Molenbeek: metafora unei alte Europe Răspunde

Molenbeek

Toate drumurile par să ducă spre Molenbeek. Multe dintre atentatele care au însângerat Vestul în ultimul sfert de secol – Madrid (2004), Paris (2015), Bruxelles (2016) – au într-un fel sau altul o legătură cu „Micul Maroc“ din inima Europei. În imaginarul public, Molenbeek a devenit metafora polis-ului paralel, a ghetoului urban, unde șomajul atinge cote fulminante, a microuniversului societal predispus să producă voluntari pentru Statul Islamic.

Literatura de specialitate vorbește despre traseul radicalizării ca despre un puzzle cu variabile multiple aflate în legătură simbiotică unele cu celelalte. De cele mai multe ori, portretul indică tineri musulmani la a doua generație, născuți în Europa și care, în cuvintele lui Olivier Roy, exprimă o revoltă, o ruptură cu valorile propriilor părinți, dar și cu normele societății formale. Cocktailul este amplu. Frustrările și resentimentele social-economice per se nu sunt suficiente pentru a-i împinge pe tinerii musulmani debusolați pe traseul radicalizării. More…

Logica terorismului Răspunde

12107742_1082018258484057_3459791459213713477_n

Teoriștii statului islamic au vizat stilul de viață al francezilor – au lovit cultura timpului liber (loisir) – oamenii care se relaxau după o săptămână de muncă la un concert rock, în cafenele și la un meci de fotbal. Atacul a fost asupra societății franceze, nu asupra statului francez. Daesh vrea ca orice cetățean francez să se simtă în nesiguranță, fie că este la servici, fie că relaxează.

Scopul acestor atentate a fost exploatarea disputelor etnico-religioase din societatea franceză și reacțiile negative ale unui segment important al cetățenilor europeni în legătură cu valul de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord ce bate la porțile Europei. Daesh dorește ca francezii să considere de acum înainte orice musulman drept un potențial terorist. Pe de altă parte asocierea dintre islam/musulmani cu ideea de terorism ar radicaliza la rândul lor pe musulmanii din Franța, eliminându-i astfel pe moderați și pe adepții integrării în societatea franceză, orientând comunitatea musulmană spre agenda Daesh și facilitând, poate, izbucnirea unui conflict civil. More…

Generația jihadului individual 1

B6vknhbIcAIHHwn

În ultimii ani, actele de terorism care au marcat Europa par mai puțin orchestrate de organizații formale precum Al Qaeda, fiind săvârșite mai degrabă de indivizi izolați, de „lupi singuratici”, exponenți ai unui jihad individual, necoordonat. Asasinarea regizorului danez Theo van Gogh în 2004, atacurile de la Toulouse din 2012, dar și cele împotriva publicației Charlie Hebdo de la începutul acestui an se încadrează în acest tipar emergent, în care este foarte probabil să funcționăm pentru mulți ani de acum înainte.

În sine, tranziția pe care o vedem pe parcursul deceniului trecut reflectă o transformare de fond a pieței jihadiste. Incubatoarele radicalizării nu mai sunt organizațiile studențesti sau grupurile de studiu din jurul moscheilor, existente în Londra sau Hamburg, și responsabile finalmente de circuitul care se va finaliza cu prăbușirea „Gemenilor” (2001) sau prin atacurile asupra sistemului de transport public londonez (2005). Mobilizarea nu se mai face preponderent prin interacțiunea față în față, cât mai ales online, în intimitatea propriului computer, unde accesează realitatea virtuală a forumurilor și a chat-room-urilor jihadiste. Potențialii „voluntari” sunt expuși unor imagini de o violență extremă, unde victimele sunt semeni de-ai lor, tocmai pentru a declanșa un sentiment de revoltă interioară, de injustiție profundă. Victimele Bosniei, Kașmirului, Ceceniei, Irakului și mai nou cele de pe frontul sirian exercită o irezistibilă forță de mobilizare, sunt electrizante. Este cazul gemenelor Laghriss, arestate în august 2003 pentru planificarea de atacuri sinucigașe asupra parlamentului din Rabat. More…

Ideile nu pot fi reduse la tăcere Răspunde

10152993_736207039747110_916597574_n

Masacrarea jurnaliștilor francezi de la Charlie Hebdo reprezintă un asalt direct asupra valorilor fundamentale ale democrației liberale. Uciderea premeditată și cu o cruzime nețărmuită a 10 jurnaliști și a 2 polițiști, aflați în exercițiu funcțiunii, reamintesc tuturor că aceste valori nu sunt nici în momentul de față banale sau pe deplin asigurate, chiar și în țările cu o democrație funcțională. Statul, societatea sau fanaticii de orice culoare politică pot suprima oricând libertatea de conștiință, dreptul la liberă exprimare sau libertatea presei, atunci când interesul politic o cere sau când ideile unora contrazic credințele și valorile altora.

Libertatea de exprimare și libertatea de conștiință nu există pentru a proteja ideile sau valorile pe care unii indivizi le apreciază ca fiind „corecte”, „decente” sau „general acceptate”. Dimpotrivă, aceste libertăți asigură cadrul în care ideile indivizilor și ale grupurilor care alcătuiesc o societate pot interacționa, uneori conflictual. Dezbaterea și conflictul dintre idei și argumente, reprezintă modul în care o societate ia decizii privind prezentul și viitorul său. În absența acestor libertăți o societate nu poate asigura membrilor săi vehiculul prin care acești pot lua decizii sau purta dezbateri privind viitorul lor. Acțiunea umană este astfel limitată și împiedicată să-și atingă potențialul. A recurge la gloanțe în momentul în care nu ai argumente sau pur și simplu pentru că nu apreciezi ideile altuia, denotă incapacitatea de a funcționa ca individ, într-o societate, oricare ar fi aceasta. More…

Limitele campaniei împotriva ISIL Răspunde

Isis fighters wave the group's flag from what is thought to a damaged a Syrian air force jet

„Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak este în mare măsură o continuare a vechiului război civil cu nuanțe sectare de dinainte de 2007“, îmi spune profesorul Stephen Biddle de la Universitatea George Washington. Cu alte cuvinte, natura conflictului rămâne aceeași: o dilemă de securitate extremă, un joc de sumă zero cu mize ontologice pentru principalele grupări confesionale ale Irakului. Privit în această cheie, rolul pe care Statele Unite l-au jucat în timpul campaniei de stabilizare condusă de Petraeus după 2007 a fost, ca efect, unul foarte apropiat de Balcanii anilor ’90: un rol de menținere a păcii (peace keeping). Așadar, Washingtonul era un mediator, un arbitru între Bagdadul devenit un centru gravitațional șiit și populația sunnită. Mai mult, devenise un protector al revoltei tribale din Anbar împotriva Al Qaeda.

„Există o perspectivă foarte populară în Washington astăzi că ISIL este produsul războiului civil sirian. Însă în Irak problema este în mod esențial una irakiană. În 2007, Maliki nu a devenit peste noapte un Thomas Jefferson sau un George Washington. El și-a arătat disponibilitatea de a coopera cu sunniții numai sub presiunea constantă a americanilor și a capitalului de presiune exercitat de aceștia. Când pârghiile au dispărut, presiunea s-a evaporat, iar Maliki s-a întors la instinctele sale politice tradiționale „marginalizarea și oprimarea sunniților“, spune Stephen Biddle. În acest context, răspunsul acestora din urmă a fost unul cât se poate de rațional: alianța cu un actor violent care putea să le ofere protecție împotriva unui guvern prădător. Toate acestea sunt detalii cheie pentru a înțelege nu doar stadiul în care ne aflăm acum în Irak, de ce am ajuns aici, dar și de ceea ce va fi nevoie pentru a stabiliza această societate. More…

Sunniții rămân cheia (de)stabilizării Irakului 1

la-epa-iraq-conflict-fallujah-jpg-20140105

Momentul zero al insurgenței din Anbar se află în deciziile sistemice luate de noile autorități din Bagdadul post-Saddam. Până atunci, istoric, sunniții ocupaseră un loc dominant în sistemul politic irakian. Însă aproape peste noapte, prin primele decizii asumate de administrația lui Paul Bremer în vara lui 2003, lustrația administrativă a foștilor membri ai Partidului Baath, precum și disoluția forțelor de securitate, îi împinge pe sunniți în afara „noului Irak“, îi transformă în cetățeni de rangul doi. Imediat, zeci, chiar sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Este contextul care îi face pe sunniți să se simtă alienați și în esență să resimtă „eliberarea“ americană ca pe o pace punitivă, în care fostele elite ale puterii și comu­nitățile lor sunt epurate și excluse în bloc din noua ordine politică.

Treptat, sunniții ajung la concluzia că sunt perdanții noului Irak. Pentru ei miza invaziei americane nu mai ține doar de înlăturarea regimului Saddam Hussein, dar și a comunității lor din ecuația națională a puterii. Efectul „ocupației“ devine răsturnarea echilibrului de putere și colonizarea pârghiilor cheie cu noii beneficiari, șiiții. Irakul intră astfel într-o spirală a jocului de sumă zero, a dilemei de securitate extremă, unde câștigurile unei comunități sectare devin automat pierderile celeilalte. Neavând o miză personală în succesul noului Irak, comunitatea sunnită se transformă treptat în ceea ce literatura de specialitate numește un spoiler al păcii, un actor direct interesat de sub­minarea și eșecul unei păci percepute ca inechitabile. Reflectând asupra condițiilor societale care fac războiul posibil, generalul H.R. McMaster ne-a spus că „în cele din urmă, oamenii luptă și astăzi pentru aceleași motivații surprinse de Tucidide acum mai bine de 2.500 de ani: teamă, onoare și interes“. Sunt și motoarele care au alimentat resentimentele anti-status-quo ale sunniților (teama de șiiți, o ordine care nu le reprezintă interesele, pierderea statutului social prin rescrierea regulilor care îți dădeau dreptul să faci sau nu parte din aparatul administrativ), pregătind terenul pentru alianța temporară cu Al-Qaeda. More…

Rinocerizarea fraţilor Tsarnaev Răspunde

boston-bombing-brothers-own.si

Deşi există încă multe semne de întrebare, totuşi, una dintre cele mai probabile explicaţii-ipoteză pentru recentele atentate de la Boston este mai degrabă perspectiva unui lup singuratic decât cea a unei reţele teroriste extinse.

Profilul atentatorilor de la Boston şi etapele devenirii lor se potrivesc tiparului pe care îl conturează literatura de specialitate (despre leaderless jihad şi self-radicalization). La bază este un cocktail de ingrediente explozive (criză existenţială, dezamăgire socială, furie, alienare economică sau identitară) care îl predispun pe individ să caute în radicalism un refugiu, un adăpost. În cele din urmă, „fie că ne place sau nu, poziţiile extremiste sunt reconfortante, pentru că viziunea lor asupra viitorului este clar articulată. Ele descriu lumea ideală şi oferă un plan de ajuns acolo“, spune Fareena Alam. Problemele economice nu au ocolit familia Tsarnaev. Mai întâi părinţii, apoi Tamerlan şi soţia sa au primit asistenţă de la stat pentru a putea să supravieţuiască. Divorţul părinţilor, întoarcerea tatălui în Daghestan se prea poate să fi accentuat drama socială a celor doi fraţi. Mai mult, mama lor a fost arestată pentru că a încercat să fure nişte haine dintr-un magazin. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) 1

1134604 - Zero Dark Thirty
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia). More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (II) 1

SAS+Assault+on+Iranian+Embassy

Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura terorismului și scopurile urmărite de cei care îl combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința combaterii terorismului. „Cultura populară” afectează însă modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global.

Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținută că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au susținut că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, ducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui bin Laden este exagerat și lipsit de autenticitate. More…

Poveştile unui fost extremist (Maajid Nawaz @TED.com) Răspunde

More…