Noul electorat al PDL (sau cum PDL este noul PPDD) 9

(1) Noii simpatizanți PDL consacră pentru moment dominația aripii Blaga. Pe de o parte, liderii locali au motive să fie recunoscători pentru un influx de votanți care îi fac să privească rundele următoare de alegeri cu mai puțin pesimism. Pe de altă parte, alegătorii PPDD, atrași de organizația cea mai puternică (vot rațional) nu o vor urma pe Elena Udrea într-o eventuală aventură în afara partidului; astfel potențialul său de șantaj și negociere scade corespunzător. Una peste alta, vedem întărirea aripii Blaga și în alegerile interne care îl favorizează net pe domnul Predoiu.

(2) Apoi, aceiași votanți fac în interesul PDL să evite orice alianță în care nu este partenerul net dominant. În momentul în care PDL ar înceta să fie cel mai puternic brand organizațional al opoziției, acești alegători s-ar putea reorienta către noua stea de pe firmament. More…

Reclame

5 motive pentru care nu cred că revoluţia începe la Roşia Montană 17

nefericita

După oarecari ezitări, majoritatea televiziunilor au recunoscut că există manifestări importante de stradă care se opun proiectului RMGC şi legii speciale care îl susţine. Meritul este celor care ani de zile au construit cea mai solidă şi poate cea mai inteligentă formă de agregare a societăţii civile din România. Dar, să nu ne înşelăm: nu va veni nici o revoluţie, nici reală nici metaforică, aşa cum cred organizatorii

Motivul nr. 1. Statu Quo-ul are o susţinere de 60%. În ianuarie 2012 Guvernul avea aproximativ 20%. Astăzi are 60%. Poţi, în teorie, să învingi un guvern care are susţinerea majorităţii populaţiei. Dar nu se mai numeşte revoluţie.

Motivul nr. 2. Problema Roşia Montană nu cadrează bine cu agenda cetăţeanului.

More…

New kids on the polls 8

Clipboard01

Mirel Palada, extrapolând date din sondajele CCSB şi Sociopol, estimează că aproape un milion de români s-au întors în ţara în ultimele 12 luni. Dacă estimăm o prezenţă a acestora la vot în linie cu alegeri anterioare rezultă cam 450 000 de alegători noi şi apetisanţi. Dacă ne gândim că sunt oameni care nu au mai votat de multi, pare rezonabil să estimăm 550 000 în plus la europarlamentare (pseudo-first-time-voters), tot cam atât la prezidenţiale (pe Constituţia actuală! şi presupunând alegeri cu miză), dar 450 000 la parlamentarele naţionale. Să estimăm, aşa, grosier, o jumătate de milion de noi alegători. Plus alţii care poate se vor întoarce de acum încolo.

Nu ştim multe despre ei, dar ceea ce ştim este consistent. Pe de o parte, din alegerile lor de viaţă putem deduce că sunt dispuşi către alegeri radicale, fără să fie neapărat descurajaţi de riscurile implicate. Apoi, ştim că acei puţini dintre ei care au ajuns la vot au susţinut în mod constant formaţiuni mai mult sau mai puţin radicale: CDR, DA, PDL, PPDD.

More…