Trei zile la Moscova

Procesul de resetare a ralațiilor româno-ruse a cunoscut un nou capitol luna această prin vizita de trei zile la Moscova a ministrului român de externe Titus Corlățean. Această evoluție diplomatică are loc la puțin timp după vizita la București a generalului Nikolai Patrușev, eveniment soldat cu semnarea unui acord de cooperare între CSAT și Consiliul Național de Securitate al Federației Ruse. Turneul diplomatic al lui Titus Corlățean din 8-10 iulie reprezintă prima vizită a unui ministru de externe român la Moscova din 2009 încoace, ultima întâlnire între miniștrii de externe ai României și Federației Ruse având loc în 2011 în marja Adunării Generale a ONU. Această vizită are loc în anul în care se împlinesc 135 de ani de la stabilirea de relații diplomatice între Rusia și România, precum și la 10 ani de la semnarea tratatului de prietenie între cele două state.

Vizita lui Titus Corlățean la Moscova se remarcă prin câteva aspecte. În primul rând prin durata ei – trei zile, destul de mult pentru un eveniment diplomatic la acest nivel. În al doilea rând datorită nivelului de recunoaștere acordat de Kremlin șefului diplomației române – nivel de care nu s-a mai bucurat un ministru român de externe de ceva vreme conform lui Armand Goșu. Titus Corlățean a susținut un discurs la Academia Diplomatică a ministerului de externe al Federației Ruse, și a acordat un interviu agenției de presă Interfax. În al treilea rând prin mizele mici ale resetării relației româno-ruse – cooperare bilaterală mai ales în domeniul economic.

Pe agenda discuțiilor dintre Titus Corlățean și Serghei Lavrov au figurat parteneriatul UE-Rusia, parteneriatul NATO-Rusia, scutul anti-rachetă, Siria, dosarul nuclear iranian, Coreea de Nord, situația din Egipt, impactul Primăverii Arabe asupra securității în Orientul Mjlociu și Africa de Nord, problemele Balcanilor de Vest, cooperarea la Marea Neagră în cadrul OCEMN, situația din Transnistria și Republica Moldova. Din comunicatele de presă și declarațiile celor doi miniștrii reiese destul de clar asupra căror teme de politică externe România și Rusia agreed to dissagree: scutul anti-rachetă și Republica Moldova. Dar lipsa de consens asupra acestor teme nu a fost exprimată brutal sau de o manieră care să sugereze un eșec major al discuțiilor dintre cei doi miniștri. O temă care fie nu a fost abordată, fie nu a fost menționată în declarațiile de presă a fost cea a securității energetice.

Cu ocazia vizitei au fost semnate o serie de acorduri bilaterale de natură tehnicăz: un acord privind funcționarea ICR la Moscova și a Centrului Rus de Știință și Cultură de la București, un acord privind cooperarea în domeniile culturii, educației , mass-media, tineretului, sportului și turismului, precum și cel mai important, un plan de consultări bilaterale între cele două ministere pentru a impulsiona cooperarea bilaterală.

Informarea reciprocă a celor două ministere cu privire la acțiunile diplomatice ale fiecăruia și schimbul de opinii asupra agendei internaționale va încuraja dialogul diplomatic între cele două state și va elimina potențialele crize din relația bilaterală – cel puțin în teorie. Dacă aceste schimburi de informații și opinii vor reprezenta doar debușee pentru prezentarea „punctajelor” pregătite de experții ambelor ministere atunci resetarea nu va fi funcțională. Acest acord inter-ministerial ar reprezenta un prim pas serios de trust building între România și Rusia dacă se va dovedi un mecanism instituțional eficient.

We expressed our satisfaction with the activation of the Russian-Romanian political dialogue, including in the line of foreign policy agencies, interaction at international arenas – in the UN, OSCE, the Council of Europe, and NATO-Russia Council. The Plan of mutual consultations of foreign ministries for 2013-2014 embracing a broad spectrum of issues of mutual interest is envisaged to give an additional impulse to deepening of our contacts. (Serghei Lavrov)

În ciuda încărcăturii simbolice destul de mari a vizitei lui Titus Corlățean și a disponibilității părții ruse la dialog, rezultatul vizitei nu este unul spectaculos. Resetarea românească este una cu pași și mize mici. De exemplul discursul lui Titus Corlățean de la Academia Diplomatică rusă nu a articulat nici o idee serioasă de cooperare în domeniul politic, în schimb s-a concentrat asupra cooperării economice între cele două state ca metodă de consolidare a dialogului politic:

As wealth lies at the basis of stability, tranquillity, well-fare and development, I am convinced that trade and economy stays at the very heart of this chain that will generate an improvement of the Russian – Romanian relations. A stronger bilateral bond must benefit, first and foremost, from our common desire for modernisation and socio-economic prosperity. (Titus Corlățean)

Viziunea ministrului român de externe este discutabilă deoarece problemele din relația bilaterală nu sunt cauzate de balanța comercială sau de intensitatea schimburilor economice între cele două state – ele sunt de factură politică și țin de interesele diferite ale Moscovei și Bucureștiului pe o serie întreagă de teme de politică externă. Pe lângă interesele contrare care despart România de Federația Rusă, se regăsește o istorie traumatică pentru București și o percepție negativă a Kremlinului în raport cu acțiunile de politică externă a țării noastre.

O opinie interesantă asupra acestui ultim aspect o are Armand Goșu: Rusia nu acordă atenția cuvenită României și nivelul de recunoaștere acordat de exemplu Poloniei, din cauza lipsei de sincronizare și a defazării diplomației românești în raport cu agenda bilaterală și internațională. De exemplu: România își resetează relația cu Rusia când atât SUA cât și Polonia au realizat acest demers diplomatic cu ceva timp în urmă (2009-2010), iar rezultatele au fost discutabile, România a semnat un tratat politic cu URSS în 1991 cu puțin timp înainte de prăbușirea imperiului sovietic, iar tratatul de prietenie cu Federația Rusă a fost semnat în 2003 cu puțin înainte de demisia lui Boris Elțîn. Aceste aspecte ridică semne de întrebare dacă România poate gestiona o relație atât de complexă cum este cea cu Rusia:

Polonia e respectată și apreciată. Polonia e Solidaritatea, e Papa Ioan Paul al II-lea, succesul terapiei de șoc, creșterea economică și modernizarea autentică, în vreme ce România e Ceaușescu, minerii, o tranziție chinuită, hoții români din Italia care devalizează autocarele turiștilor ruși, episoade despre care presa moscovită relatează pe larg. La acest pasiv negativ de imagine s-a adăugat și politica în contratimp practicată de București: Iliescu a semnat tratatul cu Gorbaciov când acesta era pe făraș, când alții își resetau relația bilaterală, după model american, expulza diplomați iar când americanii au renunțat la resetare, România vrea s-o înceapă…. Aceste bâlbâieli de politică externă contribuie și ele la tergiversarea recunoașterii noului statut al României de către Rusia, iar aliații occidentali se întreabă foarte îngrijorați dacă Bucureștiul chiar este capabil să gestioneze de o manieră adecvată politica sa răsăriteană. (Armand Goșu)

Pe de altă parte trebuie menționat faptul că România a reușit să gestioneze excelent relația cu SUA, și vreo două procese complexe de aderare – la NATO și UE – deci este un actor internațional responsabil. Bucureștiul a semnalat de ceva vreme intenția de a relua dialogul diplomatic, dar reacția Moscovei a fost ignorarea demersurilor românești. Probleme nu sunt numai la București sunt și la Kremlin, unde există o disonanță cognitivă între aspirațiile de mare putere ale Rusiei post-sovietice și realitatea politică.

Per total vizita lui Titus Corlățean la Moscova pare să nu fi reprezentat un eșec, dar a fost una cu mize mici. Resetarea relațiilor româno-ruse este una care se face în pași mici și va lua ceva timp. Rezultatele nu sunt garantate, în ciuda disponibilității românești spre dialog și a deschiderii dovedite de Moscova. Există însă un consens între cele două părți că o relație normală ar fi utilă din punct de vedere diplomatic și strategic.

Câteva idei pentru intensificarea relațiilor româno-ruse

Relația româno-rusă nu poate fi însă una serioasă și normală între două state în absența unor proiecte comune. Aceste proiecte ar trebui demarate pe măsura îmbunățirii dialogului diplomatic și a sporirii încrederii între București și Kremlin. Proiectele ar putea fi implementate la nivel politic, economic și/sau militar.

Economie – la un moment dat existau negocieri pentru o cooperare între Gazprom și Romgaz în privința creării unui depozit de gaze la Mărgineni. Proiectul a stagnat și se pare că numai este de actualitate, dar ar putea fi reluat dacă există o justificare economică și voință politică. Acest proiect are avantajul de a crea o oportunitate de cooperare în domeniul energiei, unde Românie privește cu aprehensiune politica energetică a Kremlinului. Rezervele de gaze naturale și de gaze de șist descoperite recent în Marea Negră și pe teritoriul României reprezintă o oportunitate de a avea o relație mai relaxată cu Rusia în acest domeniu – oferă un atuu Bucureștiului.
Politic – în momentul de față lipsește un proiect de politică externă asupra căruia România și Rusia să aibă un punct de vedere comun și să coopereze. Ar putea fi identificate oportunități de cooperare în Balcanii de Vest și zona Mării Negre, dar aici interesele celor două state sunt în general opuse. Este cel mai delicat domeniu de cooperare. Dacă există voință politică pentru normalizarea relațiilor și intensificarea acestora ar putea fi totuși identificată o temă politică asupra căreia să se poată coopera în mod relevant și matur. Cooperarea româno-rusă pe teme politice nu anulează parteneriatul strategic cu SUA sau orientarea occidentală a României.
Militar – România și Rusia cooperează militar în cadrul parteneriatului NATO-Rusia unde se ocupă cu dezvoltarea unui proiect de telemedicină – un domeniu relativ minor. Amplasarea scutului anti-rachetă în România, proiect perceput la Kremlin ca o amenințare pentru arsenalul său strategic, este o sursă de fricțiune în relația bilaterală. Este nevoie deci de o măsură care să convingă Rusia de buna credință a României în găzduirea scutului anti-rachetă, bineînțeles dacă Moscova ia în serios demersurile românești și ne consideră un partener credibil pe această temă. O posibilă soluție ar fi o achiziție de armament din Federația Rusă, care să nu creeze probleme mari de interoperabilitate și credibilitate față de NATO sau SUA. România ar putea cumpăra unul sau mai multe sisteme S-300 pentru a suplimenta apărarea anti-rachetă a NATO și a-și moderniza apărarea anti-aeriană (ar fi mai ieftin decât achiziționarea unui sistem occidental similar). Sistemul S-300 este utilizat și de alte state din NATO – Bulgaria, Grecia, Slovacia – capabilitățile acestuia fiind cunoscute și este foarte performant. Această achiziție ar crea o „punte” militară între cele două state, bineînțeles dacă este considerat un proiect credibil și viabil, și ar implica Rusia în apărarea anti-rachetă a Europei – un aspect care ar mai diminua temerile Kremlinului. (Este proiectul cu cele mai mici șanse de punere în practică)