcută în aceste nave și de capabilitățile acestora.

O evoluție pozitivă, ce reflectă și o schimbare de optică majoră pentru doctrina operațională navală este utilizarea elicopterelor navale la bordul navelor. Grupul de elicoptere navale are în prezent trei unități, al patrulea fiind deja comandat la începutul acestui an. Vestea bună este că România a fost capabilă să dezvolte singură elicoptere navale pornind de la modelul Puma produs sub licență la noi în țară, fără a fi nevoie să fie achiziționate din străinătate.

Soluții de modernizare și sporire a capacității de luptă forțelor navale au fost avansate în cadrul strategiei de înzestrare a forțelor armate, numai că efectele crizei economice au paralizat aceste planuri. Astfel România ar fi trebuit să se doteze până în 2014 cu patru corvete multirol și patru vânătoare de mine, pe lângă modernizarea celor două fregate achiziționate din Marea Britanie. Criza economică a generat o incoerență în privința planificării bugetare pentru apărare pe lângă lipsurile specifice acestor perioade, astfel în 2011 strategia fiscal bugetară menționa găsirea unei soluții „interimare” pentru vânătoarele de mine, iar în privința corvetelor multirol acestea dispăruseră de pe lista de priorități deși actualele corvete aflate în dotare, caii de povară ai forțelor navale, sunt uzate tehnic și moral. Actuala strategie fiscal bugetară (2013-2015) revine asupra planurilor privind achiziționare vânatoarelor de mine, dar subiectul corvetelor multirol a dispărut de pe agenda bugetară, iar modernizarea fregatelor nu este deloc menționată. Este drept că o notă de subsol ne informează că Ministerul Apărării Naționale nu este obligat să prezinte public toate programele sale de investiții în strategie, numai că absența acestor programe nu este un semnal de bun augur.

În schimb un document de politici publice al PNL, redactat în perioada opoziției, prin 2011, menționa la capitolul înzestrare achiționarea pentru forțele navale a unor „nave de luptă multifuncționale, 4-5 LCS”, unde LCS este acronimul de la Littoral Combat Ship. Ca să nu lungesc foarte mult discuția în privința dotării forțelor navale pe termen mediu și scurt nu există o politică coerentă, iar resursele bugetare sunt spartane și lipsește și o viziune clară asupra subiectului (obligațiile ce decurg din acordul de forțe cu NATO nu țin locul unor evaluări pe termen lung a nevoilor de apărare în domeniul naval).

În tot acest noian de vești proaste există și o veste bună: în România este în prezent producător de nave militare, din păcate însă Forțele Navale nu achiziționeaza niciuna dintre aceste nave, ele fiind destinate exclusiv exportului. La șantierul naval Galați, deținut de firma olandeză Damen au fost produse în ultimii ani nave militare pentru Marina Regală Olandeză, iar în prezent este construită o navă de desant și suport logistic, cea mai mare navă militară produsă în România. Șantierele navale Damen au un portofoliu bogat de proiecte navale care pot fi utilizate pentru modernizare forțelor navale. În România însă nu numai un singur șantier naval ar putea produce nave militare. Daewoo Mangalia și Șantierul Naval Constanța ar putea produce nave pentru marina militară. Pentru România construcția de nave militare și civile reprezintă un avantaj comparativ atât din punct de vedere economic cât și militare. Capacitatea de a produce nave militare este una extrem de utilă benefică din punct de vedere militar, cât și economic, reprezentând bunuri cu valoare adaugată.

type-214

Structura ideală a unei flote românești

În cele ce urmează voi schița structura unei flote militare românești capabile să acționeze pentru protejarea intereselor românești în Marea Neagră și să desfășoare acțiuni împreună cu forțele navale ale NATO sau aliate în Marea Mediterană sau pe mările și oceanele lumii. Această structură este una ce ar trebui să fie implementată pe termen lung (2018-2030).

Trebuie să existe o schimbare de optică în ceea ce vizează dotarea forțelor navale. Astfel în loc să dispunem de o marină cu vocație costieră și fluvială, aceasta ar trebui să privească dincolo de aceste spații și să fie capabilă să dezvolte capabilități similare cu cele ale unei forțe oceanice, în limita resurselor disponibile. În al doilea rând vârful de lance al acestei flote trebuie să nu fie navale de suprafață, ci submarinele de atac diesel-electrice (SSK).

De ce accentul pe submarine? În primul rând trebuie realizat că în momentul de față principalele tipuri de nave care alcătuiesc coloana vertebrală a unei flote militare sunt submarinele (fie ele nucleare sau convenționale) și portavioanele. Aceste tipuri de nave sunt cele mai parformante la capitolul capabilități/costuri. Bineînțeles în cazul României submarinele nucleare și portavioanele ies din discuție din rațiuni politice și de cost. Pur și simplu o asemenea investiție nu ar avea sens economic și nici militar. Dar submarinele convenționale sunt o alternativă performantă la cele atomice, iar în anumite scenarii, parametrii de performanță fiind echivalente cu ale submarinelor nucleare. Submarinele sunt prin definiție nave multirol ce pot îndeplini simultan mai multe misiuni: pot culege informații, pot lansa echipe de operațiuni speciale, pot lovi ținte pe uscat cu ajutorul rachetelor de croazieră, pot fi utilizate pentru minarea unor rute comerciale, portur sau puncte de acces strategic și pot lansa atacuri devastatoare cu torpile sau rachete anti-navă asupra convoaielor navale sau grupărilor de luptă.

În ultimii 20 de ani progresele tehnice în domeniul submarinelor diesel-electrice au fost spectaculoase, cel mai vizibil fiind în cazul propulsiei anaerobe (Air Independent Propulsion) ce permite submarinelor convenționale o autonomie operațională mai mare (care era deobicei călcâiul lui Ahile al acetui tip de navă) și să fie extrem de silenționase. Marina Statelor Unite este îngrijorată de proliferarea submarinelor convenționale, mai ales a celor cu propulsie anaerobă, în cadrul mai multor aplicații și exerciții navale, aceste tipuri de submarin au reușit să se infiltreze prin ecranul anti-submarin al grupurilor de portavioane și să simuleze atacuri încununate de succes asupra portavioanelor americane.

Capabilitățile submarinelor convenționale au fost demonstrate excelent în 2006, într-un incident care aduce aminte de evenimente similare din timpul Războiului Rece, când un submarin chinez a reușit să urmărească și să penetreze fără a fi detectat „ecranul anti-submarin” al unui portavion american. Navele americane au devenit conștiente de prezența submarinului diesel-electric chinez din clasa Song numai când acesta a ieșit la suprafață în apropierea portavionulului.

Un alt avantaj al submarinelor este costul operațional pe care îl impun asupra inamicului. Combaterea submarinelor, chiar și a celor diesel-electrice, reprezintă o operațiune complexă și costisitoare în materie de resurse pentru un potențial inamic, al cărei succes operational nu e garantat. Utilizate eficient în scop defensiv sau ofensiv submarinele pot obliga pe inamic să adopte strategii și tactici mai puțin eficiente în raport cu obiectivele. 

Avantajele submarinelor sunt evidente pentru România și sunt potrivite cu profilul strategic și geografic al acesteia: cu un număr relativ mic de submarine, trei să zicem, România poate construi o forță navală care să descurajeze eventualele amenințări la adresa securității și intereselor sale și poate proiecta putere în Marea Neagră și în afara acestui areal. Submarinele convenționale reprezintă o alternativă economică pentru statele care nu își permit o flotă de suprafață numeroasă, pot acționa eficient atât în apropierea litoralului cât și în larg și sunt multiplicatori de forță (force multipliers) letali. Mai mult submarinele pot spori capacitatea de luptă anti-submarin a flotei prin căutarea și distrugerea submarinelor inamice și prin antrenare navelor de suprafață pentru misiuni de luptă anti-submarin.

Costurile unui program de achiziționare a trei submarine va fi relativ costisitor (1,5-2 mld. de euro) dar aceste costuri pot fi recuperate prin economii în alte domenii, raportul costuri/capabilități în cazul acestui tip de navăfiind supraunitar. De exemplu la un deplasament mai mic sau similar cu o fregată sau corvetă costurile de personal sunt mult mai reduse, mărimea echipajului unui submarin convențional fiind de 30-50 de persoane, față de 100-200 de persoane în raport cu fregatele și corvetele. Există state care au înțeles avantajele submarinelor și și-au structurat flota în jurul acestora. Un bun exemplu este Chile care a achiziționat din Franța două submarine din clasa Scorpène, iar restul navelor de suprafață au fost achiziționate „la mâna a doua” din Marea Britanie, SUA, Israel, Germania, Franța și Suedia; Polonia renunțat de curând la dezvoltarea unei flote de suprafață numeroase, în favoarea achizționării unor submarine în viitorul apropiat; iar „coloana vertebrală” a flotei suedeze este formată din flotila de submarine convenționale, unele dintre cele mai sofisticate modele produse în momentul de față.

România nu deține tehnologia necesară construcției de submarine așa că pasul de urmat este achiziționarea acestora de la un stat producător. Cele mai performante submarine convenționale sunt produse în momentul de față de Germania, Suedia, Franța și Spania.

O flotă navală organizată a cărei coloană vertebrală este formată din submarine nu înseamnă că navele de suprafață sunt superflue. Înseamnă doar că numărul navelor de suprafață va fi mai mic decât în cazul în care flota ar fi format exclusiv din acestea. Ieșirea României la mare și poziția sa geografică nu justifică crearea unei forțe navale de suprafață numeroase. Componenta de suprafață va trebui să îndeplinească următoarele misiuni: patrulare și escortă, protejarea rutelor maritime, descurajarea unor eventuale atacuri în EEZ sau asupra infrastructurii portuare, diplomație navală și proiecție a forței. În mod tradițional în cardrul forțelor navale române aceste misiuni sunt îndeplinite de două tipuri de navă corvetele și fregatele.

MMC-150m-118m-85m

Cum o flotilă de fregate și una de corvete, cum există în prezent, ar fi o cheltuială inutilă din perspectiva dezvoltării unei flote militare în jurul submarinelor este nevoie de o navă care să îndeplinească ambele roluri. Din fericire există un astfel de tip de navă – sau mai bine spus această se află în curs de dezvoltare – Littoral Combat Ship sau pe scurt LCS. Interesante pentru România sunt filosofia din spatele Littoral Combat Ship și derivații industriali ai acesteia care corespund în linii mari descrierii de nave de luptă multifuncționale. Proiectul original este pliat foarte bine pe docrina navală americană, dar pentru România derivatele acestor nave oferite atât de Lockheed Martin, cât și de Austal, ar fi soluția optimă, nu achiziția directă a modelelor originale. Pentru a crea o forță de suprafață echilibrată ar trebui achiziționate un numă de 4-6 asemenea nave.

Conceptul din spatele Littoral Combat Ship este acela al unei nave de suprafață care să asigure accesul în zone litorale contestate de inamic, infestate cu diverse mijloace anti-acces (rachete anti-navă, nave ușoare care atacă simultan din mai multe direcții – swarming tactics, submarine) și care să îndeplinească simultan mai multe misiuni sau să fie capabile să schimbe natura misiunii într-un timp foarte scurt. Aceste nave se caracterizează prin designul modular (navele sunt multifuncționale prin prisma faptului armamentul și pachetul de senzori este modular – adică poate fi schimbat în port relativ repede pentru a îndeplini anumite misiuni) și pot întreprinde misiuni de cercetare și culegere de informație, patrulare, pot lansa forțe speciale, escortă, luptă anti-submarin și chiar deminare.

Pentru a se plia mai bine pe obiectivele urmărite de România proiectul acestor nave ar trebui modificat astfel încât să fie construite la standarde navale care să le asigure un grad de supraviețuire mai ridicat, viteza să fie redusă (40-45 de noduri este o viteză un pic cam mare pentru nevoile noastre) iar armamentul acestora să fie mai puternic și mai variat decât în prezent. Dacă negocierile cu SUA nu sunt încununate de succes pentru achiziționarea acestora, atunci modele similare pot fi contractate de la producătorii europeni (Damen Galați a produs două nave din clasa Holland, a căror misiune este similară cu cea a LCS și a derivatelor acestora).

Dezvoltarea unei capacități de combaterea a minelor navale este necesară și utilă – va trebui deci continuată dezvoltare vânătoarelor de mine. Există posibilitatea transferării acestei capabilități asupra navelor de luptă multifuncționale, numai că s-ar putea acest lucru să mărească costurile acestora și să le afecteze capacitatea de luptă. Pentru scăderea costurilor se poate realiza un centru comun de combaterea minelor navale împreună cu Bulgaria în cadrul proiectelor NATO Smart Defence, dacă există bineînțeles disponibilitate pentru un asemenea efort. Pe lângă vânătoarele de mine ar trebui achizționat și o navă puitor de mine care să servească drept navă bază și suport pentru acestea și bineînțeles să fie capabilă să planteze mine – în Marea Neagră „războiul minier” are o tradiție îndelungată.

Capabilitățile flotei militare vor fi îmbunățite prin achiziționarea unei nave de desant amfibiu. Această navă va fi principalul mijloc de proiecție a forței dincolo de limitele Mării Negre, dar și în interiorul acesteia, și ar completa capacitatea de transport strategic deținută în prezent de Forțele Aeriene. O navă de desant cu un deplasament între 10-15000 de tone ar putea transporta relativ rapid un batalion de infanterie mecanizată complet echipat în teatrele de operații sau ar putea face parte dintr-o grupare amfibie aliată. De asemenea în situații de urgență această navă ar putea interveni pentru salvarea cetățenilor români prinși în situații de conflict (vezi cazul Libiei și Siriei) sau pentru a oferi asistență umanitară în cazul unor dezastre naturale. Această navă ar putea fi folosită și ca navă de comandă atât pentru forțele navale, cât și pentru trupele de uscat în cazul unei operațiuni amfibii. O asemenea navă ar putea fi construită în România pentru a reduce costurile de achiziție folosind deja un proiect existent. Alternativ dacă investiția este considerată mult prea costisitoare, atunci at trebui achiziționate două-trei nave mai mici de desant.

Pașii relativ timizi făcuți în domeniul aviației navale ar trebui continuați prin dezvoltarea capabilităților Grupului de Elicoptere. Programul de achiziție al elicopterelor navale trebuie continuat, iar navale de suprafață ce vor fi achiziționate să fie dotate cu facilități pentru aviație ambarcată (punte de aterizare și hangar). Gama de operațiuni pe care aceste elicoptere le îndeplinesc să fie extinsă prin dezvoltarea capacităților de luptă anti-submarin și anti-navă, nu numai cercetare și căutare/salvare. Pe lângă elicoptere ar trebui achiziționate avioane fără pilot (drone) pentru misiuni de supraveghere a costelor, a EEZ și în Delta Dunării. Dacă se consideră necesar, acestea pot fi înarmate și ar putea acționa în sprijinul navelor de suprafață în anumite contexte operaționale.

În materie de operațiuni fluviale trebuie schimbată radical optica sub impactul evoluției mediului de securitate. Navele purtătoare de artilerie în jurul cărora este organizată flotila, monitoarele și vedetele blindate, nu-și au rostul pe un fluviu ce numai e disputat între marile puteri sau este o cale de comunicații între două blocuri politico-militare antagonice. Aceste nave sunt greoaie, costisitoare și inutile. Flotila de Dunăre ar trebui organizată ca o forță amfibie capabiliă să patruleze pe întregul curs al fluviului, de la intrarea pe teritoriul național până la vărsare. Pentru acest lucru este nevoie de nave rapide și ușoare care să combină capacitatea de transport trupe cu cea de atac – un concept intresant în acest sens este proiectul suedez Combat Boat 90. Această forță fluvială trebuie să fie capabilă să desfășoare operațiuni întrunite cu forțele terestre și aeriene, să dispună de o mobilitate tactică sporită și să fie capabilă să conlucreze cu aliații și vecinii noștrii.

Structura unei flote este incompletă fără o forță amfibie care să permită proiectarea, chiar și limitată a puterii pe distanțe lungi. În prezent există un singur batalion de infanterie marină – Batalionul 307. Această forță ar trebuie extinsă și transformată într-o brigadă de infanterie marină – după modelul infanteriei marine britanice. Brigada de infanterie marină ar trebui să dispună de un batalion capabil să acționeze în zona litorală și fluvială (să completeze practic capacitatea de luptă a flotilei de Dunăre), de un batalion capabili să execute operațiuni de desant amfibiu pe distanțe mari, unități de sprijin (artilerie, cercetare, logistică) și detașamente de infanterie navală care să asigure protecția navelor de suprafață. Per total o forță de 1500-1800 de oameni.

Ce investiții și achiziții ar trebui cu totul evitate din cauza randamentului lor scăzut? În primul rând navele purtătoare de rachete ar trebui să dispară complet din dotarea forțelor navale. În ciuda aparentei puteri de foc sporite în raport cu tonajul mic sunt platforme vulnerabile (mai ales când sunt confruntate cu puterea aeriană), care nu dispun de o anduranță ridicată și de pachete de senzori sofisticați. Rolul și misiunile lor pot fi preluate și executate mult mai eficient din punct de vedere economic și militar de către elicoptere, avioane fără pilot și de navele de luptă multifuncționale. Pe viitor navele purtătoare de rachete (FAC) nu ar trebui să facă parte din forțele navale. O altă investiție ce trebuie evitată este în navele combatante de suprafață foarte mari – fregate de peste 6000 de tone. Pentru România aceste nave sunt prea mari și costisitoare. Misiunile acestor nave pot fi preluate și executate eficient de către navele de luptă multifuncționale și de submarinele de atac.

Înainte de a încheia nu trebuie uitată cea mai importantă investiție care trebuie făcută în forțele navale – resursa umană. Fără un capital uman antrenat și motivat o marină militară există numai pe hârtie sau în port – navele nu navighează singure. Modul în care ofițerii, maiștrii militari și marinarii sunt recrutați, educați și antrenați trebuie să fie îmbunătățit. Trebuie investit nu numai în nave, dar și în infrastructura de antrenament și educație a viitorilor membrii ai forțelor navale. De asemenea având în vedere riscurile inerente ale activității lor și gradul înalt de calificare acestora trebuie să li se asigure un trai decent. 

George VIŞAN

PS: Mi-e teamă că am calculat greșit structura acestui articol, așa că în loc de două părți va avea trei. Ultima parte va fi dedicată concluziilor și observațiilor finale.

Pe aceeași temă:

Anunțuri

One comment

  1. Pingback: O relatie incerta, episodul II din Romania si spatiile maritime | Resboiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s