În mijlocul discuţiei despre calitatea (sau lipsa de calitate) a absolvenţilor de liceu, Lucian Davidescu (riscograma.ro) vine cu o afirmaţie interesantă: calitatea absolvenţilor de liceu nu este în scădere, ci mai degrabă în creştere, tinerii bacalaureaţi de anul acesta find ceva mai pregătiţi pentru viaţă decât cei de acum câţiva ani.
Surprinzător, datele îi dau dreptate. Dacă în 2006 analfabetismul funcţional (inabilitatea de a înţelege un text la prima vedere) era aproximativ 53%, în 2009 ea era doar 40% (citiţi articolul). Domnul Davidescu pune această evoluţie pe seama Internetului care îi cere în mod natural utilizatorului să îşi organizeze raţional experienţa (chiar şi atunci când îşi structurează un banal con de Hi5).
Intuitiv argumentul său pare credibil. Am avut ocazia să ascult pe alocuri conversaţiile unor gameri imberbi, şi am putut vedea sofisticarea cu care cântăreau avantajele comparative ale diferitelor echipamente, ca şi relativa complexitate a strategiilor de joc.
Totuşi, în spate povestea este mai complexă. Intelectul uman se poate exersa pe obiecte destul de improbabile. Chiar şi zilele acestea am citit undeva o odă a conceptului de educaţie umanistă în care studiul gramaticii este folosit pentru a dezvolta gândirea logică. (Ne-am aştepta să îţi dezvolţi logica studiind … Logica, dar că studiul limbajului, dacă nu ai de ales, poate şi el să fie folosit în acest scop.)
Pe ce îşi exersau deci, părinţii noştri inteligenţa? Anecdotic şi clişeic am putea răspunde: fotbal, agricultură şi politică. Toate trei activităţile şi-au pierdut azi raţionalitatea pe care o aveau altădată. Fotbalul, spun cei care se mai uită, este un spectacol de orgolii şi nu de strategii; chiar şi trişatul e azi mai greu de înţeles şi prevăzut, iar înţelegea lui predispune microbistul mai degrabă spre teoria conspiraţiei. Agricultura e mai puţni irigată şi supusă unei vremi mai capricioase. În plus relaţia cu UE complică fluxul informaţiei: dacă e secetă, în supermarketuri continuă să crească brocoliile; dacă un baron local din Insula Mare a Brăilei îşi construieşte o super-fermă, el poate să direcţioneze producţia către export iar la intern să se plângă de lipsuri. Despre politică nu mai vorbim acum, am discutat altă dată.
Supravieţuirea însăşi putea fi o artă în timpul comunismului, necesitând inteligenţă practică şi emoţională. Din nefericire o mare parte din bagajul de deprinderi de atunci devine azi inutil. Materialele sunt mai ieftine datorită progresului tehnic sau muncii asiaticilor astfel încât tezaurizarea fiarelor, borcanelor şi aţelor devine un obicei profund ridicol (economia penuriei vs. economia abundenţei). Dacia Logan nu mai poate fi legată cu sârmă la marginea drumului; sania făcută pe şest în fabrică nu mai zburdă ca altădată pe străzile goale. Poate doar sistemul de pile-cunoştiinţe-relaţii este etern – dar acesta nu este un motiv de bucurie.
Cultura generală, la rândul ei este atacată din toate părţile, şi nu doar în istorie şi literatură. State noi apar la fiecare câţiva ani; Everestul a fost re-măsurat şi a ieşit, dacă nu mă înşel, cu 5 metri diferenţă; tabla ondulată conţine azbest şi este cancerigenă, iar aspirina cauzează sindromul Reye la copii. Dealtfel, conceptul însuşi de cultură generală (a şti câte puţin din toate, dar nimic profund) este artificial şi pernicios; poate de aceea almanahele şi matematicile distractive care îl perpetuau nu mai există azi.
Spune domnul Davidescu:
Spre deosebire de situaţia dramatică a generaţiilor anterioare, educaţia formală nu mai este acum singurul element care poate face şi desface viitorul unui tânăr.
Dar, în lumina celor de mai sus, afirmaţia merită poate nuanţată. Nu suntem obligaţi să presupunem că generaţia părinţilor noştri nu a avut parte de educaţie informală; este suficient să observăm cum competenţa lor civilizaţională devine mai puţin relevantă pe deceniu ce trece (dacă nu e adusă la zi). Să nu îi plângem, totuşi. La vremea lor au adus inovaţii radicale, precum puiul mort (congelat), maşina de spălat, timpul liber, egalitatea femeii, WC-ul în casă sau liberalismul religios.
Şi să ne gândim că Internetul nu este sfârşitul istoriei, la fel cum nu a fost nici motorul cu aburi. După el (sau în cadrul lui) va veni „the next big thing”. Şi, dacă nu ne păstrăm apetitul de a învăţa proaspăt, putem deveni şi noi la fel de inadaptaţi precum strămoşii noştri.
Civitas Politics 