Molenbeek: metafora unei alte Europe Răspunde

Molenbeek

Octavian Manea despre Molenbeek, locul de unde sunt recrutați cei mai mulți luptătorii Daesh din Europa

Este safe-haven-ul unde, timp de patru luni, Salah Abdeslam, autor al atentatelor de la Paris și unul dintre cei mai căutați oameni din Europa, „a înotat că peștele în apă“ la adăpostul rețelelor subterane de loialitate care i-au asigurat protecția. Este locul de unde provin și cei doi frați care săptămâna trecută s-au detonat pe aeroportul din Bruxelles.

Literatura de specialitate vorbește despre traseul radicalizării ca despre un puzzle cu variabile multiple aflate în legătură simbiotică unele cu celelalte. De cele mai multe ori, portretul indică tineri musulmani la a doua generație, născuți în Europa și care, în cuvintele lui Olivier Roy, exprimă o revoltă, o ruptură cu valorile propriilor părinți, dar și cu normele societății formale. Cocktailul este amplu. Frustrările și resentimentele social-economice per se nu sunt suficiente pentru a-i împinge pe tinerii musulmani debusolați pe traseul radicalizării. Ei pot ajunge cel mult în lumea criminalității mărunte, a gang-urilor urbane, care devin deseori un teren fertil de recrutare. Interacțiunea cu imamii radicali, cu mentorii jihadiști și cu rețelele lor de head-hunting are însă un potențial transformațional. Ei sunt cei care le alimentează criza existențială, îi îndoctrinează, mărind distanța dintre ei și societatea mainstream, dintre ei și reperele parentale, oferindu-le în același timp o direcție, perspectiva unui destin epic, ancorat în „vârsta de aur“ a Islamului, și mai ales o datorie.

Dintr-o dată, existența lor marginală capătă o altă semnificație, un sens, o misiune. Este un proces secvențial de cucerire, de colonizare la firul ierbii a „inimilor și minților“ pierdute, o competiție din care societatea mainstream lipsește. De fapt, antreprenorii violenței speculează oportunist spațiile libere pe care absența statului gazdă le oferă. „Acestea sunt părți ale Europei care au fost complet abandonate de stat, de autorități și chiar de comunitățile musulmane. (…) Eșecul profund a fost acela de a permite această situație să se dezvolte: de a nu interacționa cu părți ale populației belgiene care în mod clar au fost abandonate. Ai permis astfel un vacuum să crească în propria țară. Și aceasta este rădăcina fundamentală a problemei: unde ai un vid, acel vid va fi umplut. (…) dacă există un vid format din oameni înstrăinați și marginalizați care provin din familii de migranți, defavorizați social și economic, atunci este doar o chestiune de timp“ până când reprezentantul unui „ism“ cu agendă deturnează și instrumentalizează furia locală, arătându-i inamicul, spune Peter Neumann, profesor la King’s College Londra și directorul unui cunoscut centru de studiere a radicalizarii. În fond, este tipul de ecosistem folosit în mod tradițional de către antreprenorii insurgenței.

Fotografia este și mai îngrijorătoare când ne uităm la Belgia în ansamblul său. Tot mai mulți observatori acreditează profilul unui „stat eșuat“, o Belgie devenită emblema disfuncționalității, o națiune politică scindată între identități concurente și paralizată administrativ de multiple logici de sumă zero. Cert este că un proces foarte toxic a prins viață în măruntaiele societății belgiene, stația terminus fiind „dezvrăjirea“ proiectului, a spațiului comun pe care îl propune națiunea. Cifrele vorbesc de la sine. Belgia produce mai mulți foreign fighters decât Arabia Saudită sau Marea Britanie. Iar proporția acestora față de numărul de locuitori îți taie respirația: la o populație de 330 de milioane de locuitori, Statele Unite au o cifră de 100 de foreign fighters; Belgia, la o populație de 30 de ori mai mică, produce de 5 ori mai mulți. Nu-i de mirare că serviciile de securitate și informații sunt depășite.

În urmă cu 10 ani, Hind Fraihi, o jurnalistă din Belgia specializată în investigații, de origine marocană, avea să se infiltreze în Molenbeek sub pretextul realizării unei anchete sociologice despre Islamul local. În cartea publicată în 2006 – En immersion à Molenbeek – dezvăluie o lume insularizată, separată de societatea mainstream, cu acces minim la economia formală. Pe scurt, „un stat în stat“. Este o nuanță care îmi amintește de un interviu pe care l-am făcut prin 2013 cu Vanda Felbab Brown despre favelele și slum-urile urbane din America Latină:

We should think of crime not merely as an aberrant social activity to suppress, but rather as a competition in state-making.

Molenbeekul zugrăvit de Fraihi era paradisul contrabandei de tot felul – droguri, mașini, al traficului de carne vie. Fără studii, mulți dintre tinerii născuți acolo aveau alternativele: să plonjeze în lumea clandestină a clanurilor criminale sau să cadă în mrejele imamilor radicali. 10 ani mai târziu, mai nimic nu s-a schimbat: „acești tineri sunt încă acolo, asemeni unor fantome care bântuie străzile… toți acești ani de neglijență au fost, din păcate, adjudecați de către Daesh. Ei știu să îi vadă pe acești tineri, știu cum să-i asculte… și cum să îi recruteze“, spune Hind Fraihi astăzi. Probabil o parte din soluție se află într-un proces de „inginerie inversă“ și ține de capacitatea statului de a restabili legăturile cu comunitățile de la firul ierbii, de a micșora prăpastia cognitivă dintre lumea enclavizată și societatea mainstream, ține de nation-building și de arta de a dezamorsa energiile insurgente.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s