Din vremurile când venea sfârșitul lumii (2012) a rămas o mică tradiție ca pe această platformă să vă spunem din când în când opțiunile noastre politice. Știu, tradiția românească este ușor diferită și s-ar rezuma cam așa: „Nu sunt mare fan al lui X, chiar i-am criticat atitudinile în problema pârșului de pădure, dar trebuie să recunoașteți că…”. Dar noi preferăm să știți atunci când suntem fani ai lui X pentru ca să decideți dumneavoastră în ce măsură opiniile noastre sunt sau nu influențate de acest fapt.
*
Cândva în studenție am petrecut 4 luni într-un stagiu Erasmus la Roma. În acest context a fost interesant pentru mine să urmăresc un conflict între președinte (un socialist bătrân, nu mai știu cum îl chema) și premier (indimenticabilul Berlusconi).
În primul act iese președintele cu o listă de greșeli recente ale premierului. În al doilea act toată presa socialistă este în extaz. În al treilea act iese guvernul pe diverse canale și spune că, desigur, preocupările președintelui sunt legitime, dar în cazurile în speță președintele nu a înțeles exact deciziile guvernului, care de fapt au sau vor avea efecte în linie cu așteptările legitime ale președintelui. Desigur, dl Berlusconi nu se topise de emoție sau de frică; dar problemele ridicate de președinte erau reale, personalitatea sa credibilă, iar o atitudine confruntațională i-ar fi stricat apele cu o parte din electorat.
Dacă evenimentele s-ar fi întâmplat într-o țară mai diferită cultural de România nu aș fi luat in seamă. Dar italienii au în mare cam aceleași defecte ca și românii, pe care însă le poartă cu mai multă grație: populiștii lor sunt mai mișto decât populiști noștri, ex-fasciștii lor sunt (mult) mai mișto decât ex-comuniștii noștri, etc. etc. Așa că, întors în România, mi-a rămas această amintire ca model pentru funcția prezidențială.
Modelul prezidenția în vogă la noi este destul de diferit. Mai pe față sau mai cu fereală cei mai mulți comentatori cred că românul tânjește după un „tătucă”. Conceptul acesta este în sine destul de eluziv și contradictoriu. El se poate referi fie la autoritatea tradițională (tătucă = patriarh) fie la cea carismatică („tati” face lucruri extraordinare pe care poporul imatur nu le înțelege întrutotul).
În practică conceptul de tătucă a fost folosit în așa fel încât să lege cele două sensuri. „Tătuca” este în același timp Iliescu și Băsescu. Tot el (ni se spune) aduce la vot atât tinerii care își caută sensul vieții cât și electoratul rural vârstnic și conservator. „Tătuca” este detergentul isteț care, cu un singur ingredient activ (de obicei carisma), rezolvă toate problemele politice și morale.
Victoria USL din 2012, lăsând la o parte orice alt considerent, a dovedit că, dacă i se oferă posibilitate și motivație, electoratul poate vota și altceva decât un nou tătucă în locul celui vechi. Dar 2012 a fost un an atipic. Revine acestor alegeri care se apropie șansa de a consolida dezlipirea de modelul/modelele de tătucă.
Ca o notă laterală, establishmentul politic românesc este reprezentat de trei partide deservite de câteva centre media și 10-15-20 de restaurante (țară mică, mese puține). Dacă persoanele importante din acest sistem închis decid, de bună credință, că ne trebuie un „tătucă” ca președinte, un „frate mai mare” ca prim ministru și niște bone ca șefi de județ atunci asta vom primi. A fost nevoie de clivajul pro- și anti- Băsescu pentru ca acest establishment să scârțâie și să vedem și altceva.
Dar să revenim. Nu aștept imediat un președinte de talia bătrânelului italian. Dar există trei criterii minimale care trebuie îndeplinite simultan pentru a obține votul meu.
(1) Lipsa carismei. Aici mă simt răsfățat de clasa politică: deocamdată se anunță cele mai ne-carismatice alegeri pe care le țin minte.
(2) Un model de Președinție compatibil cu opiniile mele exprimate mai sus.
(3) Dacă alegerea impactează succesiunea la funcția de prim-ministru trebuie să fiu de acord cu acest impact.
Dintre persoanele în cărți în acest moment votul meu merge către Călin Popescu Tăriceanu. Fostul premier cadrează deja cu cele trei criterii: este anti-carismatic, a vorbit despre pun model de președinție compatibil cu al meu (și este prea bătrân să îl mai schimbe) și nu va avea în nici un fel puterea de a impune un prim-ministru în contra voinței Parlamentului.
Apropo, nu regret anul 2008 – am văzut niște statistici despre structura economică din acel an și nu mi-au plăcut. Dar dl Tăriceanu a știut să spună stop nebuniei colective din acel moment refuzând să dubleze salariile profesorilor. Iar asta îi aduce, in sistemul meu de valori, un avantaj suplimentar.
Voi vota cu dl Tăriceanu așa cum l-am susținut pe Nicușor Dan: nu ca să câștige (să fim serioși) ci ca să influențez modul în care vedem funcția prezidențială.
Andrei Tiut
Civitas Politics 
Pentru a-mi exprima opţiunea, ar nevoie ca mai întâi să existe politică. Recunosc definiţia elastică a termenului, cu toate acestea, orice nu poate trece drept politică.
la câte greșeli ai în premise, nici nu e de mirare că poți trage niște concluzii atât de greșite.
în primul și în primul rând, italia e republică parlamentară, iar președintele, dincolo de anvergura sa umană, are zero anvergură politică. sigur, ne putem dori așa ceva și-n românia, însă, în cazul de față, rolul tătucului s-ar transfera înspre premier, și nu știu unde ajungem. oricum, nu asta-i problema, ci aceea că experiența italiană este total neconcludentă pentru românia.
apoi, dacă tu spui că românii nu au votat pentru un tătucă în 2012. mi-s curios să ne spui pentru ce au votat? au votat cumva pentru salvarea de sub tiran fără un salvator și pentru dreptate până la capăt fără un răzbunător (căci asta înseamnă „dreptate până la capăt”, răzbunare)?
și concluzia: călin. putem vorbi la infinit despre mărețile realizări ale guvernării sale. cert e că dacă ne afundăm în cifre, nu e bine pentru el. dar nici asta nu contează. cert este că el nu trece de turul 1. așa că, tu de fapt cu cine votezi?
Iara scrii mult 🙂
Italia e rep parlamentara iar eu vreau intarirea aspectului parlamentar al al republicii romanesti, credeam ca astra este evident. PM-ul e ales de Parlament: este mult mai greu pentru el sa fie tatuca (desi Angela Merkel dovedeste ca e posibil). Nu are sens sa spui ca in 2012 trebuie sa se fi votat pentru UN razbunator (daca inteleg bine textul tau). Trebuie sa imi spui cine este. Este oare Ponta? Este Crin? Este Voiculescu-Gadea? In mod explicit nu vorbesc despre maretele realizari guvenamentale din 2004-2008, replica ta este un sofism clasic al omului de paie.
ca să scriu puțin, și să nu mă mai acuzi de lucrurile pe care nu le fac (sofistică, adica): tu faci sofistică :). adică concluzia (călin) nu se întemeiază pe premise (adică nevoia de parlamentarism și românii votează și altceva decât un tătuc).
mai amuzant e că provocării la care zici că răspunzi („eu cu cine votez?”), de fapt oferi un non-răspuns. pentru că călin asta e. ca să nu mai zic de faptul că oferi pur și simplu un satelit, total zdrobit de obiectul în jurul căruia gravitează.
Până acum aveam doar două partide cu trădători de serviciu: PC și UNPR. Ce noroc pe noi că Tăriceanu ni-l dă și pe al treilea: PNM = PRL. Mai bine îi ziceau direct Partidul Fripturiștilor, că doar asta îi unește pe toți membrii partidului lui Călin – dorința de a păstra ciolanul alături de PSD.
Da, partea asta necesită un efort de digestie. Sau, in cazul meu, așteptări minimale de la politica românească.
Sa inteleg ca dintre toti posibilii candidati la functia de presedinte Tariceanu ar fi cel mai digerabil? Pana acum, cei care si-au anuntat candidatura ar fi Ponta, Iohannis sau Predoiu si Diaconescu.
Cred ca Ponta a invatat de la tatucul Iliescu lectia alegerilor din 2000 – pune-i pe fraieri sa se bata intre ei. Acum ramane de vazut cine ar avea rolul lui Vadim pentru aceste alegeri. Tariceanu pare a fi cel mai potrivit pentru acest rol, iar PSD are deja antrenament de la votul pentru Diaconu la alegerile pentru PE. Poate PSD sa isi scoata omul pe primul loc in turul I, dar sa influenteze suficient de mult si locul al doilea?
Cand te mai uiti si peste drum, la Basescu, vezi ca acesta nu are niciun interes ca un candidat al dreptei care il exclude pe el (PDL + PNL) sa iasa presedinte. Dimpotriva, cel mai bun presedinte pentru Basescu este miselul de Ponta – acesta i-ar da posibilitatea de a deveni lider al opozitiei, si nu presedintele unui partid de 6%.
Asa ca o colaborare intre Ponta si Basescu este previzibila. Televiziunile inamice B1 si A3 + RTV au cazut deja la pace pe subiectul acesta. Mai nou vad ca au aparut lucraturi de presa inclusiv in locuri unde nu m-as fi asteptat: http://romaniacurata.ro/facatura-iohannis/
Vom avea niste alegeri interesante, cu siguranta!
Tariceanu corespunde unui anumit model, si a avut un moment cand a actionat contra intereselor sale politice, ceea ce in ochii mei e mare lucru. Asta este tonicul digestiv. Dupa care vine problema traseismului, care este lucrul ce trebuie digerat.
„Tariceanu… a avut un moment cand a actionat contra intereselor sale politice”
NU a făcut așa ceva. a ales între un bazin electoral de 5 milioane de pensionari și unul de 400000 de profesori. l-a privelegiat pe primul…
Nope. PSD a fortat marirea salariilor. Tariceanu nu a blocat-o, e drept. Dar bazinul de pensionari care au inclinat spre PNL atunci a fost pur si simplu nororc chior.
chiar te auzi ce spui? 🙂 te rog, un singur lucru să nu-l faci în analizele politice, dincolo de partizanate: nu minți! cu atât mai mult în era informațiilor:
„Vreau sa garantez tututor pensionarilor ca la aceasta masura nu voi renunta in ciuda tuturor criticilor”, a declarat Tariceanu, care nu a scapat ocazia de a trece la atacuri politice in acest context.
„Daca PD era la guvernare, cresterea pensiilor nu era o masura populista”, a afirmat premierul. De asemenea, el l-a atentionat pe Mircea Geoana ca masura a fost luata de Guvern: „Este o minciuna sfruntata cand incearca sa atribuie PSD-ului aceasta masura”.
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1056220-tariceanu-nu-voi-renunta-cresterea-pensiilor.htm
My bad, Tariceanu a marit pensiile, PSD l-a fortat doar sa grabeasca o majorare deja decisa.
Vezi ca esti in afara normelor de limbaj pe care le accept pe articolele mele.
o, sorry. și cam care normă de limbaj am încălcat-o. cu exemple, please.
@Andrei
In primul rand ca tu trebuie sa digeri un nou UNPR, imbracat in haine liberale. Iti aduci aminte cat m-ai vexat pe mine cu gasca lui Oprea? :)))))
Apoi nu fii atat de sigur ca Tariceanu iubeste asa de mult parlamentarismul încat sa devina un „sfinx” politic asa cum ar dori mult parlamentari, care doar să „reprezinte” (apud Ioan Ghise, alt iubitor de parlamentarism), sau cum spera unii monarhistii, sa aduca un rege pe tron. Traian Băsescu a stabilit un etalon in materie de ce inseamnă să fii presedinte – si nu cred ca Tăriceanu, care i-a fost premier 4 ani de zile nu a invatat nimic din acea experienta. Ar putea fi tentat deci sa aplice macar o parte a modelului Basescu.
Pe urma Romania risca sa fie si mai prost guvernata sub „presedintele” Tăriceanu decat este ea in prezent. Cu un președinte „absent” din motive politice evidente, si cu un parlament slab si preocupat mai mult de prezervarea privilegilor in fata legii e o retea pentru dezastru. Ponta si PSD nu ar avea niciun fel de contraponderi si ar fi lasati sa zburde linistiti…
Observa insa ca nu te-am vexat niciodata cu Stoica si Stolojan. Exista motive pentru care poti sa parasesti un partid, iar faptul ca ala devine conservator sub f… tau e un bun motiv. Aici ai putea sa imi spui ca o parte din membri au participat la unanimitatile din jurul lui Crin si, in general, au vorbit prea putin inainte sa plece. Aici ai avea dreptate; sau, cel putin, aici e marea mea problema de digestie.
Chiar sa fie tentat sa preia modelul Basecu, Tariceanu nu va avea cu ce. Sunt perfect linistit din acest punct de vedere.
Ce zici tu cu echilibru este corect, cu adaosul ca un presedinte trebuie sa reprezinte pe cineva sau ceva. T Basescu a fost convins ca nu opinia publica il face pe el ci el face opinia publica. In 2009, la limita, acest lucru s-a confirmat. Iar legea, in ultimele sale interpretari ii permite sa fie un factor aleator in politica, Adica sa instituie un echilibru intre segmente ale societatii si constiinta/inteligenta sa proprie. O monarhie pe termen scurt daca vrei. Ceea ce a si facut.
da, vreau echilibru, dar nu prin amestecarea aleatorie a cartilor.