Falsul sentiment de securitate al Varșoviei 1

Radek-Sikorski_2783474k

Octavian Manea despre sentimentul de insecuritate al elitelor poloneze

Calculele unei țări depind de credibilitatea garanțiilor pe care le primește. Este credința care îl determină pe Sikorski să nu repete greșelile din 1939, când Polonia a crezut că era în siguranță.

Scandalul înregistrărilor a zguduit serios reputația Guvernului Tusk. Mai mult, îl expune și îl vulnerabilizează pe ministrul de Externe al Poloniei într-un moment cheie, aflat în plină campanie pentru unul dintre cele mai râvnite portofolii europene, cel deținut până în prezent de Lady Ashton. În general, nominalizarea unui reprezentant din valul estic, mai ales după Crimeea, ar fi un semnal simbolic pentru o Moscovă obișnuită cu lideri europeni care nu deranjează, șterși, care vorbesc perfect limbajul eurocraților, dar a căror autoritate se es­tom­pea­ză în fața capitalelor cu greutate.

Cu Sikorski ministru de Externe, Europa ar intra într-o altă epocă, anunțând disponibilitatea de a juca cu adevărat la scară mare, strategic, în liga marilor puteri. O realitate nu foarte convenabilă pentru mulți. Să nu uităm că energia și viziunea sa personală s-au regăsit în proiectul Parteneriatului Estic și în reconfigurarea NATO pentru a răspunde amenințărilor teritoriale venite dinspre „străinătatea apropiată“.

Dar să vedem ce îl incriminează. În mod particular, o anumită declarație a făcut deliciul pre­sei:

Alianța polono-americană este lipsită de valoare. Și chiar este dăunătoare, pentru că dă Poloniei un fals sentiment de securitate. (…) Intrăm în conflicte cu germanii, cu Rusia și credem că totul o să fie bine pentru că americanii ne plac.

Sigur, totul împănat cu multă culoare similară celei folosite de Victoria Nuland (de tipul „F**k the EU!“), dând impresia unui machiavelism, a unui dublu limbaj desprins parcă din lumea lui Frank Underwood, în serialul House of Cards. Dar, concentrându-ne pe esența afir­mației, cuvintele lui Sikorski recompun o imagine familiară, deloc nouă din pers­pectiva dimensiunii ei publice. El vorbește despre o formă fără fond: o alianță lipsită de valoare, pentru că induce un fals sentiment de securitate. Iar această percepție este justificată, dacă o plasăm în contextul dezbaterii care se poartă de ani buni despre credibilitatea garanțiilor de securitate oferite sub umbrela NATO.

Personal, nu am să uit niciodată cuvintele spuse de Sikorski la Cercul Militar, în timpul Summit-ului NATO de la București, din aprilie 2008:

Dacă mă întrebați dacă este mai bine să avem garanții care nu sunt credibile decât să nu le avem deloc, atunci, vorbind foarte direct, experiența noastră istorică din Polonia ne arată că este mai bine să nu avem acele garanții. Pentru că în 1939 am crezut că avem garanții, dar s-au dovedit a nu fi credibile din punct de vedere militar.

Contextul este foarte important. Înainte de invazia Georgiei, dar la mai bine de opt ani de la intrarea în cea mai de succes alianță militară din istorie, infrastructura NATO pe teritoriul polonez era redusă la „un centru nefinalizat de conferințe. Iar asta nu prea ne dă încrederea că NATO va apăra acest centru de conferințe“.

Pentru Sikorski, produsul unei culturi strategice unde experiența istorică rămâne o componentă decisivă, credibilitatea unor garanții de apărare colectivă stă nu doar în cuvinte, în mesaje, în litera tratatului, ci în întruchiparea lor fizică directă pe teritoriul polonez. Expresia ultimă a solidarității stă în conținutul de la firul ierbii. De atunci începe să preseze constant pentru o arhitectură adecvată care să alunge sentimentul unei „false securități“, prin exerciții comune după scenarii de Articol 5, prin elaborarea primelor planuri de apărare teritorială pentru Polonia și baltici și mai ales prin consolidarea prezenței americane la granița estică. În cele din urmă, această ultimă componentă, investițiile în relația bilaterală cu Washingtonul, vine tot pe fondul neîncrederii în umbrela NATO, din nevoia de a o substitui cu „cel mai puternic dintre triburi“.

În această logică intră găzduirea scutului antirachetă, escadrila de F-16, presiunea pentru desfășurarea de baterii Patriot. Până astăzi, toată această agendă, deși a avansat, împinsă de evenimentele din Georgia și Ucraina, rămâne încă la un stadiu embrionar. Dezechilibrul anacronic dintre Vechea și Noua Europă este tot acolo. De aici percepția de falsă securitate, de „alianță golită de conținut“, pe care Sikorski a încercat permanent să o transforme, încurajând un pivot al Washingtonului pe flan­cul estic: „Ceea ce a reasigurat Germania în timpul Războiului Rece nu a fost articolul 5, care este în fapt destul de vag, ci prezența a 300.000 de militari americani“, spunea el în noiembrie 2009. Un mesaj similar, păstrând proporțiile, dădea chiar înainte de cel mai recent turneu al lui Obama la Varșovia de luna trecută.

Întrebarea este cum interpretează Moscova acest sentiment de falsă securitate? Ar putea ajunge la concluzia unui fost consilier al lui Reagan care, în revista National Interest, săp­tămâna trecută, remarca:

Nu există niciun motiv de securitate pentru ca SUA să riște un război pentru Varșovia. Polonia nu a avut niciodată importanță strategică pentru Washington.

Răspunsul lui Sikorski nu a în­târ­ziat să apară pe Twitter: „dacă asta credeți, atunci să nu ne mire nimic“.

Octavian Manea

Anunțuri

One comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s