La ceva vreme de la vizita la Moscova a lui Titus Corlățean am aflat de la ministrul de externe mai multe detalii despre discuțiile purtate la Moscova cu omologul său, Serghei Lavrov – un veteran al diplomației sovietice. Efortul de a informa publicul românesc despre discuțiile de la Kremlin merită salutat, deși dacă ar fi să mă iau după declarațiile lui Titus Corlățean mai bine nu s-ar fi obosit.
Relația bilaterală româno-rusă este una plină de capcane istorice și politice. Pasivul acesteia este foarte mare, neîncrederea și suspiciunea față de Rusia, mai ales în rândul românilor obișnuiți fiind destul de ridicate. De asemenea Moscova privește cu suspiciune politica externă românească, pe care o consideră lipsită de consecvență și După prăbușirea comunismului și disoluția sferei de influență sovietice din Centrul și Estul Europei, România își reorientează în mod liber politica externă spre Occident, privind ocazional în urmă la fosta putere hegemonică a regiunii (Tratatul cu URSS din 1991, am fost ultima țară care a părăsit Tratatul de la Varșovia). Dispariția întregului eșafodaj sovietic care ancora Europa Centrală și de Est în mai puțin de trei ani (1989-1991) a reprezentat în funcție de punctul de vedere adoptat fie „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX” (Vladimir Putin), fie o oportunite pentru revenirea în cadrul civilizației occidentale. Sursa principală a diferendelor dintre România și Rusia în momentul de față stă în diferitele opțiuni strategice abordate după dispariția imperiului sovietic.
Temele sau dosarele delicate din relația bilaterală sunt multiple și dificile: conflictul din Transnistria, Republica Moldova, securitatea energetică, scutul anti-rachetă, securitatea la Marea Neagră. La toate acestea se adaugă „dosarul istoric” al tezaurului Băncii Național trimis pentru siguranță la Moscova în 1917 pentru a evita capturarea acestuia de către germani (desfășurarea ulterioară a evenimentelor mă face să cred că ar fi fost preferabil ca acesta să ajungă în safe-urile Băncii Reichului, și nu ale Băncii Imperiale Ruse), precum și pasivul ultimului război mondial: Tratatul Ribbentrop-Molotov (dosar soluționat prin tratatul de prietenie), precum și problemele asociate invaziei URSS de către Germania nazistă în vara lui 1941. Dar aceste aspecte sunt secundare agendei politice a relațiilor bilaterale din prezent care stă sau stătea sub semnul blocajului.
Dintre toate temele posibile Titus Corlățean a ales să informeze telespectatorii televiziunii publice asupra celor mai puțin importante de pe agenda bilaterală – tezaurul trimis la Moscova și cimiterele pentru militarii români morți în Rusia în timpul celul de-Al Doilea Război Mondial.
Dar important este să discuţi aspectele în care te poziţionezi diferit – cum ar fi Transnistria sau securitatea în regiunea Mării Negre. Şi temele sensibile. Şi noi avem cel puţin două: tema tezaurului şi a cimitirelor soldaţlor români care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul URSS, dar şi cei care au murit în lagărelele NKVD-ului.
Fără a ignora sau nega importanța istorică a acestor subiecte, trebuie spus că sunt irelevante pentru viitorul relației bilaterale. Cele 90 de tone de aur trimise la Moscova în 1917 au finanțat printre altele, probabil, primul cincinal sovietic, iar speranța returnării acestora este cvasi-inexistentă. Există o șansă destul de mică ca o parte a tezaurului – operele de artă – să fie returnată la un moment dat – dar până atunci va curge multă apă pe Neva. Dacă Moscova nu a catadicsit timp de aproape 100 de ani să returneze tezaurul românesc, mesajul e destul de clar – nu va fi returnat prea curând. Iar readucerea ritualică în discuție a subiectului tezaurului, la fiecare întâlnire bilaterală, nu este constructivă.
Situația militarilor români morți în URSS în timpul războiului și în lagărele sovietice este una delicată și sensibilă. Pe de altă parte dacă este pusă alături de problema scutului anti-rachetă sau a conflictului înghețat din Transnistria importanța acestei teme scade. Impactul ei asupra viitorului relației bilaterale este minim. Acordul Rusiei privind realizarea unui cimitir de campanie românesc chiar dacă reprezintă un gest umanitar și normal nu afectează extraordinar pozițiile de pornire în relația bilaterală. În ciuda importanței simbolice această concesie nu implică costuri foarte mari pentru Kremlin.
Titus Corlățean nu a prezentat în mod public o strategie a repornirii relației cu Rusia. Atenție nu cer ministrului „să dea din casă”, de dragul opiniei publice sau a transparenței – ci doar să descrie în tușe groase etapele și pașii pe care îi va urma diplomația românească în relația cu Rusia, ca publicul să aibă o idee generală asupra direcției. Comunicarea instituțională și setul de priorități prezentate publicului sunt fie ineficiente, fie de-a dreptul minore. Ministrul român de externe nu s-a obosit să prezinte public motivele pentru care România caută să-și normalizeze relațiile cu Federația Rusă.
Din prezentarea rezultatelor vizitei la Moscova realizată de Titus Corlățean am desprins totuși câteva indicii cu privire la ce s-ar putea să se întâmple în perioada următoare: Serghei Lavrov ar putea să efectueze o vizită la București, și se dorește organizarea unei vizite la Moscova fie a premierului, fie a președintelui României. Având în vedere însă ideosincraziile coabitării de la București și nevoia lui Victor Ponta de a-l eclipsa în plan diplomatic pe Traian Băsescu, există un potențial relativ ridicat de conflict între președinte și premier pe tema cine să fie interlocutorul lui Vladimir Putin la Moscova. Un alt aspect menționat de Titus Corlățean, și destul de important în momentul de față disponibilitatea la dialog a diplonației ruse. Este minimul necesar pentru a merge mai departe.
Titus Corlățean s-a referit doar în trecere la situația Republicii Moldova și a conflictului din Republica Moldova cu toate că în următoarea perioadă de timp Chișinăul va semna acordul de asociere și liber schimb cu UE cu ocazia summit-ului parteneriatului estic de la Vilnius. Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și perspectiva aderării acesteia la Comunitatea Europeană sunt evoluții percepute ca amenințări serioase de către Rusia în spațiul ex-sovietic. Pe tema Transnistriei a fost punctate urmatoarele aspecte importante, atât pentru București, cât și pentru Moscova – cu toate că au poziții diferite în privința soluționării conflictului: nevoia unor mai multe măsuri de trust building între Chișinău și Tiraspol, precum și intrarea pe fondul problemelor în cadrul negocierilor pentru încheierea acestui conflict.
Altă problemă din relația bilaterală amintită de ministrul de externe român ține de balanța comercială între România și Rusia, care este favorabilă celei din urmă – la care se adaugă și valoarea relativ mică a schimburilor, 4 miliarde de euro. România a exportat în Federația Rusă produse finite și cu valoare adăugată (mașini, piese de mașini, mobilă), în timp ce a importat în principal gaze, adică resurse naturale. Chiar dacă din punctul de vedere al valorii balanța comercială este în favoarea Rusiei, la nivelul structurii schimburilor comerciale, România este avantajată. Este nevoie practic de un consens politic între București și Moscova care să conducă la o intensificare a schimburilor comerciale. Pe de altă parte intensificarea relațiilor comerciale nu va duce neapărat și la îmbunătățirea relațiilor politice.
Resetarea strategică a relațiilor cu Rusia a început timid, existând în prezent doar disponibilitate la dialog de ambele părți. Temele și dosarele sunt foarte delicate și viteza resetării nu va fi foarte mare și poate nici amploarea acesteia. Obiectivul României pare să fie „normalizarea” relațiilor diplomatice, urmată de intensificarea relațiilor comerciale. Procesul resetării rămâne în continuare fragil, putând fi afectat de lipsa de consens și interesele contrare asupra temelor cu adevărat sensibile: Republica Moldova, conflictul din Transnistria, scutul anti-rachetă.
De citit și:
Civitas Politics 
Ne putem astepta ca diplomatii si ministrii nostri sa nu poata spune public tot ce s-a discutat acolo. Cu cat mai delicata problema discutata, cu atat mai mare tacerea. Ne place sau nu, cam asa se intampla in relatiile diplomatice oriunde in lume. Pe de alta parte, cred ca este nevoie de recastigarea increderii reciproce inainte de a putea aborda subiecte sensibile. Asa cum foarte bine ati scris, abia se incearca „normalizarea relatiilor” si asta poate sa ia multa vreme…
Normalizarea sau detenta relatiilor romano-ruse poate dura foarte mult si s-ar putea sa nu se ridice la asteptarile romanesti. Va fi un proces cu multi pasi mici. Ceea ce este frustrant in momentul de fata este ca diplomatia romaneasca iese in fata publicului cu temele minore din relatia bilaterala.