Pe 21 decembrie 2014 președintele ales al României Klaus Iohannis va deveni președintele în exercițiu al României, depunând jurământul și preluând atribuțiile funcției de la Traian Băsescu.

Klaus Iohannis se va confrunta începând cu 22 decembrie 2014 în mare parte cu un set nou de provocări, decât predecesorul său Traian Băsescu în 2004. Iată un scurt ghid cu o parte dintre acestea.

Amenințarea externă

În 2004, la debutul mandatului lui Traian Băsescu România era membră a NATO și în 2007 devenea membră a UE, statul român devenind astfel ancorat în occident. Astăzi mediul de securitate regional este definit de revizionismul și ravanșismul Rusiei, care a subminat statalitatea Ucrainei și a anexat peninsula Crimeea. După cum avertiza anul acesta predecesorul lui Klaus Iohannis, următoare țintă a Rusiei ar putea fi gurile Dunării. Dacă Rusia își menține obiectivul de subminare a statalității Ucrainei și continuă să anexeze teritoriul suveran al acesteia, România s-ar putea trezi vecină din nou cu Rusia (sau cu un stat marionetă creat de aceasta – Novorossiya). În acest condiții este vitală regândirea relației cu cel mai mare vecin al României, Ucraina, o soluție în acest sens fiind încheierea unui parteneriat strategic.

Desfășurarea pe teritoriul României a sistemului anti-rachetă american pentru protejarea Europei de atacurile cu rachete balistice din Orientul Mijlociu crește importanța și profilul strategic al Bucureștiului. Însă sporește și riscul unor confruntări diplomatice cu Rusia, făcând improbabilă relansarea relațiilor bilaterale româno-ruse pe termen scurt și mediu.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a ridicat problema re-asigurării strategice a flancului estic al Alianței, unde NATO nu deține în prezent baze militare, iar prezența SUA în România este în esență rotațională (Black Sea Rotational Force). Summit-ul NATO din Țara Galilor a stabilit desfășurarea unor forțe militare pe flancul estic pentru re-asigurarea acestuia tot pe bază rotațională, precum și creeare unei forțe care să fie desfășurate rapid în cazul apariției unei amenințări la adresa unuia dintre alianții NATO. Luând în considerare comportamentul Rusia față de țările Baltice și în zona Mării Baltice din prezent, se impune desfășurarea permanentă a unor forțe ale alianței, de preferat ale Statelor Unite în România, țările Baltice și Polonia. În demersurile sale externe în raport cu SUA și NATO, președintele  Klaus Iohannis trebuie să-i convingă pe  aliați de necesitatea creării unor baze permanente ale NATO pe teritoriul României.

Securitatea și apărarea României nu pot fi externalizate aliaților. Dacă România nu depune eforturi pentru a-și consolida capacitatea de a se apăra și nu crește investițiile în apărare în următorii ani, credibilitatea sa ca aliat și furnizor de securitate pe flancul estic se va diminua. Mai mult abilitatea României de a-și promova interesele în regiune și la nivel internațional va fi afectată.

În fine România trebuie să-și creeze acele pârghii și mijloace prin care să promoveze la nivel regional valorile democratice și pe ale statului de drept. În Ungaria vecină fundamentele democrației liberale sunt subminate de regimul lui Viktor Orban, care promovează mai nou un discurs eurosceptic și anti-american, concomitent cu o aliniere tot mai vizibilă cu politica externă a Kremlinului. Bulgaria se confruntă cu o acută criză instituțională, iar statul de drept la sud de Dunăre este slab consolidat. Republica Moldova și Ucraina au nevoie de consolidarea instituțiilor democratice și de eforturi credibile de combatere a corupției. România poate și trebuie să fie un model de democrație liberală în regiune pe termen mediu și lung.

Republica Moldova

Președintele și politicienii români trebuie să iasă din paradigma „re-unificării” cu Republica Moldova. Jocul electoral cu „unificarea”, „unirea tuturor românilor” este ineficient și nu aduce voturile pe care politicienii le scontează. Victor Ponta a deprins lecția această pe 16 noiembrie 2014. Deși în mandatul lui Klaus Iohannis se vor aniversa 100 de ani de la crearea României Mari, impulsurile naționaliste trebuie ținute în frâu.  Acest ultim aspect va fi dificil, având în vedere rolul istoric în realizarea statului unitar modern român jucat de PNL, dar și cultura politică a românilor în general.

România nu poate fi credibilă pe plan extern, în actualul context regional, atâta timp cât va da impresia altor state că dorește unificarea cu Moldova. România nu poate condamna în mod credibil subminarea de către Rusia a statalității Ucrainei, atâta timp cât pe toate gardurile din București și din țară, stă scris „Basarabia e România!” Politica externă a statului român față de Republica Moldova trebuie să fie fundamentată pe doi piloni: pe de o parte susținerea independenței și suveranității Chișinăului în fața revizionismului rusesc, iar pe de altă parte susținerea parcursului european al acestui stat.

All politics is local

Modelul de politică locală dominată de baroni se dovedește a fi toxic atât pentru partidele politice, cât și pentru administrație. Rețelele locale de putere păstorite de baroni locali știrbesc și subminează autoritatea legitimă a statului contribuind la perpetuarea precarității și subdezolvătării, iar votul din 16 noiembrie 2014 a fost un vot de blam asupra acestui model de a face politică. Interesul public este deturnat în favoarea unor interese de grup parohiale, prin intermediul unor rețele de influență construite în jurul familiei și prietenilor. Una din provocările majore ale noului președinte al României este găsirea unei alternative la baronii locali și restabilirea autorității statului în teritoriu prin eliminarea „republicilor” Dragnea, Mazăre și Oprișan.

Coabitarea

Klaus Iohannis este al doilea președinte consecutiv din 2012 încoace care va coabita cu o majoritate parlamentară ostilă. În ciuda legitimității sale democratice largi și a înfrângerii usturătoare administrate lui Victor Ponta și a PSD-ului, Klaus Iohannis nu se poate sprijini în momentul de față pe o majoritate parlamentară, element care îl vulnerabilizează pe parcursul primilor doi ani de mandat, lăsând deschisă posibilitatea unei suspendări. Votul acordat cabinetului remaniat condus de Victor Ponta și votul dat de parlament bugetului acestuia, dovedesc că alianța PSD-UNPR-PLR-PC este funcțională și deține o majoritate de două treimi în parlament. Această majoritate are capacitatea, mai mult decât teoretică, să realizeze și să treacă o revizuire a constituției.

O tentativă de schimbare a majorității din parlament și răsturnarea astfel a cabinetului Victor Ponta care nu va fi încunanată de succes are toate șansele să faciliteze un demers de suspendare al președintelui. Klaus Iohannis trebuie să găsească un modus vivendi cu majoritate PSD din Parlament până când efectul de bandwagonning al alegerii sale în funcția supremă în stat va permite formarea unei noi majorități în jurul PNL.

Un calcul politic simplu arată că dacă în următoarele 6 luni PSD nu-și pierde majoritatea în Parlament nu are niciun sens să „dărâmi” guvernul Ponta cu mai puțin de 18 luni înainte de alegerile  generale legislative. Cabinetul condus de Victor Ponta, dacă nu poate fi înlocuit în timp util, trebuie lăsat să încaseze „oalele sparte” ale guvernării în 2016.

Legitimitatea democratică

Traian Băsescu este un studiu de caz despre cum un președinte popular și populist își poate pierde rapid legitimitatea democratică. În cazul său a fost nevoie de programul de austeritate din 2010 și reformă nesăbuită a sistemului de sănătate din iarna anului 2011, care au dus la pierderea rapidă a legitimității populare, a majorității parlamentare și în final la criza celei de-a doua suspendări în vara anului 2012. Drumul de la ovațiile cetățenilor în Piața Universității, la huiduieli și scăndari precum „Ieși afară, javră ordinară!” și „Chemați Arafatul, că-l doare ficatul!” este foarte scurt.

Lipsa de încredere a Românilor în instituții ș procese democratice, precum și neîncrederea funciară față de elita politică face ca orice decizie sau declarație  a președintelui să fie examinată atent și critic de public. Având în vedere că cel puțin până în 2016 președintele va trebui să coabiteze cu premierul și majoritatea acestuia din Parlament, Klaus Iohannis este relativ expus unei suspendări mai ales dacă va ataca direct temele sensibile aflate pe agenda publică. Pentru moment Klaus Iohannis beneficiază de efectele victoriei sale nesperate în fața lui Victor Ponta, însă aceste avantaj este temporar.

Campania electorală și exercițiul efectiv al puterii sunt două lucruri fundamental diferite. Legitimitatea democratică a lui Klaus Iohannis ar putea fi afectată de decizii contrare promisiunilor din campania electorală, dar care sunt însă în interesul statului. De exemplu, deși dl Iohannis s-a arătat rezervat în privința explorării și exploatării gazelor de șist, dar după preluarea mandatului de președinte s-ar putea să fie obligat să accepte sau chiar să promoveze acest tip de proiecte energetice.

Nivelul de așteptări creat de alegerea lui Klaus Iohannis este foarte ridicat, iar capacitatea acestuia de a răspunde acestor așteptări este limitată. Noul președinte al României va trebui să găsească un echilibru între prioritățile pe care și le-a asumat la preluarea mandatului, promisiunile din campanie și realitatea politică.

George VIŞAN