Memorie, istorie și casa regală Răspunde

Monarhiștii români citează la tot pasul exemplul casei regale britanice pentru a justifica o eventuală revenire la monarhia constituțională, însă uită că memoria Ducelui de Windsor, fostul suveran Eduard al VIII-lea, nu este deloc omagiată de către coroana britanică.

Cei care au propus folosirea numelui lui Carol al II-lea pentru a marca tradiția cooperării politico-militare dintre România și Polonia de o groaznică amnezie istorică și lipsă a bunului simț politic. Cum poate un stat democratic, membru al NATO și UE, care și-a câștigat libertatea în 1989 prin sacrificul a câtorva mii de oameni, să cinstească memoria primulului dictator din istoria modernă a României? 2017 nu este 1937. La data respectivă Polonia era condusă de un regim autoritar, iar România făcea primii pași pe calea dictaturii și autoritarismului. În actualul context global al subminării valorilor democratice și al ascensiuneii în Europa Centrală și de Est a „democrației iliberale” utilizarea memoriei lui Carol al II-lea este hilară și periculoasă. More…

Anunțuri

Corespondență MSC 2016: Ruşi, nemţi, americani şi Iohannis niţel pierdut între ei Răspunde

iohannis-msc-569x320

Problema este că, aşa cum nu înveţi nimic doar dacă te culci seara cu cartea sub pernă, la fel simpla frecare a coatelor de mai-marii planetei nu te face unul dintre ei – ba nu-i face nici măcar să te bage în seamă. Prezenţa preşedintelui Iohannis la München a fost pasageră şi lipsită de vizibilitate – cea mai ştearsă a unui lider european cu ceva importanţă. Nu e doar vina lui; e în primul rând reflectarea situaţiei marginale în care ani de politică externă neinspirată au adus România. Sper că preşedintele Iohannis a fost prezent tocmai pentru că încearcă să ne scoată din acest con de umbră. Debutul său însă nu pare să indice o modificare a nivelului de ambiţii internaţionale ale României, nici a capacităţii de a livra. More…

Modernizarea militară poloneză – un model și pentru România? Răspunde

Donald Tusk, Tomasz Siemoniak, Pawe³ Graœ

Geografia vulnerabilității, revizionismul Rusiei, scutul american, centrele de comandă și control ale NATO sunt forțe regionale care împing Polonia și România în aceeași direcție.

Decizia Varșoviei de a cumpăra baterii de rachete Patriot anunțată pe parcursul săptămânii trecute spune multe despre politica de securitate națională a Poloniei. E mai mult decât o simplă tranzacție comercială. Ea reflectă o orientare strategică. Se investește într-o relație specială de apărare. Opțiunea pentru Patriot-uri completează preferința pentru alte produse ultrasensibile din arhitectura defensivă poloneză – precum avioanele F-16, rachetele de croazieră aer-sol de tip JASSM sau sistemul de apărare antibalistică (Aegis), căutate tot peste Ocean. More…

Falsul sentiment de securitate al Varșoviei 1

Radek-Sikorski_2783474k

Calculele unei țări depind de credibilitatea garanțiilor pe care le primește. Este credința care îl determină pe Sikorski să nu repete greșelile din 1939, când Polonia a crezut că era în siguranță.

Scandalul înregistrărilor a zguduit serios reputația Guvernului Tusk. Mai mult, îl expune și îl vulnerabilizează pe ministrul de Externe al Poloniei într-un moment cheie, aflat în plină campanie pentru unul dintre cele mai râvnite portofolii europene, cel deținut până în prezent de Lady Ashton. În general, nominalizarea unui reprezentant din valul estic, mai ales după Crimeea, ar fi un semnal simbolic pentru o Moscovă obișnuită cu lideri europeni care nu deranjează, șterși, care vorbesc perfect limbajul eurocraților, dar a căror autoritate se es­tom­pea­ză în fața capitalelor cu greutate.

Cu Sikorski ministru de Externe, Europa ar intra într-o altă epocă, anunțând disponibilitatea de a juca cu adevărat la scară mare, strategic, în liga marilor puteri. O realitate nu foarte convenabilă pentru mulți. Să nu uităm că energia și viziunea sa personală s-au regăsit în proiectul Parteneriatului Estic și în reconfigurarea NATO pentru a răspunde amenințărilor teritoriale venite dinspre „străinătatea apropiată“. More…

Edward Lucas: Pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare 1

russia_03_88951c

O mulțime de oameni susțin că Rusia nu ar întreprinde nimic împotriva NATO. Dar dacă ești Putin și ești convins că NATO este slab, atunci probabil că vrei să testezi această oportunitate. Putin este mare amator de încercări low-cost. Spre exemplu, ce se va întâmpla dacă pune mâna pe un post de frontieră în Letonia și NATO nu face nimic? Cred că pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare. Am devenit obișnuiți cu ideea invincibilității NATO pe fondul Războiului Rece. Dar nu sunt deloc sigur că NATO a câștigat Războiul Rece. Doar că Rusia nu a fost niciodată tentată să atace Alianța, foarte probabil de teama sistemului de descurajare nucleară desfășurat de Statele Unite. În timpul Războiului Rece, eram mai mult sau mai puțin siguri de faptul că Washingtonul era dispus să riște războiul nuclear pentru a-și apăra aliații europeni. Dar oare mai este dispus să riște astăzi un război nuclear pentru un oraș din statele baltice? Nu sunt sigur.

Relațiile dintre România și Ucraina au fost întotdeauna foarte proaste. În parte, din cauza personalității președintelui Băsescu, problema Moldovei, la care se adaugă și conflictul pentru o amărâtă de insulă. Dimpotrivă, Polonia ar avea mult mai multe motive să urască Ucraina decât România. Naționaliștii ucraineni au ucis în modul cel mai brutal cu putință zeci de mii de polonezi în timpul războiului. Și totuși, relațiile dintre cele două state sunt excepțional de bune. Iar asta este o problemă care desparte Polonia de România. Polonia are un guvern puternic, în timp ce România are unul foarte slab. Mai mult, România este o țară cu o populație numeroasă, însă cu un PIB redus. România poate avea o semnificație tactică, însă, în mod fundamental, Washingtonul se poate baza astăzi pe Polonia, Polonia, Estonia, Polonia, Polonia, Estonia. Mai mult, Polonia și Estonia sunt tot mai interesate de consolidarea relațiilor de apărare cu Suedia și Finlanda. More…

Obama și dezghețul istoriei Răspunde

180300425_0

Slăbiciunea Washingtonului îi poate tenta pe adversarii status-quo-ului să vadă până unde pot merge, cât de putred este edificiul garanțiilor americane. Rusia, China și Iranul par, fiecare în felul său, implicate într-o campanie subtilă, indirectă de testare a ipotezei declinului american la margini.

Și totuși, astăzi, pare că în cutia neagră ceva nu mai funcționează. Sechestrul bugetar al Pentagonului, shut­down-ul guvernului federal sunt mostrele unui Washington polarizat, ale unui „imperiu“ în declin și, totodată, semnalul unei noi „normalități“, care transformă America într-o vetocrație. „În condiții de polarizare ideologică, sistemul american de checks and balances, proiectat inițial să prevină emergența unui Executiv prea puternic a devenit o vetocrație. Sistemul decizional a devenit prea poros, prea democratic pentru propriul său bine, acordând unui număr mult prea mare de actori puterea de a bloca politicile publice“, spune Francis Fukuyama. Or, un Washington vetocratic înseamnă un Washington impredictibil. O linie roșie trasată as­tăzi poate să devină incertă mâine. Exact cum se întâmplă pe o piață în care legislația se schimbă arbitrar. Azi avem DNA, mâine o umbră instituțională golită de conținut.

Nervozitatea aliaților, pe care o observăm în periferiile globale, este în mare măsură „prețul politicii“ din Washington. Toate aceste ingrediente conduc la temerea că suntem în fața unui nou „moment Gorbaciov“, că recalibrarea ar putea merge prea departe, lăsându-i pe aliați vulnerabili și expuși instinctelor marilor puteri regionale: „Paradoxul lui Gorbaciov este că a avut dreptate în încercarea de a reforma un sistem demodat, supraîmpovărat, dar nu a prevăzut con­secințele. A crezut că poate renunța la câteva fire fără a destrăma întreg puloverul“, spune David Ignatius într-un editorial din Washington Post. More…

Rachetele Iskander, gambitul lui Putin de sfârșit de an 2

putin_2764294b

Pe 14 decembrie 2013 cotidianul german Bild informa asupra desfășurării de rachete balistice tactice Iskander în enclava rusă Kaliningrad. Bild, citând surse de încredere, a precizat că desfășurarea acestui sistem de arme extrem de sofisticat a fost detectat cu ajutorul unor imagini din spațiu, realizate de sateliți de recunoaștere și că cel puțin 10 sisteme au fost desfășurate în ultimul an în apropierea graniței dintre Rusia și Uniunea Europeană.

Dacă acceptăm faptul că informațiile publicate de Bild sunt corecte atunci desfășurarea rachetelor Iskander în exclava Kaliningrad reprezintă un gest politic și militar imprudent și agresiv, ce periclitează securitatea Europei. Este imprudent din punct de vedere politic și diplomatic deoarece „balansează” o amenințare inexistentă. Este agresiv deoarece desfășurarea acestor arme a fost făcută în secret, fără avertisment și are ca obiectiv șantajul politic și militar asupra unor state care nu au demonstrat intenții agresive în raport cu Federația Rusă. Această acțiune politico-militară demonstrează asertivitatea crescândă a Kremlinului, dar și o viziune anacronică asupra securității europene. Mai mult demonstrează că Rusia nu este un partener de dialog de încredere pe teme de apărare și de securitate europeană, riscând astfel să-și alieneze o bună parte din suporterii săi din occident. More…

Scutul anti-rachetă, pe ultima sută de metri Răspunde

1421174_10153439104355454_11658091_o

Am participat marți, 29 octombrie, la masa rotundă organizată de Ambasada SUA cu prilejul debutului oficial al lucrărilor la baza de la Deveselu unde vor fi instalate elemente ale scutului anti-balistic american ce va fi desfășurat în Europa, în cadrul European Phase Approach. Construcția instalațiilor de la Deveselu care vor adăposti radarul și interceptorii, a început pe 28 octombrie în prezența oficialităților române și americane, baza urmând a deveni operațională în 2015.

Masa rotundă de la ambasada Statelor Unite a fost condusă de asistentul secretarului de de stat pentru politică spațială și de apărare, Frank Rose, care a avut o serie de mesaje politice importante de transmis publicului românesc cu privirea la politica americană în domeniul apărării anti-rachetă pentru Europa. More…

Statele Unite au nevoie de aliaţii săi mai mult ca niciodată 1

WME44302

Reasigurarea şi păstrarea aliaţilor din avanposturi geopolitice ar putea prelungi ordinea liberală internaţională, ridicând costurile oricărei tentaţii de revizionism, într-un moment în care China, Rusia şi Iranul testează rezistenţa alianţelor SUA.

În timp ce lumea era cu ochii pe summitul G8 din Irlanda de Nord, forţele SUA derulau exerciţii militare pentru a se pregăti pentru cele mai rele scenarii în Marea Baltică şi Oceanul Pacific. În primul, nave americane împreună cu nave din Polonia, statele baltice şi vecinii lor simulau un răspuns comun la o criză generată de o mare putere din apropiere. În al doilea, trupe din Canada, Noua Zeelandă şi Japonia s-au alăturat celor americane la Camp Pendleton, în California, pentru a simula recucerirea unei insule capturate de o altă mare putere din regiune.
More…

Trei zile la Moscova 1

391101_10152740362625487_660162990_n

Turneul diplomatic al lui Titus Corlățean din 8-10 iulie reprezintă prima vizită a unui ministru de externe român la Moscova din 2009 încoace, ultima întâlnire între miniștrii de externe ai României și Federației Ruse având loc în 2011 în marja Adunării Generale a ONU. Această vizită are loc în anul în care se împlinesc 135 de ani de la stabilirea de relații diplomatice între Rusia și România, precum și la 10 ani de la semnarea tratatului de prietenie între cele două state.

Pe agenda discuțiilor dintre Titus Corlățean și Serghei Lavrov au figurat parteneriatul UE-Rusia, parteneriatul NATO-Rusia, scutul anti-rachetă, Siria, dosarul nuclear iranian, Coreea de Nord, situația din Egipt, impactul Primăverii Arabe asupra securității în Orientul Mjlociu și Africa de Nord, problemele Balcanilor de Vest, cooperarea la Marea Neagră în cadrul OCEMN, situația din Transnistria și Republica Moldova.
More…

Obama la Berlin. 5 ani mai târziu Răspunde

obama-in-berlin-850x636

Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.

În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.

Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.

Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…

Amendarea scutului anti-rachetă: explicații și implicații (II) Răspunde

sm3_vl

Introducerea PAA în 2009, prima revizuire a apărării anti-rachetă în Europa, a fost prost primită în Europa Centrală și de Est, mai ales în Polonia. Decizia a fost luată fără consultarea Cehiei și Poloniei, statele care ar fi găzduit scutul și a fost făcută publică pe o dată neinspirată – 17 septembrie când Varșovia comemorează invazia sovietică din 1939. Această decizie a ranforsat percepția în statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est că noua administrație de la Washington nu ține cont de interesele lor. Polonia, după adoptarea PAA de către a SUA, a luat decizia de a construi propriul sistem de apărare anti-rachetă, deși utilitatea acestuia este discutabilă. Varșovia nu se confruntă cu o amenințare reală cu rachete balistice, iar sistemul anti-balistic polonez, dacă va fi operaționalizat cu succes, va dubla practic amplasamentul american din această țară. Decizia de creare a propriului sistem anti-balistic de către Polonia denotă o lipsă de încredere în angajamentul SUA privind apărare anti-rachetă din Europa. Revizuirea PAA din acest an, chiar dacă a fost foarte bine gestionată de Washington din punct de vedere politic, ar putea ranforsa această lipsă de încredere a Poloniei față de intențiile principalului său aliat.

Realitate dură” a Phased Adaptive Approach este abordarea flexibilă și adaptabilă a apărării anti-rachetă. Schimbările și revizuirile, în funcție de evoluția amenințărilor sunt principalul mod de adaptare a acestei strategii la evoluțiile din acest domeniu. Pe parcursul timpului vor mai apărea schimbări și revizuiri, care vor adauga sau elimina capabilități. More…