Memorie, istorie și casa regală Răspunde

Monarhiștii români citează la tot pasul exemplul casei regale britanice pentru a justifica o eventuală revenire la monarhia constituțională, însă uită că memoria Ducelui de Windsor, fostul suveran Eduard al VIII-lea, nu este deloc omagiată de către coroana britanică.

Cei care au propus folosirea numelui lui Carol al II-lea pentru a marca tradiția cooperării politico-militare dintre România și Polonia de o groaznică amnezie istorică și lipsă a bunului simț politic. Cum poate un stat democratic, membru al NATO și UE, care și-a câștigat libertatea în 1989 prin sacrificul a câtorva mii de oameni, să cinstească memoria primulului dictator din istoria modernă a României? 2017 nu este 1937. La data respectivă Polonia era condusă de un regim autoritar, iar România făcea primii pași pe calea dictaturii și autoritarismului. În actualul context global al subminării valorilor democratice și al ascensiuneii în Europa Centrală și de Est a „democrației iliberale” utilizarea memoriei lui Carol al II-lea este hilară și periculoasă. More…

Pentru fișetul președintelui 1

iohannis-pe-bicicleta

Traian Băsescu este un studiu de caz despre cum un președinte popular și populist își poate pierde rapid legitimitatea democratică. În cazul său a fost nevoie de programul de austeritate din 2010 și reformă nesăbuită a sistemului de sănătate din iarna anului 2011, care au dus la pierderea rapidă a legitimității populare, a majorității parlamentare și în final la criza celei de-a doua suspendări în vara anului 2012. Drumul de la ovațiile cetățenilor în Piața Universității, la huiduieli și scăndari precum „Ieși afară, javră ordinară!” și „Chemați Arafatul, că-l doare ficatul!” este foarte scurt.

Nivelul de așteptări creat de alegerea lui Klaus Iohannis este foarte ridicat, iar capacitatea acestuia de a răspunde acestor așteptări este limitată. Noul președinte al României va trebui să găsească un echilibru între prioritățile pe care și le-a asumat la preluarea mandatului, promisiunile din campanie și realitatea politică. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) 1

1134604 - Zero Dark Thirty
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia). More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (II) 1

SAS+Assault+on+Iranian+Embassy

Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura terorismului și scopurile urmărite de cei care îl combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința combaterii terorismului. „Cultura populară” afectează însă modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global.

Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținută că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au susținut că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, ducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui bin Laden este exagerat și lipsit de autenticitate. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (I) 2

099_SAS
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. More…

Intervenții și reacții: Actorii internaționali și criza politică din România (I) 5

La debutul crizei politice din România generate de a doua suspendare a președintelui Traian Băsescu colegul Andrei Tiut estima că implicarea actorilor internaționali nu va avea un efect major asupra evoluțiilor politice. Această predicție s-a dovedit a fi eronată. Actorii internaționali, statali și non-statali, s-au implicat în evenimentele politice influențând decisiv modul în care a fost soluționată criza. Intervenția actorilor internaționali a fost cu totul neanticipată de promotorii suspendării și de cea mai mare parte a opiniei publice. Dacă ar fi să analizăm criza politică dintr-o perspectivă de tipul agency (acțiunea actorilor), structure (sistemul în care acționează actorii) și contingency (elementul neprevăzut) – atunci intervenția actorilor internaționali se încadrează la capitolul contingency și a reprezentat un veritabil game-changer pentru desfășurarea evenimentelor.

În cele ce urmează voi evalua rațiunile din spatele intervenției și reacția provocată de această intervenție la nivel politic și la nivelul sferei publice. Ceea ce ne interesează sunt scopurile și motivațiile intervenției, precum și semnificația acesteia. La nivelul sferei publice sunt interesante două fenomene: redescoperirea discursului naționalist și anti-american. Dacă până pe la mijlocul deceniului trecut discursul naționalist și anti-american era doar apanajul PRM, PUNR și al lui Corneliu Vadim Tudor (cu câteva derapaje de la PSD ce este drept), în timpul crizei politice am asistat la revenirea acestuia la nivelul partidelor mainstream și în linii mari pro-occidentale (PNL și PSD).

În plus la nivelul sferei publice a apărut pentru prima dată după căderea comunismului o generație tânără de comentatori care din motive de factură ideologică se îndoiesc de proiectul Occidental (integrarea euro-atlantică, UE) sau sunt anti-americani. Majoritatea acestora sunt educați în occident, au cariere universitare și sunt activi în interiorul societății civile. More…