În opinia mea există argumente serioase care sugerează că justiţia nu este independentă politic şi, ca atare, era natural să mă îndoiesc de beneficiile sale sociale. Reforma în justiţie a început de sus în jos cu o serie de instituţii excepţionale (e.g. DNA) sau chiar para-judiciare (ANI). Scopul lor, aşa cum l-am perceput, a fost să limiteze abuzul de putere al … Puterii. Din punctul meu de vedere acest scop a eşuat de mult; chiar dacă a avut unele efecte la periferia sistemului de putere, pe măsură ce ne apropiem (în timp şi „spaţiu”) de nucleul dur al oamenilor care conduc România, sistemul de justiţie excepţională şi justiţia în general şi-au dovedit ineficienţa.
Din punctul meu de vedere una dintre cele mai … curate epoci a fost cea a guvernării Tăriceanu deoarece în Justiţie exista o balanţă de putere şi deci un control reciproc între diverse facţiuni politice. În noua coabitare, însă, nu cred că preşedintele Băsescu va mai putea fi o contrapondere la fel de eficientă, iar PNL şi PSD sunt, totuşi, mai apropiaţi decât erau în 2005.
Însă echilibrul politicienilor este suficient cât să permită apariţia unei „facţiuni a magistraţilor”. Deşi descrierea generalizantă de mai sus ar putea sugera altceva, nu toţi sunt lipsiţi de curaj, încredere sau simţ al misiunii. Dimpotrivă. Şi dacă ar alege să se bazeze mai puţin pe politicieni providenţiali şi mai mult pe propriile forţe, şansele lor de succes ar creşte.
O a doua soluţie este instituţionalizarea și întăirea controlului reciproc dintre putere şi opoziţie. Am vorbit despre asta într-un articol anterior, însă propunerile de acolo s-au nuanţat puternic în timpul discuţiilor cu restul Grupului de la Verona. Despre acestea voi mai scrie. More…
Civitas Politics 