Doborârea cursei Malaysia Airlines MH17 reprezintă punctul de inflexiune a crizei din Ucraina. Această tragedie umană a avut darul să ridice vălul de ignoranță asupra a ceea ce se întâmplă de fapt în Ucraina. Din păcate costul acestei „dezvăluiri” au fost 298 de vieți omenești, din care 80 de copii.

Principalul responsabil pentru tragedia aviatică din estul Ucrainei este Federația Rusă, care a creat condițiile care au condus la doborârea cursei civile MH17. În Ucraina nu se desfășoară un război civil între două facțiuni ce își contestă controlul asupra statului, ci asistăm de fapt la o agresiune orchestrată din exterior, al cărei scop este subminarea suveranității și integrității teritoriale a Kievului. Insurgenții din estul Ucrainei sunt agenții de influență ai Moscovei, care acționează în numele acesteia și al căror scop este să preia controlul asupra unor bucăți din teritoriul ucrainean peste care apoi Rusia să-și poate extindă protecția. Cea mai bună dovadă că Rusia îi controlează și se află în spatele separatiștilor ucraineni sunt liderii acestora, doi cetățeni ruși și foști ofițeri ai serviciilor de informații: Igor Girgkin, cunoscut și sub numele Igor Ivanovici Strelkov, respectiv Alexander Yurevici Borodai.

În Ucraina asistăm la o agresiune mascată, un proxy war, prin care Moscova încearcă să dobândească controlul asupra teritoriului vecinului său de la vest prin încurajarea tendințelor separatiste și prin utilizarea unor grupări paramilitare formate în principal din mercenari, interlopi și forțe speciale ruse. Obiectivul Kremlinului în Ucraina este fragmentarea teritorială a acesteia și apariția unor entități teritoriale semisuverane obediente în raport cu Rusia.

Chiar dacă doborârea zborului MH17 nu a fost premeditată și intenționată – eroarea care a stat în spatele tragediei din 17 iulie a fost una generată de acțiuni premeditate ale Moscovei și ale pionilor acesteia din estul Ucrainei. Dacă Federația Rusă nu ar fi pus la dispoziția „rebelilor ucraineni” armament antiaerian greu și sofisticat, care să fie utilizat împotriva aviației militare ucrainene, doborârea zborului comercial al liniilor aeriene malaiezine nu s-ar fi produs. Anterior doborârii zborului MH17 insurgenții proruși au doborât 4 avioane militare aparținând forțelor aeriene ucrainene: pe 7 iunie un avion de recunoaștere Antonov An-30  cu ajutorul unei rachete antiaeriene portabile, pe 16 iunie un avion de transport militar Iliușin Il-76, tot cu ajutorul unei rachete antiaeriene portabile.

La o distanță însă de o lună față de aceste incidente are o loc o escaladare a amenințării cu rachete antiaeriene în estul Ucrainei – pe 14 iulie un avion de transport militar ucrainean Antonov An-26 este doborât în timp ce zbura la peste 6000 de metri altitudine (21000 ft.), iar un avion de atac Suhoi Su-25 ucrainean a fost doborât pe 16 iulie, în timp ce zbura tot la altitudine medie, în zona unde, câteva ore mai târziu, a fost la rândul său doborât MH17. În cazul avionului Su-25 autoritățile ucrainene au acuzat Rusia de interceptarea avionului de atac care zbura în spațiul aerian ucrainean de către un avion de vânătoare MiG-29 rusesc.

Altitudinea de la care a fost zborul  Malaysia Airlines a fost doborât – 33000 ft., peste 10000 de metri – exclude utilizarea unor rachete antiaeriene portabilie, atât de des întâlnite în conflictele asimetrice, și indică utilizarea unui sistem de arme mult mai sofisticat, capabil să angajeze ținte la altitudini medii și mari și cu o rază de acțiune medie (mai mică de 50 km). Analizele preliminiare ale resturilor zborului MH-17 indică, fără doar și poate, că acesta a fost lovit de o racheta antiaeriană în timp ce Boeingul 777 se afla în zbor la mare altitudine. „Principalul suspect” în doborârea avionului companiei malaeziene este complexul antiaerian 9K37 Buk sau în terminologie NATO SA-11 Gadfly/SA-17 Grizzly, un sistem antiaerian autopropulsat  cu rază medie de acțiune capabil să doboare avioane care zboare la înalțimi medii și mari.

În momentul de față nu este foarte clar cum separatiștii au pus mâna pe un sistem antiaerian atât de sofisticat. La sfârșitul lunii iunie rebelii au ocupat o bază militară ucraineană ce adăpostea o unitate antiaeriană  dotată cu sisteme 9K37 Buk, iar la două săptămâni de la acest eveniment au început să fie doborâte avioane ucrainene care zburau la altitudini medii sau mari. Mai mult, complexe Buk au fost observate în apropierea Donețkului inclusiv la Snejnoe, locul unde s-a prăbușit zborul MH17.

O analiză a incidentului efectuată de serviciile de informații americane a arătat că nu există dovezi că Rusia ar fi implicată direct în doborârea cursei MH17, în afara de faptul că acțiunile Moscovei au creat condițiile care au condus la doborârea avionului de linie, iar cel mai probabil avionul a fost doborât accidental de separatiștii pro-ruși din Ucraina. Analiștii americani au declarat că pe baza informațiilor pe care le dețin în acest moment nu cunosc identitatea celor care au lansat racheta sau dacă agenți ruși operau lansatorul Buk. Nu s-a putut infirma sau confirma faptul că operatorii sistemului Buk au fost antrenați în Rusia, deși serviciile de informații americane au descoperit că Rusia a accelarat eforturile de înarmare și instruire separatiștilor ucraineni în ultima perioadă de timp, iar acestea nu au încetat nici măcar după doborârea zborului MH17.

Pe 17 iulie, la câteva ore de la doborârea avionului aparținând Malaysia Airlines, două sisteme Buk au fost observate în zona controlată de separatiști trecând granița în Rusia. Unul dintre aceste vehicule purtătoare-lansatoare (TELAR) îi lipseau două dintre cele patru rachete. E foarte posibil ca acestea să fi fost oferite separatiștilor de către Rusia, dar poate la fel de bine să fi fost vorba de vehicule care au aparținut forțelor ucrainene și puse astfel la adăpost în Rusia, după doborârea avionului malaiezian.

Dacă originea lansatorului încă nu poate fi determinată în acest moment, este clar că cei care au utilizat complexul Buk nu sunt militari profesioniști, aceștia nefiind în stare să distingă între un zbor civil și unul militar. Separatiștii care au lansat racheta fie erau foști membri ai forțelor armate ucrainene familiari cu sistemele Buk, fie au primit o instrucție sumară din partea forțelor ruse pentru a opera astfel de complexe antiaeriene. Serviciile de informații americane au identificat o bază în sud-vestul Rusiei unde separatiștii au fost instruiți în utilizarea sistemelor antiaeriene. Chiar dacă la granița de est de Ucrainei sunt masate numeroase trupe rusești, este exclus ca rachetă să fi fost lansată de forțele rusești, aceste dispunând atât de pregătirea cât și de mijloacele tehnice care să le permită să distingă între un avion civil și unul militar.

Responsabilitatea morală a Rusiei pentru doborârea accidentală a zborului MH17 este relevată și de comportamentul ulterior al acesteia, care a fost unul fără mănuși sau remușcări. Într-o intervenție televizată, la scurt timp după tragedia aviatică din Ucraina, președintele rus Vladimir Putin a acuzat cinic Kievul că ar fi responsabil de doborârea cursei MH17. Autoritățile de la Moscova  au lansat o serie întreagă de teorii ale conspirației, menite să distragă atenția de la faptele care au stat în spatele doborârii cursei MH17 și a mai „diminua pagubele” în materie de relații publice și prestigiu suferite de Rusia. Eforturile de dezinformare ruse au încercat să acrediteze ideea că avionul malaezian transporta cadavre și că făcea parte dintr-o vastă conspirație al cărei scop ultim era să incrimineaze Rusia pentru doborârea acestuia sau că Ucraina ar fi încercat să doboare avionul prezidențial rus, care semăna cu cel al liniilor aeriene malaieziene și l-ar fi pe acesta din urmă.

Imaginile cu separatiștii ucraineni care scotocesc prin epava zborului MH17, întârzierea intenționată a anchetei, tentativele de sabotare a acesteia și jefuirea victimelor reprezintă circumstanțe agravante pentru modul în care Federația Rusă s-a comportat și a gestionat acest incident. Pur și simplu nu există scuze sau circumstanțe antenuante pentru ceea ce s-a întâmplat cu zborul MH17 – de aici, poate, și virulența propagandei rusești.

Doborârea zborului MH17 reprezintă o escaladare neplanificată a conflictului din Ucraina, și un veritabil „autogol” politic pe care Moscova și l-a dat. Atacarea și distrugerea unui zbor civil, chiar dacă neintenționată, este greu de explicat din punct de vedere politic. Rusia acum este percepută ca partenerul separatiștilor ucraineni și responsabilă în solidar pentru faptele acestora. Având în vedere că Ucraina susține că separatiștii pro-ruși de pe teritoriul său sunt teroriști, Rusia riscă să fie perceptuă ca susținătoare a acestora.

Mai grav pentru Rusia este impactul pe care doborârea zborului MH17 îl are în plan european. Până acum Kremlinul a putut exploata cu succes diviziunile existente între membrii UE și ai NATO în ceea ce privește criza din Ucraina, utilizând pârghiile politice și economice pe care și le-a creat în Germania, Franța, Italia, Olanda și Marea Britanie. Moartea a 193 de cetățeni olandezi în tragedia aviatică din Ucraina face imposibilă pentru guvernul de la Haga menținerea „liniei moderate” în raport cu acțiunile Rusiei, deși Olanda este unul dintre principalii parteneri economici ai Kremlinului. Marea Britanie care s-a numărat printre statele care s-au opus unor sancțiuni economice mai dure la adresa Federației Ruse, a cerut prin vocea premierul David Cameron, sancțiuni mai dure împotriva Moscovei. Chiar dacă recenta reuniune a miniștrilor de externe ai UE s-a încheiat fără luarea unor sancțiuni împotriva Federației Ruse pentru doborârea zborului MH17, poziția Kremlinului s-a erodat, iar adepții unui regim mai dur de sancțiuni câștigă teren.

George VIŞAN