Memorie, istorie și casa regală Răspunde

Pe 28 aprilie, casa regală a României anunța că batalionul logistic al Brigăzii 17 mecanizate a armatei polone va fi denumit „Regele Carol al II-lea al României”.  Conform aceluiași comunicat aflăm că Brigada 17 Wielkopolska este continuitoarea Regimentului 57 din armata polonă, numit în 1937 după suveranul României de atunci, Carol al II-lea.

Probabil că redenumirea brigăzii poloneze a fost realizată la cererea părții române în contextul parteneriatului strategic româno-polon și a cooperării militare între cele două state pe flancul estic al NATO. La sfârșitul lunii martie 120 de militari români din Batalionul 205 apărare antiaeriană au fost desfășurați în Polonia în cadrul misiunii NATO de întărire și reasigurare strategică a flancului estic. Polonia va desfășura la rândul său o companie de infanterie în cadrul brigăzii multinaționale pe care o va găzdui România.

Cei care au propus folosirea numelui lui Carol al II-lea pentru a marca tradiția cooperării politico-militare dintre România și Polonia de o groaznică amnezie istorică și lipsă a bunului simț politic. Cum poate un stat democratic, membru al NATO și UE, care și-a câștigat libertatea în 1989 prin sacrificul a câtorva mii de oameni, să cinstească memoria primulului dictator din istoria modernă a României?  2017 nu este 1937. La data respectivă Polonia era condusă de un regim autoritar, iar România făcea primii pași pe calea dictaturii și autoritarismului. În actualul context global al subminării valorilor democratice și al ascensiuneii în Europa Centrală și de Est a „democrației iliberale” utilizarea memoriei lui Carol al II-lea este hilară și periculoasă.

Dacă iluștrii săi urmași, suveranii Carol I și Ferdinand I au pus bazele statului modern suveran, independent, unitar și cât de cât democratic,  Carol al II-lea este principalul responsabil pentru distrugerea acestor realizări între 1930-1940. Este bine să reamintim câteva dintre „realizările mărețe” ale celui de-al treilea suveran al României.

Pe toată durata domniei sale Carol al II-lea a acționat în afara limitelor și datoriilor impuse unui monarh constituțional. Acest rege a subminat și în final a distrus, fragila democrație românească prin intrigi politice și corupție. Mai grav, Carol al II-lea a fost implicat direct sau indirect în asasinarea unora dintre principalii lideri politici ai României interbelice (primul ministru liberal I. G. Duca și Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare).  În ultimii ani ai domniei sale, confruntat cu ascensiunea Gărzii de Fier, Carol al II-lea devine un pionier al terorismului de stat, pedepsind asasinarea premierului Armand Călinescu în 1939, prin uciderea fără niciun fel de proces sau temei legal a câtorva sute de legionari. În final încercarea de suprimare a Gărzii de Fier eșuează, iar în 1940, după abdicare, apare statul național legionar

Între 1937 și 1938 Carol al II-lea pune bazele primei dictaturi din istoria României, concentrând întreaga putere politică în mâinile sale. Constituția democratică din 1923 este înlocuită în 1938 cu o altă lege fundamentală care concentrează puterea legislativă și executivă în mâinile suveranului, interzicând orice fel de mișcare sau organizație politică independentă,  limitând drastic drepturile fundamentale ale cetățenilor. Sub regimul lui Carol al II-lea statul român introduce una dintre primele legislații anti-semite din Europa, fiind a doua țară care face acest lucru după Germania, marcând astfel debutul persecutării sistematice a evreilor din România ce va culmina cu Holocaustul în timpul dictaturii mareșalului Ion Antonescu.

Asocierea memoriei lui Carol al II-lea cu activități militare sau care au legătură cu apărarea națională ridică mari semne de întrebare. Pe lângă scandalurile de corupție privind achizițiile de armament în care fostul suveran a fost implicat pe durata domniei sale (Afacerea Fokker, Afacerea Škoda), acesta s-a remarcat în timpul Primului război mondial, printr-un comportament reprobabil, care în cazul oricărui alt militar român, l-ar fi condus direct în fața plutonului de execuție. În 1918 Principele Carol își „părăsește” unitatea militară și să căsătorește în secret cu Zizi Lambrino.

Lăsând la o parte „faptele de arme” ale lui Carol al II-lea în timpul Primului război mondial, e important să discutăm despre cele din cea de-a doua conflagrație mondială, sau mai curând absența acestora. Regimul carlist s-a remarcat printr-o înfocată retorica naționalistă cu privirea la apărarea granițelor României Mari, însă Carol al II-lea a cedat fără să tragă un foc de armă Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Transilvaniei, URSS-ului, respectiv Ungariei.

Oare ce vor simți militarii polonezi, a căror datorie este să-și apere țara când vor afla că patronul simbolic al unității lor, Carol al II-lea, a predat fără să tragă măcar un foc, o parte din teritoriul României Mari, Rusiei? Comparați atitudinea fostului suveran român, cu rezistența eroică a Poloniei în 1939. La sfârșitul domniei sale, Carol al II-lea, a lăsat o Românie cu teritoriul național ciopârțit, care devenise un satelit al Germaniei naziste și care eșuase într-o dictatură fascistă (la scurt timp este proclamat statul național legionar, sub conducerea bicefală a lui Horia Sima și Ion Antonescu).

Un singur aspect poate justifica acest gest diplomatic: ajutorul oferit Poloniei de către România în 1939, ce a permis retragerea unei bune părți a armatei poloneze, a guvernului și a tezaurului. Dar în raport cu celalte fapte ale regelui Carol al II-lea, acest gest politic generos într-o perioadă extrem de nefastă pentru republica polonă, pălește. Se putea opta pentru o altă soluție, având în vedere climatul politic internațional și mizele politice din prezent. Respectiva unitatea militară putea primi numele unui alt membru al casei regale, mai puțin cel al lui Carol al II-lea.

Monarhiștii români citează la tot pasul exemplul casei regale britanice pentru a justifica o eventuală revenire la monarhia constituțională, însă uită că memoria Ducelui de Windsor, fostul suveran Eduard al VIII-lea, nu este deloc omagiată de către coroana britanică.

Carol al II-lea nu poate fi șters din istorie sau scos din cărțile de istorie, însă se impune o damnatio memoriae din cauza toxicității sale simbolice pentru instituțiile democratice.

George VIŞAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s