Memorie, istorie și casa regală Răspunde

Monarhiștii români citează la tot pasul exemplul casei regale britanice pentru a justifica o eventuală revenire la monarhia constituțională, însă uită că memoria Ducelui de Windsor, fostul suveran Eduard al VIII-lea, nu este deloc omagiată de către coroana britanică.

Cei care au propus folosirea numelui lui Carol al II-lea pentru a marca tradiția cooperării politico-militare dintre România și Polonia de o groaznică amnezie istorică și lipsă a bunului simț politic. Cum poate un stat democratic, membru al NATO și UE, care și-a câștigat libertatea în 1989 prin sacrificul a câtorva mii de oameni, să cinstească memoria primulului dictator din istoria modernă a României? 2017 nu este 1937. La data respectivă Polonia era condusă de un regim autoritar, iar România făcea primii pași pe calea dictaturii și autoritarismului. În actualul context global al subminării valorilor democratice și al ascensiuneii în Europa Centrală și de Est a „democrației iliberale” utilizarea memoriei lui Carol al II-lea este hilară și periculoasă. More…

Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

Protocronism, identitate și alterarea istoriei 11

protocronism3

Teoriile de superioritate nu fac decât să accentueze frustrările. Oamenii își hrănesc visele cu drogul fanteziei și rămân de fiecare dată decepționați la impactul cu realitatea. Apoi au nevoie de o doză și mai mare de fantezie. Astfel, în loc să ne concentrăm pe momentul actual în care există probleme, ignorăm realitatea, problemele de zi cu zi, pentru că ele la scara istorică nu contează, și ne abandonăm în vraja unor basme. Exact ca un drog.

Nu este nimic rău în faptul că am fi un popor normal, nici mai răi și nici mai buni decât alții. Nu am avut șansa istorică de a crea imperii din cauza locului în care ne aflăm, mereu înconjurați de alte imperii. Am fost influențați și am influențat și noi la rândul nostru (mai puțin, ce este adevărat). Nu suntem cu nimic mai presus sau mai prejos decât nimeni. Nu este nevoie să ne căutăm istorii fantastice, să ne considerăm aleșii lui Dumnezeu sau să descâlcim conspirații pentru a putea duce o viață frumoasă. Trebuie doar să ne vedem de treabă și să avem (mult) simț critic. Din păcate simțul critic ne lipsește în acest moment și suntem pasibili a ingurgita pe nemestecate orice teorie ne gâdilă mândria. Este foarte periculos. Asta s-a întâmplat și în Germania anilor ’30 când naziștii inventau o istorie glorificantă pentru a motiva dorința de supremație și nevoia de expansiune.

Istoria nu trebuie să servească politicul. Istoria trebuie să servească adevărul. Nimeni nu este perfect, multe teorii vor fi infirmate de descoperiri ulterioare, este normal, dar simțul critic trebuie să aibă grijă să nu cădem în capcana propriilor fantasme. More…

Cele mai pașnice timpuri din istorie (video) Răspunde

Steven Pinker susține în acest interviu din emisiunea The Colbert Report că, statistic vorbind, istoria progreseaza spre relații din ce în ce mai pașnice atât în relațiile intenaționale, în timp ce procentul de crime în viața cotidiană a scăzut de 35 de ori față de evul mediu. More…

Hiroshima, Nagasaki, Fukushima (I) Răspunde

În dimineața zilei de 6 august 1945 locuitorii orașului Hiroshima au putut vedea și auzi pe cer o formație de trei avioane de bombardament americane B-29 Superfortress aparținând forțelor aeriene ale Statelor Unite ale Americii survolând orașul. Fiind o formație mică de avioane de bombardament, comandamentul apărării anti-aeriene japoneze a decis să nu intercepteze avioanele americane, bănuind că este vorba de o nouă misiune de recunoaștere lansată SUA în vedere unei serii de bombardamente împotriva centrelor industriale și urbane japoneze.

More…

Despre analfabetismul funcţional, bacalaureat şi mersul istoriei Răspunde

În mijlocul discuţiei despre calitatea  (sau lipsa de calitate) a absolvenţilor de liceu, Lucian Davidescu (riscograma.ro) vine cu o afirmaţie interesantă:  calitatea absolvenţilor de liceu nu este în scădere, ci mai degrabă în creştere, tinerii bacalaureaţi de anul acesta find ceva mai pregătiţi pentru viaţă decât cei de acum câţiva ani.

Surprinzător, datele îi dau dreptate. Dacă  în 2006 analfabetismul funcţional (inabilitatea de a înţelege un text la prima vedere)  era aproximativ 53%, în 2009 ea era doar 40% (citiţi articolul). Domnul Davidescu pune această evoluţie pe seama Internetului care îi cere în mod natural utilizatorului să îşi organizeze raţional experienţa (chiar şi atunci când îşi structurează un banal con de Hi5).

More…